PPS.MyForum.ro :: PSIHOLOGIE - Vizualizare subiect 302 pe pps.myforum.ro

Marya · Administrator

2006-2007

Marya · Administrator

Personalitatea

Introducere

Neuropsihologia

Relatiile dintre viata psihica si procesele fiziologice ale creierului sunt studiate de neuropsihologie. Fiind o stiinta de frontiera relativ comptitenta aduce imense contributii in intelegerea edfiicarii proceselor psihice, prin corelatia acestora cu functiile creierului.
Neuropsihologia, spre deosebire de psihologia generala, si de cea experimentala se ocupa cu studiul relatiilor comportamentului, cu datele fiziologice nervoase si cele neuropatologiei.
Obiectul neuropsihologiei este viata psihica, procesele psihice, in relatie directa cu activitatea creierului. Functiile psihice sunt dependente de creier, fiind prin aceasta functii cerebrale.
Neputand fi studiata, viata psihica, prin metoda biologica, ca celelalte manifestari fiziologice ale organismului omenesc, aceasta poate fi cunoscuta prihn intermediul aspectului fenomenal al actelor si comportamentelor noastre.
Pentru a intelege viata psihica se presupune, o patrundere in interiorul persoanei de referinta, realizandu-se o relatie sufleteasca interioara personala, ceea ce poate fi de indiferenta, fie de atractie.
Viata psihica este o manifestare pur fenomenala, imperceptibila direct, dar cognoscibila, prin manifestarile sale exterioare.
In absenta creierului nu poate exista viata psihica, pentru ca ea este rezultatul functiilor cerebrale.
Relatia pur fiziologica este realizata intre viata psihica si sistemul nervos, unde functiile creierului sunt procese, care reliefeaza motricitatea, tonusul muscular, sensibilitatea, echilibrul, etc.
Neuropsihologia ofera o baza generala, pentru explicarea mecanismelor proceselor psihive, avand ca suport date de organizare ale creierului si functiile cerebrale, cu o importanta teoretica si practica deoseboita.
Scopul ei este de a explica mecanismele proceselor psihice prin intermediul functiilor neurologice.

Organizarea personalitaii

Termenul de personalitate isi are radacina in persoana avand un caracter foarte abstract ce intra in circuitul comunicarii din cele mai vechi timpuri. Pe parcurs, termenul, ca inteles a ajuns sa exprime trasaturi psihomorale interne si psihofizice externe, fiind treptat introdus in limbajul religios, pentru a distinge si nominaliza cele trei valori ale Sfintei Treimi.
In conceptul de personalitate sunt subliniate globalitatea, coerenta, permanenta temporala a acesteia.
Cei trei termeni : individ, persoana, personalitate sunt folositi in comunicarea comuna cat si in cea stiintifica.
M. Golu si A. Dicu, 1972, p. 239 asociaza termenul de individ cu ,, acea totalitate a elementelor si insusirilor fizice, biochimice, biologice si psihofiziologice-innascute / dobandite care se integreaza intr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu ”.
Persoana este atribuita omului in manifestare privind un anumit rol, pe cand personalitatea e atribuita omului, ca fiind un mecanism in organizarea si integrarea sa. Cele doua se adreseaza exclusiv omului.
Psihologia analizeaza termenul de personalitate, care se refera la absolut orice om normal, ea ne acorda aprecierea ,, personalitatea ”. Este tratata diferentiat de marii psihologi, - avand opinii diferite asupra personalitatii omului.
Fondatorul psihologiei personalitatii este considerat psihologul german W. Stern, prin lucrarea ” Die menschliche Personalickeit ” ( 1923 ).
O prima neintelegere sustinuta de autorii germanii ( E. Spranger, 1927; O. Dilthely, 1928 ) este ideea ca ar exista 2 psihologii distincte : una nomotetica ( ,, a elementelor ”- bazandu-se pe metoda analizei si explicatiei cauzale ), iar a II-a, ideografica ( ,, a structurii ”- pe metoda intelegerii; a cunoasterii ).
Intr-o personalitate concreta exista un sistem, nu trei, cum au propus alti psihologi americani ( general, tipic, individual).
A doua neintelegere importanta are la baza modul de tratare si rezolvare a provocărilor existente in sistemul personalitatii dintre factori biologici, sociali si istorici.
Personalitatea ramane o unitate bio-psiho-sociala si trebuie facuta din prisma legiilor istorico-socio-culturale.
A treia neintelegere importanta o reprezinta modul de tratare a problemei personalitatii aceasta se inregistreaza intre orientarea atomar-descriptiva si cea sintetic structuralista.
Ca alcatuire sistemica, personalitatea se supune definitiei generale a sistemului : ,, un ansamblu de elemente distincte aflate intr-o relatie nonintamplatoare ( legica), din care deriva o energenta de structura ireductibila ” .
A patra neintelegere provine de a intelege si a arata structura interna a personalitatii. Aceasta neintelegere duce la doua tendinte : una plana ( care arata ca personalitatea interna in mod liniar, aranjeaza elementele ca niste margele pe ata ) si cea de a doua ierarhica ( ce se bazeaza pe admiterea principiului subordonarii a personalitatii pe un indice supraetajat.
A cincea neintelegere privind mărimea personalitatii, ce arata orientarea statistica si dinamica. Orientarea statistica predomina capacitatiile psihice innascute, ce raman tot timpul, iar cea dinamica arata caracterul transformat si dezvoltat temporal la individ.
Toate aceste divergente duc la deosebite efecte privind definitia personalitatea. Desi in 1937, G Allport defineste de 50 de ori personalitatea, iar in 1951 Mc. Cleland da peste 100 de definitii totusi, pentru termenul de personalitate este deosebit de greu de definit.
Definitia globala a personalitatii este determinata de cei trei factori biologic-psihic-socio-cultural.
Studiul psihologiei personalitatii se bazeaza pe trei subsisteme functionale : temperament, caracter si aptitudinile.

