PPS.MyForum.ro :: II. CONCEPŢII NATURALIST ŞTIINŢIFICE DESPRE SUFLET ÎN AN

Marya · Administrator

II. CONCEPŢII NATURALIST ŞTIINŢIFICE DESPRE SUFLET ÎN ANTICHITATE.

II.A. PRECURSORII DIN VECHEA GRECIE
.
1. HERACLIT (544-483 îJC)

1.1. Dialectica cosmică şi problema “psihicului”

Heraclit a ales focul ca element de bază a lumii, cu totate derivatele sale, adică: focul trăieşte moarta Pământului; apa trăieşte moartea aerului; Pământul trăieşte moartea apei. Natura întreagă, ca şi universul individual sunt expresii ale manifestării focului în diverse ipostaze şi momente ale sale. Sufletul se află în strânsă unitate cu materia, de care se deosebeşte prin unele proprietăţi calitative ale sale. Căci sufletul se evaporă din umezeală. îndată ce din nou ajunge în situație lichidă, atunci se distruge. Dar între sufletul “foc” şi “umezeală” există o serie de stări intermediare. Astfel, omul beat nu ştie unde calcă, pentru că sufletul său este umed. Cu cât un suflet este mai uscat, cu atât este mai înţelept şi distinct. “Incantarea” sufletească reprede se poate preschimba în “umezeala” sufletească. Există o zestre sufletească individuală, care suferă în momentul vieţii o succesiune de transformări, de la cea umedă şi până la formele sale mai “uscate”. Este aici o dialectică sufletească care va fi reevocată doar ulterior de cunoaşterea psihofiziologică. Toată această teorie a fost concepută în termenii unor metafore, din a căror mânuire abielă sufletul aputut fi separat restul elementelor materiale.
- Sufletul ca funcţie se deosebeşte de funcţiile organice prin aceea că presupune în sine un raport conştient cu natura şi cu lumea înconjurtoare. Toate formele sufleteşti, pe întreaga ierahie dintre “umezeală” şi până la “incantere” se subordonează legilor logicii, care le conduce pe toate. Pentru cei destepta există o altă lume decât pentru cei ce visează. La această lege se poate ajunge doar în dispoziția de vegheLogosul şi starea de veghe sunt reprezentate diferit: deşi logosul este comun, felul cum trăiesc oamenii dovedeşte o mare diversitate. Simpla sesizare a lucrurilor încă nu confirmă că logosul ca atare a fost întocmai însuşit şi înţeles. Din această pricină oamenii cu acelaş suflet ajung martori infideli în ochi şi urechi. Astfel viaţa psihică ajunge reprezentată prin categorii conceptuale distincte de somn, veghe, de cunoaştere senzorială şi gândire, de nivel de înţelegere. Toate aceste categorii se raportează în mod egal la transformările din organism, ca şi la transformările ce au loc în lumea externă.

2. PARMEDIDE (~ VI-V îJC).

Conceptual şi în gândire a fost un oponent a lui Heraclit. În locul nesfârşitei stări de schimbare a postulat pentru cea de nemişcare, pentru neschimbare, pentru cea identică cu sine tot restul vieţii. O concepţie interesantă pentru formularea ulterioarelor teorii ale dezvoltării. Parmenide spune că lumea s-a născut din nimic şi în nimic va ajunge. Adică ori cât de multe şi complexe ar fi schimbările în natură, acestea sunt în final reductibile la unele “constante”.Este o expresie a combinării elementelor, în rarisim a două: a acelora care există peste hotarele simţurilor - care pot fi la fel de reale, iar pe de altă cu cele simţite, combinate şi înţelese (krasis) ca rezultat al inflenţelor externe şi interne ale organsimului.Psihicul este un mediator dintre mişcarea senzorial şi cea conceptuală - se realizează cu ajutorul cuvântului; prin cuvânt sufletul ajunge a fi contrapus lumii reflectate material, ca o realitate pătrunsă de probelmele vieţii sociale.

3. PITAGORA (~ IV îJC)

- Sufletul şi numărul. Pitagora şi-a făcut pregătirea la şcoala egipteană. Acolo a luat cunoştinţă cu matematica şi astronomia. Pe urmă această concepţie avea so însămânţeze în şcoala greacă. Tot de acolo şi-a elaborat o concepţie deosebit despre suflet, una în raport cu care sufletle migrează dintr-un corp în altul.
- La pitagorieni apare distinct dualismul corp-suflet, o concepţie ulterior dezvoltată de Platon. Sufletul la el este obiect al educaţiei religioare.
- Prin teoria sa asupra numerelor a pătruns în domeniul reflectării psihice. Astfel el a stabilit matematic legătura cauzală dintre lungimea coardei vibrate şi înălţime sunetului rezultat. Ceea ce pentru psihologie are o însemnătate aparte, fiindcă pentru prima dată este formulată legătura dintre modificările ce au loc în lumea externă şi efectele legice subiective asupra receptorilor. Pitagora si scoala Iui
Viata lui Pitagora
Pitagora, unul din cei mai de seama reprezentanti ai culturii grecesti din antichitate, ne este cunoscut mai mult din legende.
Scriitorii dinaintea lui Aristotel, inclusiv Aristotel, ne dau putine detalii despre el. lnsa incepind cu secolul I [Oh. infor¬matiile despre acest filozof abunda.
Desi a aparut in plina lumina a istoriei, Pitagora a ramas un personaj semi-legendar. El este ConSiderat maestrul Greciei laice, conferind fundament stiintific invatamintului sau Si proba morala in institutul sau de educatie, in rinduiala Ce I-a supravietuit.
Amintirea si doctrina maestrului nu au fost perpetuate decit de supravietuitorii Ce au putut fugi din Grecia. Cauza prinpipala a fost persecuţia invaersunata care au suferit-o in Sicilia si care a costat viata atator pitagoreeni.
4. ALKMEON (aprox. Sec. VI Îjc)

