PPS.MyForum.ro :: ERGOTERAPIA - Vizualizare subiect 617 pe pps.myforum.ro

Marya · Administrator

ERGOTERAPIA LA BOLNAVII CU AFECŢIUNI ORTOPEDICO - TRAUMATICE ALE APARATULUI LOCOMOTOR
Probleme de recuperare medicală în sechelele posttraumatice ale aparatului locomotor
Traumatismul şi boala posttraumatică afectează toate vârstele, cu precădere vârstele active. Pe locul întâi se află accidentele rutiere şi accidentele de la locul de muncă. Statisticile mondiale arată o creştere a incidenţei.......................
Progresele medicinei terapeutice, apariţia de tehnici noi ortopedico - chirurgicale au dus şi ele la scăderea mortalităţii şi la creşterea numărului de persoane cu handicapuri fizice.
Incapacitatea de muncă, datorată sechelelor posttraumatice, a ajuns pe locul II, privind numărul de zile de absenteism de la locul de muncă.
Toate aceste aspecte au determinat o serie de revizuiri de atitudini curative şi sociale, în ceea ce priveşte asistenţa acestor pacienţi.
Asistenţa recuperatorie a căpătat amploare şi eficienţa ei este în majoritatea cazurilor bună, refăcând capacitatea funcţională şi chiar pe cea de muncă a celor suferinzi, cu condiţia ca ei să fie îndrumaţi corect spre centrele specializate de recuperare, unde în urma programelor bine conduse şi respectate, să se poată atinge acest deziderat.
Durata recuperării funcţiilor deficitare sau pierdute complet este deosebit de variată, fiind coreletă cu tipul lezional, organul afectat etc. În general, ea este prelungită, de ordinul săptămânilor, lunilor sau chiar anilor.
Sechela posttraumatică poate afecta provizoriu sau definitiv capacitatea de muncă, pentru munca depusă anterior traumatismului, ceea ce determină necesitatea schimbării periodice sau definitive a locului de muncă.
Spre deosebire de bolile cronice, în care asistenţa recuperatorie se împleteşte cu profilaxia secundară, neputându-se spera într-o vindecare definitivă, sechela posttraumatică are frecvent şansa de a se vindeca complet, deficitul funcţional să poată fi recuperat total.
Caracterul asistenţei de recuperare în aceste cazuri ia deci un alură "terapeutic", înscriindu-se într-o durată determinată de timp.
Asistenţa de recuperare a sechelarului posttraumatic trebuie organizată intensiv şi continuă până la realizarea rezolvării deficitului instalat. Imposibilitatea rezolvării acestui deficit sau doar rezolvarea parţială, denotă existenţa unei sechele indelebile şi în acest caz, asistenţa recuperatorie se va adresa practic eventualelor boli şi deficite pe care le poate induce secundar.
În cazul afecţiunilor traumatice, aşadar, ergoterapia întregește medicina curativă şi preventivă, făcând parte din ansamblul metodelor de reeducare, laolaltă cu ortopedia, chirurgia plastică, medicina fizică, kinetoterapia şi toate metodele de recuperare fizico - psiho - socio - profesională.
Ergoterapia are ca scop recuperarea regiunii traumatizate.
Alegerea activităţilor de ergoterapie trebuie să fie rezultatul unui consult între medicii specialişti, cu participarea psihologului şi a terapeutului ocupaţional.
În funcţie de scopul terapeutic urmărit, activităţile prin ocupaţie şi muncă variază de la caz la caz.
Aspecte ale ergoterapiei la pacienţii cu traumatisme ale membrelor
În procesul recuperator prin ergoterapie, o atenţie deosebită se oferă membrelor superioare şi în rarisim celui dominant.
Membrul superior traumatizat trebuie recuperat din punct de vedere al:
- forţei;
- mobilităţii;
- prehensiunii;
- coordonării;
- abilităţii;
- preciziei.
Scopul principal este recuperarea prin activităţi manuale, dar în recuperarea prin ergoterapie a membrelor superioare se pot introduce şi câteva elemente de mecanoterapie, pentru a ghida şi susţine mişcarea.
