| Marya |
| Administrator |

 |
| |
| Data inscrierii: 20/Iun/2008 |
| Mesaje: 1104 |
| Localitate: Constanta |
|
|
|
 |
 |
 |
|
1. STILURILE NEVROTICE ALE MANAGERILOR
– s-a constatat că personalitatea liderului, prin stilul său de conducere, prin implicarea sa în generarea, menţinerea sau schimbarea culturii organizaţionale poate influenţa, în mod substanţial, strategia/structura/funcţionarea organizaţiei
– într-un segment sau altul, organizaţia poartă amprenta, mai mult sau mai puţin puternică, a personalităţii managerului, de la stilul decizional, până la dispoziţiile sale profunde de personalitate
– unii manageri manifestă un stil nevrotic→reprezintă o modalitate ineficientă, dezadaptativă, a unei persoane de ase raporta la diferite situaţii problematice, solicitante
– stilurile dezadaptative (nevrotice) identificate sunt următoarele:
a) stilul paranoid
– caracteristici:
• lipsă de încredere în ceilalţi
• hipersensibilitate
• hipervigilenţă
• promptitudine mare în contracararea unor ameninţări percepute
• preocupare pentru aspecte particulare, în mod excesiv
• concentrare, raţionalitate, răceală afectivă
b) stilul obsesiv
– caracteristici:
• perfecţionism
• preocupare pentru detalii nesemnificative
• insistenţă ca şi ceilalţi să se conformeze la modul propriu de a acţiona; relaţiile cu ceilalţi sunt văzute doar în termeni de dominare-supunere
• lipsa spontaneităţii
• incapacitate de relaxare
c) stilul isteric
– caracteristici:
• manifestare excesivă a propriilor emoţii
• preocupare permanentă pentru a atrage atenţia
• narcisism
• dorinţă de acţiune/de stimulare
• oscilaţie între idealizarea/devalorizarea altora
• incapacitate de concentrare
d) stilul depresiv
– caracteristici:
• sentimente de vină, inutilitate
• inadecvare
• autoreproşuri
• sentimentul neputinţei
• disperare
• senzaţia de a fi la discreţia evenimentelor
• capacitate redusă de a gândi cu claritate
• pierderea intereselor şi a motivaţiei, în general
• incapacitate de a se bucura
e) stilul schizoid
– caracteristici:
• detaşat, rece
• lipsa implicării
• tendinţa de a se închide în sine
• senzaţii de straneitate
• lipsa entuziasmului
• indiferenţă la aprecierile sociale (laude/critici)
• lipsa interesului pentru prezent/viitor
• răceală afectivă, lipsa emoţiilor
În funcţie de tipul de organizaţie şi de tipul de vigoare pe care o deţine un manager este posibil ca trăsăturile sale de personalitate, specifice unui eventual stil nevrotic, comportamentele sale să se transfere la nivelul întregii organizaţii
2. PATOLOGIE ORGANIZAŢIONALĂ. ORGANIZAŢIILE NEVROTICE
– autorii care au introdus conceptul de „organizaţie nevrotică”: De Vries, Miller (1992-1993)
– în sens larg, conceptului de patologie organizaţională i se pot subsuma toate disfuncţiile unei organizaţii; dacă acceptăm faptul că aceasta trebuie să funcţioneze ca un sistem eficient, „sănătos”
– în sens restrâns, prin patologie organizaţională se înţelege ansamblul de manifestări din organizaţie, datorate stilului nevrotic al managerilor
– aceste organizaţii sunt organizaţii cu risc, pentru că, deşi ele continuă să funcţioneze, pot „claca” într-o situaţie critică
– se analizează organizaţia şi caracteristicile acesteia, în ceea ce priveşte funcţionarea internă şi relaţiile ei cu exteriorul
a) organizaţia paranoidă (centrată pe ceilalţi)
• neîncredere managerială mare, care se traduce prin accentul mare pus pe sistemul de informare-control organizaţional
• sistemele manageriale de informare sunt teribil de complexe, atât în explorarea ambientului extern, precum şi pentru centralizarea proceselor interne
• se explorează permanent ambianţa, pentru a descoperi ameninţările, provocările ce pot veni din partea concurenţei, clienţilor, dar în exces
→există o instituţionalizare a neîncrederii, manifestată atât în interior, cât şi în exterior
