PPS.MyForum.ro :: II. ANALIZA PSIHOLOGICĂ A MUNCII

Marya · Administrator

Oricare dintre subprogramele de ameliorare a fiabilităţii sistemului sociotehnic trebuie să înceapă cu studiul profesiunilor.
Prin profesie se înţelege o activitate cu caracter permanent exercitată în baza unei calificări, deci presupunând un ansamblu de cunoştinţe , aptitudini şI deprinderi care definesc competenţa unei persoane de a desfăşura acea activitate.
Studierea unei profesii presupune cunoaşterea aprofundată a cunoştinţelor priceperilor, deprinderilor, a însuşirilor psihice şI fizice care garantează învăţarea şI desfăşurarea cu succes şI în condiţii de siguranţă a activităţilor specifice.
Studiul profesiilor înseamnă acumularea unor cunoştinţe sistematice despre specificul lor. Cum însă lumea profesiunilor cunoaşte o dinamică teribil de rapidă, caracterizată prin diversificare, prin apariţia de noi profesiuni dar şI prin dispariţia altora, toate fiind determinate de progresul tehnic, orientarea cercetătorilor implicaţi în studiul activităţilor umane a resimţit dintotdeauna nevoia unei taxonomii a profesiunilor.
Clasificarea profesiilor se orientează pe desprinderea elementelor lor comune pentru a reduce această diversitate la familii de profesii şI însumează la ora actuală un număr impresionant de studii.
Aceste cercetări s-au focalizat pe două direcţii de acţiune: a) identificarea unor grupuri de profesiuni (meserii) pe baza activităţilor comune şI b) clasificarea meseriilor pe baza aspectelor psihologice comune, implicate în exercitarea diferitelor profesiuni.
Este de notorietate clasificarea realizată de E. K. Strong. care ia în considerare ambele aspecte, atât aspectele comune ale muncii specifice în deosebite profesiuni cât şI modul de structurare a intereselor ocupanţilor respectivelor profesiuni. Ipoteza lui, confirmată de altfel, era că grupurile profesionale cuprind persoane care au interese asemănătoare. Instrumentul cu care a determinat structura intereselor este ''Inventarul de interese Vocaţionale Strong''. Prin analiza factorială a datelor obţinute cu acest instrument, Strong a identificat şapte grupuri specifice domeniilor: tehnicii, socialului, activităţilor verbale, biologiei, fizicii, comerţului şi activităţilor tangenţiale comerţului.
M. J. Carr elaborează metodologia SAMOA (Systematic Approach to Multidimensional Occupational Analysis) bazată pe similaritatea sarcinilor de muncă. O listă de 135 sarcini specifice inginerilor navali, obţinută prin analiza activităţilor, a fost supusă clasificării de către 350 de profesionişti. În urma prelucrării acestor date s-au identificat grupuri de activităţi comune. M.J. Carr a exploatat un indice al similarităţii compoziţionale care ţinea cont de sarcinile identice şI sarcinile specifice ale perechilor formate din câte două persoane.
Un alt instrument, bazat de această dată pe evaluarea nivelurilor unor carcateristici psihice specifice ocupanţilor unor profesii, a fost realizat de R. L. Thorndike şI E. Hagen. Ei au identificat grupuri profesionale care se diferenţeiază între ele în privinţa profilurilor aptitudinilor testate pe o populaţie de 10 mii de bărbaţi.
Anterior, în 1926, Lipman a conceput o clasificare funcţie de tipurile de inteligenţă solicitate de profesii şI funcţie de obiectele spre care se orientează profesioniştii (obiecte, indivizi, idei, etc). Acveastă clasificare are unele imperfecţiuni. De ex. medicul şI naturalistul aprţin unor domenii neânrudite.
D. Mega realizează în 1956 un model tridimensional de clasificare a profesiilor destinat orientării elevilor din New Jersey. El identifică opt categori de profesiuni corespunzătoare intereselor pentru anumite activităţi definite în termeni neprofesionali: munci de forţe şi de iscusinţe, funcţii şi relaţii sociale, afaceri ţi comerţ, administraţie, ştiinţe şI tehnici fizico-matematice, ştiinţe şi tehnici biologice, umaniste, arte. Aceasta este întâia dimensiune a modelului cuboid.
A doua dimensiune se referă la nivelul ierarhic, fiecărei din cele 8 grupe revenindu-i 6 trepte privind iniţiativa şI responsabilitatea în muncă: cadre superioare, cadre medii şI profesionişti, maiştri, lucrători calificaţi, lucrători specializaţi, lucrători necalificaţi.
