PPS.MyForum.ro :: 2. Specificul metodei experimentale

Marya · Administrator

Psihologia experimentală este, adecvat unei definiţii de tip butadă a lui Paul Fraisse (1970), o psihologie elaborată cu susținerea metodei experimentale. Ea este o ramură a psihologiei care supune experimentării faptele înregistrate pe calea observaţiei spre a le verifica şi stabili legile (Dict. Larouse, 2000). Şi celelalte ramuri al psihologiei utilizează metoda experimentală. Cu toate acestea, psihologia experimentală îşi recomandă să inventarieze şi totodată să coordoneze modelele experimentale cele mai reprezentative din ariile diferite ale psihologiei cu dublul scop, atât didactic, ilustrativ, dar mai ales pentru a desprinde paradigmele, principiile metodologice apte să ghideze cercetările viitoare. Psihologia experimentală poate fi astfel definită ’’ca un ansamblu de principii, norme, reguli care stau la baza organizării şi desfăşurării experimentului în psihologie …’’ M. Aniţei (2000, p.22). Autorul citat este de părere că psihologia experimentală nu este o disciplină autonomă ci o metodă sau un anume mod prin care variatele domenii ale psihologiei realizează cunoaşterea ştiinţifică.
Psihologia teoretică integrează rezultatele psihologiei experimentale în structuri teoretice mai ample, discursul său înglobând modele teoretice care uneori se sustrag verificării experimentale. Este suficient să amintim conceptele psihologiei abisale care în sensul riguros experimental nu au fost validate. Freud, menţionează, Fraisse a fost un observator genial care nu s-a preocupat de verificarea experimentală a ipotezelor sale.
Experimentul nu este singura metodă de cercetare a psihologiei deşi ea persistă metoda ei cea mai importantă şi cea mai fecundă (Al. Roşca, 1971). Metoda experimentului are în acelaşi timp o valoare istorică pentru că desprinderea psihologiei de filosofie, debutul său ca ştiinţă, sunt legate de introducerea experimentului în studierea fenomenelor psihice.
Specificul metodei experimentale este dat de o seamă de caracteristici care deosebesc această metodă de celelate, utilizate de cercetător (observaţia, testul psihologic, convorbirea, analiza produselor activităţii, etc). Cercetătorul experimentalist intervine activ în producerea fenomenului psihic studiat. El compune şi controlează condiţiile apariţiei şi desfăşurării acestui fenomen menţinând constanţi factorii care pot influenţa conduita cu excepţia acelora care sunt studiaţi. Experimentul îngăduie posibilitatea repetării sale de înspre acelaşi experimentator sau de către alţi cercetători în scopul verificării datelor obţinute. Aceste date sunt rezultatul unor măsurători exacte dar şi al unor observaţii sistematice.
Experimentul psihologic se remarcă prin rigurozitatea datelor obţinute dar şi printr-o serie de inconveniente. Una dintre limitele sale este dată de caracterul artificial al condiţiilor de laborator în care este situat subiectul, deosebite de condiţiile reale în care au loc fenomenele psihice studiate. Experimentele de laborator nu sunt decât modele aproximative ale situaţiilor reale în care acţionează subiecţii.
La aceasta se crește şi faptul că în condiţii de laborator, pe de o parte, poate fi studiat un număr micșorat de aspecte, iar pe de altă parte, din multitudinea de factori care pot influernţa conduita studiată în condiţii reale doar o mică parte poate fi luată în considerare. Nu mai puţin adevărată este constatarea că experimentatorul poate influenţa comportamentul subiectului prin ecuaţia sa personală.
Un alt fapt perturbator îl poate constitui fondul aperceptiv al subiectului în raport cu scopul experimentului. Astfel, o sarcină experimentală de verbalizare a operaţiilor efectuate, prin care se verifică ipoteza unei legături între gândire şi limbaj, poate să fie percepută diferit de către subiecţi : unul poate considera că este oportun să facă dovada elocinţei în timp ce altul se poate focaliza preponderent pe acurateţea lucrului.
Discutarea limitelor experimentului de laborator este un prilej de a adopta o atitudine prudentă atunci când dorim să extindem concluziile sale asupra situaţiilor reale.
Metoda experimentală dispune totuşi de un ansamblu de procedee care pot limita acţiunea acestor factori. Aceste procedee sunt: standardizarea atitudinii experimentatorului, întrebuințarea unor dizainuri (modele) experimentale multifactoriale, desfăşurarea experimentului în condiţii naturale.