PPS.MyForum.ro :: 7. Dizain experimental, organizare, erori pe pps.myforum.ro

Marya · Administrator

Grupele de experiment şi de control sunt denumite eşantioane. Ele se obţin prin selecţia subiecţilor dintr-o colectivitate mai mare numită populaţie. Populaţia poate fi limitată la studenţii de anul I, la fetele de 16 ani din judeţul Constanţa sau la scorurile obţinute de subiecţii cu handicap intelectual la o probă de inteligenţă. Confirmarea unei ipoteze la nivelul eşantionului îngăduie generalizarea rezultatelor la nivelul populaţiei de apartenenţă.
Constituirea grupurilor experimental şi de control se realizează pe baza selecţiei la întâmplare unde fiecare membru al populaţiei are şanse egale de a fi ales. Întâi se selecţionează un eşantion din care, pe criteriul selecţiei aleatoare se constiruie grupul exp. şi de control. Ele se mai numesc şi eşantioane independente (independent samples). În situaţiile în care se aleg subiecţi echivalenţi în ambele eşantioane sau îndată ce două sau mai multe experimente s-au efectuat pe acelaşi eşantion vorbim de eşantioane perechi (paired samples). Cele două modalităţi de constituire a grupurilor implică procedee statistice de comparaţie diferite.
Grupele echivalente constituite din persoane diverse dar egale din punctul de vedere al variabilei egalizate sunt utile în situaţii ca cele de mai jos:
a) Verificarea ipotezei că instrucţia verbală influenţează procesul de memorare (''va trebui să reproduceţi imediat'' şi ''veţi imită peste 3 zile''). Se administrează un test de inteligenţă despre care ştim că a corelat înalt cu memoria. Subiecţii cu aceeaşi cotă la test sunt repartizaţi aleator în grupa experimentală sau de control. În felul acesta fiecare subiect dintr-un grup are echivalentul său din celălalt grup. Efectul variabilei inteligenţă este astfel egalizat. Se aplică fiecărui grup un instructaj diferit. Diferenţa între mediile performanţelor în reproducerea materialului memorat va fi pusă pe seama variaţiei instructajului.
b)Studierea transferului unei activităţi asupra alteia. Grupului experimental i se dă activitatea A, apoi ambelor li se dă activitatea B. Diferenţa dintre cele două grupuri va arăta efectul antrenamentului.
În general exemplarul clasic de experiment presupune că experimentarea se face doar pe grupul de control celălalt fiind ''martor''. Există şi uzanţa de a varia variabila independentă în ambele grupuri, caz în care fiecare este ''experimental'' faţă de celălalt.
Exemplele precedente au ilustrat planuri cu o singură variabilă independentă sau cu două.
Planurile experimentale cu o singură variabilă independentă au dezavantajul că nu iau în considerare acţiunea altor variabile importante şi nici efectul interacţiunii dintre ele asupra variabilei dependente.

Într-un experiment prin care se testează relaţia dintre intensitatea stimulilor auditivi şi nivelul de motivare experimentală (variabile independente) şi viteza de răspuns, putem atribui variabilelor independente următoarele modalităţi : tărie mare – intensitate slabă (=K) şi indice de motivare mic- mare (L). Planul experimental este o rezultantă a combinaţiilor posibile dintre cele patru modalităţi :
- măsurarea timpului de răspuns pentru stimuli cu intensitate mare + grad mare de motivare experimentală ;
- idem pentru intensitate mare +nivel mic de motivare ;
- idem pentru intensitate mică + nivel mare de motivare ;
- idem pentru intensitate mică + nivel mic de motivare.

Planurile experimentale multifactoriale elimină acest neajuns. Acestea operează cu două sau mai multe variabile independente fiecare dintre astea având două sau mai multe valori (modalităţi).
Un plan de tipul K x L are două variabile independente fiecare dintre ele fiind structurate în K, respectiv L modalităţi (valori) :
Un plan K x L x M are trei variabile independente, fiecare cu valori (modalităţi) diferite. El este de fapt rezultatul tuturor combinaţiilor posibile dintre modalităţile tuturor variabilelor independente. Experimentatorul înregistrează efectul fiecărei combinaţii asupra variabilei dependente.