PPS.MyForum.ro :: Puberul - Vizualizare subiect 111 pe pps.myforum.ro

Marya · Administrator

PUBERTATEA (10/11 – 14/15 ANI)*

Aspecte dominante

Perioada pubertăţii mai este denumită şi ca perioadă a şcolarităţii mijlocii dat fiind faptul că se parcurge cel de al doilea ciclu elementar, gimnaziul cu ritmul său alert legat de solicitările faţă de copii. Acesta este solicitat să se adapteze mai intens Ia stilul diferit al profesorilor pe materii şi la cerinţe care presupun înţelegere şi elaborarea de comporta-mente variate. (Emil Verza, 1993)
Dacă în perioada şcolară mica, tutela familială şi şcolară este accen-tuată, în pubertate se modifică treptat ca urmare a mai marei autonomii şi responsabilităţi crescute a copilului. Dominante în această perioadă, sunt maturizarea biologică şi intensa dezvoltare a personalităţii.
Activitatea fundamentală pentru perioada pubertăţii rămîne învăţarea şi instruirea teoretică şi practică, inclusiv preparaţia pentru exercitarea unor profesiuni viitoare în care influenţele structurii economice şi sociale se simt din plin. (Emil Verza, 1993)
Apar şi diferenţe dintre perioada anterioară şi perioada pubertăţii punctul de vedere al activităţii formative prin instruire fiindcă se remarcă la copil interese şi aptitudini tot mai bine conturate şi ele se bazează, în mare măsură, pe învăţarea specială diferenţiată şi pe învăţare. Astea ajută la dezvoltarea psihică în ansamblu şi motivează suplimentarea instruirii şcolare cu programe de orientare şcolară şi profesională ce trebuie să se sprijine programatic pe cerinţele concrete privind forţa de muncă neapărată în distincte domenii şi sectoare de activitate.
Tipurile de relaţii* se complică progresiv facilitând integrarea copilului în generaţia sa, premiză a integrării sociale largi, complexe în care exprimarea identităţii proprii capătă tot mai pregnant note personale.
Relaţiile sociale al puberului se complică mai mult şi prin dezvoltarea dimorfismului sexual cu cerinţele ce le implică la care se completează multiplicarea situaţiilor de statut şi rol social prin solicitarea în activităţi sociale, sportive, culturale.
Structurarea personalităţii în perioadele pubertăţii nu este lineară, ea dimensionează relativ seismic şi dramatic datorită contradicţiilor dintre comportamentele impregnante de atitudini copilăreşti, cerinţele de protecţie, anxietate specifică vârstelor mici în faţa situaţiei mai deosebite atitudini şi conduite achiziţionate sub impulsul cerinţelor interne de autonomie sau impuse de societate. Se exprimă mai clar distanţele dintre cerinţele societăţii faţă de tânăr şi ceea ce poate el dărui ca şi dintre ceea ce el aşteaptă de la societate şi perceperea posibilităţilor acestuia. Din aceasta rezultă caracterul impetuos şi complicat al dezvoltării personalităţii. Oricum ea este influenţată şi de maturizarea biologică şi mai ales de creşterea în puseu a tânărului. Un însemn al maturizării este şi faptul că tânărul experimentează să-şi dea seama de resursele sale personale şi de facerea identităţii proprii şi a independenţei. Independenţa şi autono-mia se cuceresc treptat ceea ce îl face pe J.J. Rousseau să afirme că acest proces echivalează cu o a doua naştere.

1. Aspecte ale dezvoltării biologice

Având în vedere evoluţia psihică şi mai cu seamă procesul de creştere şi maturizare puternică (inclusiv sexuală), perioada pubertăţii poate fi împărţită în subperioade*. Enumerăm subperioadele:
a) Prepubertatea (10-12 ani) se caracterizează printr-o intensificare din ce în ce mai mare a creşterii (staturale mai ales) conco-mitent cu progresul pregnantă a caracteristicilor sexuale secundare (dezvoltarea gonadelor, apariţia pilozităţii pubiene şi a celei axilare). Fetele trec prin această fază chiar mai devreme (de la circa 9 ani) şi câştigă în înălţime aproape 22 cm. Creşterea mai evidentă, la majoritatea băieţilor, inițiază pe la 11-12 ani. (Emil Verza, 1993)
Aşadar, creşterea se realizează în pusee devenind impetuoasă cu ocazii de oboseală, dureri de cap, iritabilitate, agitaţie. În conduita generală se manifestă caracteristici* de alternanţă între clipe de vioiciune, de conduite infantile exuberante şi momente de oboseală, apatie, indispoziţie, lene.

