| Marya |
| Administrator |
 |
| |
| Data inscrierii: 20/Iun/2008 |
| Mesaje: 1104 |
| Localitate: Constanta |
|
|
|
 |
|
 |
|
Curs 4
HISTOLOGIE
Ramura anatomicã, devenitã stiintã de specialitate, care studiazã tesuturile se numeste HISTOLOGIE.
Tesutul reprezintã o asociatie (grupare) de celule diferentiate, cu morfologie, structurã si functie asemãnãtoare.
Celulele care alcãtuiesc tesuturile si organele trupului uman provin dintr-o singurã celulã - celula ou (zigot). Prin segmentare, se formeazã un numãr mare de celule care, la început (morulã, debut de blastulã), au caractere oarecum asemãnãtoare, dar pe mãsura dezvoltãrii ontogenetice celulele îsi schimbã tot mai mult forma si structura, specializându-se în mai multe directii functionale. Aceastã transformare si specializare functionalã se numeste diferentiere celulara. La baza diferentierii morfofunctionale a celulelor stau factorii genetici si conditiile de mediu.
Un tesut este alcãtuit din celule si substanta intercelulara; îndată ce aceasta este în cantitate micã, se numeste substantã-ciment, iar când este în cantitate mare, se numeste substantã fundamentalã.
Dupã forma si structura celulelor, natura si cantitatea substantei intercelulare, respectiv functia îndeplinitã în organism, tesuturile au fost grupate în patru (dupã alti autori în cinci) tipuri principale: epitelial, conjunctiv, muscular si nervos; printre acestea unii autori mentioneazã si tesutul lichid al corpului, mediul intern sanguin.
I. TESUTUL EPITELIAL acoperã suprafata externã a corpului, intrând în alcãtuirea tegumentului, cãptusind unele cavitãti ale corpului sau ale unor organe interne (tub digestiv, cãi respiratorii etc.); de întocmai participã la formarea glandelor secretorii si a epiteliilor senzoriale (retina, mucoasa olfactivã etc.). Este format din celule pavimentoase, cubice, cilindrice, strâns legate între ele prin punti citoplasmatice periferice (dezmozomi) sau printr-o micã cantitate de substantã intercelularã, amorfã - ciment intercelular. Celulele au o citoplasmã densã si un nucleu bine dezvoltat.
Celulele profunde ale tesutului epitelial sunt asezate pe o membrana bazala formatã dintr-o substantã amorfã bogatã în mucopolizaharide si fibrile de reticulinã. Epiteliile nu sunt vascularizate, de aceea ele se hrãnesc prin difuziune (imbibitie), prin intermediul membranei bazale care are legãturi cu tesutul conjunctiv din imediata apropiere.
Dupã asezarea si functia pe care o îndeplinesc, epiteliile sunt clasificate în:
1. Epitelii de acoperire cu rol protector. Acestea pot fi: simplu-pavimentos (aspectul plãcilor de pavaj) - endoteliul vascular al vaselor sanguine, limfatice, peretele capilarelor sanguine, pleurã, pericard, peritoneu: cubic - în mucoasa bronhiilor mici, canalele de secretie a glandelor; prismatic - epiteliul mucoasei tubului digestiv (stomac --> rect) si al trompelor uterine; pseudostratificat - în trahee, bronhiile mari, mucoasa nazalã respiratorie.
2. Epiteliile glandulare, formate din celule care produc excretii si secretii; astea se asociazã cu tesut conjunctiv, vase si nervi, formând glande endocrine, exocrine si mixte.
Dupã felul cum actioneazã, celulele glandulare pot fi excretoare si secretoare.
- Celulele excretoare sunt cele care iau din mediul lor substante nefolositoare, provenite din metabolismul celular, pe care le eliminã fãrã sã le transforme. Aceste celule formeazã glandele excretoare (glandele sudoripare).
- Celulele secretoare iau din sânge anumite substante din care elaboreazã altele, cu totul deosebite (glandele digestive, endocrine).
Glandele exocrine (glandele cu secretie externã) sunt caracterizate prin aceea cã bunul eliminat se scurge printr-un canal, fie afarã din corp (glandele sudoripare, sebacee, “Meibomius” de la marginea pleoapelor etc.), fie într-o cavitate a corpului (glandele “Lieberkühn” din mucoasa intestinului subtire; glandele pilorice din mucoasa stomacalã; glandele salivare etc.).
Glandele endocrine (glande cu secretie internã) sunt organe formate din celule, tesuturi glandulare care produc hormoni cu rol nespus de important în desfãsurarea functiilor organismului; ele se caracterizeazã prin faptul cã nu au un canal excretor, însã au o puternicã vascularizatie prin care hormonul este luat în sânge, prin osmozã.
