PPS.MyForum.ro :: INTRODUCERE IN PSIHODIAGNOSTIC

Marya · Administrator

Este paradoxul psihologiei, spunea profesorul Paul Popescu-Neveanu, de a fi una din cele mai vechi preocupari cognitiv-empirice, si, totodata, una din cele mai noi stiinte.
Preocuparea pentru cunoasterea celorlalti – necesara adaptarii în relatiile cu semenii sau în educarea copiilor- se confunda, probabil, cu istoria omului.
Efectul decantarii continue a informatiilor acumulate si transmise de generatii succesive, exprimate în dictoane, aforisme, legende sau în miile de cuvinte ce denumesc trasaturi sau stari psihice sunt dovezile de netagaduit ale acestor preocupari. Cu evidenta mai mare si mai elaborate, apar preocuparile în directia descifrarii caracteristicilor psihicului uman la o înșiruire de filozofi sau medici, înca din antichitate (Socrate, Platon, Aristotel, Hipocrat etc.)
Dar “actul de nastere” al psihologiei, ca stiinta a fost dat de introducerea metodelor pozitive, în special, a celei experimentale, în studiul fenomenelor psihice, o data cu înfiintarea, în 1878, de catre Wiehelm Wundt, a primului laborator de psihologie în cadrul caruia s-a procedat la experimentare si masuratori.
Diversificarea si perfectionarea metodelor de investigare, de studiere a fenomenelor psihice, largind baza datelor acumulate, au avut efect în plan teoretic (dezvoltarea aparatului conceptual, elaborarea de legi specifice evolutiei sau fiintarii fenomenelor psihice etc.) si în cel practic-aplicativ (stabilirea directiilor si a mijloacelor de interventie activa datorita operativitatii si preciziei ce a conditionat eficienta în cunoastere sau în interventia modelatoare).
Pentru impresionanta evolutie a psihologiei dovada sta si faptul ca, la mai putin de un secol de existenta, A. Tofler o enumera printre “stiintele clasice” alaturi de fizica. Analiza ar putea soca determinari multiple. Dintre acestea, doua serii de cauze consideram a fi cu deosebire importante :
a)cresterea progresiva, în societatea moderna, a solicitarilor psihice ce au impus evaluarea potentialului psihic individual, în vederea alegerii “omului potrivit la locul potrivit” si selectionarea cailor optimizarii acestui potential;
b)dezvoltarea tehnicilor de investigatie – în domenii conexe (fiziologie, neurologie, sociologie etc.), favorizând preluari prin transfer si în propriul domeniu-astfel încât, masurarea si evaluarea în psihologie sa dispuna de fundamentare tehnologica riguroasa.