Copilul poate ajunge conflictual, mai puţin activ, adoptă pauze prea mari prelungind relaxarea chiar dacă nu a făcut un efort prea mare. Faţă de modificările din planul biologic pot apare trăiri complexe de tipul obsesiei apreciate, de unii autori, în proporţie de 31% la băieţi şi 41% la fete (Stolz).
În şcoală, copilul se află în faţa unor noi cerinţe, mai diversificate cantitativ şi calitativ, a unor modele de profesori şi de lecţii variate care impun un cadru al învăţării mai deosebite. Se modifică şi statutul de elev prin antrenarea acestuia în activităţi responsabile şi competiţionale cum ar fi cele din cercuri tehnice, din concursurile la diferite obiecte, din jocurile competiţionale etc. care îl fac să-şi dea seama de valoarea şi potenţialul de care dispune. Copilul nu mai este atât de frecvent stăpânit de agitaţia motorie, şi de labilitatea din primele clase. Conştiinţa de sine se încarcă cu ideea statutului de elev, bun, slab sau mediocru, ceea ce îl face să manifeste atitudini de un anumit fel faţă de activitate. Familia îşi formulează şi ea o succesiune de cerinţe faţă de puber, dar care nu sunt atât de precise. În unele împrejurări puberul este considerat copil, iar în altele, i se solicită comportamente asemănătoare celor mari fapt ce îl face să trăiască momente contradictorii şi o uşoară opoziţie faţă de statutul şi rolul incert ce i se acordă. În genere puberul se simte din ce în ce mai comod în grup pentru că îl securizează şi acceptă stilul gălăgios, exuberant şi uneori agresiv, impulsiv. (Emil Verza, 1993)
Ca urmare a acumulării experienţei, a realismului ce presează din aceasta şi a confruntării cu puseul de creştere, puberul pornește să se simtă neliniştit, nesigur de sine, adesea agitat, caută soluţii de ieşire din si-tuaţiile în care se află. El începe să aibă iniţiative în lărgirea câmpului de independenţă, dar şi de înţelegere şi integrare în grupul de copii de aceeaşi vârstă. Apar tot mai des comportamente diferenţiate şi subtile faţă de sexul opus, dar şi o stare discretă de competiţie, de afirmare, de valori-ficare în ochii celuilalt sex. Fetele se remarcă prinlr-o mai bună disciplină şi sârguinţă faţă de învăţătură. Ele au şi un avans mai mare în dezvoltarea fizică. Ulterior, ritmul ridicat de creştere se manifestă şi la băieţi. Un asemenea ritm însoţit de momente mai multiple de neatenţie, de mai puţină disciplină şi o tendinţă spre reverie, distragere, lipsă de concen-trare în timpul lecţiilor, mai puţină centrare pe îndeplinirea de sarcini familiale sau şcolare. Se produc şi comportamente opozante faţă de ieşiri-le cu părinţii preferind petrecerea timpului neocupat cu alţi copii şi poate apare o devalorizare a influenţelor unuia dintre părinţi sau a amîndoura. (Emil Verza, 1993)

b) Pubertatea* propriu-zisă (12-14 ani)* se remarcă prin dominarea puseului de creştere. Creşterea nu este proporţională în toate segmentele corpului. Mai intensă este creşterea în înălţime şi mărimea membrelor inferioare şi superioare ceea ce dă un aspect caricatural pube-rului. Prin creşterea trunchiului şi a masei musculare se câştigă în forţa fizică. în acelaşi timp, se dezvoltă organele interne şi la băieţi dispare grăsimea ca urmare a extinderii articulaţiilor şi a musculaturii. La fete ţesutul adipos se menţine şi dă un aspect marmorean, iar talia se subţiază şi se crește pieptul cu pronunţarea butonilor. Şi la unii şi la alţii se dez-voltă fracțiune facială a craniului, dantura permanentă, oasele mici ale mîinii, se produce maturizarea sexuală ce se evidenţiază prin apariţia pilozităţii, funcţionarea glandelor trupești şi modificarea vocii. La fete se instalează menarha şi ciclul, iar la băieţi au loc primele ejaculări spontane. (Emil Verza, 1993)
În plan psihologic, aceste fenomene determină trăiri tensionale, con-fuze şi stări de disconfort. Trăirile respective sunt intensificate şi de prezenţa acneelor, a transpiraţiilor abundente şi mirositoare, a sensibilităţii pielii în emoţii (eritemul de pudoare), a stîngăciei în mişcări şi a unei coordonări reduse a acestora. Puberul înţelege respectarea principiilor morale, ale cooperării, ale responsabilităţii colective, ale echităţii. (Emil Verza, 1993)
c) Postpubertatea (subperioada postpuberală de la 14 ani)* face, prin toate caracte-risticile, trecerea spre adolescenţă. Se realizează o creştere accelerată, la început în greutate apoi în înălţime cu care ocazie se redistribuie greuta-tea. Organele interne continuă creşterea, dar au loc şi transformări fizice de mai mică importanţă şi cu impact considerabil asupra tânărului. Astfel, prin activitatea glandelor sudoripare apare acneea ce provoacă tensiuni deosebite în două treimi dintre băieţi şi în 50% dintre fete. La băieţi se manifestă o schimbare în conduite prin extinderea lor exagerată, adeseori o impertinenţă cu substrat intim şi cu agresivitate în vocabular. Referindu-se la fete, Rousellet este de părere că ele trec prin două faze: de femeie-copil în care domină conduite timide şi exuberante, de afecţiune şi idealizare de eroi şi personaje inaccesibile. Sunt, de asemenea, prezente senzații complexe şi ambigui de inferioritate, de culpabilitate şi de pudoare. Dar odată cu evoluţia de ansamblu şi mai cu seamă de descoperirea efectelor feminităţii asupra sexului masculin se intră în cea de-a doua fază numită femeie-adolescent. Tânăra devine mai stăpână pe sine, di-spare complexul de inferioritate şi manifestă deschidere sentimentală cu note pronunţate de curiozitate. (Emil Verza, 1993)
În această subetapă se accentuează fenomenul de erotism care im-plică emoţii puternice, trăiri interne, atitudini sincere faţă de sexul opus.* Erotismul se derulează sub forma „dragostei platonice“ în care sensibi-litatea şi iubirea imaculată ocupă un loc central excluzând însă, să se excludă atracţia corporală ce amplifică întreaga situație a puberului în momentul îndată ce este atins de o persoană de sex opus. Dat fiind faptul că la această vârstă organele genitale devin funcţionale, sexualitatea este tot mai des implicată şi aceasta îşi pune amprenta asupra intensităţii trăirilor fiziolo-gice şi psihologice cu efecte nemijlocite asupra comportamentului. Freud localizează sexualitatea, cu o anumită specificitate, încă la începuturile copilăriei cu o conturare mai clară a acesteia odată cu perioada genitală ce începe în pubertate. Acum instinctul trupesc poate deveni activ ca urmare a maturizării organelor sexuale, iar sexualitatea poate îmbrăca forma masturbaţiei, deseori cu consecinţe negative pentru planul evo-luţiei psihologice a tânărului. (Emil Verza, 1993)

