| Marya |
| Administrator |
 |
| |
| Data inscrierii: 20/Iun/2008 |
| Mesaje: 1104 |
| Localitate: Constanta |
|
|
|
 |
|
 |
|
SISTEMUL NERVOS înseamnă totalitatea ţesuturilor, a organelor specializate în vederea recepţionării, transmiterii şi integrării informaţiilor (a excitaţiilor) culese din mediul intern sau extern pentru elaborarea răspunsurilor corecte – adecvate.
Rolul fiziologic esenţial al sistemului nervos este acela de a face legătura dintre organism şi mediul înconjurător şi de a coordona şi regla activitatea tuturor părţilor ingrediente într-un tot unitar.
Informaţiile culese din societatea exterioară aduce viaţa de relaţie a individului, iar cele culese din interiorul organismului asigură viaţa şi funcţionarea organelor interne; în primul caz, sistemul nervos stabileşte unitatea dintre organism - mediu, iar în al doilea caz realizează, alături de sistemul conjunctiv şi cel endocrin, unitatea organismului. Aceste funcţii se îndeplinesc în de frunte prin acte reflexe care au la bază ca unitate morfofuncţională - arcurile reflexe. Un arc reflex este format dintr-un receptor, o cale aferentă, un centru nervos, o cale eferentă şi un efector.
Sistemul nervos unitar în structură şi funcţie este subîmpărţit, pentru o mai bună înţelegere, în:
I. Sistemul nervos al vieţii de relaţie, cu două părţi – sistem nervos central (S.N.C.) şi sistem nervos periferic (S.N.P.).
II. Sistemul nervos al vieţii vegetative care asigură conducerea şi coordonarea funcţională a organelor interne.
I. cuprinde:
- S.N.C. (nevrax) este reprezentat prin: măduva spinării şi encefal.
- S.N.P. este alcătuit din: nervii cerebrali (cranieni) – 12 perechi şi
nervii spinali – 31 perechi
II. cuprinde:
- o porţiune centrală situată în trunchiul cerebral şi în măduva spinării; S.N.V.C. poate fi simpatic şi parasimpatic;
- o porţiune periferică formată din nervi vegetativi simpatici şi parasimpatici şi ganglioni vegetativi (g. v. laterovertebrali; g. v. simpaticoviscerali).
ORIGINEA ŞI CREșTEREA SISTEMULUI NERVOS
Sistemul nervos este de origine cetoblastică – cetodermul dorsal al discului embrionar – placă neurală – se înfundă şi formează şanţul neural, mărginit de două excrescenţe – creste neurale. Prin invaginarea progresivă, şanţul neural se închide, formând tubul neural, care continuă o diferenţiere: - una inferioară, de formă cilindrică, care va da naştere măduvei spinării şi alta superioară, de formă veziculară – vezicula primitivă, care va da naştere encefalului.
Crestele neurale sau ganglionare, rămase în afară pe urmă închiderea tubului neural se schimbă în două benzi paralele cu acesta, dând naştere ganglionilor spinali şi ganglionilor simpatici paravertebrali.
Celulele care se găsesc în fracțiune ventrală a pereţilor tubului neural (lama fundamentală) se diferenţiază în celule nervoase motorii; cele care se găsesc în partea dorsală (lama alară) dau naştere celulelor senzitive, iar cele care se găsesc în părţile laterale (segmentele intermediare) vor da naştere neuronilor vegetativi ai măduvei spinării.
La început, tubul neural se întinde până la nivelul coccisului, însă pe parcurs dezvoltarea lui în extindere nu se va mai suprapune cu dezvoltarea coloanei vertebrale; astfel că, la naştere măduva spinării rămâne la nivelul celei de-a doua vertebre lombare. Canalul din interiorul tubului neural se va transforma treptat în canalul central sau ependimar.
Iniţial, fibrele nervoase ale substanţei albe din măduva spinării sunt lipsite de teaca mielinică; procesul de mielinizare pornește din luna a IV-a intrauterină şi se termină înspre sfârşitul primului an de viaţă îndată ce fasciculele descendente corticospinale sunt perfect diferenţiate şi dobândesc valoarea de a conduce influxul nervos motor, ceea ce explică apariţia mersului.
