PPS.MyForum.ro :: Subiecte Examen - Vizualizare subiect 560 pe pps.myforum.ro

Marya · Administrator

1. Intelesurile notiunii de psihodiagnostic.
2. Domeniile psihodiagnosticului (enumerare). Psihodiagnosticul ocupational.
3. Psihodiagnosticul scolar ( specific si finalitate )
4. Psihodiagnostic clinic si excepțional ( specific si finalitate )
5. Repere istorice ale psihodiagnosticului
6. Notiunea de psihodiagnostic. Metodele clinice ( enumerare si specific )
7. Metodele nomotetice; Specificul testelor psihologice
8. Anamneza ca metoda de psihodiagnostic
9. Metoda interviului ca metoda de psihodiagnostic
10. Metoda convorbirii ca metoda de psihodiagnostic
11. Metoda biografica ca metoda de psihodiagnostic
12. Metoda observatiei ca metoda de psihodiagnostic
13. Definitii ale testelor psihologice; Explicati definitia lui Anne Anastasi
14. Explicati relatia dintre obiectivitatea si standardizarea testelor psihologice
15. Explicati intelesurile notiunii de esantion
16. Care sunt elementele testului supuse standardizarii? Argumentati.
17. Criterii de clasificare a testelor psihologice
18. Repere istorice ale dezvoltarii testelor psihologice
19. Validitatea de criteriu
20. Validitatea teoretica si de construct
21. Validitatea de continut
22. Validitatea de fatada, factoriala si incrementala
23. Fidelitatea testelor psihologice ( caracteristici generale )
24. Receptivitatea testelor psihologice
25. Validitatea testelor psihologice ( caracteristici generale )
26. Fidelitatea ( consistenta interna )
27. Fidelitatea de continut
28. Eroarea standard a masuratorii. Aplicatii in psihodiagnostic
29. Avantajele si dezavantajele testelor psihologice ca metoda de psihodiagnostic
30. Ratiunea si specificul codului deontologic
31. Principiul competentei
32. Principiul confidentialitatii
33. Principiul intimitatii
34. Principiul comunicarii rezultatului testului
35. Explicarea notiunii de etalonare (tabelul de norme)
36. Metode de etalonare a testelor psihologice ( clasificare )
37. Decizia de utilizare a metodelor potrivite de etalonare.Utilitatea distributiei scorurilor dupa frecventa
38. Etapele de contructie a unui test psihologic
39. Analiza de itemi
40. Specificul testelor piagetiene
41. Validitatea conceptuala a testelor piagetiene
42. Specificul testelor psihogenetice operatorii
43. Algoritmul administrarii si interpretarii testelor psihogenetice
44. Utilizarea calculatorului in administrarea terstelor psihologice ( avantaje si dezavantaje )
45. Utilizarea calculatorului in scorarea si etalonarea testelor psihologice (avantaje si dezavantaje )
46. Metoda clasica in constructia testelor psihologice
47. Teoria raspunsurilor la itemi – metoda de constructie a testelor psihologice
48. Explicati notiunea de curba carcteristica a itemului, discriminalitate, dificultate si ghicire a raspunsurilor corecte
49. Modelul Rasch de studiere a caracteristicii itemilor

Marya · Administrator

Psihodiagnosticul desemnează activitatea de evaluare a persoanelor cu ajutorul unor mijloace specifice, metodele psihologiei. Prin psihodiagnostic înţelegem totalitatea principiilor, a metodelor şi instrumentelor utilizate în evaluarea psihologică.
1. Precizări terminologice
psihodiagnostic=psihodiagnoză.
Se obişnuieşte a se utiliza termenul de psihodiagnostic pentru a preciza domeniul psihologiei aplicate sau disciplina studiată în facultate. Prin psihodiagnoză se defineşte activitatea propriu-zisă prin care metode şi tehnici de psihodiagnostic sunt utilizate în vederea diagnosticării. Termenul de psihodiagnostic este utilizat în ţările francofone în timp ce în ţările anglosaxone se foloseşte termenul de testare psihologică
În România medici psihiatrii revendică termenul de diagnostic exclusiv medicinii. Psihologii răspund acestei poziţii cu argumentul că psihodiagnosticul este apanajul psihologiei căci ea este ştiinţa cu care se ocupă cu descifrarea legilor de manifestare a fenomenelor psihice.
Etimologia sintagmei psihodiagnostic este alcătuită din doi termeni din greaca veche: psyche = psihic. Diagnosticus =capacitatea de a recunoaşte prin semne. În medicină recunoaşterea unor boli se realizează prin recunoşterea unor semne, simptome -> semiologie.
Din păcate, psihodiagnoza după mai bine de un secol şi jumătate de istorie ca ştiinţă de sine stătătoare este departe de a fi concretizat o semiologie proprie (o ştiinţă a semnelor comportamentale). Se află câteva încercări care au dat naştere unor noi domenii ale psihodiagnosticului (exemplu: psihopatologia - disciplină care încearcă descifrarea felului de a fi a unor persoane pornind de la expresia facială).