Glandele mixte au atât secretie exocrinã cât si endocrinã, asa cum sunt: - pancreasul (pancreas exocrin format din acini glandulari, care secretã sucul pancreatic vãrsat în duoden; pancreas endocrin format din insulele lui Langerhaus care secretã insulina difuzatã în sânge).
- testiculul (partea exocrinã formatã din tubii seminali care elaboreazã spermatozoizii eliberati odatã cu sperma în mediul extern; porțiunea endocrinã, formatã din celulele interstitiale care secretã testosteronul (hormon intim masculin), care se varsã în sânge.
3. Epitelii de resorbtie întâlnite la mucoasa intestinului subtire, a tubilor urinari etc. Celulele de resorbtie primesc prin polul apical distincte substante, care dupã ce strãbat celula, o pãrãsesc prin polul bazal, iar de aici trec în interstitiile conjunctive cu capilare sanguine. Membrana celularã a polului apical prezintã “platoul striat” care, prin observatii microelectronice, s-a dovedit a fi compus din microvilozitãti (= expansiuni citoplasmatice) care realizeazã o suprafatã enormã de absorbtie.
4. Epitelii senzoriale - formate din celule care s-au diferentiat morfofunctional pentru a receptiona excitatii din mediul înconjurãtor intern sau extern; mai au si celule de sustinere. Aceste epitelii transmit stimulii sistemului nervos prin excitatia celulelor nervoase cu care se aflã în strânsã legãturã. Desi au aceeasi origine (ectodermicã) ca si celulele nervoase, celulele senzoriale se deosebesc de acestea: în timp ce celulele senzoriale receptioneazã excitatiile dar nu le pot conduce, celulele nervoase pot sã conducã excitatiile din mediu, dar nu le pot receptiona. Datoritã acestor deosebiri, cele douã soiuri de celule se completeazã reciproc din punct de vedere functional.
Celulele senzoriale s-au specializat pentru receptionarea unor anumite excitatii, ele intrând în alcãtuirea organelor de simt. In felul acesta, avem:
a.- celule senzoriale tactile - se gãsesc în pãtura mucoasã a epidermului, sunt în legãturã cu terminatiile nervoase intraepidermice si receptioneazã excitatiile mecanice din mediu;
b.- celule senzoriale gustative din mugurii gustativi ai epiteliului mucoasei linguale; ele receptioneazã excitatiile provocate de anumite substante care se pot solubiliza;
c.- celule senzoriale auditive (fonoreceptoare) din epiteliul organului lui Corti din urechea internã; ele sunt excitate de unele vibratii articole de sunete cu o frecventã cuprinsã între 16-20 000 Hz/sec;
d.- celule senzoriale statoreceptoare din epiteliul petelor (maculelor) auditive din utriculã si saculã, si în crestele auditive din amplulele canalelor semicirculare; aceste celule intrã în constitutia aparatului vestibular care îndeplineste functia de mentinere a echilibrului corpului în spatiul înconjurãtor;
e.- celulele senzoriale olfactive din epiteliul mucoasei olfactive si celulele senzoriale cu conuri si bastonase din structura retinei nu sunt considerate celule senzoriale adevãrate, ci celule nervoase adaptate pentru receptia si conducerea actiunii excitantilor volatili din aer sau a undelor electromagnetice (a energiei luminoase).
II. TESUTUL CONJUNCTIV este foarte rãspândit în organism, realizând conexiuni între alte tesuturi si organe, de unde si denumirea lui - latinescul conjugare = a lega.
Este format din trei ingrediente importante: substanta fundamentalã, fibrele conjunctive si celulele conjunctive.
Rolul fiziologic al tesutului conjunctiv este multiplu:
- intrã în constitutia (si functia) numeroaselor organe din corp;
- realizeazã legãtura dintre diferitele tesuturi, organe si sisteme ale corpului;
- asigurã protectia structurilor interne ale corpului;
- asigurã rezistenta aparatului locomotor;
- asigurã hrãnirea (troficitatea) altor tesuturi;
- poate fi un bun rezervor al unor substante importante, de rezervã (grãsimi);
- participã la apãrarea organismului contra unor infectii (fagocitozã, eliberare de anticorpi);
- asigurã regenerarea elementelor figurate ale sângelui.
Una dintre caracteristicile tesuturilor conjunctive este marea lor varietate morfofunctionalã, ceea ce determinã existenta mai multor modele de tesut conjunctiv.
