| Marya |
| Administrator |
 |
| |
| Data inscrierii: 20/Iun/2008 |
| Mesaje: 1104 |
| Localitate: Constanta |
|
|
|
 |
|
 |
|
Analizatorii (organele de simt) sunt formatiuni anatomo-functionale complexe prin care sistemul nervos central receptioneaza informatiile din mediul extern sau intern, le conduce si le transforma în senzatii specifice; astfel ei breprezinta canalele informationale ale sistemului nervos, ei ajută la realizarea integrarii organismului într-un tot unitar si în acelasi timp, în mediul înconjurator.
Analizatorul este alcatuit din trei segmente: periferic, de conducere si central.
* Segmentul periferic (receptorul) este o structura specializata cu proprietatea de a receptiona stimuli fizici sau chimici, de a-i transforma în excitatii-impuls nervos si de a-i transmite pe caaile de conducere; dupa criteriul topografic, receptorii sunt clasificati în: exteroceptori, interoceptori si proprioceptori.
* Segmentul de conducere este alcatuit din caile nervoase respective (aferente) care au rolul de a transmite impulsurile nervoase aparute în receptori, pâna la centrii nerevosi superiori. Caile ascendente sunt directe sau indirecte. Pe calea directa (spino-talamo-corticala), impulsurile ajung fără întârziere datorita unor sinapse reduse, într-o arie corticala senzitiva specifica. Pe calea indirecta (sistemul reticulat ascendent, activator), impulsurile sunt conduse lent si proiectate cortical în mod difuz si nespecific.
* Segmentul central este reprezentat de zona corticala specifica, în care se opereaza analiza si sinteza informatiei primite prin stimulii nervosi, în urma carora vor rezulta senzatii specifice (vizuale, auditive, ...) si constiente.
EXTEROCEPTORII
1. Analizatorul cutanat (somestezic) este un analizator fizic de contact; se receptioneaza si se analizeaza simtul tactil, de presiune si receptivitatea vibratorie, termica si dureroasa. Stimulul comun este deformarea tegumentului superficial - în cazul tactului, profunda - în cazul presiunii si repetata repede - în cazul vibratiilor.
Când excitantul este slab, avem o sensibilitate de mângâiere (de contact).
Fibrele nervoase de la nivelul pielii reprezinta dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii spinali ai nervilor rahidieni si din ganglionii senzitivi de pe traiectul nervilor cranieni: fibrele nervoase de la nivelul pielii sunt de doua tipuri:
- Terminatii nervoase libere, cu aspect arborescent, care se gasesc în derm si epiderm. In epiderm patrund sub forma unor firisoare ramificate butonate, amielinice, printre celulele stratului granulos, în jurul foliculilor pilosi, sau formeaza meniscurile Merkel; ele au rolul de a receptiona excitatiile dureroase, tactile, ale miscarii firelor de par.
In derm se gasesc terminatii nervoase libere, amielinice, care formeaza arborizatii în jurul vaselor sanguine si în papilele dermice. Aceste fibre receptioneaza excitatiile tactile foarte fine.
- Terminatii nervoase senzitive incapsulate; sunt formatiuni conjunctivo-nervoase, situate în derm si hipoderm; se mai numesc corpusculi senzitivi.
• a) Corpusculii Meissner - formati dintr-o stroma conjunctiva si o fibra nervoasa eliptica, elicoidala, cu terminatiuni latite; la exterior, corpusculul este învelit într-o capsula conjunctiva lamelara. Acest corpusculi se gasesc în tesutul conjunctiv al papilelor dermice si au rol în receptionarea excitatiilor tactile.
• b) Corpusculii Krause au forma cilindrica, sferoidala în care o fibra nervoasa amielinica se ramifica în interiorul unei substante granuloase centrale delimitate de 1-2 lamele conjunctive. Se gasesc în dermul pielii, dar si în mucoasa conjunctiva bucala; au rolul de a receptiona excitatiile termice - reci.