Marya · Administrator

Psihodiagnosticul desemnează activitatea de evaluare a persoanelor cu susținerea unor mijloace specifice, metodele psihologiei. Prin psihodiagnostic înţelegem totalitatea principiilor, a metodelor şi instrumentelor utilizate în evaluarea psihologică. A evalua din punct de vedere psihologic o persoană reprezintă a aprecia nivelul de dezvoltare, intensitatea, frecvenţa, amploarea anumitor fenomene, procese şi însuşiri psihologice. Evaluarea psihică se finalizează cu un bilanţ al caracteristicilor psihice investigate. În măsura în care psihodiagnosticul nu doar colectează infirmaţii despre persoana evaluată, informaţiile care pot proveni din observaţie, convorbire sau din aplicarea unor teste psihologice ci şi sistematizează, interpretează aceste date.
Activitatea de psihodiagnoză poate fi definită drept o înaltă modalitate de cunoaştere umană. Cunoaşterea unei persoane un este cu nimic mai prejos decât a unor fenomene de natură chimică sau fizică. Cunoaşterea psihologică focalizată pe o persoană anume este un fenomen de cunoaştere integrativ, integrator recte el este original doar în măsura în care surprinde personalitatea ca întreg. De aceea unul dintre atributele majore ale psihodiagnosticului este caracterul holist. Evaluarea unui alură special (ex.: nervozitatea unei persoane nu poate fi interpretată pertinent decât în măsura în care dobândim o înţelegere a persoanei de ansamblu).

Marya · Administrator

.Evolutia viitoare a psihodiagnosticului

Metodele de psihodiagnostic au o istorie la fel de scurtă şi o preistorie la fel de lungă întocmai psihologiei. Aceste metode au fost dezvoltate odată cu debutul psihologiei ca ştiinţă de sine stătătoare. Până atunci aceste metode au o înșiruire de precursori neştiinţifici ce pot data din istoria antică.
Reynolds menţionează că la curtea primilor împăraţi ai Chinei Antice înalţii funcţionari de stat erau selecţionaţi pe baza unei probe de lucru , de abilitate. De la Hipocrate ne-a provenit o întreagă tipologie temperamentală constituită pe baza observaţiei îndelungate şi atentă a comportamentului uman. El punea în relaţie modul de a fi a unei persoane în legătură cu proporţia diferită de la un individ la altul între anumite humori secreţii. Primele încercări sistematice de evaluarea a unor însuşiri psihologice sunt legate de numele unor medici francezi preocupaţi de deficitele senzoriale.
În dezvoltarea metodelor de psihodiagnostic un rol important l-au jucat trei idei directoare:
1. Paradigma diferenţelor existente între oameni privitoare la însuşirile psihice(sociabilitatea se află într-un grad diferit în fiecare din noi) acest fapt ne face să fim diferiţi unii faţă de alţii.
2. Paradigma măsurabilităţii însuşirilor psihice – începând cu a doua jumătate a secolului XIX primii psihologi urmând exemplul fizicienilor şi a chimiştilor îmbrăţişând larg ideea că măsurarea însuşirilor comportamentale nu este doar posibilă dar şi necesară pentru a putea dezvolta psihologia ca ştiinţă obiectivă şi la fel de riguroasă ca fizica, chimia sau astronomia, astfel primele măsurători efectuate asupra unor fenomene psihice simple/senzaţiile îi aparţine lui Fechner care pe această bază a formulat legea intensităţii senzaţiilor.
3. Paradigma predictibilităţii – pe mărime ce psihologia a căpătat funcţii sociale tot mai clar definite anume să servească educaţia, activitatea de muncă, s-a dezvoltat tot mai mult convingerea că rezultatele psihodiagnosticului trebuie să prevadă cum se va comporta în viitor persoana testată.