SISTEMUL DE PERSONALITATE

I. PERSONALITATEA :

─ sistem bio-psiho-socio-cultural

1. Personalitatea — subiectul uman privit, in cele 3 ipostaze :

→ Subiect pregmatic ( al actiunii ) ;
→ Subiect epistemic ( al cunoasterii ) ;
→ Subiect axiologic ( purtator si generator al
valorilor ) .

2. Mihai Ralea : obiectivul final este intotdeauna intelegerea, omului
integral → omul este o entitate, un tot unitar si relativ
autonom.

3. Ca fiinta sociala, omul este un produs socio-cultural, dar si un
participant, la activitatea si viata sociala, un factor activ : J. P. Sistoi :

,, Problema nu consta din ceea ce a facut istoria, din tine, ci din ce ai facut tu, din ceea ce a facut istoria, din tine. ”

La caracter  Determinarile trec in autodeterminare si masura autodeterminarii este o masura a Personalitatii.

4. Personalitatea este unica si originala si din punct de vedere genetic, si din punct de vedere al autodeterminarii.

1. In modelul general-uman a Personalitatii avem urmatoarele :

a) Apartenenta la speta umana ;
b) Calitatea de fiinta sociala ( membru al societatii ) ;
c) Calitatea de fiinta constienta dotata, cu Gandire si Vointa ;
d) Participarea la cultura, dotarea, dupa valori si orientarea, dupa aceste valori ;
e) Potentialul creativitatii.

II. Personalitatea — ca obiect de studiu psihologic :

1. Personalitatea — mecanism psihic integrator ( Mielu Zlate ) .
2. P. P. Neveanu : Personalitatea se identifica, in linii mari, cu
S.P.U .
3. G. Kelly — intodus termenul de ,, constructe personale ’’.
→ Personalitatea apare, ca un sistem, de constructe, ce
se integreaza, intre altele, la mai multe niveluri
ierarhice
→ si Personalitatea ≠ un adaos la nivelul proceselor si
functiilor psihice, ci o chintesenta si sinteza a acestora.

III. Conceptul de EU

─ subiectul la nivelul caruia se intretaie 3 predicate :

→ a fi ;  EUL, ca formatiune psihologica,
→ a avea ; ∫ se constituie,in procesul interactiunii,
→ a face . cu lumea,cu semenii.

La baza conceptului :

→ este perceptia de sine > propria corporalitate
> posibilitatile, de actiune caracteristice,
pentru, subiectul uman.

→ constinta de sine — se dezvolta, in confruntarea continua, cu
constinta, de lume si se centreaza, in jurul
Si ideii de om.

EUL — integrator al Personalitatii.

Pentru a explica acest concept, este necesar sa explicam :

 Rolul — se defineste, in legatura, cu diversele tipuri, de activitate, pe
care, le desfasoara, in cadrul sistemului social.

 Statusul — defineste pozitia, pe care o are subiectul, in sistemul
relatiilor sociale.

Deci → Rolul ― implica anumite modele, de actiune si atitudini ;
→ Statusul ― se leaga de atitudinile, pe care cel, ce se afla, intr-o
pozitie, ce manifesta si asteapta atitudini, de la altii.