• c) Corpusculii Vater-Pacini sunt cei mai voluminosi ; au o forma ovoida si sunt alcatuiti dintr-o capsula conjunctiva din 30-60 lamele concentrice, în interiorul careia se gaseste portiunea axiala din tesut conjunctiv fibrilar. In aceasta portiune patrunde fibra nervoasa senzitiva lunga, care se termina printr-o umflatura sau gamalie bifurcata. Acesti corpusculi se gasesc îndeosebi în hipodermul regiunii palmare si plantare, dar mai ales în pulpa degetelor; au rol de mecanoreceptori ai presiunii si tractiunii exercitate asupra pielii.
• d) Corpusculii Golgi-Mazzoni au forma ovoida, fusiforma, mai mult sau mai putin cilindrica, iar din punct de vedere structural se aseamana cu corpusculii Vater-Pacini, însa nu în întregime; astfel, lamele capsulei sunt mai putin numeroase, iar portiunea centrala este mult mai voluminoasa. Din punct de vedere functional, corpusculii Golgi-Mazzoni receptioneaza presiuni mai slabe decât corpusculii Vater-Pacini; se gasesc în hipodermul pulpei degetelor.
• e) Corpusculii Ruffini au o forma cilindrica mai mult sau mai putin fusiforma, cu o extindere de 2 mm; din punct de vedere structural ei sunt constituiti dintr-o capsula conjunctiva din 4-5 lamele care contin fibre elastice de colagen si celule conjunctive; în interior patrunde o fibra nervoasa cu numeroase ramificatii fine în retea. Acesti corpusculi localizati în structurile superficiale ale hipodermului si profunde ale dermului au rol de a receptiona excitatiile pentru senzatia de cald si cele de tractiune si deformare care se exercita asupra tesuturilor în care se gasesc.
Caile de transmitere - prezentate la functiile maduvei - sensibilitatea exteroceptiva (curs nr.7). La astea se mai adaugaa fibrele senzitive ale nervilor cranieni (trigemenul-V; intermediarul Wrisberg din nervul facial VII; glosofaringianul-IX; vagul-X).
Segmentul central al analizatorului tegumentar este girul postcentral al lobului parietal (ariile 1, 2 si 3, dar si 5, 7) - zona somestezica I.
2. Analizatorul gustativ este un analizator chimic de contact (chemoreceptor).
* Segmentul periferic este reprezentat prin mugurii gustativi din papilele gustative, situate în mucoasa linguala, peretii obrajilor, valul palatin si peretele posterior al faringelui. Cele mai numeroase papile se gasesc în mucoasa linguala; se cunosc:
- papile caliciforme (circumvalate), în numar de 7-11, dispuse în “V” cu vârful spre baza limbii, premergător santului terminal;
- papile foliate, asezate pe partea posterioara, pe marginile limbii;
- papile fungiforme, de forma unor ciuperci, raspândite pe vârful si marginile limbii si
- papile filiforme, care nu contin muguri gustativi, deci au rol în sensibilitatea tactila, presiune si durere; se gasesc pe toata întinderea mucoasei linguale.
Mugurii gustativi sunt de forma mai mult sau mai putin ovala, formati din celule de suport (sustinere) si celule receptoare - senzoriale gustative care au la polul apical un cil gustativ; cilii sunt în contact direct cu suprafata limbii (...saliva) prin porul gustativ. La polul bazal, celulele senzoriale sunt înconjurate de terminatiunile fibrelor nervoase aferente ale nervilor gustativi (IX-glosofaringian, VII-facial si X-vag); ele sunt dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii nervosi situati pe traiectul nervilor cranieni care inerveaza mucoasa linguala si care fac sinapse cu celulele senzitive gustative.
* Segmentul intermediar (calea aferenta, gustativa) este format din trei neuroni - fibrele nervoase aferente ale nervilor cranieni VII, IX si X, - se proiecteaza în segmentul central all cortexului cerebral, în partea inferioara a girului postcentral (aria 43), în vecinatatea sensibilitatii cutanate a fetei.
Receptorii gustativi sunt stimulati de substantele dizolvate în apa si saliva, numite substante sapide; substantele care nu excita receptorii gustativi se numesc insipide.