Dupã predominanta uneia sau alteia dintre cele trei componente ale sale, tesutul conjunctiv se împarte în:
- tesut conjunctiv moale, spre exemplu tesutul conjunctiv lax, reticulat, adipos, mucos;
- tesut conjunctiv semidur: tesutul conjunctiv cartilaginos hialin; tesutul conjunctiv cartilaginos extensibil si tesutul conjunctiv cartilaginos fibros;
- tesutul conjunctiv dur : tesutul conjunctiv osos.
Dupã functie, tesuturile conjunctive se împart în:
1. tesuturi conjunctive trofice-metabolice (lax, adipos)
2. tesuturi conjunctive mecanice (fibros, cartilaginos, osos).
1. Tesuturi conjunctive trofice
Tesutul conjunctiv lax este deosebit de rãspândit în organism si are un rol important în hrãnirea tuturor celorlalte tesuturi si în sustinere: umple toate spatiile libere dintre organe, se întinde de-a lungul vaselor si nervilor, formeazã hipodermul, leagã fibrele musculare, grupele de muschi.
Din punct de vedere al structurii, tesutul conjunctiv lax este format în proportii egale din celule, substantã fundamentalã si fibre conjunctive (colagene, elastice, reticulinã).
Din punct de vedere functional, tesutul conjunctiv lax are rol:
- metabolic si trofic - substantele nutritive trec din capilare în celule, iar deseurile metabolice din celule spre capilare, prin intermediul spatiilor din tesutul conjunctiv lax, care sunt umplute cu substantã fundamentalã;
- de apãrare, care se realizeazã prin histocitele macrofage autohtone si celulele sanguine (leucocite, neutrofile, limfocite, monocite);
- de reparare, regenerare - constã în formarea cicatricilor, fibroblastii prolifereazã, refãcând integritatea tesuturilor.
Tesutul conjunctiv adipos se gãseste în mod aparte în stratul hipodermic al pielii, unde formeazã paniculul adipos, în jurul rinichilor, suprarenale, ochi, tiroidã, în mezenter, în regiunile inghinalã, axilarã etc.
Structural, este format din adipocite grupate în jurul vaselor, fibre de reticulinã, fibre elastice, fibre nervoase etc.
Functional, el reprezintă un rezervor de grãsimni (material metabolic energetic); este un foarte bun termoizolant pentru unele organe importante în jurul cãrora se gãseste; are rol mecanic ca un adevãrat amortizor al socurilor, loviturilor; realizeazã o anumitã elasticitate a tesuturilor, organelor etc.
Tesutul conjunctiv reticulat este format din celule reticulare si din fibre de reticulinã (= fibre precolagene, contin reticulinã) în retea; în ochiurile retelei se mai gãsesc si limfocite. Acest tesut intrã în structura ganglionilor limfatici, a splinei, mãduvei oaselor, ficat etc.
Functional, tesutul conjunctiv reticulat genereazã limfocitele si celelalte elemente celulare sanguine; celulele reticulare se pot transforma în histocite macrofage, jucând rol în procesele de apãrare localã (fagocitozã, pinocitozã).
Tesutul conjunctiv mucos este format din celule stelate anastomozate în retea; ele se numesc fibrocite tinere. In ochiurile retelei se gãseste substanta fundamentalã, gelatinoasã în care se vor diferentia fibre conjunctive din ce în ce mai numeroase.
Acest tesut se gãseste în embrion si se mai numeste “gelatina Wharton”, si în pulpa dentarã (inclusiv la adult). Are un important rol trofic.
2. Tesuturi conjunctive mecanice
In aceste tesuturi predominã fibrele conjunctive fatã de celule si substanta fundamentalã.
Tesutul conjunctiv fibros este constituit cu precãdere din fibre conjunctive (colagene, elastice) a cãror cantitate, mărimi si orientare sunt determinate de gradul de extensie, apăsare si alunecare care se exercitã asupra acestuia. Restul componentelor (celule, substantã fundamentalã) se gãsesc în cantitãti mai reduse, iar vascularizatia este extrem redusã - se hrãnesc prin imbibitie.
Tesutul conjunctiv fibros poate forma organe de sine stãtãtoare - tendoane, ligamente elastice, articulare; aponefroze (= membrane fibroase rezistente, care îmbracã muschii scheletici si îi leagã de os prin intermediul tendoanelor); capsule fibroase ale unor organe cavitare (la ficat - membrana lui Glisson; la rinichi - capsula renalã; la splinã - capsula splenicã); în constitutia corneei, a firului de pãr si a nervilor.
Tesutul conjunctiv flexibil este un tesut conjunctiv de tip mecanic în care predominã fibrele elastice (contin elastinã) ce dau tesutului elasticitatea caracteristicã. El se gãseste în ligamentele elastice dintre vertebre, tunica mijlocie din peretele arterelor. Are un rol important în economia de fortã a organismului.