SPECIFICUL PSIHODIAGNOSTICULUI

Termenul diagnostic este cunoscut, în special, din patologie.El desemneaza, dupa R. Lafon, recunoasterea unei boli, pornind de la semnele descrise de medic si de ceilalti specialisti. Diagnosticul clinic este rezultat al datelor observate de medic; diagnosticul de laborator rezulta din datele furnizate de laborator (date paraclinice).
Diagnosticul farmaceutic este un demers complex ce se reprezintă prin;
Analiza diferitelor simptome: semiologia; gruparea si sintetizarea simptomelor, în cadrul unui sindrom sau al unei boli, ceea ce conduce la elaborarea diagnosticului pozitiv;
Raportarea datelor culese la datele tipice ale nosolgiei, în vederea stabilirii diagnosticului diferential:
Investigarea si elucidarea factorilor cauzali pebtru fenomenele patologice constatate, necesare diagnosticului etiologic;
Decelarea mecanismelor de actiune a factorilor etiologici în producerea reactiilor organismului, având ca rezultat diagnosticul patogen.
Folosit initial doar în domeniul medical, termenul diagnostic –ca, de altfel, multi alti termeni –a capatat în timp extensie si întrebuințare în alte domenii. El semnifica un proces integrativ, de sinteza, de evaluare, din care decurg disponibilitati de anticipare sau prognoza si de interventie activa. În functie de obiectul de studiu urmarit se folosesc astazi sintagmele:
diagnostic social- referitor la grupuri sau populatii studiate în scopul unei actiuni;
diagnostic pedagogic- pentru “forma complexa de cunoastere a individualitatii copilului, organizata de scoala si destinata sa slujeasca si sa fundamenteze actiunea educativa”;
diagnostic psihologic (psihodiagnostic).
Psihodiagnosticul ( psiche = suflet; diagnosis = cunoastere; diagnostikos= capabil de a cunoaste; ) reprezinta un act sintetic de evaluare a “formulei psihice” a unei persoane ca rezultat al examinarii psihologice.
Cuvântul „diagnostic” deriva din termenul grecesc „diagnosticos”, care înseamna „apt pentru a recunoaste”. Termenii „psihodiagnoza” si „ psihodiagnostic” au fost creati prin analogie si extrapolare a sintagmei „diagnostic medical”. Termenii, desi relativ asemanatori, au în obiectiv diferentieri de abordare a fiintei umane, deci nu se acopera integral ca sens si semnificatie si mai putin ca obiectiv.
În legatura cu atitudinea specialistilor fata de termenul în discutie s-au conturat doua linii de conduita: a- de respingere: b- de acceptare si utilizare.
a. O expresa respingere poate fi constatata în Dictionarul de psihatrie aparut în 1987, sub redactia dr. Constantin Gorgos. Fara a subestima importanta investigatiei psihologice si a valorii ei de utilizare , lucrarea citata afirma existenta unui diagnostic unic (medical) rezultat al demersurilor clinice si paraclinice efectuate in scopul delimitarii bolii, demersuri ce conține si examenul psihologic. Psihodiagnosticul ar fi un “termen utilizat frecvent în lucrarile de psihologie, care nu a reusit sa depaseasca acest cadru…Asa cum nu se poate vorbi de diagnostic de laborator, diagnostic radiologic etc.nu se poate vorbi nici de diagnostic psihologic, ci de metode proprii de investigatie care, în final, concura la diagnostic….”
Argumentele ce impun delimitarea de punctul de vedere anterior prezentat sunt numeroase. Ne vom referi la câteva:
1.Un prim aspect priveste continutul. Psihodiagnosticul se adreseaza unui sistem hipercomplex – sistemul psihic uman – si nu unor subsisteme; în plus, desi prezinta o imagine a sistemului prin sectiune transversala, acestuia i se ofera, pentru a fi înteles,cauzele organizarii iar din modul de prezentare a specificului actiunii cauzele decurg perspectivele devenirii;
2.Un al doilea înfățișare vizeaza criteriul domeniului de referinta si de aplicare. Psihodiagnosticul nu se reduce la diagnosticul medical. Finalitatea integrarii psihodiagnosticului în diagnosticul sanitar este, în fapt, numai un caz particular, sfera de aplicare a psihodiagnosticului fiind considerabil mai larga. În afara domeniului medical, psihodiagnosticul este un demers implicat în selectia si orientarea profesionala, în strategia pregatirii psihice în domenii performantiale( cum ar fi pregatirea sportiva) în terapia recuperatorie a diferitelor modele de handicap etc. Abordat din aceeasi perspectiva însusi diagnosticul medical poate fi implicat, alaturi de psihodiagnostic, în diagnosticul pedagogic. În acest caz, nu rezultatele examenelor medicale, ci elaboratul sintetic de evaluare reprezentat de diagnosticul medicakl sta la baza diagnosticului pedagogic, educatorii nearogându-si competenta interpretarii directe a datelor examenelor medicale.
3.În al treilea rînd merita mentionat profilul formal, al criteriului de clasificare. Diagnosticul psihologic este inclus în clasificare alaturi de diagnosticul radiologic si de cel de laborator. Dar diagnosticul psihologic,vizeaza structurile investigate, în timp ce urmatoarele doua tipul de investigatie utilizat. Nu se respecta, astfel, o conditie elementara în clasificare: aceea de pastrare a criteriului. Abordat din perspectiva tipului de investigatie si în spihodiagnostic se folosesc tehnici proiective, teste de performanta si multe altele.