Istoricii ştiinţei, ai psihologiei în special, urmărind evoluţia psihologiei din ultimele decenii încearcă să descifreze unele tendinţe ale dezvoltării ei viitoare, tendinţe care privesc inclusiv psihodiagnosticul.Cel puţin pentru deceniile ce vor urma se poate vorbi despre o dezvoltare şi o creştere în complexitate a metodelor şi tehnicilor de psihodiagnosticare aflate deja în uz. Într-adevăr metodele de psihodiagnosticare dezvoltate acum numeroase decenii au înregistrat până în prezent mai multe progrese. De obicei instrumentele clasice (teste de inteligenţă)după un interval de timp, 5-10 ani, cunosc o nouă revizie. Revizia reprezintă un proces complicat de perfecţionare a instrumentelor în raport cu cerinţele uni societăţi aflate însăşi într-o evoluţie continuă. Expansiunea în ultimele decenii a cercetărilor de biologie şi neurologie au generat noi tipuri de indicatori ai unor aspecte ale funcţionării psihice.
Cercetările au arătat că toţi acei parametrii corelaţi cu testul Wechsler, test de inteligenţă, acest fapt constituie o dovadă că în viitor metodele clasice de psihodiagnostic vor putea fi utilizate laolaltă cu diferiţi parametrii meurofiziologici şi psihofiziologici. Dezvoltarea unor noi teorii psihologice în viitor vor determina aprecierea unor noi instrumente de testare.

Marya · Administrator

Odată cu profesionalizarea psihologiei, cu recunoaşterea de către societate a utilităţii prestaţiilor psihologice, fie că este vorba de domeniul şcolar, ori de cel ocupaţional sau cel medical, activitatea de psihodiagnoză însăşi s-a diversificat extrem de mult din punct de vedere al metodologiei cât şi din punct de vedere al principiilor ştiinţifice , cunoştinţelor asociate utilizării acestor metodologii. Mai mult, în unele domenii ale vieţii sociale şi economice unde evaluarea, testarea psihologică a persoanelor a fost mai puternic solicitată a avut loc o creștere a unor metode specifice de psihodiagnostic. De exemplu necesitatea depistării manifestărilor nevrotice în rândul recruţilor în armata americană din debutantul război mondial au fost dezvoltate instrumente specifice(chestionar) repartizate acestui scop. Exemplu ->chestionarul de tendinţe psihonevrotice a lui Woodworth. În funcţie de domeniul vieţii sociale şi economice unde sunt utilizate metode de psihodiagnostic în scopul evaluării psihologice ale persoanei, psihodiagnosticul poate căpăta forme specifice
2. Psihodiagnosticul de instruire şi educaţie – un ansamblu de metode şi principii,cunoştinţe privitoare la evaluarea psihologică a actorilor acestui domeniu – elevii şi profesorii. A debutat în 1905 laolaltă cu publicarea de înspre Binnet şi Simone a primului test pentru investigarea inteligenţei copiilor – scara metrică a inteligenţei. Are două obiective fundamentale:
a. Evaluarea potenţialului intelectual şi al caracteristicilor de personalitate ale celui care învaţă în scopul acordării mai depline a acestuia la exigenţele şcolare. Obținerea aşa-zisului învăţământ pe măsură, mulat, adaptat la posibilităţile fiecărui copil în parte presupune evaluarea psihologică complexă a elevilor , de întocmai orientarea şcolară a elevilor din ciclul gimnazial către una sau alta din opţiunile de şcolarizare viitoare are la bază examenul psihologic. În cadrul examenului psihologic sunt evaluate pe alături potenţialul intelectual, unele caracteristici temperamentale şi de caracter, structurarea intereselor copilului, atitudinea faţă de învăţare. Specificul psihodiagnosticului şcolar este cel mai bine surprins dacă îl abordăm în termeni de acţiuni specifice desfăşurate de psihologul şcolar astfel acesta deseori trebuie să evalueze psihologic elevii care întâmpină dificultăţi în învăţare sau se acomodează cu dificultate la mediul şcolar.
b. De a acorda mai perfect programa şcolară la capacitatea specifică copilului normal, în acest caz evaluarea psihologică a elevilor de anumite vârste urmează să pună în evidenţă caracteristicile psihologice de natură intelectuală, temperamental – afectiv, atitudinal – valorică ale acestora astfel încât proiectarea sarcinilor şcolare să se facă în concordanţă cu ….?
3. Psihodiagnosticul ocupaţional – un domeniu distinct al psihologiei muncii, respectiv al psihologiei personalului (capitol distinct al psihologiei muncii). Are ca obiectiv de frunte evaluarea psihologică a personalului din organizaţie în scopul plasării omului potrivit pe locul potrivit, el poate fi desfăşurat la angajare(selecţie), schimbarea locului de muncă, la promovare, după accident sau periodic în scop de avizare pe postul de muncă(confirmare). Conține de un arsenal de metode dintre care unele au fost dezvoltate special pentru domeniul ocupaţional în timp ce altele au fost preluate din domeniul medical, şcolar, etc. Evaluarea psihologică a personalului în organizaţii a înregistrat încă din perioada interbelică şi până în prezent a dezvoltat o considerabilă teorie a metodei de evaluare. Astfel în legătură cu valorificarea rezultatelor evaluării psihologice sub forma avizului de aptitudini /inaptitudini ori corespunzător/necorespunzător legat de principiul(?) ocupaţional s-a dezvoltat aşa zisa teorie a deciziei. Această teorie reprezintă o lungime a utilizării matematice în procesul complex în care este angrenat psihologul îndată ce pe baza rezolvării examinării psihologice acest trebuie să hotărască dacă persoana să fie angajată sau respinsă, de va fi sau nu promovată sau de va fi sau nu menţinută pe post. În psihologia ocupaţională distingem teste pentru evaluarea aptitudinilor, teste pentru evaluarea unor trăsături de personalitate şi de temperament sau teste pentru investigarea motivaţiei lucrătorilor. Psihologul este antrenat în procesul de consiliere şi orientare în carieră. Pe baza rezultatelor evaluării psihologice consilierul îi furnizează clientului posibilitatea unei autocunoaşteri mai profunde şi pe această bază o alegere fundamentală a viitorului său profesional.

