PPS.MyForum.ro :: Perle, bancuri, glume - Vizualizare subiect 510 pe pps.myforum.ro

Marya · Administrator

Studentii aveau examen, dar, nemergand la cursuri nici macar nu-si cunosteau profa. Un grup de studenti asteptau si ei... Vine o tipa faina cu un sal in jurul gatului, iar unul din studenti zice: - Iata vine un sol de pace c-o naframa-n varf de batz. Si toti se prapadesc de ras. Se uita tipa prudent la ei si intra in sala. Studentul in fapta: - Waw! Am pus-o! E profa. Sigur ma pica. Dar isi incearca totusi norocul si intra in sala. Cand sa traga biletu` cu subiectu`, profa intreaba: - Tu esti Mircea? - Eu sunt doamna. Dau acum sau vin la toamna?!

Marya · Administrator

Studentii nu copiaza, el se documenteaza. Studentii nu citesc bilete, se informeaza.

Studentii nu sunt neatenti la ore, ci studiaza mediul inconjurator.

Studentii nu gresesc, ei isi pun la incercare profesorul.

Studentii nu chiulesc, e trebuință de ei in alta parte.

Studentii nu fumeaza, ei isi calesc plamanii.

Studentii nu dorm, ci reflecteaza. Studentii nu vorbesc, ei gandesc cu voce tare.

Studentii nu mesteca guma, ei isi intaresc dantura.

Studentii nu injura, se descarc.

Studentii iubesc scoala, dar in timpul vacantei.

Marya · Administrator

- Alo, alo, baiatu’! Stai asa! Incotro? - La… Aici e numarul 38, nu?… La… Aici.

Si arat cu degetul spre usa mare si luminata.

Cerberul se indreapta de spate si se indreapta agale spre mine. Eu incep sa scotocesc prin traista in cautarea cartonului lucios si filigranat pe care scrie “Nu’sh ce mare arhitect va invita sa participati la inaugurarea noului complex de… blah blah blah…”. Incep sa transpir. Cartonul nicaieri.

- Cu ce treaba pe aici? Astazi nu se poate! E petrecere.

- Stiu, nene. D’aia am venit. Am invitatie… Dar pe care nu o gasesc.

- Da?

Ma priveste cu neincredere si ma trage putin de cot mai intr-o parte. Pe covorul rosu intins intre poarta mare din fier forjat si treptele ce duc la intrarea in minunatia de cladire trece un grup de cativa domni imbracati la patru ace insotiti de cocoanele lor. Paznicul se inclina respectuos catre ei dupa care se intorce incruntat si da sa ma traga spre iesire.

Sa-mi fut una in capul meu de idiot! Nu numai ca am uitat cine stie pe unde invitatia, dar nu am nici legitimatie.

- Stai, mai nene! Sunt de la presa. Aveam o invitatie dar cred ca am lasat-o la birou. Cu cine pot sa vorbesc dintre cei care au organizat paranghelia?

Imi da drumul la mana si ma masoara din cap pana in picioare. Nu inspir incredere, ai?

- Sa stii ca, in cazul in care ma intorc si dau o stire anapoda despre eveniment si cineva se intreaba de ce, te poate costa serviciul.

- Eh, acuma… Si mata ai venit imbracat asa… Asteptati putin!

Intra in ghereta lui, da un telefon si se intorace la mine.

- Mergeti!

In cadrul usii apare o papusa. Ma indept spre ea si, cu o figura pe cat se poate de joviala spun:

- Buna seara. Sunt… de la… si as vrea, in interesul nostru reciproc, sa dau de stire lumii ca arhitectura din Romania traieste si da din picioare.

- Poftim?

- Alive and kicking… You now…

Ma priveste circumspect.

- Buna seara… Nu trebuia sa vina de la dumneavoastra un alt reporter?

- Probabil. Dar se pare, sper sa aveti deziluzii prea mari, ca eu am fost cel mai corespunzător pentru asta.

Incerc din rasputeri sa trec peste “Cine dracu l-a trimis pe cretinul asta?” ce i se citeste in privire si imi scot din papornita o agenda si un pix.

- Asa ca… Despre ce scriu astazi?

Se pliaza langa tocul usii si imi face din mana familiarul gest “potiti inside”. Trec pe langa ea si incerc sa ma uit in alta parte, chemat fiind de un insistent stigat “LOOK AT ME! LOOK AT ME! LOOK AT ME!” al decolteul ei de 4 stele.