Encefalul se va dezvolta pe baza unor segmentări ale veziculei primitive. Într-o primă etapă, din vezicula primitivă iau naştere trei vezicule: una anterioară – prozencefal, una mijlocie – mezencefal şi una posterioară – rombencefal. Ulterior, prozencefalul va forma telencefalul şi diencefalul; rombencefalul va forma metencefalul şi mielencefalul, iar mezencefalul rămâne nesegmentat.
Din telencefal se vor forma emisferele cerebrale; din diencefal – talamusul, hipotalamusul, subtalamusul, metatalamusul, epitalamusul şi lobul posterior al hipofizei; din mezencefal – pedunculii cerebrali şi corpii cvadrigemeni, iar din metencefal se formează puntea lui Varolio şi cerebelul (creierul mic). Mielencefalul va da naştere bulbului rahidian.
În regiunea măduvei spinării, canalul ependimar format se va continua în encefal prin patru ventricule. Astfel, la nivelul bulbului rahidian şi al punţii, canalul se lărgeşte, formând ventriculul al IV-lea; la nivelul pedunculilor cerebrali, se îngustează formând apeductul lui Sylvius; la nivelul diencefalului, se lărgeşte formând ventriculul al III-lea, iar la nivelul celor două emisfere cerebrale formează ventriculii laterali I şi II – aceştia din urmă comunică cu ventriculul III prin orificiul lui Monro.
Sistemul nervos periferic (S.N.P.) şi cel vegetativ (S.N.V.) se dezvoltă din crestele ganglionare care iau naştere la rândul lor din crestele neurale ale şanţului neural pe toată lungimea sa. Mai târziu formarea tubului neural, crestele ganglionare se despart de el şi se dispun pe laturile acestuia; se fragmentează şi formează mase ganglionare – muguri ganglionari primari.
Din mugurii ganglionari primari aşezaţi la nivelul veziculei primitive cerebrale se formează ganglionii cranieni afectaţi nervilor cranieni V, VII, VIII, IX şi X. Din restul maselor ganglionare aşezate de-a lungul tubului neural, se formează ganglionii spinali, care se găsesc pe rădăcinile posterioare ale nervilor spinali. O serie de celule nervoase din crestele neurale sau ganglionare migrează dând naştere ganglionilor vegetativi simpatici paravertebrali, ganglionii vegetativi simpatici previscerali şi ganglionii plexurilor nervoase intramurale din organele cavitare.
SISTEMUL NERVOS CENTRAL
Sistemul nervos central (sistem nervos cerebrospinal sau nevrax) este compus din măduva spinării şi encefal.
MĂDUVA SPINĂRII este un cordon nervos situat în canalul vertebral; ea se întinde de la nivelul primei vertebre cervicale, până la nivelul celei de-a doua vertebre lombare (L2) unde se termină prin conul medular. De aici, se continuă cu o formaţiune filiformă – filum terminale până la baza coccisului. Are o lungime de 43-45 cm şi un calibru de cca 1 cm.
Configuraţia externă are forma unui cilindru turtit antero-posterior. Ca şi coloana vertebrală, măduva spinării prezintă două curburi:
- una cervicală, cu concavitatea orientată posterior şi
- alta dorsală, cu concavitatea orientată anterior.
Măduva spinării nu are aceeaşi grosime pe toată mărimea ei; astfel, ea deține o umflătură cervicală şi una lombară, care corespund funcţiilor mai complexe ale măduvei spinării de la aceste nivele: coordonării activităţii motorii a membrelor superioare şi inferioare.
Pe faţa anterioară a măduvei spinării se găseşte un şanţ (cca 3 mm – adâncime) – fisura mediană anterioară, iar pe faţa posterioară un alt şanţ mai puţin adânc – şanţul median posterior, care se continuă cu septul median posterior alcătuit din ţesut glial pătruns profund în substanţa medulară. Fisura mediană anterioară şi şanţul median posterior laolaltă cu septul median împart măduva în două părţi simetrice (o parte dreaptă şi una stângă).
De o parte şi de alta a fisurii mediane anterioare se află câte un şanţ superficial – şanţul lateral anterior în care se află rădăcinile anterioare ale nervilor rahidieni. Corespunzător rădăcinilor posterioare, se găsesc două şanţuri laterale posterioare.
Măduva spinării este împărţită în patru regiuni: cervicală, toracală, lombară şi sacrală. Din aceste regiuni pornesc 31 perechi de nervi spinali:
- 8 perechi de nervi cervicali;
- 12 perechi de nervi toracali;
- 5 perechi de nervi lombari;
- 5 perechi de nervi sacrali şi
- 1 pereche de nervi coccigieni.