• în domeniul deciziilor, pentru că nu au încredere, fiecare decizie e precedată de o multitudine de analize aprofundate
• se ia în considerare un mare număr de factori,informaţiile pentru autenticitate sunt cerute pe canale cât mai diferite; informaţiile care ajung la centrul de decizie sunt corecte, dar duc la frustrări, pentru că oamenii percep canalele paralele ca pe o lipsă de încredere în ei înşişi
• se consumă mult timp/energie
• neîncrederea instituţionalizată se manifestă şi faţă de subalterni→nivelul ierarhic de vârf, care se simte ameninţat, utilizează instrumente multiple de control asupra subordonaţilor
• există multe şedinţe manageriale, se culeg multe informaţii, dar decizia aparţine întotdeauna nivelului de vârf
• această organizaţie e mai degrabă reactivă, decât proactivă→dacă alte organizaţii reduc preţul sau schimbă ceva, organizaţia paranoidă le va imita→această strategie are o componentă intrinsecă, de tip conservator: teama de inovare, de asumare a riscului (comportament reactiv)
• marjele de risc sunt menţinute la minim, totul se face prin paşi mici, siguri
• posibilităţile de creștere organizaţională sunt serios limitate
• pe termen lung, controlul excesiv asupra subordonaţilor afectează moralul
b) organizaţia obsesivă (centrată pe sine)
• nimic nu se face la întâmplare, scutit de „ritual”
• chiar şi cele mai nesemnificative detalii sunt planificate şi executate într-o manieră prestabilită/repetitivă
• totul se face în conformitate cu standardele/procedurile consolidate
• seamănă cu organizaţia paranoidă în ceea ce priveşte informarea şi controlul, însă aici, acestea sunt concentrate asupra ambientului intern
• totul este prestabilit/sistematizat/enunţat în mod formal, de la programul de producţie, la regulile de comportament
• activităţile sunt minuţios planificate, excesiv detaliate, cu numeroase analize→poate apărea blocarea activităţii: membrii organizaţiei nu-şi pot rezolva sarcinile, fiind blocaţi în şedinţe de conducere („paralizie prin analize”)
• este excesiv ierarhizată
• preocuparea pentru dominare-supunere este şi ea prezentă şi urmăreşte evitarea surprizelor, prin controale severe, proceduri standardizate
→centrarea pe intern, într-o organizaţie economică, poate fi dăunătoare, ulterior cum, în alte tipuri de organizaţii (ex.: armata) uzează cumplit de mult personalul
c) organizaţia isterică (impulsivă)
• impulsivitate, lipsă de autocontrol evidentă
• predilecţie pentru risc şi diversificare
• în loc să se acţioneze (reactiv sau proactiv) la stimulii externi, organizaţia îşi construieşte propriul său ambient, propriile reguli, dezvoltă noi activităţi
• sloganul utilizat: „dezvoltare fără limite”
• această dezvoltare se face în exces şi incoerent, de parcă ar vrea să atragă neapărat atenţia asupra sa
• impulsivitatea în luarea deciziilor, în care predomină idei, impresii şi nu analize
d) organizaţia depresivă (statică)
• lipsa încrederii
• conservatorism extern
• izolare
• birocraţie
• pasivitate extremă
• funcţionare din inerţie
• aceste organizaţii pot funcţiona, dar într-un mediu grozav de stabil
• controlul şi coordonarea se produc rutinier, lipsesc iniţiativele manageriale de indiferent ce tip
• orice acţiune de schimbare este inhibată
• managerii sunt cantonaţi în menţinerea stării de lucruri, nu au obiective pe termen lung
• orice decizie importantă este amânată
e) organizaţia schizoidă
• caracterizată de lupta pentru putere
• şi aici se află un gol de conducere
• indecizia de la nivelul maxim se manifestă în acţiuni dezordonate, şovăielnice în exterior
• în interior, organizaţia pare parcelată în mici „feude” independente sau conflictuale, în luptă pentru putere
• informaţia nu circulă, pentru că fiecare o foloseşte pentru sine |
|