Cea de-a treia mărime conţine 9 sectoare de activitate: agricultură, mine, construcţii, industrie prelucrătoare, comerţ, bănci, transporturi, terţiar-servici, instiruţii publice. pe baza acestui model candidatul la orientare poate să opteze şI pentru alte opţiuni la care nu s-a gândit dar care fac parte din acelaşi ansamblu cu profesiunile pe care le cunoaşte.
Mergând pe aceeaşi linie J. Mc. Cormick şI col. a realizat în 1976 structurarea a 4000 de posturi în sapte familii de profesii care se caracterizează prin unul din următorii şapte factori identificaţi prin analiză factorială: creștere mintală şI educaţională, capacitatea de adaptare la operaţii de precizie, agilitatea corpului, valoarea de apreciere estetică, abilităţi manuale, posibilitatea de contact social, aptitudini pentru munca manuală grea.
O altă clasificare aparţine lui J. L. Holland. Ea se sprijină pe ipoteza confirmată că alegerea profesiunii constituie o extensie a personalităţii şI o încercare de actualizare a stilurilor comportamentale personale în profesiunea aleasă. Plecând de la această premisă Holland a determinat şase soiuri de personalitate specifice tot atâtor grupuri profesionale: R- ocupaţii realiste (tehnice şI de deservire), I- ocupaţii intelectuale (cercetare), A- ocupaţii artistice (artişti palstici, muzicieni, literaţi), S- ocupaţii sociale (educaţie, munca cu oamenii), E- ocupaţii care angajează ''spiritul întreprinzător'' (manageri), C- ocupaţii convenţionale (funcţionăreşti, administrative, secretariat).
Gruparea profesiilor în familii serveşte orientării rapide a cercetătorului în domeniul psihologiei resurselor umane, consilierului în orientarea şcolară şI profesională, precum şI altor persoane interesate de omenirea profesiilor.
Metode de analiză a muncii
Trebuie efectuată distincţia între analiza psihologică a muncii şI analiza muncii, ultima reprezentând un cadru mai general înglobând-o pe prima.
Analiza muncii reprezintă o investigaţie cu caracter multidisciplinar la care ajută economistrul, inginerul, medicul, psihologul, pedagogul ş.a. Ea analizează (Leplat şI Cuny) activitatea de muncă pe trei niveluri şI anume: 1) nivelul condiţiilor de muncă (obiectivul muncii, condiţiile de execuţie care cuprind echipamentul tehnic şI ambianţa fizică), 2) nivelul activităţii (conţinutul muncii, adică metodele şI tehnicile de lucru), 3) nivelul consecinţelor muncii (performanţa în muncă şI repercursinile muncii asupra operatorului, mai ales satisfaţia, oboseala, înbolnăvirille, accidentele, etc.)

Analiza psihologică a muncii este focalizată pe implicaţiile psihologice ale sarcinilor de muncă. Sarcina de muncă este definită ca anasamblu condiţiilor obiective pe care operatorul trebuie să le ia în considerare pe durata acivităţii sale.
Analiza psihologică a muncii ia în seamă aspectele tehnice ale sarcinii dar pune accent pe conduita de muncă înţeleasă potrivit lui Janet ca unitate a comportamentului observabil şI a corelatelor sale interne. Prin urmare analiza psihologică a muncii operează sistemic cu eșantioane ale conduitei care rezultă din formalizarea interacţiunilor reciproce dintre sarcină şI conduită. Ea operează deci cu un modele al sarcinii asociat cu un model al conduitei (H. Pitariu, 1983).
Informaţiile care rezultă din analiza muncii sunt astfel grupate de J. Mc. Cormick:
1) Activităţi de muncă ce cuprind activităţi tehnice şI acivităţi umane. Activităţile tehnice reprezintă o descriere în termeni tehnici a sarcinilor de muncă (sudează, înşurubează, reglează, etc.). Activităţile umane se referă la comportamentele de muncă (procese senzoriale, decizii, acţiuni fizice, comunicaţii, etc.)
2) Maşini, unelte, echipamente şI scule folosite de operator.
3) Profesii înrudite
4) Performanţa în muncă (comenurarea muncii, norme, erori, timpi consumaţi, etc.)
5) Contextul muncii (fizic, social şI organizaţional, recompense, etc.)