Tesutul conjunctiv cartilaginos este un tesut conjunctiv de sustinere format din:
- celule cartilaginoase : condroblaste (celule incomplet diferentiate) si condrocite (celule cartilaginoase propriu-zise) care de obicei sunt grupate câte 2-3 si cuprinse într-o capsulã comunã cartilaginoasã, formând condromul = unitatea fundamentalã a tesutului cartilaginos;
- substanta fundamentalã este în cantitate mare si impregnatã cu sãruri minerale si condrinã (un amestec de substante organice);
- fibre conjunctive de colagen dispuse fie neregulat, fie în directii precise, functie de liniile de fortã care le orienteazã.
Tesutul conjunctiv cartilaginos este de trei feluri:
- Tesut cartilaginos hialin, prezent în scheletul embrionului uman pentru cea mai mare parte a vietii intrauterine, în cartilajele de crestere ale oaselor (între diafizã - epifizã), cartilajele costale, traheo-bronhice, laringelui, septul nazal.
- Tesut cartilaginos elastic care, pe lângã fibrele colagene obisnuite are în substanta fundamentalã si fibre elastice. El este prezent în pavilionul urechii, în conductul auditiv extern, în epiglotã, cartilaje ale laringelui.
- Tesut cartilaginos fibros, caracterizat printr-un continut mare de fibre colagene asezate paralel, în benzi. Se gãseste în discurile intervertebrale, cartilajele simfizelor, meniscurile articulatiilor.
Tesutul osos este o varietate a tesutului conjunctiv adaptatã la maximum functiei de sustinere si rezistentã mecanicã a organismului, prin impregnarea substantei fundamentale cu sãruri minerale fosfocalcice. El este un tesut conjunctiv calcifiat.
Structural, este format din celule osoase si substantã fundamentalã:
• Celulele osoase sunt de trei tipuri: - osteoblaste (celule tinere de tesut cartilaginos, sau conjunctiv, care încep sã se osifice); - osteocite (celula specificã tesutului osos adult) de formã lenticularã cu numeroase prelungiri citoplasmatice; ele sunt gãzduite în niste cavitãti separate în substanta fundamentalã a tesutului osos, numite osteoplaste. Din peretele osteoplastelor pleacã niste canalicule osoase care adãpostesc prelungirile citoplasmatice ale osteocitelor. In felul acesta celulele osoase se gãsesc în contact prin anastomozele canaliculelor osoase. Al treilea tip de celulã osoasã este osteoclastul - o celulã multinucleatã, cu rol activ în procesul de osificare. Dupã încheierea procesului de osificare, osteoclastul intrã într-o dispoziție de repaus, dar îsi pãstreazã capacitatea de a redeveni activ în cazuri de fracturi.
• Substanta fundamentalã are o componentã organicã (34%) formatã din oseinã si o componentã mineralã (66%): microcristale de fosfat tricalcic, carbonat de Ca, carbonat de Mg si carbonat de Na.
In functie de structura si arhitectonica tesutului, se deosebesc douã varietãti de tesut osos:
a) - Tesut osos compact.
b) - Tesut osos spongios.
a) La microscop, tesutul osos compact apare format din lamele osoase, dispuse concentric în jurul unor canale subtiri - “canalele Havers” - în care se gãsesc capilare sanguine si celule conjunctive. Lamelele osoase contin osteoplastele cu osteocite; numãrul lamelelor osoase concentrice este de 5 pânã la 30. Tot acest ansamblu formeazã osteonul (un sistem Havers) - unitatea functionalã a osului.
In sectiunea longitudinalã, sistemele Havers se prezint ca niste tuburi osoase de 4-5 cm, care se leagã între ele. Acest sistem contribuie la realizarea rezistentei osului.
Acest tesut se întâlneste în peretele diafizei oaselor destul de lungi si în lama externã a oaselor scurte si late.
b) Tesutul osos spongios este format din lame osoase (trabecule) , care la rândul lor sunt formate din una-mai multe lamele. Lamelele osoase delimiteazã niste cavitãti (areole); acestea dau osului profilul de burete spongios. Areolele si lamelele osoase sunt niste sisteme haversiene incomplete. Areolele comunicã între ele si contin mãduvã osoasã. Acest tesut intrã în constitutia pãrtii interne a epifizelor, componentă centralã a oaselor scurte si lama centralã a oaselor late (diploc).
Tesutul osos se formeazã prin metaplazie = procesul de structurare a unui tesut specializat dintr-un tesut diferentiat; acest nou tesut se numeste tesut metaplaziat. Tesutul osos este un tesut metaplaziat prin osificarea (calcifierea) unui tesut conjunctiv fibros sau tesut conjunctiv cartilaginos; în primul caz se numeste osificare fibroasa, iar în al doilea caz - osificare endocondralã.