b. Autorii care au acceptat termenul de psihodiagnostic, l-au întrebuințat cu sensuri diferite. Evolutia în timp a marcat tendinta la extensie, la completitudine. Exploatat initial de H. Rorschach, în sens limitat, pentru a desemna evaluarea psihica rezultata în urma aplicarii testului proiectiv care-i poarta numele, îsi largeste treptat sfera de cuprindere, la început numai în domeniul patologiei, cu sensul dat de Dupre (de analiza a simptomelor psihice ale unei boli mentale în vederea încadrarii în diagnostic), pentru a fi înteles astazi ca “identificare de sinteza a specificului psihic al persoanei investigate”. Aspectele incluse aici sunt numeroase;
produsul de sinteza ce releva specificul psihic rezulta din organizarea informatiilor referitoare la cazul (subiectul) investigat, informatii despre factorii ce compun tabloul psihic ( procese, functii, activitati, trasaturi) si relatii existente între ei (interdependente , organizari ierarhice, compensari), toate capatând înseles numai prin raportare la determinantii personali si extrapersonali:
tabloul psihic în psihodiagnostic este imaginea unui clipă , a unei etape în evolutia psihica a subiectului (dinamismul reprezentînd una din caracteristicile definitorii ale sistemului psihic uman). El este, de fapt, un decupaj transversal dintr-o devenire care-si capata semnificatia numai în raport cu antecedentele si cauzele;
raporturile antecedent prezent, cauza/influenta – structura psihica dau perspectiva decelarii tendintelor de evolutie. Astfel, psihodiagnosticul nu poate fi considerat ca un scop în sine. Mai mult, valoare sa decurge din disponibilitatile de prognoza. Prin aceasta psihodiagnosticul marcheaza deschiderea aplicativa în psihologie, fiind tot mai implicat în:
selectia scolara si profesionala (psihodiagnosticul de orientare)
stabilirea obiectivelor educationale si a mijloacelor de optimizare a instruirii si educarii (psihodiagnosticul de instruire si educatie);
fundamentarea strategiilor terapeutice în raport cu abaterea de la normalitate a factorilor psihici si a disponibilitatilor existente (psihodiagnosticul clinic);
daca psihodiagnosticul este util si necesar în numeroase domenii, realizarea lui constituie o operatie dificila;
dificultatea este, în primul rând de specificul fenomenelor studiate. Fenomenele psihice sunt fenomene subiective, ascunse, ele nu sunt direct perceptibile, ci deduse din relatia între situatiile-stimuli si aspectele reactional-comportamentale (actionale si expresive), performantele subiectului sau interpretarile date situatiilor de catre subiect. Specificul relatiilor constatate poate fi evaluat numai prin raportarea la datele tip de referinta. De exemplu, aceleasi rezultate obtinute la un test de inteligenta de o succesiune de subiecti se vor finaliza în coeficienti de inteligenta diferiti, în functie de vârsta cronologica a subiectilor investigati.
Tabloul exprimat prin psihodiagnostic trebuie sa redea caracteristicile sistemului psihic uman, un “sistem hipercomplex” ce functioneaza pe principiul integritatii. “Apoi mai intervine dificultatea de a sesiza un solitar aspect, o singura functie psihica deoarece în orice proba persoana raspunde ca un întreg unitar, toate functiile si însusirile ei sunt implicate în orice compartiment. Astfel, din observatia asupra activitatilor curente si din rezultatele la testele de memorie se pot constata la un subiect dificultati mnezice. Diagnosticarea fenomenului, ca atare, se poate dovedi, în unele situatii, eronata si, corespunzator, inutila terapia instituita. În aceste cazuri examenul psihologic complex ar putea evidentia, printre alte cauze (lipsa motivatiei, tulburari afective, stare de oboseala), existenta unor tulburari prosexice majore, dificultatile mnezice reprezentând unele din efectele lor secundare.
Examenul psihologic este înteles ca un eveniment în viata subiectului ce poate si trebuie sa aiba efect benefic. De aceea, examinarea psihologica va beneficia de fundamentarea deontologica. Ca si în medicina principiul de la care se porneste este; primum non nocere. Abordarea subiectului se face prin gândire pozitiva. Rezultatul, obiecticâvat în psihodiagnostic, presupune, implicit sau explicit, solutii. Dupa situatii, astea tind sa întareasca, sa consolideze, sau, dimpotriva, sa schimbe optica subiectului atunci îndată ce aceasta este deviata. Discutiile cu subiectul însusi, cu familia (apartinatorii si ceilalti membri), implicate în psihodiagnoza,pot provoca abreactii, detensionari si dedramatizari ale conflictelor existente. Lipsa de pregatire si inabilitatea cercetatorului produc efecte inverse.
Elaborarea diagnosticului psihologic incuba o mare raspundere datorita consecintelor în directia selectiei, orientarii, terapiei, educatieie sau dezvoltarii capacitatii de autocunoastere a subiectului însusi, consecinte cu amplu ecou psihologic si social. Aceasta solicita cercetatorului: o conceptie asupra sistemului psihic uman, a principiilor sale de organizare si manifestare; cunostinte referitoare la structura psihica, componentele si relatiile dintre ele; o artă de a fabrica adecvata de investigatie(continutul metodelor folosite, conditiile de aplicare, durata) si de interpretare.
Investigarea fenomenelor psihice se face printr-o serie de metode (metode psihologice) ce reprezinta cai, instrumente, modalitati efective de obtinere a informatiilor referitoare la aceste fenomene: observatia, convorbirea, chestionarul, testul, scalele de evaluare si altele.