Rol ― aptitudini

Status ― atitudini

EUL se constituie succesiv, parcurgand 3 etape :

 EUL corporal ;
 EUL social ;
 EUL spiritual.

Deci : Personalitatea este un sistem de aptitudini di atitudini, ce are, in
centrul sau EUL, ca factor de integrare si coordonare.

IV. Caracteristicile factorilor de Personalitate (a constructelor ) : ( 4 )

1. Sintetice ― reunesc functii si procese psihice ;
2. Relativ stabile ― nu pot fi radical modificati ;
3. Plastice  nu sunt întreg rigizi, putandu-se perfectiona, restructura ;
4. Definitorii, pentru subiect si îl exprima, in ce are, el esential.

 Pe baza cunoasterii factorilor de Personalitate se pot face previziuni, asupra reactiilor si conduitei subiectului, intr-o situatie data.

V. INDIVID-PERSOANA-PERSONALITATE :

Mielu Zlate identifica 6 fatele ale Personalitatii ( ,, Eul si Personalitatea ’’ )

 Personalitatea reda
 Personalitatea autoevaluata — imaginea, pe care o are
individul, despre sine ;
 Personalitatea ideala ;
 Personalitatea perceputa — imaginea individului, despre altii ;
 Personalitatea manifestata, exteriorizata, obiectivata, in
comportament.

MODELE DE ABORDARE A PERSONALITATII

I. Modelul balantei caracteriale :

P. P. Neveanu ― atitudinile exista doua cate doua, una opusa alteia… nu se poate face afirmatia, ca o persoana ar dispune, numai de una, dintre trasaturile perechi, cea ( − ) sau ( + ).

Influente educationale :

a) Explica mecanismul psihologic, al formarii caracterului → opozitia contariilor trebuie sa fie dirijata, indrumata ; educatia trebuie sa creeze, un mediu, in care elevul sa fie indrumat, in a alege, un comportament ( + ) ;
b) Sugereaza interpretarea caracterului, nu doar formandu-se ( din afara ), ci si autoformandu-se ( din interior ) si autoeducatie.

II. Modelul cercurilor concentrice caracteriale :

G. Allport

P. → trasaturi comune
→ trasaturi ( dispozitii ) :  Cardinale – putine, dar dominante
PERSONALE  Centrale – multiple – inervin, in
situatii obisnuite, normale, de viata ;
 Adverse – si mi numeroase, dar mai
putin active .

→ trasaturile nu sunt fixe, ci au, un caracter mobil.

Allport

→ plasticitatea caracterului

Relevanta educationala :

a) Modelul invita, la prudenta si corectitudine, in ceea ce priveste constientizarea morala ( de caracter ), a elevilor → pot fi judecati, dupa anumite aparente ( trasaturi secundare, de caracter, care sa se manifeste ocazional! )

b) Explica dinamica generala a caracterului

→ rolul educatiei este de a ,, impinge ”, spre periferie anumite trasaturi, de caracter ( - ).

III. Modelul piramidei caracteriale :

→ esential, pentru caracter nu este numarul atitudinilor si trasaturilor , ci modul lor, de organizare, structurare.

Eysenck, Ana Tucicov-Bogdan, M.. Zlate

 o piramida a → conceptelor  Vîgotski
→ trebuintelor  Maslow,

dar si o piramida caracteriala → in varf – trasaturi esentiale
si ierarhizare,
sistematizare,
suprapondere

Temperamentul :

• Este latura dinamico-energetica a Personalitatii, expresia
psihologica, a tipului de sistem nervos, ceea ce inseamna, ca este
predeterminat genetic.
• Nu exista temperamente bune, sau rele ; fiecare prezinta calitati,
dar si riscul unor impulsuri negative.Trasaturile de temperament nu
sunt o fatalitate, ele sunt modificabile, prin autoeducatie si autocontrol
constient.
• Este neutru, din punct de vedere, al continutului socio-moral.
• nu este susceptibil, de a fi apreciat, din punct de vedere moral,
estetic, intelectual.
• Particularitatile tipului, de sistem nervos nu predetermina zestrea
aptitudinala, a individului, inteligenta si nici trasaturile lui,
caracteriale ;
• In fiecare categorie fundamentala se intalnesc debili mentali si
inteligente de varf, subiecti imorali si oameni, de mare forta morala.
• Temperamentul coloreaza, intr-un mod caracteristic, conduita
unui individ ( de exemplu, intr.un anumit fel este gelos, un coleric si
altfel, un sagvinic, un flegmatic ori un melancolic ), dar nu
predetermina, nivelul ei valoric.
• Nu exista un tip, de temperament 100 % pur ; ele se combina.

