PPS.MyForum.ro :: 9. Elemente de psiholingvistică

Marya · Administrator

9.1. Sisteme de comunicare şi câteva proprietăţi generale ale limbajului uman
O problemă importantă este legată de modul în care este produs şi înţeles limbajul în contextul comunicării cotidiene. Răspunsul la această întrebare este dat în acest context larg al comunicării.
Comunicarea este un proces de transmitere de informaţie care implică patru componente:
 ceva ce trebuie comunicat (o idee, un gând);
 intenţia vorbitorului de a oferă acea idee sau gând altcuiva;
 un mesaj în formă scrisă sau vorbită care reprezintă acea idee sau gând;
 un receptor care intenţionează să înţeleagă şi să interpreteze acel mesaj;
Fiecare dintre aceste componente implică procese mentale complexe, dar nici unul dintre ele nu este pe perfect cunoscut. Până acum cunoaştem doar câteva procese majore implicate în actele comunicării precum şi câteva idei cu privire la proprietăţile generale ale limbajului uman.
gând   secvenţă de sunete sau grafeme  emisia  recepţia 
 comunicarea este adecvată când gândul  seamănă cu gândul .
DEFINIŢIA PSIHOLINGVISTICII:
Studiul modului în care este produs şi înţeles limbajul. Cele două forme ale limbajului sunt:
 limbajul oral-vorbirea,
 limbajul scris;
Intre aceste două variante cea mai studiată a fost vorbirea.
Concluziile studiilor au arătat că pentru producerea vorbirii trebuie parcurşi mai mulţi paşi:
 trebuie alese cele mai potrivite cuvinte pentru a formula mesajul (de această etapă se ocupă operaţiile de tip semantic;
 cuvintele trebuie ordonate  şi intervin operaţii de tip sintactic;
 mesajul astfel elaborat trebuie transformat în sunete, emise prin intermediul aparatului articulator. De această etapă sunt responsabile operaţii de tip fonologie.
Aceste trei seturi de operaţii constituie gramatica unui limbaj logic. Ele sunt suficiente pentru a produce vorbire, dar practic nu sunt suficiente pentru a cauzează şi o vorbire eficientă.
Eficienţa este, de obicei, apanajul contextului. Acest alură de eficienţă intră într-o altă ramură a psiholingvisticii: psiholingvistica pragmatică.
Marcajul social implică de obicei decizii care sunt în mare măsură inconştiente şi care sunt executate automat.
Contextul social (marcajul social) influenţează vorbirea prin diferenţele dintre ele.
Gramatica poate avea conotaţii diferite şi anume:
 poate fi considerată o prescripţie asupra modului în care limbajul ar necesită utilizat(prescripţia reprezintă un set de reguli precise de utilizare);
 descripţie a limbajului sub aspectul specificării celor trei elemente importante ale limbajului:
 setul de cuvinte care poate fi întrebuințat la un clipă dat (semantica)
 ordinea cuvintelor, a inflexiunilor şi a relaţiilor dintre cuvinte (sintactica)
 sunetele limbajului (fonologia)
Semantica, sintactica şi fonologia îşi găsesc echivalentul în înţelegerea vorbirii. O presupoziţie de la care se porneşte este aceea că: este neapărată cunoaşterea aceluiaşi limbaj de către emiţător şi de înspre receptor.