În cugetările sale s-a ocupat de legătura dintre creier şi funcţiile sufletului Pentru prima dată el afirmă că creirul este organul psihicului. Nu prin simplă bănuială, ci pe bază de exemple concrete, a oamenilor care au avut suferit traumatisme cerebrale. El arată că de la cele două emisfere cerebrale pornesc două căi delicate spre ochi, care cuprind în ele sufletul natural. El postulează că reflectarea este posibilă datorită receptorilor, construcţiei lor speciale, care sunt în legătură atât cu lumea înconjurătoare, cât şi cu creierul. În simţuri, spune el, se află punctul de plecare al oricărei cunoaşteri, unde creierul deserveşte auzul, văzul, şi mirosul. Aceste sunt completate de memorare şi reprezentare. Amintirile şi reprezentările după ce ajung să se cristalizeze dau naştere ştiinţei, adică cunoaşterii lucrurilor.
Toate procesele psihice se raportează la creier. Cu acest punct de plecare s-au realizat noi generalizări care fundamentează legătura strânsă dintre viaţa organică şi cea psihică, dintre ele şi lume externă., dintre om şi elementele primare ale vieţii. Contactul sufletului cu aceste elemente este nemijlocit, asemenea respiraţiei. Aceasta este şi opinia lui Alkmeon, care spune că psihicul este parte a aerului cosmic. Asemena lui Heraclit, spune că focul lumii trece prin corp. Poate fi sesizat acest lucru la nivelul respiraţiei, dependenţa acesteia de omenirea externă. A evidenţiat rolul senszaţiilor în elaborarea proceselor psihice de diferite feluri.. Prin el a fost fundamentată legătura dintre om şi sufletul său, cum de aici izvoresc nevoile, posibile de studiat cu susținerea metodelor ştiinţelor naturii.

5. EMPEDOCLE (490-430 ÎjC)

Pune la baza lumii materiale şi sufleteşti patru elelmente primare: focul, aerul, apa şi pământul. Din combinaţia cu dragostea şi cu ura iese întreaga diversitate posibilă a lumii. Sufletul, deci, este o combinaţie a aceloraşi patru elemente; mişcându-se elementele cauzează activitatea psihică în diverse forme.. Aceasta este teza de bază a lui Empedocle pentru explcarea cunoaşterii senzoriale.-Empedocle emite ipoteza “revărsării” elementelor. În acest sens postulează că în timpul combinării dintre elemente au loc scurgeri care fac ca porii să se strecoare în alte obiece materiale. Inclusiv senzaţia, care ia naştere atunci când aceste revărsări acţionează asupra receptorilor. Întrucât porii sunt de diferite mărimi, aceştia pătrund mai profund sau mai puţin adânc, mai uşor sau mai greu. În ceea ce priveşte acţiunea acestor scurgeri prin pori asupra sistemlor de recepţie, Empedocle nu se face nici o diferenţiere dintre diferitele modalităţi de recepţie. Izvorul excitaţiei receptive este prezenţa nemijlocită a obiectului, chiar dacă acesta se află la distanţă. Se menţionează, de asemenea, importanţa alcătuirii diferitelor modalităţi de recepţie, construcţia acestora este astfel realizată ca să fei regătite pentru receptrea scurgerilor doar de o anumită mărime.

7. DEMOCRIT (460-370)

Toate manifestările observate se subordonează cauzelor materiale. Ideile despre lume şi cosmos le-a exprimat în categorii ca necesitatea, cauzalitatea, ordinea. Întreaga lume mai târziu el este incomensurabilă, legile care o guvernează sunt neschimbătoare, care lume este compusă din elemente primare indivizibile. Elemente cu viteza de mişcare cea mai grabnică sunt cele ale focului. Sufletul este doar o parte a materiei. Legea descompunerii la care se supune corpul se referă şi la suflet întrucât sufletul este corpral. Democrit repudiază ideea imortalităţi sufletului.Se înscrie în concepţia sa generală, în acord cu care cauzal reflectarea are loc sub inflenţa lucrurilor externe corpului. Senzaţia are loc la atingerea nemijlocită a atomilorReceptorii ochiuui preiau influenţa atomilor de la distanţă; cei ai pipăitului influenţa atomilor din apropiere. Atomii auziţi se răspândesc în întregul organism - receptivitatea vibratorie. La Democrit este găsită reactuliazt principiul “asemănătorului prin asemănat”: corespunzător ochii vor recepta doar anuţi atomi de lumină; urechea doar anumiţi atomi de auz…