6) Cerinţe ale postului faţă de operator ( calificare şI însuşiri psihice şI fizice)

Metode de analiză a muncii (job inventories)
1) Inventarierea sarcinilor de muncă. Constă în două etape: 1) Realizarea inventarului operaţiilor; 2) încorporarea inventarului unui eşantion de profesionişti valoroşi în profesiunea investigată. Inventarul este realizat de cercetătător pe baza consultării profesioniştilor şI cuprinde într-o rubrică cvasitotalitatea operaţiilor efectuate de operator în momentul desfăşurării sarcinilor sale profesionale. În celelalte rubrici sunt evaluate aceste operaţii d.p.d.v. al duratei, importanţei şI al faptului dacă sunt caracteristice activităţii (profesiunii) cercetate. (Exemplu, în Pitariu, 1983, p.43).
2) Analiza conţinutului muncii. Cuprinde descrierea în termeni de operaţii a, sarcinilor de muncă. Sunt avute în vedere cele trei niveluri menţionate de Leplat şI Cuny sub următoarele aspecte: procesele fizice, stimulii percepuţi, rezultatele obţinute conform următoarei scheme (Pitariu, 1983): Indicator (stimul) - activare (răspuns)- feed-back, sau mai intuitiv: imaginea tv. se dereglează - operare cu butoanele de reglare - televizorul funcţionează corect.
Rezultatele analizei conţinutului muncii sunt utilizate în proictarea programelor de formare şI instruire profesională, în programele de ameliorare a muncii (ergonomice), în gruparea profesiunilor în familii de activităţi.
Obiectivul principal al analizei conţinutului muncii, din perspectivă psihologică, îl constituie obţinerea unor informaţii pertinente despre o activitate pe care psihologul le converteşte în exigenţe cu privire la acele însuşiri psihice şI fizice resposabile de reuşită profesională în activitatea respectivă.
Analiza conţinutului muncii se realizează cu următoarele tehnici.
Trebuie menţionat că psihologul apelează deodată la mai numeroase tehnici, aceasta fiind o condiţie esenţială a unei descrieri obiective a actiităţii. Succesiunea în care sunt prezentate în continuare este succesiunea utilizării lor efective.
a) Tehnici de analiză a procesului de muncă. Vizează obţinerea unei informaţii primare, ca viziune de ansamblu asupra postului de muncă. (Facem distincţia cuvenită între profesiune şI post de muncă, ultimul reprezentând modul specific de exercitare a unei profesii într-o anumită organiţaţie, într-un anumit cimpartiment din cadrul acelei organizaţii, etc. ). Cu acest prilej sunt identificate direcţiile în care vor evolua studiile viitoare. Se utilizează următoarele tehnici:
1) Diagrama bloc. Este o reprezentare cu susținerea unor pătrate a principalelor operaţii întreprinse de operator. Blocurile sunt legate prin săgeţi care indică succesiunea operaţiilor. În fiecare bloc sunt trecute informaţii despre oameni, maşini, produs, etc). Aceste informaţii sunt utilizate pentru a sistematiza discuţiile purtate de analistul muncii cu diferiţi specialişti şI profesionişti din organizaţie.
2) Analiza organizării sistemului om -maşină-mediu.

Cuprinde o analiză detaliată a relaţiei operatorului cu componenta tehnică a sistemului. șablonul general al SOMM dobândeşte în cazul fiecărui post o formă particulară, funcţie de datele specifice care caracterizezeză postul de muncă.
Analiza organizării SOMM se realizează fie pe baza modelelor de organozare spaţială, fie pe baza modelelor de organizare secvenţială. Modelele de organizare spaţială sunt reprezentări grafice ale simbolurilor oamenilor şI maşinilor legate între ele cu săgeţi care desemnează canalele informaţionale. Aceste modele reproduc topologia autentică a amplasărilor. Gradul de solicitare a canalului este indicat pe săgeată cu o cifră. Exemplarul de organizare sevvenţială reprezintă o reprezentare grafică a logicii funcţionării SOMM în scopul optimizării ordinii de desfăşurare a operaţiilor. Schemele sunt asemănătoare schemelor logice ale analiştilor de sisteme informatice. Acest model, ca de altfel şI cel precedent generează informaţii despre strategia de lucru a operatorului, a schimburilor reciproce dintre om şI maşină şI permit obţinerea primelor informaţii cu privire la caracteristicile psihice mai puternic solicitate în cadrul acestor schimburi .
b) Analiza funcţionării SOMM Furnizează informaţii despre dinamica sistemului, adică despre interacţiunile componentelor SOMM. În reprezentarea grafică sunt avute în vedere fazele de transformare a produsului, funcţionarea componentelor tehnice şI acţiunile operatorului. Tehnica curentă de acest gen este diagrama fluxului (signal flow graph) care acordă date despre intervenţiile operatorului în sistem, informaţiile prelucrate de acesta, cunoştinţe tehnice , etc. Prin această metodă se obţin informaţii mai fine cu privire la solicitările de natură psihică specifice postului analizat.