Aptitudinile :

• Reprezinta latura instrumental-operationala a Personalitatii,
ansamblul insusirilor psihice si fizice, care asigura succesul, intr-o
activitate.Acestea sunt un ,, aliaj ’’, intre ereditar si dombadit ( exercitiu,
forta, interes, mediu ).
• Aptitudinile sunt atat premise, cat si rezultate ale invatarii, care se
investesc, in activitate, dupa rezultatele obtinute.
• Prezenta unei aptitudini ar putea fi indicata, de : usurinta invatarii, intr-
un domeniu, adăugarea cu usurinta a informatiilor dobandite, in domeniul
respectiv, gasirea rapida, a unor solutii, la problemele propuse, oboseala,
mai redusa, ca efect, al muncii depuse.
• Aptitudinile explica diferentele, dintre oameni, in privinta posibilitatii
insusirii anumitor cunostinte, priceperi si deprinderi.Una si aceeasi
aptitudine poate constitui, o premisa a reusitei, in activitati diferite; o
aptitudine izolata nu poate sa asigure succesul, intr-o activitate,
importanta, fiind combinarea lor ( a aptitudinilor ). Punerea lor, in valoare
si obtinerea performantelor, in activitate sunt conditionate, de participarea
altor componente, ale Personalitatii:motivele, interesele, scopurile,
efortul voluntar, perseverenta.

• P. P. Neveanu aptitudini  capacitati

• Clasificari :
 senzoriale ;
→ natura proceselor psihice  psihomotorii ;
 intelectuale.

→ grad de specializare  generale ( inteligenta ) ;
 speciale.

Caracterul :

• Reprezinta latura relational-valorica a Personalitatii ;
• Constituie profilul psiho-moral al individului, exprimat, prin
valorile subiectului se calauzeste, prim atitudinile, pe care
subiectul le adopta, fata de societate, fata de ceilalti oameni, fata de
sine.Acesta nu cuprinde comportamente aleatoare sau situationale, ci
chipuri constante, stabilizate de conduita, astfel incat, pe baza acestora,
sa putem prevedea, cu o anumita probabilitate, comportarea viitoare, a
unei persoane.
• Caracterul se formeaza, pe parcursul vietii, ca urmare, a integrarii
omului, int-un sistem de relatii sociale, prin interiorizarea valorilor
promovate, de familie, grup de prieteni, de societate, prin insusirea
unor modalitati, de comportare.
• Trasaturile de caracter sunt intotdeauna supuse evaluarii morale : ele
sunt pozitive sau negative, iar felul, cum se comporta, subiectul poarta,
o responsabilitate morala.In formarea caracterului, un rol important, îl
are si temperamental ; indiferent ce trasatura, de caracter are o coloratura,
neuroendocrina ( de exemplu, un individios coleric se va manifesta
altfel, decat, un invidios flegmatic sau melancolic ).
• Caracterul este o instanta de control si valorificare a
temperamentului ( de exemplu, pot fi indivizi colerici, din nastere,
care, datorita educatiei si autoeducatiei, devin flegmatici, in
comportament, adesea numai ei fiind constieinti, de adevarata lor ,, fire ’’ ).
• Trasaturile caracteriale sunt si un suport, pentru propulsarea
aptitudinilor.
• Analiza structurala
 latura  orientativa → atitudinile

fata de  societate, ceilalti ;
 activitate ;
 sine.

→ trasaturile de Vointa

 executorie

• inf. A. − Andrei
• Cosmovici − atitudinile-nz.
ale unui motiv

• P. P. Neveanu — modelul balantei caracteriale

• M. Zlate – prototipul piramidei caracteriale.

Caracterul – latura relational-valorica a P.

I. 1. Definitie : ansamblul insusirilor psihice, care privesc relatiile unei
persoane, cu semenii sai si valorile, dupa, care se conduce.
profilul psiho-moral, al omului, se dezvaluie, in moduri
constante, stabile, de conduita.

2. C. se formeaza, pe parcursul vietii, un rol important :

→ familia ;
→ mediul social ;
→ prietenii ;
→ mediul social.

1. C. – instata de control si valorificare, a T.

II. Analiza structurala 2 ingrediente :

1. Atitudinea – o modalitate de raportare, fata de anumite aspecte,
ale realitatii, ce implica :

 afective ;
reactii  cognitive ;
 comportamentale .