Marya · Administrator

1. Birch, A., Hayward, S., 1999 - Diferenţe interindividuale, Ed. Tehnică, Colecţia
Psihologie
2. Bontilă, G., 1971 - Culegere de teste psihologice de nivel şi aptitudini, Centrul de
documentare şi publicaţii al Ministerului Muncii.
3. Dafinoiu, I., 2002 - Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observaţia şi interviul,
Editura Polirom, Iaşi
4. Havârneanu, C., 2000 - Cunoaşterea psihologică a persoanei. Posibilităţi de folosire a
computerului în psihologia aplicată. Iaşi : Editura Polirom
5. Kulcsar, T., 1976 - Lecţii de psihodiagnostic, Univ. Cluj-Napoca.
6. Martin N., 2004 - Introducere în psihologia compensării, Editura Muntenia
7. Mitrofan, N., 1999 - Testarea psihologică a copilului mic, Ed. Press Mihaela SRL
8. Roşca, M., 1976 - Metode de psihodiagnostic, Ed. Did. şi Ped, Bucureşti.
9. Smith, G.,M., 1971 - Ghid simplificat de statistică pentru psihologie şi
pedagogie, Ed. Did. şi Ped., Bucureşti.
10. Stan, A., (2002) Testul psihologic: evoluţi, construcţie, aplicaţii, Iaş, Editura Polirom.
11a. Şchiopu, U., 1976, - Introducere în psihodiagnostic, Tipografia Univ. Bucureşti.
11b Şchiopu U., 2002 - Introducere in psihodiagnostic, Ed. PROHUMANITAS.
12. *** 1976 - Îndrumar psihodiagnostic, vol. I-IV, Univ. Babeş-Bolyai,
Cluj.