Metode de analiză psihologică a muncii
Analiza psihologică a muncii este axată pe operator, pe performanţele şI pe caracteristicile sale psihologice. Este faza de traducere a informaţiilor despre conţinutul muncii în procese psihice (Pitariu, 1983).
Analiza psihologică a muncii urmăreşte să desprindă pentru profesiunea investigată acel ansamblu operaţional numit exigenţă profesională care este implicat în exercitarea profesiei. Analiza psihologică modernă a muncii priveşte aceste exigenţe nu ca pe aptitudini elementare (vechea psihotehnică) ci ca structuri complexe care implică toate palierele personalităţii , deşi în grade care diferă cu natura profesiei.
Izolarea exigenţelor profesionale implică, experienţă, cultură psihologică şI intuiţie fină; este o artă. Din păcate, evoluţia instrumentelor de analiză psihologică a muncii nu a putut surmonta decât parţial această acestă dificultate de convertire a sarcinilor de muncă în cerinţe psihologice.
În literatură sunt prezentate multe tipuri de liste de astfel de cerinţe. Ele se referă în general la: exigenţe de statut civil, exigenţe fizice, şcolare, senzorial-mororii, de limbaj, inteligenţă temperament, caracter, motivaţie, afectivitate , etc.
Metodele specifice sunt: fotografierea (observarea) zilei de muncă (continuă, sau prin eşantionare de timp), analiza produselor activităţii, interviul, chestionarul, analiza erorilor, tehnica incidentelor critice, chestionarul structurat de analiză a postului (pentru detalii vezi Gh. Iosif, Psihologie industrială, 2001)
1. Analiza erorilor. Analiza erorilor ne conduce la cauzele care le generează.. Tehnicile de analiză a erorilor apelează fie la observarea începătorilor, la tehnica simulării, fie la schema logică a procesului, parcurgând drumul, invers, de la consecință la cauză. Cauzele erorilor pot fi: acţiunea incorectă sau inacţiunea, omisiunea, sau schimbarea succesiunii corecte a operaţiilor, întârzierea sau precipitarea, etc.
Erorile au valoare diagnostică şI euristică. Ele îngăduie centrarea studiului pe punctele critice ale funcţionării (Pitariu, 1983) dar şI înţelegerea mai profundă a naturii solicitărilor specifice unui post de muncă.
2) Studiul incidentelor critice. Este o tehnică dezvoltată de J.C. Flanagan (1954). Incidentul critic este o acţiune umană observabilă care ste suficient de completă pentru a permite efectuarea de inferenţe şI predicţii privitor la o activitate (Pitariu,1983). Această tehnică constă în descrierea factuală a unor exemple de comportamente de muncă specifiec fie opertorilor de succes fie specifice celor slabi. ele pot fi relatate de lucrători, supervizori sau subordonaţi, funcţie de specificul muncii (Anastasi, 1978), Ele mai pot fi inregistrate pe măsură ce au loc, pe o perioadă determinată, de ex. două luni.
Un comportament sau o întâmplare poate fi incident critic dacă:
- activitatea umană observată este distinctă, constituie un caz aparte;
- permite studierea cauzelor şI efectelor precum şI desprinderea a ceea ce este semnificativ în activitate;
- este relatată clar;
-reprezintă un caz extrem de comportament (pozitiv, negativ).
(Detalii în Pitariu, 1983, Anastasi, Fields of apl., p.25-53)
3).Inventarele de analiză structurată a postului. Aceste instrumente constau în liste de sarcini, condiţii de lucru şI alte caracteristici ale muncii. Operatorii sunt rugaţi să aprecieze pentru fiecare item, durata, frecvenţa şI importanţa sa pentru profesiune.
Inventarul.
4). Inventare focalizate pe activitatea operatorului uman (worker-oriented)
E. J. Mc. Cormick, P.R. Jeanneret, R. C. Mecham au elaborat un astfel de dispozitiv care în mod riguros utilizează aprecierile a 9-11 profesionişti cu privire la distincte aspecte ale muncii cuprinse în 194 de itemi. Este vorba de PAQ (Position Analysis Qquestionnaire).