Rădăcinile de nervi spinali din regiunile lombară, sacrală şi coccigiană coboară vertical şi însoţesc firul terminal formând aşa-numita coadă de cal.
Configuraţia internă
În secţiune transversală prin măduva spinării, se constată că ea este alcătuită din substanţă cenuşie, dispusă în centru în aspect de “H” sau de fluture, cu două coarne anterioare şi două coarne posterioare, unite prin comisura cenuşie, străbătută de canalul ependimar.
Între coarnele anterioare şi posterioare se află coarnele laterale, mai pronunţate în regiunea toracică şi lombară.
În secţiune longitudinală, substanţa cenuşie apare sub configurație de coloane: - 2 coloane anterioare, 2 coloane posterioare mai subţiri şi două coloane laterale. Substanţa albă este organizată în cele două jumătăţi ale măduvei spinării în trei cordoane: - cordonul anterior, lateral şi posterior.
Substanţa cenuşie medulară este formată din corpii neuronilor.
• În coarnele posterioare se găsesc neuroni somatosenzitivi şi intercalari (de asociaţie) care primesc informaţii prin rădăcinile posterioare ale nervilor spinali – axonii celulelor pseudounipolare din ganglionii spinali. Coarne posterioare formează zona somatoreceptoare a substanţei cenuşii. Între cornul posterior şi cel lateral, în vecinătatea imediată a substanţei cenuşii se găseşte substanţa reticulată medulară (“insule” de celule nervoase dispuse în reţea în masa substanţei albe).
• În coarnele anterioare se găsesc motoneuroni (neuroni somatomotori radiculari) ai căror axoni constituie rădăcinile anterioare (motorii) ale nervilor spinali. Aceşti neuroni au rolul de a controla desfăşurarea naturală a activităţii musculaturii striate.
• În coarnele laterale se găsesc neuroni vegetativi; în jumătatea anterioară a lor sunt neuroni visceromotori (realizează motilitatea musculaturii netede viscerale), iar în jumătatea posterioară sunt neuroni viscerosenzitivi.
Substanţa albă medulară este formată din trei perechi de cordoane din fibre nervoase mielinizate şi din celule gliale: două anterioare, două laterale şi două posterioare.
Cordoanele (funiculele) sunt alcătuite din fascicule (tracturi) de fibre nervoase lungi, ascendente senzitive (sau ale sensibilităţii), descendente motorii (sau ale motilităţii) şi unele mai scurte care fac legătura între diferite segmente medulare.
Măduva spinării este conectată la receptorii şi efectorii organismului prin cele 31 de perechi de nervi spinali; ei sunt nervi micşti, deoarece sunt constituiţi din fibre nervoase senzitive şi motorii, somatice şi vegetative. Fiecare nerv spinal are două rădăcini: una anterioară (ventrală) şi alta posterioară (dorsală).
• Rădăcina anterioară este formată din axonii neuronilor somatomotori din coarnele anterioare şi din neuronii vegetativi din coarnele laterale. Fibrele somatomotorii transmit impulsuri musculaturii striate, iar fibrele visceromotorii, musculaturii netede din organele interne.
• Rădăcina posterioară este formată din fibre aferente (senzitive) – dendritele şi axonii neuronilor din ganglionul spinal aflat pe traseul ei; aceste fibre intră în măduvă prin şanţul lateral posterior şi vor face sinapse în cornul posterior medular cu motoneuronii din coarnele anterioare sau tot cu aceştia, indirect, prin neuronii de asociaţie. Unii axoni mai lungi trec în cordonul posterior, cu traseu ascendent, spre bulb.
• Cele două rădăcini se vor alătura în interiorul canalului vertebral şi vor forma trunchiul comun al nervului spinal. După ce vor părăsi spaţiul intervertebral, fiecare nerv spinal se va împărţi în două ramuri periferice principale: dorsală şi ventrală. Ramurile se vor distribui metameric la nivelul toracelui; în rest, această distribuţie nu se va mai menţine, deoarece inervaţia viscerală şi a altor structuri somatice (piele, muşchi, …) se va realiza prin intermediul plexurilor nervoase (cervical, brahial, lombar, sacral şi coccigian).
Funcţiile măduvei spinării
Din punct de vedere funcţional, măduva spinării este un organ de conducere şi un centru de reflexe.
