| Marya |
| Administrator |
 |
| |
| Data inscrierii: 20/Iun/2008 |
| Mesaje: 1104 |
| Localitate: Constanta |
|
|
|
 |
|
 |
|
Chiar cand vorbeşte din tot sufletul, oare
Mintea celui care vorbeşte n-ar trebui
Să cunoască miezul lucrului despre
Care vorbeşte
(Platon - Phaedeus)
Obiectul istoriei psihologiei: 1. Psihologia pe altarul cunoaşterii: o ştiinţă cu trecut îndepărtat şi cu o istorie scurtă: nevoia de cunoaştere a trectului psihologiei; de la suflet la psihic; problema conştiinţei; mituri şi rituri; conceptele epistemologice de “complex”, de “paradigmă”, de “ruptură”; desprinderile necesare pentru constituirea psihologiei moderne; o schiţă a traseelor de evoluţie a cunoştinţelor despre suflet şi psihic; determinism şi legitate în psihologie; psihologia în perspectiva viitorului.
1. Psihologia pe “altarul cunoasterii”:
“Stiintă cu trecut îndepărtat dar cu istorie scurtă” - în aceşti termeni a fost caracterizată ştiinţa psihologiei la început de veac XX de către Ebbinghaus . De atunci se poate considera că interesul cunoştinţelor despre viaţa sufletească, despre cea spirituală şi comportament au intrat propriz-zis pe altarul cunpaşterii ştiinţific. Un veritabil pradox. S-ar putea înţelege că ese vorba de un trecut neistoric sau că trecutul de până la constituirea propriu-zisă a acestei ştiinţe ar fi o simplă preistorie. Căci din aceste vremuri preistorice (desene mgice din peşteri, cu profeţii înmânate animalelor), destinul psihologiei urmează un traseu fragmentat, cu diverse ocazii dramatice în afirmarea adevărurilor ei, în fond însă cu nimic diferit de cel al celorlalte domenii ale cunoaşterii ştiinţifice.
Psihologia a fost comparată de către Pavelcu cu viaţa omului, umplută de zbuciumuri, de urcuşuri şi coborâşuri, de împliniri şi neîmpliniri, de conflicte cu sine şi cu alte domenii ale cnoaşterii ştiinţifice, uneori cu deznodământe tragice, dar de cele mai multe ori cu un destin reuşit şi util societăţii. Astfel psihologia rezistă şi se crește perpetuu. Bunăoră, aşa cum omul are o biografie sa inconfundabilă, la fel şi psihologia are propria sa devenire istorică, care înseamnă creșterea ei de a lungul anilor. Drumul sinuos de dezvoltare al psihologiei a reprezentat obiect de cercetare pentru numeroşi cercetători. Pavelcu, de exemplu, în lucrare sa „Drama Psihologiei” spune că „nu este o simplă metaforă îndată ce vorbim despre viaţă, de biografia unei ştiinţe, despre strădania şi zbuciumul ei, despre căderile şi înălţările, durerile şi triunfurile, încordările şi împăcările ei, anume despre „drama” pe care o poate trăi şi o trăieşte absolut orice om de ştiinţă. Frământările dramatice ale omului de ştiinţă sunt ale ştiinţei însăşi şi invers (p. 12).
Pentru înţelegerea drumului sinuos al psihologiei a fost de mare utilitate conceptul operativ de “ruptură epistemologică”, propus de G. Bachelard în 1934 . Prin acest termen autorul şi-a propus să surprindă unele clipe de străpungere şi ştiinţifică aparte, proprii fiecărei epoci istorice în parte şi sintetizate în termenul de “paradigmă”. Rezolvarea şi depăşirea acestăr „stări de conştiinţă” se face pe sfărâmare revoluţionară a unor “complexe de conştiinţă”, proprii fiecărui domeniu de cunoaştere bza posibilităţii erlaborării unei noi paradigme, soluţie pentru depăşirea unor perioade de criză anterioare. Paradigmele fiecărei epoci sunt inconfundabile, iar pretenţia de a interpreta o etapă istorică anterioară în termenii celei ulterioare corespunde unei grave erori de gândire, din păcate larg răspândite chiar prinre istorici. De aceea interesul psihologilor pentru cunoaşterea paradigmelor de interpretare a vieţii psihice în fiecare epocă istorică în parte deține un interes care depăşeşte cadrul nemijlocit al psihologiei. Psihologia clădindu-se pe propriile sale paradigme, care constituie fiecare în parte câte o mică piatră în trecutul acestei cunoaşteri ştiinţifice, pe care ulterior a putut lua naştere ştiinţa propriu-zisă a psihologiei, devine expresia unor sinteze profunde indispensabile cunoaşterii îtregii deveniri normale şi sociale a omului. Aceasta este întărită de modul cum cunoştinţele despre psihic erau incluse în teoriile filozofice, în cunoaşterea ştiinţifică a respectivelor timpuri, de unde istorii psihologiei trebuie să le extragă cu multă abilitate. În respectivele teorii cosmologice, mitologice sau religioase, psihologia era o ştiinţă implicată, una aflată în spatele noilor concepţii, a noilor terminologii despre natură şi societate.