WOW!

What the fuck is this? Nu prea am cuvinte sa descriu altfel decat cu “WOW!” felul in care arata casoiul pe dinauntru. Minunat, extraordinar, luxos, cu gust, “vreau si eu!”, fantastic… si tot asa! Astea sunt cuvintele care nu spun tot. Pe dinafara e o cladire de la inceputul secolului XX renovata frumos, la interior e Star Trek plus palatul sahului Iranului.

Lume multa adunata in hol. Daca nu aveam hainele bine prinse in nasturi, ramaneam gol. Le-am simtit cum dau sa fuga rusinate fiind de zecile de etichete Armani, de cataramele Gucci si de cravatele Boss care se uitau urat la bashchetii Converse, la blugii from Mini Prix, la camasa Braiconf si la sacoul… Si la sacoul.

So… Now let’s get to work! But first a necesită sa ma retrag intr-un colt si sa-mi conving toalele ca there is nothing wrong with them! “C’mon, guys! Ceilalti sunt ciudatii, nu voi! Noi suntem acasa. Ei sunt oaspeti!”. “Fuck off, liar! Fa-ti treaba si hai sa ne caram ca e de rahat!” mi-au raspuns. Dar era de bine.

Infig mainile adanc in buzunare. Now what?

Dan Ioan Popescu, Dinu Patriciu, Johhny Raducanu, d-na Enache, Seres, Sulfina Barbu… Asa… Pe cine mai recunosc? Arunc ochii in toate directiile si nu mai recunosc pe nimeni. Pana mea! What? Sunt nou in meserie! Din cate vorbea lumea around the office, trebuie sa-i gasesc ceilalti piscotari de la presa si sa follow their lead.

Din nefericire, in afara de cei care, probabil, ii acompanieaza pe the jazz figures pe care le-am vazut, nimeni nu este imbracat casual cum le sta bine unora care lucreaza cu gura, pixul sau tastatura. Damn!

Trec pe sistemul de avarie si imi spun incurajator, sper eu, ce cateva ori “Fuck it, dude! Esti la munca!”. Si fuctioneaza. Ma rog, incepe sa functioneze in clipa in care vad masa cu bauturi spre care decid sa ma indrept.

- Cu ce va servim?

Ma uit la chelnerul dat cu briantina si ma intreb daca a vorbit cu mine sau cu cineva din spatele meu. Nu m a intorc si decid sa imi iau viata in propriile maini.

- Absolut!

- ?!?

- Cu cola. 1 pe 4 proportia. Un sfert votca, restul cola. BARZA!

Spunand asta cu un glas hotarat l-am convins sa se miste cu incredere. Da, da, da! Sunt fiul risipitor al patronului tau. Yaaaaap! That’s me!

E plăcut tipul. Prepara ambrozia sub supravegherea zambetului meu si imi intinde pa’arul. “THX, man!” spun in gand. Ii fac cu ochiul si ma piruietez.

Bad ideea! Forta centrifuga face cativa stropi de lichid din paharul meu sa plece la plimbare around. Ce risipa! Mai ales ca au aterizat pe rochia de seara cocotata pe o tanti mai inalta decat mine cu mutra de Elisabeth Bathory. Nu s-a prins. Slava Domnului. In schimb doua tipe ce steau pe niste fotolii, vazand scena, incep sa rada infundat. Ma uit la rochia patata, ma uit la pahar, ma uit la ele, la fotoliul gol de langa ele si trag concluzia: life sucks!

- Buna seara. Pot sa..?

Arat spre fotoliul gol. Fara sa mai astept raspunsul ma asez, imi scot o tigara si, picior peste picior, facand un gest larg catre lumea multa si frumoasa, socializez:

- Am pierdut ceva?

Tipa din apropierea mea incepe sa rada. Cealalta pare mai vorbareata.

- Niste cola.

- Nu de cola mi-era mie, cat de votca din ea. Anyway, de petrecere vorbeam. S-a intamplat deja evenimentul si s-a intrat in after hours?

- Nu. Acum abia s-a adunat lumea.

- Good.

Daca stau bine sa ma gandesc, dupa posetele lor neasortate, dupa coafurile de 200.000 lei (vechi), dupa singhereala lor, mult mai evidenta decat a mea, fie sunt soțiile serviciu de aici, fie verisoarele de la tara ale unui dintre oranizatori.