Ramura anatomicã, devenitã stiintã de specialitate, care studiazã tesuturile se numeste HISTOLOGIE.
Tesutul reprezintã o asociatie (grupare) de celule diferentiate, cu morfologie, structurã si functie asemãnãtoare.
Celulele care alcãtuiesc tesuturile si organele corpului uman provin dintr-o singurã celulã - celula ou (zigot). Prin segmentare, se formeazã un numãr mare de celule care, la început (morulã, debut de blastulã), au caractere oarecum asemãnãtoare, dar pe mãsura dezvoltãrii ontogenetice celulele îsi schimbã tot mai mult forma si structura, specializându-se în mai multe directii functionale. Aceastã transformare si specializare functionalã se numeste diferentiere celulara. La baza diferentierii morfofunctionale a celulelor stau factorii genetici si conditiile de mediu.
Un tesut este alcãtuit din celule si substanta intercelulara; când aceasta este în cantitate micã, se numeste substantã-ciment, iar când este în cantitate mare, se numeste substantã fundamentalã.
Dupã forma si structura celulelor, natura si cantitatea substantei intercelulare, respectiv functia îndeplinitã în organism, tesuturile au fost grupate în patru (dupã alti autori în cinci) tipuri principale: epitelial, conjunctiv, muscular si nervos; printre acestea unii autori mentioneazã si tesutul lichid al corpului, mediul intern sanguin.
I. TESUTUL EPITELIAL acoperã suprafata externã a corpului, intrând în alcãtuirea tegumentului, cãptusind unele cavitãti ale trunchiului sau ale unor organe interne (tub digestiv, cãi respiratorii etc.); de asemenea participã la formarea glandelor secretorii si a epiteliilor senzoriale (retina, mucoasa olfactivã etc.). Este format din celule pavimentoase, cubice, cilindrice, strâns legate între ele prin punti citoplasmatice periferice (dezmozomi) sau printr-o micã cantitate de substantã intercelularã, amorfã - ciment intercelular. Celulele au o citoplasmã densã si un nucleu bine dezvoltat.
Celulele profunde ale tesutului epitelial sunt asezate pe o membrana bazala formatã dintr-o substantã amorfã bogatã în mucopolizaharide si fibrile de reticulinã. Epiteliile nu sunt vascularizate, de aceea ele se hrãnesc prin difuziune (imbibitie), prin intermediul membranei bazale care are legãturi cu tesutul conjunctiv din imediata apropiere.
Dupã asezarea si functia pe care o îndeplinesc, epiteliile sunt clasificate în:
1. Epitelii de acoperire cu rol protector. Acestea pot fi: simplu-pavimentos (aspectul plãcilor de pavaj) - endoteliul vascular al vaselor sanguine, limfatice, peretele capilarelor sanguine, pleurã, pericard, peritoneu: cubic - în mucoasa bronhiilor mici, canalele de secretie a glandelor; prismatic - epiteliul mucoasei tubului digestiv (stomac --> rect) si al trompelor uterine; pseudostratificat - în trahee, bronhiile mari, mucoasa nazalã respiratorie.
2. Epiteliile glandulare, formate din celule care produc excretii si secretii; acestea se asociazã cu tesut conjunctiv, vase si nervi, formând glande endocrine, exocrine si mixte.
Dupã felul cum actioneazã, celulele glandulare pot fi excretoare si secretoare.
- Celulele excretoare sunt cele care iau din mediul lor substante nefolositoare, provenite din metabolismul celular, pe care le eliminã fãrã sã le transforme. Aceste celule formeazã glandele excretoare (glandele sudoripare).
- Celulele secretoare iau din sânge anumite substante din care elaboreazã altele, cu totul deosebite (glandele digestive, endocrine).
Glandele exocrine (glandele cu secretie externã) sunt caracterizate prin aceea cã produsul eliminat se scurge printr-un canal, fie afarã din corp (glandele sudoripare, sebacee, “Meibomius” de la marginea pleoapelor etc.), fie într-o cavitate a corpului (glandele “Lieberkühn” din mucoasa intestinului subtire; glandele pilorice din mucoasa stomacalã; glandele salivare etc.).
Glandele endocrine (glande cu secretie internã) sunt organe formate din celule, tesuturi glandulare care produc hormoni cu rol foarte important în desfãsurarea functiilor organismului; ele se caracterizeazã prin faptul cã nu au un canal excretor, însã au o puternicã vascularizatie prin care hormonul este luat în sânge, prin osmozã.