2. Aspecte ale dezvoltării psihice

Preferinţa* pentru unele obiecte de învăţământ se accentuează în această perioadă şi astfel este posibilă achiziţia de cunoştinţe direcţionale din care se conturează şi o anumită orientare şcolară şi profesională, învăţarea capătă un caracter tot mai organizat cu mare încărcătură emo-ţională, dar şi psiho-culturală. Puberul devine tot mai motivat pentru dobândirea unui statut intelectual şi moral pe baza căruia conştientizează locul aparte ce îi revine în cadrul colectivului şi în determinarea de atitudini diferenţiate ale adulţilor (părinţilor, profesorilor) faţă de el. Deşi se menţine un decalaj între maturizarea biologică şi cea intelectuală şi morală, el tinde să se reducă cu timpul şi să faciliteze puberului adoptarea de modalităţi comportamentale specifice în care sunt implicate strategii ale cogniţiei, ale experienţei şi ale valorizării acţionate veridice. Totuşi caracterul romantic în aprecierea exercitării de ocupaţii se mai menţine pentru că interesele copilului sunt încă difuze şi impresionabilitatea mare nu este suficient de motivată. (Emil Verza, 1993)

La puberii cu fragilitate psihică şi cu o întârziere în maturizarea biologică pot să se manifeste fenomenele de inadaptare socială şi şcolară când aceştia nu dispun de capacităţile necesare pentru a răspunde fără întârziere şi eficient la sistemul de cerinţe ce se formulează faţă de ei. Dar un anumit disconfort psihic se manifestă şi la acei tineri la care apare o precocitate pregnantă în evoluţia biologică deoarece ei sunt, sau cred că sunt, centrul atenţiei colegilor şi chiar a adulţilor. Maturizarea tardivă sau precoce modifică poziţia puberului în colectiv şi relaţionarea cu acesta căci el constată că se manifestă nuanţe diferite în a fi acceptat, neglijat, res-pins, tolerat şi prin aceasta îi creează o oarecare nesiguranţă şi izolare. (Emil Verza, 1993)
Fenomenul care reţine atenţia şi care modifică planul comportamen-tal este acela al erotizării vieţii şi al visării imaginative pe fondul dezvol-tării sexuale şi al expansiunii virilităţii. În acest caz, comportamentele sexuale sunt impregnante de anxietate şi tensiune.