► referinta la valori → componenta orientativa

☻Andrei Cosmovici – atitudinea este expresia, unui motiv aceeasi atitudine poate ascunde motive diferite; importante sunt motivele, care determina atitudinile.

2. Trasaturi de Vointa — constituie componenta executorie a C.

In Psihologia romaneasca au fost sistematizate 3 grupe, de atitudini :
fata de  societate si ceilalti oameni;
 activitate
 propria persoana

INTELIGENTA

I. Caracteristici :

Criterii :

1. Volumul cunostintelor

→ ce stim – cunostinte factuale ;
→ ce stim sa facem si cunostinte procedurale.

2. Viteza Gandirii → usurinta, in manipularea informatiilor

v. caracteristici ale Gandirii  fluenta ;
 flexibilitate ;
 fluiditate.

3. Modul de a face fata situatiilor noi

→ utilizarea adecvata a inf. ;
→ adaptarea, la mediul inconjurator.

4. Succesul scolar — contestat

5. Rolul societatii —contestat

Concluzie, ptr. 3, 4si 5 : termenul de I. se refera, la folosirea eficienta, a resurselor mediului, in care traim sau la obtinerea unui statut, a unei pozitii, fata de ceilalti membrii, ai societatii.

II. Teorii ale I.

1. Tepria Genetica  J. Piaget  stadiile I.

a) 0-2 ― senzorio-motor ;
b) 2-7 ― preoperational ;
c) 7-11 ― operatii concrete ;
d) 11-15 ― operatii formale.
2. Teoria Psihometrica — conceperea de probe, care sa permita masurarea obiectiva, a calitatii psihologice.

→ C. Spearman, L. Thurstone :

I. = aptitudine generala, rezultata, din combinarea, intr-o
anumita masura, a mai multor aptitudini specifice.

III. Masurarea I.— primul test aparut, in 1905- Alped Binet

— si Universitatea Stanford, din U.S.A ►L. Terman
→ a introdus termenul de I.Q
se exprima, in procente  
raportul dintre  varsta mentala ;
 varsta cronologica.

I.Q VM %
V.C

Orice test, de I. trebuie sa includa, mai multe subteste, fiecare, fiind destinat sa masoare, o aptitudine specifica.

Ex, testul Stanford-Binet-1985( revizuit )

- rationament verbal ;
- rationament abstract ;
- rationament cantitativ ;
- numeric, de scurta durata.

Inteligenta — ca aptitudine generala

1. Termenul de I. are 2 acceptiuni

a) proces cognitiv complex, care culmineaza, cu Gandirea ;
b) aptitudine  tăria intelectuala, de a actiona, la un nivel
 superior, de eficienta.
Se au, in vedere;
- flexibilitatea ;
- fluiditatea ;
- fluenta Gandirii.

→ desemneaza calitatea si complexitatea operatiilor intelectuale si a
sistemelor cognitive.

► facilitatea si fecunditatea invatarii, cognitive sau conceptuale.
► profunzimea intelegerii  rezolvarea problemelor.

Creativitatea

- termen introdus, in 1937, de G. Allport, ptr. a inlocui termenii de talent
si geniu.

- latura a P. → ca PRODUS / PROCES

I. Factorii Cr. :

1. Imaginatia  constituie o aptitudine, ce trebuie dezvoltata.

→ densitatea – fluenta ;
→ flexibilitate – flexibilitatea ;
→ originalitatea – originalitatea.

2. Inteligenta  influenteaza Creativitatea

Imag. + Intel. = F. Intelectuali

Caracteristici :

3. Trasaturi, de caracter, care inf. Cr. = F. de P. :

► Motivatia ;
► Vointa  fermitate ;
 perseverenta.
4. Rolul societatii :

► cerinte sociale ;
► scoala → profesorii / cerintele sist. , de invat. ;
► stadiul dezv. stiintelor si tehnicii.

5. Factorii aptitudinali :

II. Blocajele Cr. :

1. Blocaje sociale  comformismul; neincrederea, in fantezie ;
2. Blocaje emotive ;
3. Blocaje metodologice : critica prematura, rigiditatea algoritmilor.
Conceptii :

1. Elitista ;
2. Populista ;
3. Echilibrata  trasatura, de P.  aparitia tuturor, in proportii
si soiuri diferite.

6. Fazele Cr. :

► pregatirea ;
► incubatia ;
► iluminarea ;
► verificarea.
METODE SI TEHNICI DE CUNOASTERE A P. ELEVILOR

Cunoastem educand si educand formand !