- So? Cum vi se pare cladirea creia i s-a dedicat petrecerea?

- Eu o stiam, raspunde tacuta. Am fost aici zilele trecute sa fac un interviu cu … Si spune un nume pe care l-am uitat intre timp.

Un interviu? “Follow their lead” imi vine in minte imediat.

- De la presa? Ah, v-am gasit!

- Poftim?

- Eu sunt de la …

- Aaaaah! Dar nu trebuia sa vina altcineva?

- Ba da, dar, probabil, s-a ratacit.

Tacere. Mai tac si eu o vreme si ma intreb de ce nu imi inspira incredere profesionala nici una dintre ele. Zece minute mai tarziu m-am scuzat, m-am ridicat si m-am ascus in alt colt, facand first o halta pe la prietenul meu dat cu briantina, The Lord of the bottles. Tocmai imi savuram paharul cand…

- Va invitam sala de protocol pentru festivitatea de inaugurare…

Daaaa… Decolteul! Mmmmm… Cand o sa ma fiu mare am sa ma fac firma de arhitecti.

Intru, incep discursurile. BOOOOOOOOOOOOOORIIIIIIIIIING! Insotit de laudele la adresa ganditorilor cu plansa care au facut casoiul ies pe furis din sala. In hol, jazzerii stau roata in jurul barului. Baaaa, voi sunteti de la Motorhead sau cantati cu mos Raducanu? Behave! And move back sa am si eu loc.

Ii fac semn spre sticla de Absolut lordului si imi prgateste zambind inca o placere. Pana sa termin portia, este anuntat concertul jazz si se da liber la bautura si “piscoturi”.

Lumea iese buluc, mascandu-si cu greu bucuria ca componentă cu discursurile s-a terminat deosebit de repede. Se formeaza ciorchini de oameni care socializeaza mai mult cu paharul si farfurioara decat intre ei, iar eu ma duc sa-l interpelez pe englezoiul de a platit lucrarea.

- Escuse me, sir, do you have few moments for the press?

Omu zice “Da” intr-o engleza ca la mama lor si incepe sa bata campii. Eu, prefacandu-ma interesat de ce spune, ii mai pun vreo doua intrebari furate de pe net si spun “THX, bye!” cand conclud ca am scos trei randuri de o stire si fac stanga imprejur.

Sunt mult mai relaxat acum. De ce oare?

Stau rezemat de un stalp si privesc pierdut Decolteul care se plimba printre oaspeti. Pare singur si trist. E neconsolat! Ooooof! Oare e bine sa ma duc si sa… Sa ce? Ce sa cu purtatoarea Lui? Sa “How YOU doin’?” sau sa “I like your shoes! Wanna fuck?”…? Ce sa fac oare? Si da-i cu votca, da-i cu intrebarea, da-i cu votca, da-i cu intrebarea… Il vad cum se apropie de mine. Purtatoarea imi intinde, zambind Colgate, un dosar frumos ambalat.

- Uitati, asta este mapa de presa!

Zambesc tamp, iau doamna mapa si imi dezlipesc cu greu privirile de Decolteu si le mut in ochii Purtatoarei.

- Multumesc.

Sta. Wow! Now I have a chance! Say something, you stupid idiot! Inghit in sec, mai iau o gura de votca, imi mai aprind o tigara… Tipa isi muta greutatea de pe un picior pe celalat si priveste in jur.

- So…?

Nu, nu am continuat… Pentru ca m-a intrerupt si asa am scapat povara propriilor idiotenii (deocamdata):

- Daca mai aveti necesitate de vreo lamurire aveti numarul meu de telefon in mapa.

Zambetul meu tamp se transforma in ranjet: Of course I have!

- O nelamurire? Din categoria “Ce ati spune de o seara la teatru?” sau de genul “Cat este suma investitiilor firmei in ultimii doi ani?”.

Mda… Tipic! Trage perdeaua buzelor (Ah! Ce buze!) peste zambet.

- La intrebarile profesionale ma refeream.

Aaaaaaaaand CUT! Toca-toca, toca-toca, unduindu-se gratios, Purtatoarea Decolteului gets out of my life.

Eu, trist si nefericit (pentru o seara) get out of there.

Elvis has left the building.