Relaţiile dintre fete şi băieţi sunt distanţate şi în genere fetele trăiesc primele dezamăgiri* în raport cu lipsa de atenţie a băieţilor. în schimb, faţă de acelaşi sex, băieţii cât şi fetele, manifestă atitudini afectuoase, tandre şi strânse, dar frecvent opozante faţă de adulţi. (Emil Verza, 1993)
Evoluţia senzorial-perceptivă* parcurge un traseu semnificativ pentru planul dezvoltării psihice şi al adaptării la activitate. Dat fiind proce-sul de maturizare biologică şi senzorialitatea se restructurează prin erotizarea funcţiilor sale. Fenomenul este mai evident la nivelul sensibilităţii vizuale, auditive şi tactile. Evoluţia sensibilităţii vizuale se realizează pe direcţia dezvoltării câmpului vizual, a pragurilor absolute şi diferenţiale fiind, totodată, în creştere puterea de a verbaliza impresiile acumu-late. Unele experimente au pus în evidenţă o creştere a sensibilităţii line de 2-3 ori la 13 ani faţă de copilul de 10 ani. Creşterea câmpului vizual poate fi asimetrică în raport de dominanţa emisferică şi vizuală manifestând o extindere a capacităţii de identificare a puberului şi în funcţie de culoare (probabil preferinţa pentru aceasta). În genere, se dezvoltă şi calitatea de prelucrare a informaţiei vizuale concomitent cu diferenţie-rea evaluării vizuale a mărimii, distanţei şi formei. Puşi în situaţia de a descrie tablouri după vizionare, la puberi se menţin încă detaliile, dar se manifestă şi tendinţa tot mai accentuată de a da un anumit sens şi o anumită semnificaţie în care apare o încărcătură proiectivă.
O modificare semnificativă se realizează şi la nivelul sensibilităţii auditive, mai cu seamă în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de discri-minare pe plan verbal. Fenomenul este facilitat şi de dezvoltarea auzului fonematic ce se exersează frecvent prin plăcerea puberilor de a asculta muzică (modernă mai ales).
Şi alte înfățișări ale sensibilităţii se dezvoltă în această perioadă. Dintre acestea, subliniem dezvoltarea sensibilităţii odorifice care trece printr-un proces de erotizare. Tânărul este vigilent Ia mirosul de transpiraţie ca şi la deodorantele sau săpunurile ce pot fi folosite în scopul de a fi mascat. La fete creşte interesul pentru astfel de mirosuri sub influenţa mediului cultural în care este implicată cosmetica feminină. (Emil Verza, 1993)
În plan cutanat devine evidentă identificarea tactilă care înregistrează progrese tot mai mari în urma activităţilor de abilitare manuală prin lec-ţiile din ateliere sau prin desfăşurarea unor jocuri senzoriale şi de mişcare.
Experienţa perceptivă se ordonează sub influenţa dezvoltării obser-vaţiei şi se reprezintă asociaţii ce duc la verbalizarea acesteia. Puberul învaţă să observe*, să fie prudent la tot ceea ce îl înconjoară, să manifeste interese pentru cunoaştere şi prin aceasta sunt stimulate şi funcţiile com-plexe ale intelectului.
Dezvoltarea intelectuală şi comunicarea. Odată cu intrarea în perioada pubertăţii, activitatea intelectuală şi comunicarea complexă se realizează sub semnul dezvoltării structurii logico-formale şi al extinderii volumului de concepte utilizate. Spiritul critic în creştere îl determină pe puber să valideze valorile în comparaţie cu nonvalorile şi să manifesteze atitudini explicite faţă de ignoranţă şi incompetenţă. Deşi mai mature şi mai sârguincioase, fetele nu depăşesc creșterea intelectuală a băieţilor şi sunt mai îngăduitoare faţă de unele nerealizări ale colegilor sau ale adulţilor.
Ele se remarcă adeseori la acele materii ce implică exprimări verbale mai complexe, pe când băieţii sunt mai buni la ştiinţele exacte şi tehnice. (Emil Verza, 1993)
În procesul restructurării activităţii intelectuale se remarcă creşterea atenţiei puberilor faţă de comunicare, de actualizarea cunoştinţelor. Acti-vitatea intelectuală este percepută de puber ca având o importanţă deose-bită pentru maturitate. În acest context creşte aspiraţia spre originalitate şi creativitate, pentru depăşire a condiţiei de mediocritate şi anonimat*. Tânărul începe să dorească să fie inteligent, sclipitor, spontan şi să obţină realizări care să-l plaseze în centrul grupului. Pentru aceasta el se serveşte de memorare şi învăţare care se restructurează în continuu. Puberul conştientizează că prin întipărire şi reproducere realizează comunicarea, că prin acestea îşi pune în evidenţă capacităţile psihice complexe. La elevii buni actualizarea poartă amprenta prezentării explicite şi originale a conţinutului lecţiilor. Volumul cunoştinţelor este mare şi din pricina fap-tului că puberul poate memora relativ şi ceea ce nu înţelege sau înţelege mai puţin. (Emil Verza, 1993)