Glandele mixte au atât secretie exocrinã cât si endocrinã, asa cum sunt: - pancreasul (pancreas exocrin format din acini glandulari, care secretã sucul pancreatic vãrsat în duoden; pancreas endocrin format din insulele lui Langerhaus care secretã insulina difuzatã în sânge).
- testiculul (partea exocrinã formatã din tubii seminali care elaboreazã spermatozoizii eliberati odatã cu sperma în mediul extern; partea endocrinã, formatã din celulele interstitiale care secretã testosteronul (hormon sexual masculin), care se varsã în sânge.
3. Epitelii de resorbtie întâlnite la mucoasa intestinului subtire, a tubilor urinari etc. Celulele de resorbtie primesc prin polul apical diferite substante, care dupã ce strãbat celula, o pãrãsesc prin polul bazal, iar de aici trec în interstitiile conjunctive cu capilare sanguine. Membrana celularã a polului apical prezintã “platoul striat” care, prin observatii microelectronice, s-a dovedit a fi format din microvilozitãti (= expansiuni citoplasmatice) care realizeazã o suprafatã enormã de absorbtie.
4. Epitelii senzoriale - formate din celule care s-au diferentiat morfofunctional pentru a receptiona excitatii din mediul înconjurãtor intern sau extern; mai au si celule de sustinere. Aceste epitelii transmit stimulii sistemului nervos prin excitatia celulelor nervoase cu care se aflã în strânsã legãturã. Desi au aceeasi origine (ectodermicã) ca si celulele nervoase, celulele senzoriale se deosebesc de acestea: în timp ce celulele senzoriale receptioneazã excitatiile dar nu le pot conduce, celulele nervoase pot sã conducã excitatiile din mediu, dar nu le pot receptiona. Datoritã acestor deosebiri, cele douã tipuri de celule se completeazã reciproc din punct de vedere functional.
Celulele senzoriale s-au specializat pentru receptionarea unor anumite excitatii, ele intrând în alcãtuirea organelor de simt. In felul acesta, avem:
a.- celule senzoriale tactile - se gãsesc în pãtura mucoasã a epidermului, sunt în legãturã cu terminatiile nervoase intraepidermice si receptioneazã excitatiile mecanice din mediu;
b.- celule senzoriale gustative din mugurii gustativi ai epiteliului mucoasei linguale; ele receptioneazã excitatiile provocate de anumite substante care se pot solubiliza;
c.- celule senzoriale auditive (fonoreceptoare) din epiteliul organului lui Corti din urechea internã; ele sunt excitate de unele vibratii produse de sunete cu o frecventã cuprinsã între 16-20 000 Hz/sec;
d.- celule senzoriale statoreceptoare din epiteliul petelor (maculelor) auditive din utriculã si saculã, si în crestele auditive din amplulele canalelor semicirculare; aceste celule intrã în constitutia aparatului vestibular care îndeplineste functia de mentinere a echilibrului corpului în spatiul înconjurãtor;
e.- celulele senzoriale olfactive din epiteliul mucoasei olfactive si celulele senzoriale cu conuri si bastonase din structura retinei nu sunt considerate celule senzoriale adevãrate, ci celule nervoase adaptate pentru receptia si conducerea actiunii excitantilor volatili din aer sau a undelor electromagnetice (a energiei luminoase).
II. TESUTUL CONJUNCTIV este foarte rãspândit în organism, realizând conexiuni între alte tesuturi si organe, de unde si denumirea lui - latinescul conjugare = a lega.
Este format din trei componente importante: substanta fundamentalã, fibrele conjunctive si celulele conjunctive.
Rolul fiziologic al tesutului conjunctiv este multiplu:
- intrã în constitutia (si functia) numeroaselor organe din corp;
- realizeazã legãtura dintre diferitele tesuturi, organe si sisteme ale corpului;
- asigurã protectia structurilor interne ale corpului;
- asigurã rezistenta aparatului locomotor;
- asigurã hrãnirea (troficitatea) altor tesuturi;
- poate fi un bun rezervor al unor substante importante, de rezervã (grãsimi);
- participã la apãrarea organismului împotriva unor infectii (fagocitozã, eliberare de anticorpi);
- asigurã regenerarea elementelor figurate ale sângelui.
Una dintre caracteristicile tesuturilor conjunctive este marea lor varietate morfofunctionalã, ceea ce determinã existenta mai multor tipuri de tesut conjunctiv.
Dupã predominanta uneia sau alteia dintre cele trei componente ale sale, tesutul conjunctiv se împarte în:
- tesut conjunctiv moale, spre exemplu tesutul conjunctiv lax, reticulat, adipos, mucos;
- tesut conjunctiv semidur: tesutul conjunctiv cartilaginos hialin; tesutul conjunctiv cartilaginos elastic si tesutul conjunctiv cartilaginos fibros;
- tesutul conjunctiv dur : tesutul conjunctiv osos.