De-a lungul timpului, prin studiul posibilităţilor de recuperare a mâinii prin folosirea unei activităţi, au fost preluate şi adaptate o serie de aparate, care îngăduie repetarea unor mişcări specifice, corect executate.
Se face apel la tâmplărie şi ţesut, care necesită o perioadă de instruire şi care consimt pacienţilor confecţionarea unor obiecte.
Aceste activităţi, efectuate cu susținerea unor aparate, solicită subiectului repetarea aceleiaşi mişcări specifice, care de la caz la caz poate fi dozată şi aparatul poate şi reglat pentru a preîntâmpina oboseala pacientului.
Ergoterapeutul are sarcina de a canaliza subiectul spre o muncă ce conține un maxim de gesturi reeducative. Această canalizare necesită în prealabil discuţii cu pacientul şi de la caz la caz explicarea gesturilor care i se cer şi în ce măsură acestea vor influenţa progresul recuperării.
Etapele, atât din punct de vedere al aparaturii, cât şi al sarcinilor de lucru, se vor derula de la rudimentar la complex, cerinţele apropiindu-se treptat de condiţiile obişnuite şi urmărindu-se reantrenarea în muncă.
În programul terapeutic, ergoterapia poate urma pe urmă alte activităţi kinetoterapeutice, putându-se intercala între ele, atât pentru a completa rezultatele obţinute prin aplicarea celorlalte metode de recuperare, cât şi ca activitate recreativă şi de destindere (de exemplu jocul de cărţi).
În accidentele traumatice, care duc la o amputare, rolul ergoterapiei este de a-l reeduca pe invalid, pentru reluarea activităţii cotidiene. De exemplu, în cazul în care penisul amputat este cel dominant, toate activităţile şi exerciţiile vor viza reeducarea membrului restant.
Odată reluate activităţile cotidiene, subiectul însuşi va fi acela care va lua în considerare recuperarea socio - profesională şi revenirea la o viaţă normală.
Forme aplicative de ergoterapie în traumatismele aparatului locomotor
În funcţie de dispoziția generală a bolnavului, stadiul şi forma leziunilor, se recomandă ca activităţile de ergoterapie să fie introduse cât mai devreme în cadrul tratamentului recuperator complex.
Organizarea programului de activităţi, ce urmează a fi efectuat de pacient, se realizează de înspre echipa de specialişti, constituită din medic, cadru mediu sanitar, kinetoterapeut, ergoterapeut, sociolog, psiholog, economist, jurist.
Rolul ergoterapeutului este de a demonstra subiectului şi de a-l învăţa, practic ce are de făcut, încercând să-i dezvolte şi să-i stimuleze abilitatea şi acuitatea.
Dacă pacientul este imobilizat la pat şi nu se poate deplasa la atelierul de ergoterapie, pot fi confecționate dispozitive şi aparate adaptate acestei situaţii. Astea îi vor dărui o preocupare antrenantă, contribuie la înlăturarea monotoniei şi în principal vor avea concluzie terapeutic atât asupra segmentului sau regiunii lezate, asupra altor segmente care, ca urmare a imobilizării extinse pot avea de suferit, precum şi asupra întregului corp (întreţinere).
Pentru această grupă de afecţiuni, în cadrul ergoterapiei se pot aplica, în funcţie de scopul urmărit:
- jocuri terapeutice şi jocuri sportive (jocuri aparte de şah, ţintar pentru membrul superior sau minifotbal pentru cel inferior etc.);
- ţesut la gherghef sau la război;
- tâmplărie elementară;
- activităţi de îndemânare şi creaţie simple: modelaje (plastilină, parafină), decupaje, desen, pictură, confecţionare de mici obiecte, podoabe etc.;
- împletituri (sfoară, trestie etc.);
- dactilografie recreativă;
- reeducarea autoservirii: mâncat, îmbrăcat, dezbrăcat, spălare, bărbierit, utilizarea unor aparate şi proteze adaptate.