Gândirea.* Operaţiile gândirii şi calităţile acesteia sunt în plin proces de consolidare prin alimentarea intelectului cu informaţii cât mai bogate, abstracte şi complexe. Pubertatea coincide pe urmă opinia lui J. Piaget cu extinderea operaţiior concrete şi cu creşterea capacităţii de a efectua raţionamente ceea ce face să se contureze tot mai distinct caracteristicile gândirii for-male. În aceeaşi ordine de idei, P. Osterrieth scrie că „tot mai mult gîndirea se desprinde de concret, încât şi aici se va semnala o orientare nouă, diferenţiind acest stadiu de stadiu precedent; ea (gândirea, subli-nierea ns.) va culmina începând de la cel de-al doisprezecelea an prin apariţia operaţiilor formale şi a posibilităţilor de raţionament ipotetico-deductiv care vor asigura ulterior gândirii completă înflorire“. A. Gesell vorbeşte de apariţia „modalităţilor de gândire“ care prefigurează carac-teristicile gândirii adulte dezvăluind potenţialul intelectiv în evoluţia vii-toare a tânărului. Încercând să concilieze „analiza aspectelor figurative ale gândirii“ ce aparţine lui H. Wallone prin relevarea aspectelor operative, Piaget precizează: „Rezultă că la toate nivelurile inteligenţa este o asi-milare a datului la structuri de transformări, a structurilor de acţiuni elementare la structuri operatorii superioare şi că aceste structuri constau în a organiza realul în act sau în gândire şi nu în a-l copia pur şi simplu“.
Ca atare, cunoştinţele puberilor devin din ce în ce mai diverse şi mai complexe. Se alcătuie obişnuinţa de a utiliza frecvent scheme, imagini, simboluri şi concepte din care transpar înţelegeri de situaţii complicate şi strategii de exprimare. în fapt, strategiile implică informaţii bazate pe scheme, imagini, simboluri, concepţii, algoritmi şi inteligenţă ce animă analizele şi raportările la noile situaţii. (Emil Verza, 1993)
Cunoştinţele puberilor* sunt structurate pe concepte relativ de mare complexitate în care operarea cu probabilitatea este tot mai activă. Aceasta face posibilă o alternanţă pe planul gândirii şi elaborarea de judecăţi şi raţionamente în care se valorifică abilităţile intelectuale. Ele devin mai evidente spre 13-14 ani. Fetele manifestă mai multă abilitate în a exprima raţionamentele, dar băieţii au o organizare mai pregnantă a planului gândirii convergente. Şi pentru unii şi pentru alţii acestea implică impor-tante conduite inteligente. Conduitele inteligente se manifestă în urmă-toarele aspecte: a) se formulează răspunsuri mai complexe şi nuanţate; b) se diferenţiază elemente semnificative şi raportează efectele posibile la cauzele implicate; c) se dezvoltă abilităţi de exprimare prin simboluri şi limbaj nuanţat; d) creşte capacitatea de analiză abstractă şi de a sesiza ficţiunea; e) se dezvoltă capacitatea de a evalua şanse şi de a emite predicţii valide, bazate pe real. (Emil Verza, 1993)
Referindu-se la progresele din gândirea puberului, J. Piaget semna-lează faptul că, după 10 ani acest proces are tendinţa de a genera şi explora sistematic toate soluţiile şi ipotezele lărgindu-şi astfel sfera de cuprinde-re. Concomitent se utilizează operaţii abstracte şi se formulează diferite argumente. Pe acelaşi plan, Piaget subliniază şi utilizarea formelor de reversibilitate. Se poate vorbi de două feluri de reversibilităţi.
Una, simplă, primară ce se exprimă prin inversiune şi prin negaţie şi alta, ce operează prin simetrie şi reciprocitate cu efecte ale randamen-tului inteligenţei.
Dezvoltarea intelectuală* se realizează sub influenţa modelelor culturale ale spaţiului geografic socio-cultural dat. La un asemenea model, limbajul este foarte sensibil. Spre exemplu, debitul verbal este numai o latură a acestei influenţe. La puberi, acesta este în creştere evidentă. Concomitent cu îmbogăţirea vocabularului se menţin şi aspecte necon-trolate ale exprimării, cuvinte parazite, excese de exclamaţii, de superla-tive, de expresii şablon şi clişee verbale sau chiar de vulgarism ca însemn al teribilismului. Schimbările de voce, mai proeminente la băieţi, dau un alură hazliu şi se produc stări de disconfort. Dar, în ansamblu, se mani-festă tăria de creaţie verbală şi se realizează progrese evidente pe linia comunicării impresive şi expresive.
Puberul este tot mai interesat de creaţia literară, muzicală şi de pictură ca şi de consumurile culturale pe această direcţie. El consideră astfel de activităţi ca fiind modalităţi de diferenţiere, de identitate şi originalitate. Sunt cunoscute multe creaţii din această perioadă şi o ma-nifestare preferenţială pentru literatura şi filmele de acţiune, de aventură, ştiinţifico-fantastice etc. Precocitatea semnifică cerinţa de identitate şi dorinţa de contribuţie la valorile socio-culturale. (Emil Verza)
În acelaşi timp, puberii sunt interesaţi de excursii, vizite la locuri istorice, la locuri cu renume (monumente ale naturii, staţiuni balneare, peisagii muntoase) ce lărgesc spaţiul de acţiune şi satisfac mai bine curiozitatea în umplută expansiune. Plimbările în grup (mai ales cu bicicleta), practicarea sporturilor sezoniere permit împărtăşirea experienţei so-ciale şi afirmarea calităţilor proprii. Ei manifestă disponibilităţi pe linia investiţiilor psihice în toate acţiunile ce le desfăşoară din care transpar atitudini cu o pregnantă tentă personală.
Pe baza acestora se constituie şi aspiraţii, interese noi şi o intensificare a emoţionalităţii şi angajării. * Si-tuaţiile respective sunt trăite de puber cu ardoare, în care adaptarea socială a proceselor ideoafective se realizează la cote calitative deosebite.
Ca urmare a numeroaselor contacte cu situaţiile de viaţă, a diversi-ficării planului afectiv se dezvoltă viaţa interioară şi prin aceasta, comportamentele câştigă în fineţe şi delicateţe. Capacitatea de exprimare a acestora se diversifică şi prin evoluția mobilităţii mimice, a expresi-vităţii privirii, a muşchilor feţei care pun în evidenţă mărirea funcţii-lor comunicării. (Emil Verza)
Diversificarea afectivă este continuă şi în forme protes-tatare şi de disconfort, de opoziţie, de lezări ale prestigiului şi trăirea sentimentelor de culpabilitate ori de respingere a unor cerinţe de politeţe considerate absurde. Sub influenţa sentimentelor şi a pasiunilor, V. Pavelcu arată că se cauzează o transfigurare a obiectelor şi persoanelor cu care subiectul vine în contact ceea ce îi îngăduie să-şi proiecteze trăirile emoţionale. Acest fenomen coincide, după autorul respectiv, cu aşa nu-mita cristalizare afectivă ce se poate realiza atât prin naşterea sentimen-telor constructive cât şi a celor negative. În ambele cazuri se produce proiecţia personalităţii şi se elaborează comportamente ce pun în evidenţă relaţia dintre dorinţa şi realitatea lumii înconjurătoare. (Apud Emil Verza)
Din perspectiva comportamentului,atitudinilor şi afectivităţii puberilor şi adolescenţilor* în literatura de specialitate se confruntă două direcţii opuse: una pozitivă, optimistă şi alta negativă, pesimistă. întâia concepe pe tânăr ca echilibrat, deschis şi sincer, iar a doua remarcă tulburări emoţionale, impulsivitate, iritare sexuală, dezechilibru, lipsă de armonie, potenţial delincvent. Pe măsură ce tânărul este preocupat evaluarea dihotomică a situaţiilor şi propriilor fapte (bune-rele), el caută să se adapteze la condiţiile înconjurătoare şi să atragă manifestări atitudinale benefice din partea celorlalţi.
Puberul caută prietenia şi afecţiunea, dar manifestă tendinţe de dominare pe fondul unor cerinţe exagerate şi tiranice. Instabilitatea afectivă este mare ceea ce determină comportamente mobile sub impulsul aventurii.
La sfârşitul perioadei se complică trăirile emoţionale fapt ce se evidenţiază şi la lecţii şi în receptarea unor fapte în care sunt implicaţi eroi ce au acţiuni diferenţiate şi deosebite. Curiozitatea intelectuală implică planul afectiv cu atitudini complexe, de competivitate şi de trăire a eşecului şi succesului, care generează admiraţie, invidie, suspiciune, teamă, frustraţie etc. (Emil Verza)
În relaţiile cu părinţii stările afective pot fi tensionate ca urmare a opoziţiei şi culpabilităţii, dar se menţine dorinţa de a găsi disponibilitatea atitudinală pozitivă. Faţă de sexul opus se manifestă sentimente şi emoţii inedite de simpatie şi dragoste. Aceste stări îi fac delectare puberului şi îi dau un confort psihic intens. Adeseori, sentimentul de dragoste este idilic şi încărcat de imagini fantastice. Rezonanţa afectivă se lărgeşte prin prezenţa şi respectarea unor situaţii ce provoacă emoţii de satisfacţie, tristeţe, repulsie, ruşine, invidie, gelozie, pudoare, groază, mîndrie, exaltare, plăcere, aversiune, fericire, veselie, îngrijorare, mânie, duioşie etc.