Dupã functie, tesuturile conjunctive se împart în:
1. tesuturi conjunctive trofice-metabolice (lax, adipos)
2. tesuturi conjunctive mecanice (fibros, cartilaginos, osos).
1. Tesuturi conjunctive trofice
Tesutul conjunctiv lax este foarte rãspândit în organism si are un rol important în hrãnirea tuturor celorlalte tesuturi si în sustinere: umple toate spatiile libere dintre organe, se întinde de-a lungul vaselor si nervilor, formeazã hipodermul, leagã fibrele musculare, grupele de muschi.
Din punct de vedere al structurii, tesutul conjunctiv lax este format în proportii egale din celule, substantã fundamentalã si fibre conjunctive (colagene, elastice, reticulinã).
Din punct de vedere functional, tesutul conjunctiv lax are rol:
- metabolic si trofic - substantele nutritive trec din capilare în celule, iar deseurile metabolice din celule spre capilare, prin intermediul spatiilor din tesutul conjunctiv lax, care sunt pline cu substantã fundamentalã;
- de apãrare, care se realizeazã prin histocitele macrofage autohtone si celulele sanguine (leucocite, neutrofile, limfocite, monocite);
- de reparare, regenerare - constã în formarea cicatricilor, fibroblastii prolifereazã, refãcând integritatea tesuturilor.
Tesutul conjunctiv adipos se gãseste în mod deosebit în stratul hipodermic al pielii, unde formeazã paniculul adipos, în jurul rinichilor, suprarenale, ochi, tiroidã, în mezenter, în regiunile inghinalã, axilarã etc.
Structural, este format din adipocite grupate în jurul vaselor, fibre de reticulinã, fibre elastice, fibre nervoase etc.
Functional, el constituie un rezervor de grãsimni (material metabolic energetic); este un foarte bun termoizolant pentru unele organe importante în jurul cãrora se gãseste; are rol mecanic ca un adevãrat amortizor al socurilor, loviturilor; realizeazã o anumitã elasticitate a tesuturilor, organelor etc.
Tesutul conjunctiv reticulat este format din celule reticulare si din fibre de reticulinã (= fibre precolagene, contin reticulinã) în retea; în ochiurile retelei se mai gãsesc si limfocite. Acest tesut intrã în structura ganglionilor limfatici, a splinei, mãduvei oaselor, ficat etc.
Functional, tesutul conjunctiv reticulat genereazã limfocitele si celelalte elemente celulare sanguine; celulele reticulare se pot transforma în histocite macrofage, jucând rol în procesele de apãrare localã (fagocitozã, pinocitozã).
Tesutul conjunctiv mucos este format din celule stelate anastomozate în retea; ele se numesc fibrocite tinere. In ochiurile retelei se gãseste substanta fundamentalã, gelatinoasã în care se vor diferentia fibre conjunctive din ce în ce mai numeroase.
Acest tesut se gãseste în embrion si se mai numeste “gelatina Wharton”, si în pulpa dentarã (inclusiv la adult). Are un important rol trofic.
2. Tesuturi conjunctive mecanice
In aceste tesuturi predominã fibrele conjunctive fatã de celule si substanta fundamentalã.
Tesutul conjunctiv fibros este constituit cu precãdere din fibre conjunctive (colagene, elastice) a cãror cantitate, dimensiuni si orientare sunt determinate de gradul de extensie, presiune si alunecare care se exercitã asupra acestuia. Restul componentelor (celule, substantã fundamentalã) se gãsesc în cantitãti mai reduse, iar vascularizatia este extrem de redusã - se hrãnesc prin imbibitie.
Tesutul conjunctiv fibros poate forma organe de sine stãtãtoare - tendoane, ligamente elastice, articulare; aponefroze (= membrane fibroase rezistente, care îmbracã muschii scheletici si îi leagã de os prin intermediul tendoanelor); pastile fibroase ale unor organe cavitare (la ficat - membrana lui Glisson; la rinichi - capsula renalã; la splinã - capsula splenicã); în constitutia corneei, a firului de pãr si a nervilor.
Tesutul conjunctiv elastic este un tesut conjunctiv de tip mecanic în care predominã fibrele elastice (contin elastinã) ce dau tesutului elasticitatea caracteristicã. El se gãseste în ligamentele elastice dintre vertebre, tunica mijlocie din peretele arterelor. Are un rol important în economia de fortã a organismului.