La om se deosebesc patru tipuri de senzatii gustative (gusturi): acru, sarat, dulce si amar; gustul variat al diferitelor alimente rezulta din combinatiile complexe ale substantelor sapide acre, sarate, dulci si amare. Gustul amar este perceput de fata dorsala a limbii, cel acru pe marginile ei, cel dulce la vârf si cel sarat - în partea anterioara a fetei dorsale; mucoasa palatului percepe gusturile amar si acid (în mod deosebit), iar faringele si epiglota percep toate gusturile fundamentale.
Simtul gustului prezinta o mare adaptabilitate, senzatia gustativa poate sa dispara chiar daca stimulul persista.
3. Analizatorul olfactiv este, ca si cel gustativ, un analizator chimic de contact (chemoreceptor).
* Segmentul periferic este reprezentat prin prelungirile dendritice ale celulelor olfactive (neuroni bipolari) din mucoasa nazala olfactiva, care captuseste fracțiune superioara a cavitatii nazale, pe o suprafata de cca 2,40 cm2/fosa.
Mucoasa nazala olfactiva este formata dintr-un epiteliu si un corion.
Epiteliul este alcatuit din celule olfactive, celule de sustinere si celule bazale. Celulele olfactive (neuronii olfactivi periferici) au spre exterior o prelungire dendritica cu o umflatura (buton olfactiv) de la care pleaca o arborizatie din 5-6 cili olfactivi; spre interior ele prezinta câte o prelungire axonica, care dupa ce strabate corionul, intra în structura nervului olfactiv; celulele olfactive (= neuroni bipolari) reprezinta receptorii olfactivi.
Corionul este o patura conjunctiva în care se gasesc glande mucoase ce produc mucusul, cu rol în umezirea mucoasei nazale pentru întretinerea starii ei functionale.
* Segmentul intermediar, de conducere a analizatorului olfactiv, este format din doua portiuni:
- nervul olfactiv (= axonii celulelor olfactive, receptorii) care va strabate lama ciuruita a etmoidului si va intra în bulbul olfactiv al rinencefalului; celulele olfactive reprezinta protoneuronii caii olfactive - axonii lor vor face sinapse cu dendritele celulelor mitrale din bulbul olfactiv;
- a doua portiune a segmentului intermediar se afla în rinencefal si este reprezentata de axonii celulelor mitrale (= deuteroneuronii caii olfactive), care vor constitui tractusul olfactiv.
* Segmentul central al analizatorului este reprezentat de girusul hipocampic, trigonul olfactiv, substanta perforata anterioara si girusul subcalos.
Omul poate diferentia între 2000 si 4000 de mirosuri diferite; el este considerat microsmatic ca majoritatea primatelor. Mecanismul discriminarii olfactive nu este înca bine cunoscut, dar este dovedit ca nu se datoreaza unor receptori specifici. Cercetarile au aratat ca prin tractul olfactiv exista un flux continuu de impulsuri, iar sub influenta substantelor odorante se modifica frecventa si gruparea în serii a acestor impulsuri.
4. Analizatorul vizual. Simtul vazului, alaturi de simtul auditiv si cel kinestezic, are rol important în orientarea constienta în spatiu si în mentinerea echilibrului corpului. Vederea furnizeaza peste 90% din informatiile asupra mediului înconjurator si are o importanta fiziologica considerabila nu numai în diferentierea luminozitatii, aspectului si culorilor obiectelor, dar si în mentinerea tonusului cortical, atentiei.
Analizatorul optic este alcatuit din receptorul vizual, calea optica si centrii corticali de analiza si sinteza a informatiilor vizuale.
* Segmentul periferic este un organ pereche format din globul ocular si organele anexe globului ocular; el este asezat în orbita si are o forma mai mult sau mai putin sferica, putin turtit de sus în jos (diametrul vertical este de cca 23 mm, iar cel antero-posterior este de 25 mm - acesta numit si axul anatomic al ochiului, poate avea variatii mai mici sau mai mari si poate influenta functionarea ochiului.
Globul ocular este învelit, de la locul de patrundere a nervului optic pâna aproximativ de cornee, de o membrana conjunctiva, fibroasa, numita capsula Tenon; între aceasta si peretele osos orbitar exista o masa de tesut adipos cu rol protector.