Personalitatea*. În planul personalităţii puberului se conturează tot mai evident stări de acceptanţă şi respingere, în raport cu adulţii, în care judecata morală şi valorică se supune exigenţelor interioare şi a atitudinilor negative faţă de compromisuri. La acestea se adaugă distanţele culturale dintre copii şi părinţi. Aceste diferenţe se datorează nu numai condiţiei de dezvoltare naturală a cunoştinţelor şi schimbării de statut cultural al tineretului, ci şi evoluţiei contemporane a unor noi domenii în care sunt implicate activităţi inedite de mare încărcătură socială. (Emil Verza, 1993)
Toate aceste condiţionări şi stimulări ale dezvoltării psihice facilitează conturarea tot mai evidentă a trăsăturilor de personalitate şi forma-rea unor comportamente stabile. Maturizarea psihică, în general şi a personalităţii, în special, creează puberilor preocupări legate de viitorul lor. OSP este una din aceste laturi în care tânărul se proiectează chiar dacă oscilaţiile între o opţiune şi alta sunt încă relativ frecvente. Interesul manifestat pentru cunoaşterea unor domenii posibile de activitate denotă dobândirea conştiinţei de sine, a identităţii personale şi raportarea potenţialului său la exigenţele comportamentale implicate în diferite profesii. Fenomenul va continua să se dezvolte în adolescenţă şi să fie complet motivat şi intelectiv. (Emil Verza, Psihologia v\rstelor, 1993)

