PPS.MyForum.ro :: 6. Controlul variabilelor

Marya · Administrator

6.1. Controlul variabilei independente (demersul experimental)
Varierea variabilei independente pentru a genera modificări la nivelul variabilei dependente are loc pe două căi:
a) Se modifică intenţionat variabila independentă de-a lungul unor valori precizate prin planul experimental. Putem modifica intensitatea unui stimul sonor (variabilă independentă) şi înregistrăm momentul de răspuns al subiecţilor în sutimi de secundă (variabilă dependentă). Ipoteza avansată într-un astfel de experiment este că puterea mai mare a stimului va determina timpi mai mici de răspuns. Pentru aceasta, în planul experimental fixăm de ex. 3 valori: 40, 60 şi 80 dB. Constituim trei grupuri de subiecţi cărora le, aplicăm una din cele trei valori. Se compară mediile timpilor de răspuns la cele trei grupuri. Se efectuează testul de semnificaţie prin metoda ipotezei nule.
b) Se adoptă strategia experimentului ex post facto. Alegem o serie de valori ale variabilei independente dintr-un număr preeexistent. De exemplu alegem un grup de subiecţi cu vârsta de 25 de ani şi un altul cu vârsta de 60 de ani (vârsta este variabila independentă invocată). Formulăm ipoteza descreşterii performanţei la un test de inteligenţă, odată cu vârsta. Administrăm celor două grupuri acelaşi test în condiţii asemănătoare. În acest caz experimentatorul nu modică variabila independentă ci alege din populaţia de subiecţi persoane cu vârstele menţionate. Variaţia acestei variabile este deci naturală.
6.2. Controlul variabilelor străine cu caracter perturbator. Efectul variaţiei unei variabile independente poate fi înregistrat perfect numai dacă alte variabile care pot produce modificări în variabila dependentă sunt ţinute sub control, astfel:
-eliminarea influenţei variabilelor străine: zgomotul-camere izolate fonic, oboseala-pauze, conduita experimentatorului- standardizare.
- menţinerea constantă a variabilelor străine care nu pot fi eliminate prin asigurarea acţiunii lor egală asupra tuturor subiecţilor: examinarea sub. în acelaşi timp şi în acelaşi loc; să nu comunice următorilor conţinutul probelor;
6.3 Metoda balansării efectelor variabilelor străine = distribuirea aceluiaşi număr de subiecţi în ambele eşantioane, de control şi experimental cu aceeaşi caracteristică perturbatoare (vârstă, grad de pregătire, sex).
Balansarea simultană a două variabile, de ex. sexul şi experimentatorul presupune următorul dizain:
Grup I Grup II
15 băieţi - experimentatorul 1 15 băieţi - exp. 1
15 b e xp. 2 15 b exp 2
15 fete - exp. 1 15 f exp. 1
15 f exp 2 15 f exp.2

6.4, Metoda contrabalansării sau a rotaţiei - se utilizează îndată ce subiecţii sunt supuşi la mai multe probe succesive sau condiţii succesive şi trebuie să controlăm efectul de facilitare sau al oboselii pe care îl produce ordinea de prezentare. Următorul exemplu este, sperăm, edificator:

Exemplu :
Dorim să investigăm efectul unor conţinuturi verbale variate (cuvinte cu sens- minus sens, cu acelaşi număr de silabe) asupra memorării. Învăţarea de către acelaşi subiect a primei liste va afecta (pozitiv sau negativ) învăţarea celei de-a doua liste. Contracarăm acest urmare împăţind subiecţii în două grupe: în prima grupă ordinea învăţării va fi inversa celei de-a doua grupe. Se face media subiecţilor pe tipuri de material, cu sens şi scutit de sens. Testul de semnificaţie a diferenţei dintre cele două medii va infirma sau confirma ipoteza enunţată.

Sunt situaţii cînd trebuie să contrabalansăm efectul de ordine generat de administrarea succesivă aceluiaşi lot de subiecţi a trei probe sau condiţii: ex. memorarea a trei liste deosebite de cuvinte A - cuv. cu sens, B - cuv.fără sens, C- neologisme. Avem trebuință de 6 grupe de subiecţi egale ca număr. Cuprinzând 60 de subiecţi dizainul este următorul :

10 subiecţi ordinea A,B,C
10 subiecţi ordinea A,C,B
10 subiecţi ordinea B,C,A
10 subiecţi ordinea B,A,C
10 subiecţi ordinea C,A,B
10 subiecţi ordinea C,B,A

Generalizând, pentru contrabalansarea efectului a N variabile sunt necesari N! (factorial) subiecţi. Dacă pentru fiecare variabilă se repartizează 10 subiecţi atunci vor fi necesari 10xN!
Metoda contrabalansării este recomandată când experimentăm pe un număr relativ micșorat de subiecţi în condiţii diferite.
Ca principu, este necesar ca experimentatorul să realizeze o echivalenţă cât mai bună a grupului experimental şi de control pentru cât mai multe variabile care ar putea afecta rezultatele. Selecţia întâmplătoare a subiecţilor face ca efectele variabilelor perturbatoare să fie echivalente în grupul experimental şi de control. De întocmai cu cât numărul subiecţilor este mai mare cu atât este mai eficientă neutralizarea efectelor variabilelor străine.