In 1964  s-au efectuat diverse experimente, care infirma corectitudinea cunoasterii elevilor, dupa :

► Impresia, pe care ne-o lasa exteriorul sau ;
► Rezultatele obtinute, la anumite discipline ;
► Studiile parintilor.

1. Metoda observatiei  fisa de observatie ;

2. Metoda experimentala

Etape : a) pre-constatare ;
b) de progrese → introducerea unor factori,
de progres, asupra clasei
experimentale, nu si asupra
celei, de control ;
c) post-constatare → se aplica, din nou, si la clsele
experimentale si la cele, de
contol, factorii, de progres ;

3. Metoda Convorbirii  se evita instabil directe, ca si natura raspunsurilor elevilor → se noteaza ulterior ;

4. Metoda Chestionarului ;

5. Metoda Biografica  istoria vietii; discutii organizate, cu elevul, pariintii, prof. , colegii elevului.

In neuropsihologie, personalitatea este considerata un sistem, compus din nivele structurale, pornind de la simplu, la complex.
Personalitatea se compune din doua sectoare  sectorul visceral-somatic si sectorul psihic.
Sectorul somatic reprezinta baza biologica a personalitatii si este divizat in mai multe nivele.
Nivelul somatic-visceral este reprezentat de organele interne cu structura si functiile acestora.Acesta, pentru clasificarea tipologica a personalitatii umane este luat ca un model de referinta.
Nivelul endocrin cuprinde totalitatea glandelor cu secretie interna, care prin activitatea lor functionala ajută la echilibrul vietii somato-psihice.si participa in mod direct la edificarea vietii psihice si a echilibrului sufletesc al persoanei, iar tulbularile psihice pot fi declansate de disfunctiile acestuia.
Nivelul vegetativ / neurovegetativ, simpatic si parasimpatic, regleaza functiile organelor interne, temperatura corporala, metabolismul, ritmul somn-veghe, dinamica pulsionata a instinctelor.
Sectorul vietii psihice cuprinde mai multe structurii / nivele de organizare, dispuse ierarhic-stratificat, pornind de la simplu, la complex. Acestea sunt :
nivelul instinctual reprezinta inițialul sector al vietii psihice a personalitatii si cuprinde formele inferioare ale comportamentului si viata psihica.El corespunde cu ceea ce in psihanaliza poarta denumirea de inconstient.
Nivelul afectiv reprezinta sectorul subconstient al personalitatii, avand un caracter semiautomat, posibil de a fi constientizat si, in consecinta partial analizabil si inteligibil de catre individ.
Nivelul conotativ are un caracter constient, voluntar, corespunzator activitatii individului.Imbraca doua aspecte : gnozice si praxice.
Nivelul intelectual / simbolic este ultimul nivel structural al personalitatii umane.Se mai numeste si nivelul mecanismelor simbolice cerebrale.
Intre nivelurile structurale de organizare a personalitatii si structurile creierului exista echivalente functionale, ceea ce reprezinta de fapt insasi mecanismele neuropsihologice, care stau la baza proceselor psihice.

Mihai Iosif Mihai - ,, Aproape de <<sufletul>> animalelor “, Editura : Institutul European, Iasi, 2005 ;
Piéron, Henri - ,, Vocabularul psihologiei “, Editura: Univers
Enciclopedic, Bucuresti, 2001;
Zlate, Mielu - ,, Eul si personalitatea ”, Editura : Trei,
Bucuresti, 2002 ;
Enachescu, C-tin - ,, Neuropsihologie ”, Editura : Victor,
Bucuresti, 1996, vol. I ;
 Enciclopedia Romana Minerva, Editura : Academiei Romane,Cluj 1930.