3. Comportamentul în grup*

Observaţiile curente asupra comportamentului puberului în grup i-au dus pe mulţi psihologi la concluzia că în această perioadă viaţa socială se trăieşte cu o intensitate mai mare ca în oricare altă etapă de vârstă. Grupurile constituite pentru joc, pentru activităţi de învăţare sau pentru orice alte forme de acţiuni, au o mare stabilitate şi devin mai omogene pe criterii relativ constante, dar mai cu seamă pe cel al vârstei şi al sexului. O segregare fermă după criteriul sexului este extrem de evidentă în activităţile ludice. La începutul perioadei, între 10-12 ani, apar interese nete raportate la cele două sexe, interese ce se concretizează cu precădere în jocuri, lecturi şi orientări spre activităţi ce privesc viitoa-rea profesiune. Băieţii au un rol mai activ în ignorarea fetelor (mai avansate biologic până la circa doi ani), dar după 12 ani se produc unele apropieri individuale şi se menţin aceste distanţe la nivelul grupului. (Emil Verza, 1993)
Alcătuirea grupului se produce spontan prin luarea în consideraţie a personalităţii copiilor şi mai puţin a obiectivelor ce ar putea sta la baza grupului. Copiii nepopulari nu sunt acceptaţi de grup şi ei manifestă, adeseori, o inadaptare afectivă ca prelungiri ale relaţiilor de disconfort din familie. Copiii respinşi sunt interiorizaţi excesiv, timizi, retraşi, sau, dimpotrivă, certăreţi, zgomotoşi, indiferenţi faţă de alţii, egoişti. Într-un întocmai grup apare un lider care se impune prin iniţiativă, îndrăzneală, noncoformism şi îşi exercită funcţia în mod autocratic, dar spre sfîrşitul perioadei începe să funcţioneze o mai accentuată democraţie. În grup sau bandă cum o numesc unii autori, copiii simt că se pot realiza mai bine şi trăiesc exaltat toate activităţile pe care le efectuează împreună. (Emil Verza, 1993)
Odată constituit, grupul are tendinţa de a se manifesta împotriva adultului care îl face pe copil să se simtă încă mic şi stingherit. Ca urmare copiii îşi aleg locuri de întâlnire ştiute numai de ei, au coduri secrete şi parole ceea ce îi feresc de un eventual amestec al adultului în viaţa grupului. Spiritul de camaraderie, după cum afirmă Gesell , este în grup mai puternic decât spiritul de competiţie deoarece valoarea individuală este apreciată în măsura în care un copil este la fel ca ceilalţi şi nu neapărat mai mult decât ei. Mai târziu, copiii se strâng în „bande“, fapt ce se întâmplă în acelaşi timp cu criză de identitate*.
Viaţa grupului se desfăşoară cu a extindere mai mare asupra relaţii-lor dintre copii în activităţile ludice. În aceste forme de activitate se constituie prietenii închegate, câteodată sub forma unor ritualuri, cu tendinţă spre explorarea mediului înconjurător şi afişarea unor disponibilităţi afective de durată.