STRUCTURA GLOBULUI OCULAR
Globul ocular este format din trei tunici suprapuse (tunica externa, mijlocie si interna), care întregesc peretele globului, si trei medii transparente cuprinse în interiorul acestuia: umoarea apoasa, cristalinul si trupul vitros.
• Tunica externa este fibroasa si alcatuita din sclerotica si cornee; prima este o membrana alba, dura si opaca care prezinta în partea sa posterioara o regiune perforata, prin care ies fibrele nervului optic, numita lama ciuruita, iar în partea anterioara se continua cu corneea - o membrana epitelial-conjunctiva transparenta.
• Tunica mijlocie (tunica vasculara) este reprezentata de coroida, corpul ciliar si iris. Coroida, de nuanță bruna-negricioasa, în structura sa predomina vase sanguine si celule pigmentare; are rol trofic în distinct pentru retina si contribuie la formarea camerei obscure. Coroida captuseste jumatatea posterioara si mediana a scleroticii si se continua cu corpul ciliar, spre bucată anterioara a globului ocular. Corpul ciliar (zona ciliara) se compune din muschiul ciliar si procesele ciliare. Muschiul ciliar este o formatiune musculara constituita din mai multe unitati, intervine în acomodarea vizuala la distanta, iar procesele ciliare, în numar de 70-80, din tesut conjunctiv elastic, produc printr-o filtrare a plasmei sanguine, umoarea apoasa si umoarea sticloasa. Irisul este o membrana circulara care continua tunica mijlocie în porțiunea anterioara a globului ocular; el prezinta la mijloc un orificiu circular - pupila. Rolul irisului se manifesta prin:
- dozarea luminii care va ajunge la retina (similar diafragmei unui aparat de fotografiat);
- împiedica patrunderea luminii prin partile periferice ale cristalinului si
- prin micsorarea pupilei, creste adâncimea focarului ocular.
• Tunica interna - retina este cunoscuta ca tunica nervoasa; ea captuseste tunica mijlocie pe toata întinderea ei; din punct de vedere topografic prezinta trei regiuni: retina propriu-zisa, ciliara si iridiana.
Regiunea posterioara, retina propriu-zisa sau retina optica, prezinta pata galbena exact la capatul posterior al axului vizual al ochiului, unde se formeaza imaginile cele mai clare, si papila optica (punctul orb) - o regiune circulara asezata mai jos, unde se afla punctul de convergenta al tuturor fibrelor nervoase care formeaza nervul optic. Retina optica fotoreceptoare, acopera 2/3 din suprafata posterioara a coroidei. Retina optica are o structura complexa, formata din zece straturi de celule, dintre care stratul al doilea (extern) este structurat din celulele vizuale cu con si cu bastonas, denumite astfel dupa forma conica sau cilindrica a segmentului lor extern.
Celulele cu con, în numar de 5-7 milioane, sunt raspunzatoare de vederea în lumina puternica; ele au un prag de sensibilitate mai performant în perceptia culorilor si a formelor. Conul contine un numar mare de pigmenti fotosensibili, dintre care iodopsina este cel mai important; el se descompune sub influenta luminii si se recompune în prezenta vitaminei A. Celulele cu con se întâlnesc în numar teribil de mare la nivelul petei galbene.
Celulele cu bastonas, mai numeroase (125-130 milioane), sunt raspunzatoare de vederea la lumina slaba (nocturna); bastonasul contine rodopsina (purpura vizuala) - pigment fotolabil care la întuneric are o colorit rosie purpurie, iar în prezenta luminii se transforma într-un derivat alb constituit dintr-o proteina - opsina (scotopsina) si un pigment - retinen. Acesti receptori ai vederii nu pot decela detalii asupra culorii sau formei exacte a obiectelor.
Celelalte regiuni ale retinei: regiunea mijlocie (retina ciliara) si anterioara (retina iridiana) sunt membrane epiteliale, au o structura foarte simpla, fara o functie speciala; ele alcatuiesc retina oarba.
