| Marya |
| Administrator |
 |
| |
| Data inscrierii: 20/Iun/2008 |
| Mesaje: 1104 |
| Localitate: Constanta |
|
|
|
 |
|
 |
|
În general despre copii se obişnuieşte să se vorbească cu căldură, laudativ, să li se elogieze inocenţa şi frumuseţea. Dar cum vorbeşti despre nişte copii care fură, fug de acasă, abandonează şcoala sau chiar îşi bat părinţii?
Nimeni nu se gândeşte că un copil nu se naşte rău, că ceea ce devine el la un moment dat este şi rezultatul mediului familial şi social în care a trăit, al modului în care a fost iubit sau a fost lăsat să iubească de către ființele cele mai apropiate. Ceea ce se întâmplă în jurul lor, agresiuni, certuri, neglijenţă, îi fac să simtă că au pierdut cel mai important lucru pentru ei: afecţiunea părinţilor. Oare nu e adevărat că cei mici îi înţeleg mai bine pe cei mari decât invers? Această lipsă de înţelegere a adulţilor poate face ca iubirea să se transforme în ură. Atunci copilul se va simţi solitar iar, în timpul în care va avea suficientă potență şi hotărâre, îşi va lua destinul în propriile mâini. Ce va face însă un copil care se simte puternic şi în stare de absolut orice atunci când cei din jurul lui consideră că nu e în dispoziție de nimic bun? Teribil de probabil lucruri rele.
Delicvenţa juvenilă - Acest termen desemnează ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale, sancţionate juridic, săvârşite de minorii de până la 18 ani.
Indicatori privind înclinarea spre delicvenţă a copiilor sunt:
- absenţe frecvente de la şcoală
- atitudine indiferentă faţă de şcoală
- atitudine rebelă faţă de autorităţile şcolare şi reprezentanţii ordinii
- reacţii disproporţionate faţă de deosebite situaţii şi faţă de colegi
- tendinţa de a se asocia cu elemente depravate
- utilizarea precoce a unui limbaj obscen şi violent
- minciuni şi furturi frecvente, chiar cândva de vârsta de 9 ani
- preocupări erotice înainte de vreme
- « consum » de literatură pornografică
- vizionarea extrem frecventă a filmelor cu conţinut necorespunzător, din punct de vedere educativ .
Aproximativ că nu trece zi excluzând o ştire legată de agresivitatea din instituţiile de învăţământ. Eleve violate, filme porno cu "actori" juvenili din şcoală, înjurături, ameninţări, pumni, înjunghieri. La Craiova, o elevă a fost bătută, de prietenul ei, în toaleta şcolii, iar la Cluj, un elev a aruncat o fiolă cu gaz în sala de sport, băgându-şi astfel 6 colegi în spital.
Concluzia pare să fie una clara: elevii se poartă ca şi cum nu mai ştiu de frica nimănui şi cred că totul este permis. În unele judeţe din ţară precum Sibiu, Hunedoara, Galaţi, Buzău şi Constanţa s-au impus uniforma şi ecusoanele. De asemenea, în toată ţara, şcolile şi liceele sunt strict păzite de jandarmi.
Învăţământul românesc devine o imensă închisoare cu program prestabilit, pentru delicvenţii juvenili. Este aceasta soluţia? Dar cine sunt vinovaţii? Profesorii, care încă sunt prinşi pe picior greşit de noul sistem; părinţii, care sunt mai preocupaţi de serviciu decât de educaţia copiilor; mass-media, care promovează eșantioane artificiale şi negative; inspectorii şcolari, care nu monitorizează şi nu controlează aplicarea regulilor in şcoli?
Lecţia britanică ne învaţă astfel: „vinovaţii se caută şi la şcoală, şi acasă”.
La nivelul Consiliului Europei se află o Charta pentru Şcolile Democratice fără Violenţă adoptată la Strasbourg, în 16 iulie 2004, Charta in temeiul căreia, în 2004-2005, s-a creat un proiect european la al cărui conţinut au contribuit şcoli din întreaga Europa, inclusiv ţări est-europene precum Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Rusia, Macedonia, Serbia, Ucraina... mai puţin România care, se pare ca, nu s-a implicat mai deloc. Această Charta îşi recomandă să ofere principiile care să călăuzească ţările Europei in acţiunea de prevenire şi combatere a violenţei in şcoală. În cele peste 170 de pagini ale Raportului Proiectului, inspirat de Charta, sunt cuprinse atât informaţii concrete, cât şi propuneri de măsuri ce pot fi aplicate în sistemele de educaţie afectate de violenţa elevilor.
Din toate soluţiile adoptate până la ora actuală, nici una nu s-a dovedit cu adevărat eficace. În cazul acesta, ce este de făcut? E nevoie de un om în interiorul şcolii, care să-i cunoască problemele, nu doar un jandarm care să-i cunoască doar exteriorul. Şi cine ar putea fi această persoană din interior, cine ar avea calificarea necesară pentru a ajuta o şcoală întreagă?.. Un asistent social!
Din păcate, oamenii au o părere plenar greşită despre activitatea asistenţilor sociali. O buna parte consideră asistenţii sociali ca de pildă infirmierii, datoria lor fiind cea de a menţine igiena particulară a bătrânilor imobilizaţi. Din acest punct de vedere, oamenii trebuie informaţi cu privirea la activitatea asistenţilor social pentru ca aceştia să câştige astfel încrederea lor.