2. Naşterea obiectului psihologiei
Termenul de psihologie datează din secolul al XVI-lea. Înainte se vorbea doar de o aşa-zisă “ştiinţă a sufletului”, pentru care era întrebuințat grecescul “anima” care avea acelaşi conţinut. Aristotel, de exemplu, cu termenul de “anima” spunea că erau înzestrate toate vietăţile, inclusiv plantele. Thales merge chiar mai departe, spunând că magnetul atrage diversele obiecte pentru că are în sine un “anima” … O concepţie panteică inconfundabilă proprie celor vremi antice, dar care reapare şi astăzi în forme mai subtile. Ulterior elementul de “anima” apare ca raportat la fenomenele de conştiinţă. Omul din acel moment are nu numai de simţire şi gândire, dar şi putere de înţelegere şi valorificare a ceea ce reflectă. Ştie în ce măsură lucrurile depind de el, în ce mărime el însuşi devine “măsură” a lucrurilor reflectate. Iar reflectarea conştientă o include şi pe cea religioasă, exprimată în forma diverselor credinţe.
Paradigma care i-a reunit pe întemeietorii psihologiei şi care a dat temei constituirii psihologiei ca ştiinţă de sine stătătoare s-a creat când ceea ce se reflecta la indice mental a putut ajunge o realitate de conştiinţă substanţială. Ceea ce era de reflectat din acest moment apare ca ceva palpabil, ca fiind de ceaşi natură cu celelalte lucruri materiale. Conştiinţa putea fi concepută şi imaginată ca fiind formată dintr-o multitudine de elemente psihice, din acţiuni…, toate individualizabile, ca fiind trăite de fiecare idivid la fel, în întreaga sa provenienţă (1); unde fenomenele de conştiinţă devin accesibile nu doar prin observare internă, ci şi pe calea observaţiei externe (2).
3. Psihologia – la punctul de joncţiune dintre filozofie şi ştiinţele naturii
- Istoria despre “suflet” în antichitate, în ev mediu, în capitalism
- În secolul XX soarta psihologiei se joacă la hotarul de despărţire dintre ştiinţele naturii şi cele sociale. Obiectul de studiu al acesteia devine comportamentul - categorie ce pate fi asimilată din cele două perspective. Legătura cu filozofia, cu ştiinţele naturii şi cu cele sociale.
- Nevoia de a cunoaşte întregul “trecut” al psihologiei - de a reveni la antichitate
- Cateoriile de instinct şi inteligenţă
3. Naşterea psihologiei corespunde unui loc de intersecţie a principalelor concepţii şi curente despre psihic - behaviorismul, gestaltismul, reflexologia …
- Mărul discordiei: procesul de învăţare. Acelaşi proces psihic văzut din trei perspective diferite.
- N. Ach. O. Külpe ş.a. iniţiatorii metodei instrospecţiei – între 1905-1908.
- Actul de naştere al psihologiei moderne semnat de W. Wundt în 1879 la Leipzig, care înfinţează întâiul laborator de psihologie, care devine părintele acestei ştiinţe iar Lepzig-ul o metropolă a acestei ştiinţe. Lucrare precedată de cea a lui G. Fechner 1960 - care face trecerea de la psihofizică la psihofizilogie.
- 1890 W. James la Universitatea Harvard publică inițialul tratat de psihologie întitulat “Principiile Psihologiei”, centrat pe abordarea fenomenelor de conştiinţă.
- 1890 apare pentru prima dată cuvântul test (- probă) – autorul J. M. K. Cattel - se realizează determinarea fizionomiei mentale a omului cu ajutorul unro teste mentale.- aplicabil în armată, în industrie
- 1905 medicii francezi A. Binet şi T Simon publică o “scară metrică a inteligenţei”, de testare obiectivă a aptitudinilor. Iniţiativă trecută neobservată în Franţa, dar dezvolttă în SUA unde degenerează în testolatrie.
- În anul 1907 V.M Behterev publică “Psihologia obiectivă”, o lucrare pe care H. Pieron (1905) o consideră un manifest revoluţionar: reuşeşte să împerecheze aceşti doi termeni de “psihologie” şi “obiectivă”, atunci când domeniul psihocului era considerat ca fiind cel al obeictivului
Pavelcu vede succesul testelor asigurat de:
- reuşita deschiderii sudiului obiectiv a funcţiilor psihice superioare
- statistica matematică îi garantează aplicabilitatea de masă (QI)
- devine uşor accesibilă practicienilor psihologi
- realizează avantaje practice în industrie, clinica medicală, armată etc
- 1907 A.M. Behterev publică “Psihologia Obiectivă” un manifest revoluţionar pentru întreaga psihologie
- Watson 1913 pune bazele behaviorismului, a psihologiei fără conştiinţă
Probleme de seminar
Ce înseamnă accesul psihologiei pe “altarul cunoaşterii”
Ce semnificaţie au lucrările apărute la cumpăna dinte secolul XIX-XX
Paradigma socială pe care se clădeşte psihologia.
Curentele de bază ale psihologiei.
Psihologia de azi revăzută din perspectiva acestui început al ei istoric |
|