Marya · Administrator

1. Anzieu, D., 1960 - Le methodes proiectives, Paris, P.U.F.

2. Anastasi, A., 1968 - Psychological Testing, New York, Mac Millian. (vol.1 şi 2)

3. Meilli, R., 1979 - Manuel de psychodiagnostique, Paris (orice ediţie)

4. Kline, P. 1983 - Personality: Measurement and Theory, London: Hutchinson

Marya · Administrator

Seminarul 1. Psihodiagnoza ca modalitate de cunoaştere şi de evaluare psihologică. Direcţii probabile ale evoluţiei psihodiagnosticului în deceniile următoare. Importanţa suportuluui ştiinţific al psihodiagnosticului. Factorii care relativizează psihodiagnosticul. Condiţiile examenului psihologic. Principii deontologice. Improvizaţia, abuzul de teste,diletantismul.
Seminarul 2. Specificul tehnicilor nepsihometrice de colectare a informaţiilor: anamneza, interviul, convorbirea, metoda bigrafică, convorbirea în scop psihodiagnostic, observaţia. Valoarea lor psihodiagnostică şi prognostică în investigarea oamenilor cu nevoi speciale. Funcţiile psihodiagnostice ale metodei experimentale. Realizarea de spre fiecare student a unei fişe de observaţie cu scale de evaluare pe baza unui criteriu la alegere; discuţia lor.
Seminarul 3. Nu orice ''test'' este un test; condiţii diferenţiatoare. Bazele statistice ale deciziei de exploatare a unor metode sau altele în etalonarea testelor psihologice. Câștigarea tabelelor de norme pentru un eşantion de 42 de scoruri la test.
Seminarul 4. Principii şi tehnici implicate în construcţia şi adaptarea testelor psihologice. Analiza de itemi, exemple. Verificarea caracteristicilor metrologice ale testelor psihologice.
Seminarul 5. Gândire şi inteligenţă. Personalitate şi inteligenţă. Strategii de investigare a inteligenţei. Eșantioane ale inteligenţei. Specificul testelor de dezvoltare şi al testelor de cunoştinţe. Deficitul intelectual şI arhiteconica personalităţii deficientului.
Seminarul 6. Scara Metrică a Inteligenţei - prototip al testelor de inteligenţă. Contactul studenţilor cu: Bateriile Wechsler, testul analitic de inteligenţă Meilli, testul R.B. Cattell, Lahy. Probele nonverbale de inteligenţă. Contactul studenţilor cu: Matricile Progresive Raven, estele B53, Domino (D48 şi D70), testele bazate pe cuburi şi diversele lor variante. Specificul psihodiagnozei nivelului intelectual la ființele cu nevoi speciale.
Seminarul 7. Specificul metodei clinice de investigare a inteligenţei. Fundamentele teoretice ale probelor psihogenetice operatorii. Exersarea probelor psihogenetice: de evaluare şi de conservare a cantităţilor, de compunere a deplasărilor, de raţionament verbal, de conservare a volumului fizic şi de disociere a acestuia de greutate.
Seminarul 8. Aptitudinile: definiţii, tipuri, rolul lor în structura personalităţii. Aptitudini generale şi speciale. Aptitudinea artistică şi aptitudinea tehnică. Teste de aptitudini, exemplificare şi autoadministrare. Autoadministrarea şi interpretarea testului Torrance. (Dincă., E. 2001 “ Testul Torrance”)
Seminarul 9. Modelele personalităţii cu impact în psihodiagnostic: modele bazate pe trăsături, modele fenomenologice, factoriale, Big - Five. Dificultăţi şi metode întânlite în construcţia chestionarelor de personalitate. Contactul direct cu: Inventarul multifazic California, Chestionarul P.F.16, Chestionarul de temperament Guilford-Zimmerman. Comentarea unor protocoale. ( Minulescu., M., 1976., « Chestionarele de personalitate…. ») c16-17-18) .
Seminarul 10. Psihodiagnoza tulburărilor dezadaptative. Inventarul de tendinţe psihonevrotice Woodworth-Mathews, inventarele multifazice Minnesota, Freiburg, Chestionarul Smiescheck, Inventarul Psihorater. Interpretarea unor protocoale, comentarea unor profiluri psihologice fabricate acasă de studenţi. (c19)
Seminarul 11. Specificul probelor proiective. Principii teoretice şi constructive; valoarea şi limitele acestor metode. Luarea protocolului şi interpretarea protocolului testului Rorschach; calculul procentajelor şi tipurilor; evaluarea nivelului intelectual, al afectivităţii şi sociabilităţii. Prezentarea metodei comprexensive Exner de luare şi de interpretare a protocolului Rorschach ( Roşca, M., 1976 « Metode de psihodiagnostic », Şchiopu, U., 2002, (c 20) .
Seminarul 12. Testul Szondi. Teoria subiacentă, aplicare, luarea protocolului, modalităţi de interpretare. (Deri, S., « Szondi »)
Seminarul 13. Administrarea T.A.T. şi interpretarea protocolului; Principii de administrare şi de interpretare a testului proiectiv color Luscher. (C21-22)
Seminarul 14. Testul arborelui: administrare, interpretarea unor protocoale, în lumina datelor biografice şi după metoda oarbă. Testul de frustraţie Rosenszweig. Psihodiagnosticul provizoriu şi diferenţial