In afara de cornee, globul ocular mai prezinta trei medii refringente:
1. - Cristalinul - un organ lenticular biconvex, situat înapoia irisului; este cel mai important în mecanismul dioptric. El este alcatuit din fibre conjunctive elastice, drept pentru care se poate deforma usor si îngăduie astfel clarificarea imaginii prin procesul de acomodare.
2. - Umoarea apoasa este un lichid incolor, perfect transparent, care umple camerele anterioara si posterioara ale ochiului, delimitate de fata posterioara a corneei, de iris si cristalin.
3. - Corpul vitros este reprezentat de o substanta gelatinoasa care ocupa tot spatiul cuprins între partea posterioara a cristalinului si peretele globului ocular. Aceasta substanta gelatinoasa prezinta la exterior membrana hialoida, iar la interior umoarea sticloasa.
ORGANELE ANEXE GLOBULUI OCULAR sunt organele de miscare si organele de protectie.
Organele de miscare sau muschii globului ocular sunt în numar de sase: muschiul drept superior, drept inferior, drept intern, drept extern, muschiul oblic mare si oblic mic.
Organele de protectie sunt reprezentate prin sprâncene, pleoape si aparat lacrimal.
* Segmentul de conducere al analizatorului vizual (calea optica) este format din doua parti:
- calea infrageniculata, constituita din proto- si deutoneuronii retinieni care ajung pâna la corpii geniculati externi din metatalamus si
- calea suprageniculata, reprezentata de axonii neuronilor din corpii geniculati externi (drept si stâng) = al III-lea neuron, care va proiecta informatiile de la retina pe scoarta cerebrala.
* Segmentul central, cortical se afla în lobul occipital, de o parte si alta a scizurii (ariile 17, 18 si 19); aici are loc procesul de transformare a excitatiei luminoase în senzatie vizuala.
5. Analizatorul auditiv
* Segmentul periferic al analizatorului acustic este reprezentat de ureche.
Vibratiile sonore sunt captate, transmise si amplificate de un sistem de structuri care compun urechea externa, medie si interna.
• Urechea externa este formata din pavilionul urechii si conductul auditiv extern, care capteaza si dirijeaza undele sonore spre membrana timpanului; ea se interpune între urechea externa si cea interna si functioneaza ca un rezonator al undelor sonore din conduct.
• Urechea medie este compusa din cavitatea timpanica sapata în osul temporal, plina cu aer, care are aceeasi apăsare atmosferica datorita trompei lui Eustachio (tuba faringotimpanica). Spre urechea interna se gasesc cele doua ferestre: ovala si rotunda. In urechea medie se afla un lant articulat din trei oscioare (ciocanul, nicovala si scarita), care se întinde între timpan si fereastra ovala. Oscioarele, muschii si ligamentele care se gasesc în casa timpanului au rolul de a oferă lichidului din urechea interna vibratiile timpanului, induse de undele sonore culese de urechea externa.
• Urechea interna este alcatuita dintr-un sistem de canalicule, numit labirint. Se deosebeste un labirint osos în interiorul caruia exista un labirint membranos; între cele doua labirinte se afla un spatiu umplut cu perilimfa (un lichid asemanator lichidului cefalorahidian), iar în labirintul membranos se afla endolimfa.
Labirintul osos este format din vestibul, canale semicirculare si melcul osos (cohlee osoasa).
Labirintul membranos cuprinde aceleasi formatiuni: vestibul membranos (cu utricula si sacula), canale semicirculare membranoase si melcul membranos (canalul cohlear). In interiorul canalului cohlear, pe membrana bazilara, se afla organul lui Corti (= receptorul acustic).
Organul lui Corti este constituit din celule senzoriale auditive, celule de sustinere si doi stâlpi (intern si extern) care subînscriu tunelul lui Corti; deasupra organului lui Corti se afla membrana tectoria (m. Corti), care pluteste în endolimfa. Toate formatiunile organului lui Corti se spiralizeaza de doua ori si jumatate de o parte si alta a columelei melcului osos si de-a lungul melcului membranos. Medial de stâlpul intern se gasesc celule auditive interne, dispuse pe un singur rând si intercalate de celule de sustinere, iar lateral de stâlpul extern sunt celulele auditive externe, asezate pe trei rânduri, si celule de sustinere.