Funcţia de conducere a măduvei spinării se realizează pe căi lungi, ascendente şi descendente, şi pe căi scurte, de asociaţie sau intersegmentare.
1) Căile ascendente transmit informaţii de la diferiţi receptori şi realizează sensibilitatea exteroceptivă, proprioceptivă şi interoceptivă.
• Sensibilitatea exteroceptivă culege stimuli de la suprafaţa corpului prin exteroceptori (receptori cutanaţi) tactili, termici şi dureroşi. Căile acestei sensibilităţi sunt specifice, formate din 3 neuroni. Protoneuronul se află în ganglionul spinal; dendritele acestuia formează sau sunt conectate cu receptorii cutanaţi, iar axonul intră în rădăcina posterioară senzitivă a nervilor spinali şi va face sinapsă cu deutoneuronul situat în coarnele posterioare. Axonul acestuia va merge până la talamus, unde va face sinapsă cu al III-lea neuron, care îşi va trimite axonul în cortex, în zona de integrare a sensibilităţii respective.
• Sensibilitatea proprioceptivă culege prin proprioceptori stimuli profunzi de la nivelul aparatului locomotor: muşchi, oase şi articulaţii. Această sensibilitate este de două feluri: sensibilitate proprioceptivă conştientă (ajunge la cortex) şi inconştientă (conduce impulsurile până la cerebel). Căile sunt formate şi ele din înlănţuirea a trei neuroni.
• Sensibilitatea interoceptivă (visceroceptivă) este determinată de excitaţii care acţionează la nivelul organelor interne; ea este condusă prin substanţa reticulată din jurul canalului ependimar în care există căi nespecifice şi prin calea spino-talamică.
2) Prin căile descendente se transmit comenzile motilităţii de la scoarţa cerebrală şi centrii motori subcorticali la musculatura corpului.
Motilitatea trupului poate fi conştientă (voluntară) sau involuntară.
Motilitatea voluntară este declanşată de centrii motori ai cortexului cerebral pe căile piramidale corticospinale (pleacă din celulele piramidale Betz); motilitatea stereotipă (automată) porneşte de la centrii motori corticali şi subcorticali pe căile extrapiramidale.
Măduva spinării este şi un centru de reflexe; în substanţa cenuşie se află centrii unor importante reflexe somatice şi vegetative.
1) Reflexele somatice medulare pot fi monosinaptice şi polisinaptice.
• Reflexele monosinaptice sunt cele mai simple, dar şi rapide-eficiente; aceasta deoarece arcul nervos cuprinde doi neuroni: axonul neuronului senzitiv din ganglionul spinal face sinapsă directă cu motoneuronul medular din cornul anterior (exp. reflexul rotulian, ahilean,...).
• Reflexele polisinaptice (complexe) sunt cele în care arcul reflex este produs din cel puţin 3 neuroni: - unul senzitiv; motor şi intercalar. Cel mai tipic reflex de acest fel este reflexul de flexie – el constă în flectarea unui penis după aplicarea unui stimul nociv (înţepătură, obiect fierbinte, dureros,…). Alte exemple: - reflexul cutanat abdominal, care constă în contracţia muşchilor drepţi abdominali, la înţeparea pielii de pe abdomen cu un ac; - reflexul cutanat plantar; …
2) Reflexele vegetative medulare
În substanţa cenuşie a măduvei spinării se găsesc şi unii centri vegetativi.
Arcurile reflexe care se închid la nivelul acestor centri îşi au receptorii în organele interne (interoceptori), iar reacţia de răspuns se reflectă tot în aceste organe cavitare (glande, musculatură netedă, …)
Centrii vegetativi medulari sunt simpatici şi parasimpatici, ei fiind subordonaţi unor centri superiori (bulbari, hipotalamici şi corticali).
1. Dintre centrii vegetativi simpatici, menţionăm: centrul ciliospinal, care determină dilatarea pupilei (localizat în măduva cervico-dorsală); centrul cardioaccelerator; centrii vasomotori - coordonează motricitatea vaselor sanguine; centrii sudoripari; centrii pilomotori - determină contracţia muşchilor firelor de păr; centrul vezico-spinal plăcut – el stimulează relaxarea muşchiului vezical şi contracţia sfincterului intern vezical; - toţi aceştia sunt localizaţi în măduva dorso-lombară.