Marya · Administrator

ÎN VEDEREA ADMITERII LA EXAMENUL DIN SEM. I.

1. Proiectarea unui plan de anamneză (interviu anamnestic) în vederea decelării etiologiei unui simptom, situație (şcolară, profesională, etc.); aplicarea planului anamnestic la minim. 30 de cazuri; prelucrarea, interpretarea, comentarea rezultatelor, concluzii.
2. Proiectarea unei fişe de observaţie sistematizată: definirea scopului observaţiei şi a criteriilor ca repere ale observaţiei; formularea ipotezei, adoptarea unui cod de înregistrare a datelor şi a unor scări cu ancore comportamentale; înfăptuirea observaţiei (observaţiilor), interpretarea datelor, concluzii.
3. Proiectarea şi adăugarea (pe cel puţin 31 cazuri) a unui chestionar pentru investigarea unuia sau a două criterii (Ex.:nivelul de competenţă sau de cunoştinţe, atitudinea faţă de un aspect al activităţii studenţeşti, etc.). Prelucrarea, interpretarea rezultatelor şi concluzii.
4. Proiectarea şi introducerea (pe cel puţin 9 cazuri) a unui sistem de evaluare bazat pe scări de apreciere (unul din tipurile de scări, la alegere). Se va evalua un formă al comportamentului studenţilor în timpul seminariilor, cursurilor, activităţilor practice, sau, mai târziu caz, al copiilor deficienţi, etc.
5. Metoda aprecierii obiective a personalităţii. Proiectarea şi realizarea experimentului de antrenare a capacităţii grupei de a aprecia o însuşire sau un înfățișare psihocomportamental de interes pentru reuşita academică. Prelucrarea, interpretarea rezultatelor experimentului, concluzii.
6. Etalonarea unui test (de aptitudini prin cel puţin trei metode diferite. Compararea etaloanelor, discuţii privind capacitatea lor discriminativă şi clasificatoare. Performanţele individuale la test vor fi date studentului pe dischetă.
7. Efectuarea unui studiu de validitate concurentă a unui test: prezentarea testului şi a unor studii de validitate ale unor alţi autori; definirea şi măsurarea criteriului, administrarea testului, validarea, discuţii, concluzii. Lucrarea are caracter de antrenament şi nu presupune administrarea testului pe un eşantion relevant.
10. Administrarea, etalonarea, simularea predicţiei succesului şcolar cu un subtest al unei scări de inteligenţă. Prezentarea testului, a datelor comunicate de alţi autori, cu privire la calităţile lui ''metrologice'', prezentarea datelor obţinute de student, comentarea lor, concluzii.
11. Recenzia unui produs sau a unei lucrări (cu una din temele 1-10) traduse dintr-o revistă de limbă engleză, franceză, germană, rusă, italiană. Recenzia va indica sursa bibliografică, numărul, anul, paginile.