Proprietăţi generale ale limbajului uman
După F. de Sanssare 1916 – părintele psiholingvisticii (a introdus mai numeroase distincţii între diverse concepte: limbă şi limbaj) – există mai multe proprietăţi ale limbajului din care trei sunt mai importante:
1) productivitatea - se referă la infinitatea enunţurilor care pot fi articole într-o limbă;
El consideră că toate limbajele sunt productive în sensul că în toate limbile se pot produce o infinitate de enunţuri, ceea ce înseamnă că limbajele sunt creative.
Toate limbile pot exprima gânduri şi idei în moduri variate.
2) dualitatea structurii limbajului, ceea ce presupune că putem întâlni structuri cu sens şi structuri excluzând sens. Recte se referă la structura organizaţională a limbajului. Toate limbajele umane sunt organizate la cel puţin două niveluri:
1. fonologie - printr-o înşiruire de sunete fără sens;
2. nivelul cu sens - se referă la un cuvânt separat. Această proprietate este la fel de productivă ca şi creativitatea.
Observaţie: Atât productivitatea cât şi dualitatea sunt caracteristice nu numai limbajelor naturale, ci şi celor artificiale (exemplu de limbaj artificial: limbajul muzical, matematic).
3) referinţa simbolică arbitrară - atribuirea arbitrară a înţelesurilor. Multe dintre relaţiile dintre cuvinte şi lucruri sunt arbitrare. Nu este utilă existenţa unei relaţii între sunetul unui cuvânt şi obiectul denumit. Această proprietate contribuie la productivitatea limbajului, în sensul că pot apărea astfel multe cuvinte care nu au nici o legătură cu obiectul denumit, mai târziu cum apar şi cuvinte abstracte. Se consideră că aceste cuvinte au fost alese arbitrar.
Concluzii: Toate aceste proprietăţi permit limbajului să-şi îndeplinească funcţia să primară: comunicarea. Adică transmiterea unui infinit număr de idei, aspect ce diferenţiază limbajul uman de cel al animalelor.
9.2. Elemente de bază ale psiholingvisticii
Sintaxa, semantica şi fonologia sunt elemente de bază prin care cunoaştem şi stăpânim limbajul uman.
1). Sintaxa sau structura sintactică.
Orice propoziţie este mai mult decât o simplă alăturare de cuvinte. Este o ierarhie sau o structură ierarhică. Formarea acestei ierarhii porneşte de la mesajul global pe care-1 separă în propoziţii şi apoi în cuvinte.
Propoziţia este unitatea de bază din punct de vedere sintactic. La nivelul ei se pot face distincte modificări. De exemplu: Omul a plecat. - se poate face o modificare de genul: El a plecat.
Identificăm două mari structuri în propoziţie:
expresia substantivală formată dintr-un substantiv, un articol şi eventual un adjectiv;
expresia verbală: verb şi un complement.
Topica se referă la ordinea cuvintelor într-o propoziţie. Cele mai multe cercetări s-au conceput pe limba engleză care e rigidă.
Structura arborescentă a propoziţiei
P

Expresia substantivală Expresia verbală

substantiv adjectiv verb adverb

articol substantiv verb momentul verbului
în formă pură în siluetă pură

2). Semantica.
Cuprinde două aspecte:
 înţelesul fiecărui cuvânt separat - se face o trimitere la vocabularul fiecăruia, la lexiconul personal.
 înţelesul propoziţiei sau mesajului.
Psiholingvistica se referă la reprezentări formând lexiconul intern. Informaţia prezentată poate fi:
de tip lingvistic (exemplu: definiţiile din dicţionar);
de tip nonlingvistic (stocare de imagini)
Procesul prin care achiziţionăm cuvintele şi sensul lor în memorie se numeşte acces lexical. În cadrul semanticii se studiază legate părţile de vorbire. De exemplu: la substantiv se studiază antonimia, sinonimia, sensul concret, abstract, compatibilităţi lingvistice etc.
Informaţiile de tip lingvistic sunt reprezentate şi depozitate sub formă de familii de cuvinte sau sub variantă de teele semantice.
2). Fonologia
Este o ramură a psiholingvisticii care se ocupă de modul în care sunt produse şi utilizate sunetele în limbaj. Semnalul sonor are trei niveluri:
 nivelul sonor (emisia propriu - zisă);
 nivelul fonetic reprezentat de foni, un fon este un sunet pur (27 litere = 27 foni în română)
 nivelul fonemic reprezentat din foneme este un ansamblu de sunete considerat ca aparţinând aceleiaşi familii.
9.3. Discursul
structura discursului - se mulează pe tipul de mesaj. Există trei elemente importante ale discursului:
 zona introductivă - se pune o problemă, se enunţă o idee;
 zona de conţinut - în care se parcurge un anumit traseu logic;
 o finalizare - se deține concluzia sau se ajunge la o concluzie;
structura de inferenţă
 de tip punte - inferenţă de legătură; se realizează în funcţie de asociaţiile inconştiente pe care le face vorbitorul şi receptorul şi depind mai puţin de contactul real;
 de tip contact - ţin seama de contactul în care se află vorbitorul şi receptorul;