Un alt instrument aparţine lui Fleishman şI Theologus (1971-1975) bazat pe taxonomia sarcinilor. Ei propun de fapt o taxonomie comportamentală pentru descrierea posturilor de muncă. La baza acestui instrument stau studiile lor anterioare cu privire la atributele senzoriale motorii şI cognitive implicate in diferite activităţi.
*
* *
Odată cu creşterea nivelului de automatizare şi cibernetizare a sistemelor sociotehnice caracteristicile muncii operatorului au înregistrat o schimbare majoră prin eliminarea solicitării fizice şi creşterea nivelului de solicitare a proceselor cognitive. Din această pricină configurarea cu anticipaţie a unui sitem sociotehnice nu se micșorează doar la proiectarea sistemului tehnic ci implică deopotrivă proiectarea funcţiilor şi sarcinilor operatorilor. Astăzi se vorbeşte despre proiectarea sistemului sociotehnic în ansamblu său fapt care implică analiza cognitivă a sarcinilor şi activităţilor operatorilor, adică sunt precizate procesele cognitive care sunt implicate în îndeplinirea de către operator a principalelor sale activităţi. O astfel de cunoaştere are consecinţe optimiste îndeosebi în domeniul precizării atribuţiunilor, elaborării schemelor planurilor de instruire şi de antrenament în sarcină ale operatorilor cu scopul bine precizat de reducere a probabilităţii de eroare şi de creştere a şanselor de recuperare a disfuncţiilor.
O astfel de direcţie teoretică în psihologia muncii din ţara noastră recomandă Gh. Iosif. Problemele fundamentale ale acestei abordări se referă la procesele cognitive (sistemul cognitiv al operatorului) mai intens solicitate de funcţiile informaţionale şi operaţionale îndeplinite de om în sistem, şi la modalităţile optime de stocare, prelucrare şi reactualizare a informaţiilor şi cunoştinţelor privitoare la procesele tehnice. După autorul citat cunoştinţele cu care operează factorul uman sunt structurate pe de o parte ca model mintal al sarcinii şi ca poză oprerativă ( mai recent, ca reprezentări) acestea deținând caracter informaţional, şi ca model cognitiv care cuprinde sccheme şi proceduri de procesare a informaţiei. Tiparul mental este o construcţie de tip mintal individualizată care cuprinde cunoştinţe diverse stocate în memoria de lungă durată (MLD), privind construcţia, cauzele şi principiile de funcţionare a echipamentelor, precum şi metacunoştinţe privind propria competenţă. El conţine atât cunoştinţe declarative (descriptive) cât şi cunoştinţe procedurale (cum se face). Modelul mental asigură înţelegerea informaţiilor curente despre sistemul tehnic, permite anticiparea sau previziunea evoluţiei evenimentelor tehnice, permite diagnosticul şi eliminarea disfuncţiilor.
Reprezentarea mentală sunt structuri de informaţie temporară care reflectă dispoziția prezentă a sistemului. De exemplu, imaginea operativă (reprezentarea mentală) poate să cuprindă la un clipă dat informaţii privind viteza cu care rulăm pe şosea, indicaţia turometrului, poziţia manetei cutiei de viteze şi distanţa până la automobilul care vine din sens invers şi distanţa până la automobilul pe care încercăm să-l depăşim.
Modelul cognitiv cuprinde operaţii mentale prin care unităţi de informaţii recuperate din MLD sunt prelucrateşi depuse în memoria de lucru ca reprezentări despre situaţia prezentă a sistemului tehnic. El este structurat pe trei nivele (Rasmussen, 1983) : nivel bazat pe automatisme, nivel bazat pe reguli, nivel bazat pe cunoştinţe.
În îndeplinirea funcţiilor operaţionale operatării apelează la variate strategii mentale:
1. strategii de supraveghere. Operatorul apelează fie la o strategie generală, observând sursele de informare (de obicei aparate ), în condiţii de funcţionare normală, fie la o strategie selectivă focalizându-se pe acei parametri care îi permit să evalueze starea prezentă.
2. strategii de diagnostic care sunt: simptomatice, bazate pe tabele de decizie, bazate pe ipoteze, sau strategii topografice.
Studenţii vor aprofunda aceste complicații consultând Gh. Iosif & Moldovan-Scholtz, 1996, p.110-133.

Filaret Sintion