Marya · Administrator

Psihodiagnoza ca modalitate de cunoaştere şi de evaluare psihologică.
Istoricul dezvoltării metodelor de psihodiagnostic. Evoluţia psihodiagnosticului în România. Tipurile de diagnostic psihic. Direcţii probabile ale psihodiagnozei în viitor. Factorii de influenţă (frenatori sau stimulatori) ai demersului psihodiagnostic. Noţiunea de predictor; calităţile psihometrice ale predictorilor. Principiile deontologice ale psihodiagnosticului. Psihodiagnoza prin anamneză. Interviul ca metodă psihodiagnostică. Importanţa tehnicilor biografice în psihodiagnoză. Convorbirea cu scop psihodoagnostic, clasificare, tipurile convorbirii psihodiagnostice. Metoda observaţiei, definiţii, clasificare. Valoarea psihodiagnostică a metodei observaţiei comportamentului. Specificul metodei experimentale ca metodă de psihodiagnostic. Chestionarele ca instrumente de psihodiagnoză: clasificare, însuşiri, condiţii de întrebuințare optimă. Scările de evaluare: clasificare, specific. Sursele de eroare ale metodelor de evaluare. Metoda aprecierii obiective a personalităţii. Testele psihologice, definiţii, istoric. Meritele (avantajele) şi limitele testelor psihologice. Modalităţi de clasificare a testelor psihologice. Condiţiile cerute testelor psihologice. Etapele elaborării instrumentelor de psihodiagnoză. Cerinţele de eşantionare în construcţia testelor. Analiza de itemi: forme, procedee, metode, relaţia dintre dificultatea itemilor şi valoarea lor discriminativă. Metode psihodiagnostice pentru vârstele mici. Validitatea conceptuală a testelor piagetiene. Proba piagetiană de conservare a cantităţilor discontinue omogene. Proba piagetiană de conservare a cantităţilor discontinue eterogene, calitativ complementare. Proba piagetiană de evaluare şi conservare a cantităţilor continue. Proba piagetiană de conservare a volumului. Proba piagetiană de raţionament verbal. Proba de compunere a deplasărilor. Testul de desen Goodenough. Testul Bender-Santucci. Testele şcolare şi de cunoştinţe. Testele de citire, de scriere şi de calcul elementar. Testele de progres educativ şi de cunoştinţe pentru grad universitar. Inteligenţa, definiţii, teorii, eșantioane explicative. Strategii de investigare a inteligenţei. Scara Binet-Simon şi reviziile sale franceze. Reviziile americane ale scării Binet-Simon (Stanford-Binet, Terman-Merill). Scările de inteligenţă Wechsler. Testele de inteligenţă pentru adulţi: scop, specific, feluri mai reprezentative. Testele de inteligenţă Meilli şi Lahy. Labirintele Porteus. Scara Pintner-Paterson. Testele Kohs. Testele Domino şi B 53. Matricile Progresive Raven. Problemele teoretice ale aptitudinilor, definiţii, locul lor în structura personalităţii, rolul lor în adaptarea şcolară şi profesională. Clasificarea tehnicilor de investigare a aptitudinilor. Modele reprezentative de teste pentru aptitudini (P.M.A - Primary Mental Aptitude, G.A.T.B.- General Aptitude Test Batery, Mac. Quarrie). Testele motorii - Wallon.
Statistică matematică pentru psihodiagnoză: explicaţi noţiunile de variabilă aleatoare, populaţie, eşantion. Reprezentarea grafică a distribuţiei de frecvenţă (poligonul frecvenţelor şi histograma): care este scopul lor în psihodiagnoză. Ce este curba distribuţiei normale. Măsurile tendinţei centrale (explicaţi noţiunile de medie, moda brută, mediană). Măsuri ale variabilei aleatorii faţă de tendinţa centrală (explicaţi noţiunile de amplitudine, abatere medie, abatere standard, dispersie (împrâştiere). Ce sunt variabilele normate; definiţi notele quartile, notele T, Z şi Hull. Ce sunt etaloanele (tabelele de norme ), tabelele de predicţie (expectanţă) şi care sunt principalele metode de realizare a lor.