Puberul se poate pasiona exagerat de mult pentru un joc sau altul, montează şi demontează cu încântare jucării mecanice, participă la mici spectacole şi mimează diferite conduite adulte. În acest context precizăm că spiritul de colecţionare este mai activ ca în perioada micii şcolarităţi datorită faptului că apar noi tendinţe dominante de selec-tare riguroasă după criterii bine stabilite a obiectelor ce intră sub această incidenţă. Astfel, se manifestă o adevărată pasiune pentru colectarea şi datarea timbrelor, a ilustratelor, a pozelor diferitelor personalităţi (din literatură, artă, ştiinţă), a monedelor, a pachetelor de ţigări, a maşinuţelor şi păpuşilor etc. În mediul rural apar şi conduite legate de dresarea unor animale şi îngrijirea acestora în adăposturi construite anume pentru acestea. (Emil Verza, 1993)
Gustul pentru aventură* este nespus de dezvoltat la puber şi inspirat, adeseori, din cărţile citite, din filme, sau din orice alte informaţii ce le acumu-lează. Ca urmare, aceştia fac explorări a caselor părăsite sau în construc-ţie, a străzilor, a dealurilor, a pădurilor, escapade cu bicicleta şi altele.
Multe situaţii şi mai ales pentru prima etapă a perioadei pubertăţii se menţin jocurile de performanţă în care sunt implicate aspecte ale com-petiţiei, ale cooperării şi valorificării posibilităţilor individuale sau de grup. În jocuri ca şotronul, sărirea corzii, ţările etc. se urmăreşte ocuparea unei cât mai bune poziţii în ierarhia de valori. Aşadar, în toate aceste activităţi se pune în evidenţă spiritul dezvoltat al fanteziei şi al agilităţii când puberul îşi consumă o bună parte din energia sa. Preferinţele pentru unele jocuri sunt legate şi de sex. Spre exemplu, fetele preferă jocurile cu coarda, cu mingea, mersul pe rotile, fac mici plimbări, adeseori cu destăinuiri accentuate, în timp ce băieţii sunt înclinaţi spre jocuri în forţă, cu multă mişcare, cu agilitate (fotbal, înot, capra). Se poate constata că fetele sunt mai organizate în joc şi realizează o cooperare mai puţin tensionată decât băieţii. (Emil Verza, 1993)
Există*, totuşi, jocuri care se realizează în comun cum ar fi telefonul scutit de fir, joc ce capătă caracteristici tot mai interesante pe măsura înaintării în vârstă a copiilor. La începutul perioadei (10-11 ani), cuvintele transmi-se prin „telefon“ nu au o adresă expresă şi sunt adeseori confuze, dar mai târziu (13-14 ani), cuvintele vehiculate au o mare încărcătură şi un raport de cel sau de cea care se află la finalul firului capătă o semnificaţie plină de înţeles. O asemenea semnificaţie este legată de faptul că puberii nu îndrăznesc să-şi împărtăşească direct emoţiile, intenţiile, dorinţele, atitu-dinile, iar jocul respectiv îi dăruiește posibilitatea exprimării discrete a aces-tor stări. Şi dansurile ce se organizează în aceasta perioadă au un astfel de caracter de exprimare a stărilor afective. O categorie de jocuri sunt subordonate activităţilor şcolare şi prin ele se pun în evidenţă abilităţi intelectuale deosebite. În acest sens să ne gîndim la jocurile de colecţio-nare, la excursii, la competiţiile şcolare, la organizarea de gazete informa-tive şi satirice. Asemenea activităţi ocupaţionale au un pronunţat caracter creator, organizator, de originalitate şi de antrenare a componentelor intelectuale. (Emil Verya, 1993)
Alegerea partenerilor de joacă se face nu atât după simpatie cât mai ales după calităţile ce le poate manifesta fiecare în joc. Acest înfățișare se reflectă şi în faptul că după terminarea jocului au loc adevărate dezbateri cu privire la aportul adus de participanţi la desfăşurarea acestuia. Se emit astfel judecăţi de valoare asupra partenerilor de joacă, asupra capaci-tăţilor şi aptitudinilor fiecărui jucător, asupra trăsăturilor de personalitate şi a participării active, afective în joc. Nu sunt toleraţi cei ce nu respectă regulile jocului sau cei ce nu îşi aduc o contribuţie remarcabilă la finali-zarea acestuia. în finalul perioadei (13-14 ani) se manifestă o preocupare mai deosebită pentru amuzamentul jocului şi pentru sentimentul succe-sului ce poate fi probat în activităţile ludice. În acelaşi timp scade interesul pentru unele jocuri „copilăreşti“ cum ar fi căţăratul în pom, jocul cu păpuşi şi apare preocuparea pentru categoria loisir-urilor în care, deşi se menţin elemente de joc, predomină tot mai mult aspectele distractive. Sunt evidente, în acest sens, bancurile, tachinările, citirea de cărţi, vizionarea de spectacole etc. (Emil Verza, 1993)
Atât jocurile cât şi activităţile distractive pun în evidenţa şi exprimarea emoţiilor erotice tulburătoare.* Aceste tipare de activităţi ocupaţionale şi de petrecere a timpului lăsat exprimă manifestarea sentimentelor, a strategiilor gândirii, a cunoştinţelor, a elementelor creativ-imaginative a personalităţii şi maturizării puberului .
Şcoala obligatorie, gratuită şi deschisă pentru toţi este pentru numeroşi copii, experienţa unei realităţi în care egalitatea şanselor este p amăgire. Activitatea şcolară corecte este unul dintre mijloacele de evaluare a unui indice intelectual normal, dar se constată eşecuri şcolare în ciuda unei inteligenţe normale. Activitatea şcolară şi tulburările de învăţare indică uneori probleme psihologice nesesizate până atunci, existente în ciuda unei inteligenţe normale.
Există o altă complicație puberului căreia trebuie să i se acorde mai multă importanţă pentru această perioadă de vârstă şi anume aceea a inadaptării şcolare. Dificultăţile de adaptare sunt analizate de mulţi specialişti din perspectiva existenţei unor aspecte ce ţin de:
- problematica fiziologică sau psihologică ce se concretizează în diferenţele de creştere în înălţime, în insuficienţele sau afecţiunile senzonale şi în instabilitatea psihonervoasă;
- perturbările afective socio-familiale* care duc la dezechilibru şi conflicte afective cu trăiri tensionale ale situaţiilor ivite;
- climatul negativ din şcoală şi interrelaţiile tensionale dintre profesori şi elevi care nu stimulează competiţia şi dorinţa pentru reuşita şcolară;
- slaba motivaţie pentru învăţătură şi lipsa unor interese de perspec-tivă care să-l motiveze pe copil în achiziţia informaţiilor din diferite domenii ale culturii;
- posibilităţi intelectuale reduse, unele retarduri mentale care nu facilitează ţinerea pasului cu nivelul general al colectivului şi generează eşecuri repetate etc.