Celulele auditive sunt mici, prevazute la polul apical cu cili; acestia sunt în contact (inclavati) su membrana tectoria. La baza celulelor auditive vin dendritele neuronilor senzitivi din ganglionul spiralat (ganglionul Corti).
* Segmentul intermediar este format din nervul cohlear, care are o parte periferica (= protoneuronul din ganglionul spiralat Corti) si o parte centrala (deutoneuronul din nucleii cohleari ventral si dorsal din trunchiul cerebral si al III-lea neuron din corpul geniculat medial metatalamic). Excitatiile transmise de acest nerv acusticovestibular (VIII) vor ajunge în centrul auditiv din scoarta - segmentul central; acesta este reprezentat în profunzimea scizurii laterale - Sylvius si pe fata superioara a lobului temporal (aria 41). Segmentul central al analizatorului acustic are multiple conexiuni cu ariile 6, 8 (lobul frontal) si 44 (lobul temporal) în care se afla centrii vorbirii.
6. Analizatorul vestibular face parte dintr-un sistem care receptioneaza, transmite si analizeaza pozitia si miscarea în spatiu a corpului omenesc.
* Segmentul periferic se gaseste în ampulele canalelor semicirculare, utricula si sacula. Canalele semicirculare membranoase, care prin ambele extremitati comunica cu utricula, sunt orientate în cele trei planuri ale spatiului. Fiecare canal semicircular prezinta la baza sa câte o dilatatie - ampula , în care se gasesc crestele ampulare. O creasta ampulara este formata din celule epiteliale de sustinere si celule senzoriale (receptoare) ciliate, cufundate într-o masa gelatinoasa. In utricula si în sacula se afla de întocmai câte o proeminenta - macula (pata auditiva), formate si ele din celule epiteliale de sustinere si celule senzoriale ciliate acoperite de o substanta gelatinoasa - membrana otolitica, care contine granulatii calcaroase - otolite.
Partea bazala a celulelor senzoriale ciliate este înconjurata de arborizatii dendritice ale neuronilor din ganglionul lui Scarpa.
* Segmentul intermediar. Componentă periferica a caii vestibulare o formeaza nervul vestibular sau vestibulocohlear (VIII) alcatuit din axonii protoneuronilor din ganglionul vestibular (Scarpa) situat în urechea interna. Partea centrala este constituita din deutoneuronii caii vestibulare din nucleii vestibulari (4) ai trunchiului cerebral (bulb). Axonii acestora merg în mai multe directii (centrii subcorticali si corticali):
- unele fibre urca la nucleul ventral-lateral talamic (fasciculele vestibulotalamice), unde fac sinapse cu al III-lea neuron si de la care pleaca fibrele talamocorticale;
- o parte merg la cerebel (cortexul arhicerebelos), contribuind la coordonarea echilibrului static si dinamic;
- alte fibre merg la substanta reticulata (fasciculele vestibuloreticulare);
- altele merg la nucleii motori ai nervilor cranieni III, IV si VI, care coordoneaza miscarile globilor oculari, iar
- alte fibre merg la neuronii motori din coarnele anterioare ale maduvei spinarii (fasciculele vestibulospinale).
* Segmentul central al analizatorului vestibular este mai putin cunoscut; se pare ca sunt localizati în scoarta cerebrala a lobului temporal. La activitatea corticala legata de functiunile echilibrului participa însa si alti analizatori: optic, auditiv, proprioceptorii din muschi si receptorii cutanati.
PROPRIOCEPTORII
1. Analizatorul motor (kinestezic) primeste excitatiile în legatura cu pozitia si miscarile diferitelor segmente ale corpului, transmise din muschi, tendoane, aponefroze, ligamente, periost, articulatii, ...
* Segmentul periferic al acestui analizator este reprezentat de proprioceptorii din aparatul locomotor. Excitantii acestor receptori sunt agenti mecanici ca: vibratia, presiunea, extensia, contractia etc. La nivelul diferitelor organe se gasesc receptorii specifici ai acestui analizator: fusurile neuromusculare - la nivelul muschilor, corpusculii Golgi - în tendoane, corpusculii Vater-Pacini - în articulatii si tendoane, terminatii nervoase libere - în muschi, tendoane, articulatii, periost etc.