2. Dintre centrii vegetativi parasimpatici, localizaţi în măduva sacrală, menţionăm: centrul vezico-spinal, cu acţiune inversă faţă de centrul vezico-spinal lombar-simpatic, el produce contracţia muşchiului vezical şi relaxarea sfincterului; centrul ano-spinal; centrul genito-spinal al erecţiei etc.
ENCEFALUL este porțiunea sistemului nervos central aşezată în cutia craniană. El este alcătuit din următoarele părţi: trunchiul cerebral, cerebelul, diencefalul şi telencefalul.
TRUNCHIUL CEREBRAL este aşezat în axul median, reprezintă etajul inferior al encefalului şi continuă măduva spinării; este format, de jos în sus, de: bulbul rahidian, puntea lui Varolio şi mezencefal.
Configuraţie externă
• Bulbul rahidian (sau măduva prelungită) este limitat inferior de un plan convenţional, orizontal, aşezat sub decusaţia piramidelor, iar superior – de şanţul bulbopontin.
Pe faţa antero-laterală a bulbului se observă fisura mediană anterioară (care o continuă pe cea a măduvei); ea delimitează de o parte şi de alta piramidele bulbare (continuarea funiculelor anterioare ale măduvei). Lateral acestora se găsesc şanţurile laterale anterioare şi cordoanele laterale bulbare (continuarea cordoanelor laterale ale măduvei spinării). În bucată superioară a lor se găsesc olivele bulbare, la nivelul cărora îşi au originea aparentă perechile IX, X şi XI ale nervilor cranieni. Din şanţul preolivar iese perechea a XII-a, iar din şanţul bulbopontin perechile VI, VII şi VIII.
• Puntea Varolio întretaie transversal trunchiul cerebral; este delimitată inferior prin şanţul bulbopontin, iar superior prin şanţul pontopeduncular. Pe faţa anterioară a punţii se găseşte un şanţ longitudinal larg – şanţul bazilar; lateral acestuia, de o parte şi de alta se găsesc două ridicături – piramidele punţii, de care se împreunează originea aparentă a trigemenului (perechea a V-a).
• Mezencefalul este a treia porţiune a trunchiului cerebral; se găseşte între punte şi diencefal. Pe faţa posterioară prezintă tectum-ul mezencefalic format din 2 coliculi cvadrigemeni superiori şi 2 coliculi cvadrigemeni inferiori, separaţi printr-un şanţ în variantă de cruce. Sub coliculii cvadrigemeni inferiori se află originea aparentă a nervului trohlear (perechea a IV-a).
Faţa antero-laterală este reprezentată de pedunculii cerebrali = două cordoane de substanţă nervoasă cuprinse între punte (şanţul pontopeduncular) şi diencefal.
Structura internă a trunchiului. Asemănător măduvei spinale, trunchiul cerebral este format din substanţă cenuşie situată în centru şi substanţă albă, la periferie. Spre deosebire de măduvă, substanţa cenuşie a trunchiului nu este dispusă în coloane; ea este fragmentată în grămezi de celule formând nucleii trunchiului cerebral.
După funcţia lor şi origine (localizare), nucleii pot fi grupaţi în:
1) Nuclei motori
- bulbari (n. hipoglosului – XII; n. ambiguu – XI, X şi IX)
- ai punţii (n. facialului – VII; n. abduncens – VI; n. masticator – V)
- din mezencefal (n. trohlearului – IV; n. oculomotorului – III)
2) Nuclei senzitivi
- bulbari (n. tractului solitar – X, IX; n. intermediarului – VII)
- ai punţii (n. senzitiv superior – V; n. cohleari ventrali şi dorsali – VIII)
- din mezencefal (n. tractului mezencefalic – V)
3) Nuclei vegetativi
- bulbari (n. dorsal al vagului – X; n. salivar inferior – IX)
- ai punţii (n. salivar superior – VII; n. lacrimal – VII)
- din mezencefal (n. accesor al oculomotorului; n. iridoconstrictorului)
4) Nucleii proprii
- bulbari (nucleii gracilis-Goll şi cuneatus-Burdach; n. olivar; nucleii substanţei reticulate)
- ai punţii (nucleii substanţei reticulate; nucleii punţii; n. olivar superior)
- din mezencefal (n. roşu; substanţa neagră, nucleii substanţei reticulate)
Nucleul roşu – se îmbină de cerebel, talamus şi cortex; funcţional, este un centru al motilităţii, are rol inhibitor asupra tonusului muscular striat.