Marya · Administrator

Caracterizare si definitie

Omul desfasoara multe activitati: mananca, se joaca, invata, colectioneaza lucrari de arta, isi agreseaza semenii, ii ajuta, etc. O trasatura comuna acestor activitati este motivatia, fiind debutantul lor element cronologic.
A cunoaste motivatia unei persoane echivaleaza cu gasirea raspunsului la intrebarea ,,de ce’’ inteprinde o activitate. Raspunsul este dificil, pentru că cauzele declansatoare sunt multiple si nu se pot reduce la stimulii externi. Activitatea, reactiile sunt declansate si de cauze interne; ansamblul lor a fost numit motivatie de la latinescul motivus (care pune in miscare). Pentru unii psihologi, motivul este numele generic al oricarei ingrediente a motivatiei fiind definit ca fenomen psihic ce declanseaza, directioneaza si sustine energetic activitatea. Componentele sistemului motivational sunt numeroase, variaza ca origine, mod de satisfacere si functii, clasificarea si explicarea lor fiind controversate. Cei mai multi psihologi accepta azi ca motivatia umana include trebuinte, tendinte, intentii, dorinte, motive, interese, aspiratii, convingeri.
Pentru descrierea motivatiei s-au întrebuințat in psihologie metafore construite pe baza unor notiuni imprumutate din fizica.
Motivatia actioneaza ca un camp de forte (Kurt Lewin) in care se afla atat subiectul cat si obiectele, persoanele, activitatile. Pentru a caracteriza o componenta a motivatiei s-a folosit conceptul de vector care poseda in fizica: marime, directie si sens. Analog vectorilor fizici, vectorii-motivatiei sunt caracterizati prin intensitate, directie si sens, proprietati care pot fi masurate prin anumite metode psihologice. Directia si sensul unui vector exprima atractia, aproprierea sau evitarea sau respingerea. Puterea lui, se regaseste in forta de apropiere sau respingere. Intre motivatiile active la un moment dat, ca si intre fortele fizice, pot exista relatii diverse, dar mult mai complexe.

Rolul motivatiei
Motivatia este esentiala in activitatea psihica si in expansiunea personalitatii:
- este întâiul element cronologic al oricarei activitati, cauza ei interna;
- semnalizeaza deficituri fiziologice si psihologice (ex: foamea semnalizeaza scaderea procentului de zahar din sanga sub o anumita limita, in vreme ce trebuinta de afiliere este semnalizata de sentimentul de singuratate);
- selecteaza si declanseaza activitatile corespunzatoare propriei satisfaceri si le sustine energetic (trebuinta de afirmare a unui elev declanseaza activitati de invatare, participare la concursuri);
- contibuie, prin repetarea unor activitati si evitarea altora, la formarea si consolidarea unor insusiri ale personalitatii (interesul pentru muzica favorizeaza tăria de executie a unei lucrairi muzicale).

La randul ei, personalitatea matura functioneaza ca un filtru pentru anumite motive: cele conforme orientarii ei generale sunt retinute, cele contrare sunt respinse

Sistemul motivational
Componentele sistemului motivational sunt numeroase, variaza ca origine, mod de satisfacere si functii. Asa cum s-a afirmat, motivatia umana include trebuinte, motive, interese, convingeri, tendinte, intentii, dorinte, aspitarii
1.Tendintele sunt componente ale motivatiei care semnalizeaza o dispoziție de dezechilibru fiziologic sau psihologic. Ele sunt traite ca stari de agitatie, alerta interioara, tensiune. Din numeroasele clasificari ale trebuintelor mai utila in explicarea diferentelor de comportament dintre indivizi, pare cea realizata de A. Maslow, psiholog american, numita si piramida trebuintelor (1954)

Ulterior in 1970 el a mai adaugat trei trepte:
- trebuite cognitive: a sti, a intelege, a invata, a descoperi;
- trebuinte estetice: de ordine, de simetrie, puritate, frumos, respuingere
- trebuinte de concordanta: acord intre cunoastere, afectivitare, actiune

Psihologul american clasifica trebuintele si astfel:
a. Trebuinte inferioare prezente la om si la animale, dar satisfacute de primul diferit si trebuinte superioare specifice omului si plasate spre varful piramidei.
b. Trebuinte homeostazice si trebuinte de crestere. Homeostazia este o notiune imprumutata din fiziologie si care denumeste tendinta organismului de a mentine constanti parametrii mediului intern, asa cum un termostat mentine temperatura intr-un congelator. Prin extensiune, s-a exploatat termometrul si pentru relatia dintre persoana si mediu. Trebuintele homeostazice explica doar activitatea de adaptare. Trebuintele de crestere nu urmaresc mentinerea starii date, ci contactul unor parametrii superiori, ce presupun perfentionarea.
Cunoasterea ierarhiei trebuintelor sete utila in explicarea comportamentelor deoarece:
- diferite trepte apar pe rand in funtie de creștere psihica, întâia cuprinzand trebuinte dezvotandu-se in copilarie, adolescenta sau mai tarziu
- intensitatea trebuintelor scade de la baza spre varf;
- o trebuinta superioara nu se satisface decat daca n-au fost satisfacute intr-o oarecare masura, cele inferioare ei, (este dificil pentru un profesor sa activeze trebuinta de a sti a unui elev daca cele de hrana si adapost nu sunt satisfacute);
- cu cat o trebuinta este mai inalta, cu atat este mai caracteristica pentu om.