Tesutul conjunctiv cartilaginos este un tesut conjunctiv de sustinere format din:
- celule cartilaginoase : condroblaste (celule incomplet diferentiate) si condrocite (celule cartilaginoase propriu-zise) care de obicei sunt grupate câte 2-3 si cuprinse într-o capsulã comunã cartilaginoasã, formând condromul = unitatea fundamentalã a tesutului cartilaginos;
- substanta fundamentalã este în cantitate mare si impregnatã cu sãruri minerale si condrinã (un metiaj de substante organice);
- fibre conjunctive de colagen dispuse fie neregulat, fie în directii precise, functie de liniile de fortã care le orienteazã.
Tesutul conjunctiv cartilaginos este de trei feluri:
- Tesut cartilaginos hialin, prezent în scheletul embrionului uman pentru cea mai mare parte a vietii intrauterine, în cartilajele de crestere ale oaselor (între diafizã - epifizã), cartilajele costale, traheo-bronhice, laringelui, septul nazal.
- Tesut cartilaginos elastic care, pe lângã fibrele colagene obisnuite are în substanta fundamentalã si fibre elastice. El este prezent în pavilionul urechii, în conductul auditiv extern, în epiglotã, cartilaje ale laringelui.
- Tesut cartilaginos fibros, caracterizat printr-un continut mare de fibre colagene asezate paralel, în benzi. Se gãseste în discurile intervertebrale, cartilajele simfizelor, meniscurile articulatiilor.
Tesutul osos este o varietate a tesutului conjunctiv adaptatã la maximum functiei de sustinere si rezistentã mecanicã a organismului, prin impregnarea substantei fundamentale cu sãruri minerale fosfocalcice. El este un tesut conjunctiv calcifiat.
Structural, este format din celule osoase si substantã fundamentalã:
• Celulele osoase sunt de trei tipuri: - osteoblaste (celule tinere de tesut cartilaginos, sau conjunctiv, care încep sã se osifice); - osteocite (celula specificã tesutului osos adult) de formã lenticularã cu multiple prelungiri citoplasmatice; ele sunt gãzduite în niste cavitãti separate în substanta fundamentalã a tesutului osos, numite osteoplaste. Din peretele osteoplastelor pleacã niste canalicule osoase care adãpostesc prelungirile citoplasmatice ale osteocitelor. In felul acesta celulele osoase se gãsesc în contact prin anastomozele canaliculelor osoase. Al treilea tip de celulã osoasã este osteoclastul - o celulã multinucleatã, cu rol activ în procesul de osificare. Dupã încheierea procesului de osificare, osteoclastul intrã într-o stare de repaus, dar îsi pãstreazã calitatea de a redeveni activ în cazuri de fracturi.
• Substanta fundamentalã are o componentã organicã (34%) formatã din oseinã si o componentã mineralã (66%): microcristale de fosfat tricalcic, carbonat de Ca, carbonat de Mg si carbonat de Na.
In functie de structura si arhitectonica tesutului, se deosebesc douã varietãti de tesut osos:
a) - Tesut osos compact.
b) - Tesut osos spongios.
a) La microscop, tesutul osos compact apare format din lamele osoase, dispuse concentric în jurul unor canale subtiri - “canalele Havers” - în care se gãsesc capilare sanguine si celule conjunctive. Lamelele osoase contin osteoplastele cu osteocite; numãrul lamelelor osoase concentrice este de 5 pânã la 30. Tot acest ansamblu formeazã osteonul (un sistem Havers) - unitatea functionalã a osului.
In sectiunea longitudinalã, sistemele Havers se prezint ca niste tuburi osoase de 4-5 cm, care se leagã între ele. Acest sistem ajută la înfăptuirea rezistentei osului.
Acest tesut se întâlneste în peretele diafizei oaselor lungi si în lama externã a oaselor scurte si late.
b) Tesutul osos spongios este format din lame osoase (trabecule) , care la rândul lor sunt formate din una-mai multe lamele. Lamelele osoase delimiteazã niste cavitãti (areole); acestea dau osului aspectul de burete spongios. Areolele si lamelele osoase sunt niste sisteme haversiene incomplete. Areolele comunicã între ele si contin mãduvã osoasã. Acest tesut intrã în constitutia pãrtii interne a epifizelor, partea centralã a oaselor scurte si lama centralã a oaselor late (diploc).
Tesutul osos se formeazã prin metaplazie = procesul de structurare a unui tesut specializat dintr-un tesut diferentiat; acest nou tesut se numeste tesut metaplaziat. Tesutul osos este un tesut metaplaziat prin osificarea (calcifierea) unui tesut conjunctiv fibros sau tesut conjunctiv cartilaginos; în inițialul caz se numeste osificare fibroasa, iar în al doilea caz - osificare endocondralã. |
|