* Segmentul de conducere este reprezentat de fibrele senzitive ale nervilor spinali; protoneuronii acestor fibre se gasesc în ganglionii spinali, iar axonii lor patrund în maduva spinarii, apoi spre centrii superiori pe doua cai:
- caile sensibilitatii proprioceptive constiente (fasciculele Goll-Burdach) si
- caile sensibilitatii proprioceptive inconstiente (fasciculele spinocerebeloase anterioare - Gowers si posterioare - Flechsig).
Caile proprioceptive constiente, dupa un releu în bulb (al II-lea neuron senzitiv), strabat lemniscul si ajung la talamus (al III-lea neuron), dupa care se proiecteaza pe scoarta.
Caile proprioceptive inconstiente se proiecteaza pe cortexul cerebelos.
* Segmentul central se afla în zona senzitivo-motorie parieto-frontala (ariile 1, 2, 3, 4 si 6). Aici are loc analiza informatiilor aduse de caile sensibilitatii proprioceptive constiente si transformarea lor în senzatii.
Rolul fiziologic al analizatorului kinestezic consta în participarea lui la desfasurarea normala a activitatii motorii a diferitelor grupe musculare scheletice, a aparatului locomotor în general.
2. Analizatorul motor al vorbirii are receptori asemanatori celor kinestezici si se gasesc în aparatul fonator (faringe).
Fibrele senzitive ale nervilor cranieni V, VII, IX si X culeg excitatiile de la receptorii respectivi si le conduc la scoarta cerebrala, în centrul miscarilor voluntare (aria promotorie = centrul Broca) ale vorbirii.
INTEROCEPTORII
Pentru mentinerea functionarii naturale a componentelor interne si a constantei mediului intern exista asa-numitul analizator intern. Din punct de vedere fiziologic acest analizator este destul e bine studiat, însa cunoasterea lui morfologica este deficitara.
In toate organele interne se gasesc receptori specializati (interoceptori) de tipul terminatiilor nervoase libere, corpusculi Vater-Pacini, Krause etc.
Interoceptorii se clasifica în functie de natura stimulilor care îi excita: mecano- sau presoreceptori, chemoreceptori, osmoreceptori, termoreceptori, ...
Caile de conducere si localizarile corticale sunt insuficient precizate.
Protoneuronii sensibilitatii interne se afla de cele mai multe ori în ganglionii spinali, dar un eori îsi au sediul în simpaticul laterovertebral.
Deuteroneuronii, cu care fac sinapsa protoneuronii veniti prin radacina posterioara, se gasesc în cornul posterior al maduvei, iar axonii lor iau cai ascendente diferite:
- unii urmeaza cai spino-talamice;
- altii se întrerup în substanta reticulata mezencefalica, de unde vor ajunge în talamus sau hipotalamus.
Sensibilitatea durerii profunde poate fi perceputaa si la nivelul unor viscere, la distensia acestora (vezica, rect) prin visceroceptori. Protoneuronul pentru durerea profunda se gaseste în ganglionul spinal, iar deuteroneuronul, în coarnele posterioare. Axonii acestora vor face sinapse în talamus cu al III-lea neuron senzitiv care se va proiecta pe calea talamocorticala pe scoarta în centrul senzatiei de durere - aria 7 din locul parietal superior.
In transmiterea excitatiilor dureroase de la nivelul organelor interne catre centrii nervosi ai nevraxului, un rol important revine fibrelor nervoase vegetative. De cele mai multe ori calea durerii viscerale se realizeaza prin formatiunile reticulate. De obicei senzatiile de durere profunda sunt însotite de greata, transpiratie, hipotensiune etc.
Uneori îmbolnavirea organelor interne este perceputa si sub forma unor senzatii dureroase care apar la nivelul anumitor regiuni ale pielii; aceasta se explica prin faptul ca în nevrax exista anumite legaturi între fibrele nervoase aferente pentru durere profunda si fibrele regiunilor tegumentare respective.
|
|