Dupa criteriul genezei, psihologii diferentiaza trebuintele primare, innascute, care tind sa se manifeste la toti indivizii, in toate timpurile si trebuinte adverse dobandite numai de unii indivizi. S-a presupus ca trebuintele secundare se dezvolta din cele primare, dar dupa formare funcioneaza independent de ele. Satisfacerea trebuintelor fiziologice ale unui sugar este asociata cu aprobarea mamei. Treptat, aprobarea adultilor este folosita pentru a sustine invatarea mersului sau a vorbirii. Copilul devenit elev invata la inceput pentru a face placere parintilor, apoi este absorbit de studiu. La preadolescenti fumatul sau consumul de alcool sunt initial activitati confecționate pentru satisfacerea nevoii de afilierea la grupul de egali si apoi devin obisnuinte. In funcie de oferta comrciala sau culturala apar trebuinte noi care sunt doar mijloace pentru satisfacerea unor trebuinte devin ulterior motive ale altor activitati. De exemplu automobilul a fost la inceput un mijloc pentru satisfacerea trebuintei de confort, dar a devenit treptat un rațiune pentru ore de fapt suplimentate din care sa se castige mai mult. Astfel, aria trebuintelor uname este in continua diferentiere si extindere, determinand aparitia unor comportamente anterioare cat si fata de etapele instoriei trecute. Nesatisfacerea trebuintelor duce la stingerea lor.
Este posibila si aparitia unor anomalii in satisfacera trebuintelor primare: astfel persoanele cu bulimie nevrotica (pofta de mancare exagerata) desi isi satisfac nevoia de hrana, continua sa manance; s-a observat ca acest comportament insoteste de multe ori carentele afective , prin supraalimentare, subiectul compensandu-si nevoia de dragoste. La polul opus, anorexia mentala (lipsa poftei de mancare) se presupune ca ar fi deretminata de un conflict cu anturajul, in special cu mama.
Daca in calea satisfacerii unei trebuinte exista un obstacol, apare o situație de incordare numita frustrare. Raspunsurile la frustare sunt diferite, cel mai frecvent fiind agresivitatea. Frustarea este un fenomen inevitabil in viata psihica; cand este moderata, ea are efecte benefice asupra dezvoltarii personalitatii. Astfel imposibilitatea indeplinirii iubirii datorita diferentelor de statut poate determina o munca indarjita pentru a urca in ierarhia sociala. Datorita caracterului inevitabil al fustrarii, personaluitatiile echilibrate poseda toleranta la frustare, suportand, in a numite limite, stari de tensiune intensa fara a dezvolta comortamente patologice. In legatura cu trebuinta , circula si alte notiunu mai vag definite.
Dorinta este trebuinta constientizata
Tendinta (impulsul sau propensiunea) este trebuinta aflata in starte de exicitabilitate accentuata care determina o portiune spre miscare, actiune spontana
Intentia este tendinta cu un grad superior de alaborare mentala, orientata spre un scop.
Valenta este forta de atractie sau de respingere exercitata de lucruri, persoane, activitati (obiecte psihologice) asupra unui subiect, rezulta din interactia proprietatilor obiectelor cu trebuinte le subiectului; este pozitiva cand proportiile obiectului corespund unei trebuinte; este negatica in caz contrar, determinand respingerea.

2.Motivele sunt trebuinte atat de puternice incat determina, declanseaza actiunile, activitatiile prin care se satisfac. Ele poseda doua segmente corespunzatoare functiilor motivatiei:
- segmentul energizant, forta cu care este declansata si sustinuta activitatea (aspectul orientativ – directional)
Vectorii-motive nu exista izolati ci formeaza grupuri sau constlatii de motive. Intr-o constelatie relatiile dintre motive sunt analog celor dintre fortele fizice:
- motive deosebite pot avea aceeasi directie si acelasi sens, energia lor cumulandu-se; un elev invata pentru a primi o nota mare, pentru ca doreste sa se afirme in grup sau pentru ca este interesat de un domeniu;
- motivele pot avea orientari diferite, fiecare vizand realizarea altei activitati; poti dori sa vizionezi un spectacol sau sa mergi in excursie la munte. Uneori aceste activitati se ordoneaza in timp, satisfacandu-se succesiv; cand nu este trait pe plan subiectiv ca o stare de tensiune cumplit de puternica, care se cere inlaturata.
Cea mai buna sistematizare a conflictelor este si azi considerata cea a lui Kurt Lewin (1931) El diferentiaza:
1. conflicte de apropiere – apropiere
2. conflicte de evitare – evitare
3. conflicte de apropiere – evitare