Substanţa neagră este un nucleu de neuroni care conţin pigment melanic; funcţional, prin legăturile ei cu substanţa reticulată a trunchiului cerebral, este un centru în reglarea mişcărilor şi în procesele de somn-veghe.
Nucleii proprii ai trunchiului cerebral nu au echivalent la nivelul măduvei; cei mai răspândiţi sunt nucleii formaţiunii (substanţei) reticulate – sediul centrilor respiratori, vasomotori, cardiaci etc.
Substanţa reticulată se întinde în tot lungul trunchiului cerebral şi în diencefal; neuronii din nucleii acestei substanţe realizează căi multisinaptice şi multineuronale, cele mai complexe relaţii subcorticale. În esenţă, formaţiunea reticulată îndeplineşte o funcţie integratoare somato-vegetativă, prin relaţiile sale cu căile descendente ale sistemului extrapiramidal, cât şi cu căile ascendente spre talamus şi scoarţă.
Substanţa reticulată poate avea rol facilitant, stimulator, cât şi inhibitor, depresor atât prin intermediul căilor ascendente, cât şi descendente.
Impulsurile reticulo-talamo-corticale au o importanţă foarte mare pentru funcţionarea normală a scoarţei; lezarea substanţei reticulate are consecinţă instalarea stării de inhibiţie corticală (asemănător somnului, comei), excitarea nucleului reticulat superior provoacă o stare de veghe expresivă.
Impulsurile care se propagă la scoarţă pe căi senzitive specifice au rol informaţional, pe când cele care vin prin formaţiuni reticulate au concluzie dinamogenetic, regulator al stării de veghe. Proiecţia corticală a acestor impulsuri se face nespecific, difuz şi de aceea rolul lor informativ este mai redus. În schimb, provoacă o dispoziție de excitabilitate corticală crescută, nespecifică, generalizată = reacţie de trezire. Din cauza impulsurilor venite pe calea sistemului activator ascendent (S.A.A. sau S.R.A.A. – sistem reticular activator ascendent), se realizează pregătirea funcţională a scoarţei pentru perceperea impulsurilor transmise pe căile ascendente specifice. În acelaşi timp, sunt inhibate impulsurile de la alţi receptori, permiţând îndreptarea atenţiei spre stimulul cel mai important.
Cortexul activat prin S.A.A. trimite impulsuri către formaţiunea reticulată menţinând dispoziția de hiperexcitabilitate a acesteia. Se alcătuie astfel un circuit cortico-reticulo-cortical prin care scoarţa cerebrală îşi autoîntreţine tonusul.
Recent s-a descoperit că formaţiunea reticulată distracție un mare rol şi în elaborarea reflexelor condiţionate, anume a conexiunilor temporare corticale; se credea că legăturile temporare se efectuează în mod exclusiv pe căile transcorticale noi. Astăzi este bine stabilit că formaţiunea reticulată are rolul cel mai important în procesul de elaborare şi de fixaj a conexiunilor temporare.
Substanţa albă a trunchiului cerebral este alcătuită din:
- căi (fibre) ascendente, ale sensibilităţii venite din măduva spinării, la care se mai adaugă fibrele mielinizate ale nucleilor senzitivi din trunchi; aceste căi asigură receptivitatea extremităţii cefalice şi conduc sensibilitatea de la măduvă şi trunchi spre etajele superioare ale encefalului;
- căi descendente, ale motilităţii care, plecate din centrii motori superiori, trec spre măduvă, iar unele se opresc în nuclei motori ai trunchiului cerebral, coordonând activitatea musculaturii capului;
- căi de asociere, fibre proprii de asociere, care fac legătura între nucleii trunchiului cerebral.
Funcţiile trunchiului cerebral
Asemănător măduvei spinării, şi trunchiul cerebral este un organ al centrelor de reflexe şi de conducere.
1. Ca centru de reflexe, prin nucleii săi şi nervii cranieni, este sediul a multiple reflexe vitale: cardiace, respiratorii, de masticaţie, de salivaţie, de vomă, de deglutiţie, de strănut, de tuse, lacrimal, de clipire, pupilar etc. Arcurile acestor reflexe se aseamănă cu cele medulare; ele sunt reflexe segmentare, legate între ele şi coordonate de scoarţa cerebrală.
2. Ca organ de conducere, prin tractusurile substanţei albe, trunchiul cerebral face legătura între măduvă – centrii nervoşi superiori şi invers.
|
|