Serviciile de asistenţă socială în şcoală urmăresc să creeze condiţii necesare pentru ca elevii să-şi satisfacă trebuinţele educative de bază, să-şi dezvolte abilitatea de a lua decizii şi de a rezolva problemele, să fie pregătiţi să-şi asume responsabilitatea pentru propria conduită. Obiectivul general al asistentului social în şcoală este identificarea barierelor învăţării şi îndepărtarea acestora, ca de exemplu şi orientarea şcolară profesională. Asistentul social din şcoală trebuie să prevină inadaptarea şcolară şi socială prin investigarea cauzelor sociale ale inadaptării şcolare, urmărind îmbunătățirea relaţiei şcoală-familie şi formarea competenţelor proprii astfel încât să distingă între conduite permise şi prohibite, scopuri dezirabile şi indezirabile.
Obiectivele şi conţinutul asistenţei sociale în şcoală:
să pregătească dosarul elevilor şi să îndrume elevii pentru orientarea şcolară profesională;
să pregătească istoricul social al dezvoltării elevilor sau „povestea vieţii” lor;
să susţină adaptarea şcolară în comunitate, acasă, la şcoală, promovând frecventarea şcolară prin colaborarea cu autorităţile (poliţia, primăria) şi O.N.G.-urile;
să identifice resursele şcolii sau ale comunităţii, necesare în realizarea obiectivelor educaţiei şcolare (în funcţie de caz şi nevoi).
Sarcinile asistentului social în şcoală:
să ţină o evidenţă a frecvenţei elevilor; în cazul în care un elev/mai mulţi absentează asistentul social trebuie să afle motivul nefrecventării cursurilor. Astfel sunt identificaţi elevii/grupe de elevi care manifestă dificultăţi de adaptare şcolară şi le poate dărui ajutor colaborând cu psihologul şcolii.
Între asistentul social şi psihologul şcolii, cadrele didactice, asistentul medical, logopedul, personalul auxiliar, familia elevului, trebuie să existe o strânsă legătură;
Asistentul social poate consilia elevul-părinţii oferind informaţii, îndrumare, sfaturi pentru distincte obiective trasate de comun acord. Consilierea se sprijină pe evoluția unei relaţii de încredere, de prietenie şi de identificarea trebuinţelor elevului;
Consilierea părinţilor poate fi individuală sau de grup (la şedinţe cu părinţii, variate serbări, etc.) şi urmăreşte susţinerea în scopul ameliorării practicilor „educative” violente, stimularea părinţilor la viaţa şcolară a elevilor, creșterea abilităţii de rezolvare a conflictelor (cu copii, cu profesorii, etc.), identificarea de resurse şi oportunităţi pentru părinţii cu posibilităţi reduse material şi financiar, etc;
Asistentul social asistă familiile elevilor în utilizarea resurselor existente în comunitate, dăruiește părinţilor informaţii despre organizaţiile specializate în protecţia drepturilor, despre asociaţiile caritabile, serviciile medicale, serviciile juridice sau facilităţi acordate segmentelor vulnerabile de către diversele instituţii ale comunităţii;
Asistentul social face vizite şi anchete sociale pentru ca să stimuleze părinţii în interesul faţă de viaţa şcolară şi să cunoască mediul familial în care se dezvoltă elevul; să orienteze şcolar elevul în funcţie de abilităţile şi capacitatea lui colaborând cu: Serviciul de Orientare Şcolară din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, părinţii, psihologul, logopedul, profesorul, dirigintele, educatorul, medicul, contabilul, administratorul, personalul auxiliar, reprezentantul de la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă, directorul de la Şcoala Profesională de Arte şi Meserii, etc. Părinţii pot să-şi exprime opiniile în legătură cu diferitele aspecte ale vieţii şcolare şi să se implice în alegerea traseului şcolar al copiilor.
Majoritatea părinţilor nu valorizează educaţia şcolară, iar rolul asistentului social este să implice familia într-un parteneriat cu şcoala şi să împartă responsabilităţile între şcoală-familie pentru evoluţia copilului. Părinţii trebuie conştientizaţi că acţiunile, dispoziţiile lor pot afecta calitatea de progres.
Se experimentează o supraveghere strictă a conduitelor elevilor în pauze de către profesorii de serviciu şi nu numai, pentru a ponderează actele de violenţă şi vandalism. Asistentul social sesizează şi cere sprijin organului de ordine publică (poliţia de proximitate) în opunerea actelor de violenţă, huliganism, delicvenţă juvenilă, abandonul şcolar al elevilor, etc.
De asemenea, asistentul social întărâtă toţi membrii personalului şcolii să observe şi să raporteze cazuri de abuz asupra copilului.
Sarcinile profesionale specifice ale asistentului social din şcoală necesită perfecţionare continuă prin informare de specialitate, participare la manifestările ştiinţifice de profil şi la schimburi de experienţă, oferirea de consultanţă colegilor, etc.
A ajuns un sport naţional ca orice puşti teribilist să se distreze dând un telefon anonim, de natură să transforme ziua în chiul justificat de la şcoală.
Tema la modă azi este "violenţa elevilor in licee". În urma unor reportaje fulminante de natură să aducă mult dorita audienţă, precum şi a altor facilităţi ale zilei, cum ar fi telefoanele mobile cu camera incorporată şi Internetul, aceste aspecte nefericite au transformat mult mai vizibile . Există violenţă în şcoli? Cu siguranţă! Mult mai multă decât în trecut? Violenţa a existat, există şi va mai exista, iar acest indice depinde de gradul de civilizaţie, grad ce nu se modifică decât în perioade de timp mult prea mari, din păcate.
Dat fiind faptul că un copil se naşte lipsit de "păcate", înseamnă că suntem cu toţii responsabili pentru ce avem acum in şcoli, fie şi pentru faptul că suntem consumatori înrăiţi de senzaţional ieftin. |
|