4. Psihodiagnosticul clinic – cuprinde metode, principii, cunoştinţe privitoare la evaluarea psihologică efectuată cu scopul de a determina gradul de anormalitate sau îndepărtarea comportamentului de la comportamentul normal. Herman Rorschach în 1921 a folosit termenul de psihodiagnostic pentru a desemna procesul de evaluare psihologică cu testul Rorschac(testul petelor de cerneală). Metodele psihodiagnosticului clinic sunt reprezentate de chestionare şi de teste specifice sau consacrate depistării tulburărilor psihice exemplu: trăirile nevrotice, psihosomatice, de tip schizoid, tulburări de tip paranoid, epileptic. Psihodiagnosticul clinic este întrebuințat atât pentru precizarea diagnosticului cât şi pentru evaluarea periodică a progreselor înregistrate de ființele de pe urma tratamentelor.
5. Psihodiagnosticul rarisim – acest tip de psihodiagnostic este consacrat persoanelor cu dizabilități, dispune de metode proprii destinate doar evaluării persoanelor cu dizabilităţi cât şi de metode care sunt utilizate în domeniul psihodiagnosticului şcolar sau ocupaţional. Scopul acestui diagnostic este acela de a evalua nivelul de deficit înregistrat de o persoană , fie la indice intelectual, senzorial sau neuromotor, precum şi de a aprecia cât anume din modalitatea deteriorată sau din alte laturi ale personalităţii a rămas intact şi poate realizează o funcţie compensatorie. Un alt scop este acela de a înregistra, evalua progresele care au loc odată cu derularea eforturilor de ecuperare sau compensatorii.

Marya · Administrator

Datorită faptului că mai ales în cazul testelor de aptitudini, administrarea şi colectarea lor e relativ simplă, cu numeroase decenii în urmă a fost prezentă ideea că din acest pretext testele ar putea fi utilizate de către persoane fără pregătire psihologică. În acest timp nevoia crescând de testare a unui număr cât mai mare de oameni atât în context şcolar cât şi al muncii a determinat admiterea accesului la teste şi la administrarea lor celor care nu aveau pregătire psihologică necesară. Acest fenomen s-a numit în SUA abuzul de teste şi a condus la refuzul opiniei publice în raport cu testele psihologice, în urma discuţiei în congres despre acest fenomen s-a impus interzicerea testelor psihologice în NY. Fenomenul abuz de teste a cuprins după aceea şi unele ţări occidentale. Analizând scandalul, APA a formulat în 1966 principiul neutilizării testelor psihologice în afara teoriei lor subiacente.
Observaţia ştiinţifică devine cu atât mai pătrunzătoare cu cât mai cu cât cunoaştem mai bine procesul psihic ca de exemplu şi comportamentul în care el se manifestă, materializează, astfel observaţia staturii unei persoane pentru un psiholog antrenat în domeniul tipologiei constituţionale poate reprezenta o informaţie importantă privitoare la comportamentul acelei persoane.

Marya · Administrator

Departe de a fi infailibile, metodele psihologiei operează sub semnul relativismului, de fapt acesta este o condiţie a ştiinţei moderne, de a opera cu adevăruri probabile. În evaluarea psihologică a persoanei umane, psihologia ne furnizează rezultate probabile care ne permit predicţia probabilă privind comportamentul în viitor.
Caracterul relativ e dat de următorii factori:
6. Acţiunea principiului dezvoltării, atâta vreme cât evoluția nu s-a încheiat, predicţia în psihodiagnoză nu are decât o valabilitate limitată în timp. (ceea ce este valabil la vârsta de 5 ani, numai este valabil mai târziu)
7. Vârsta persoanelor testate – ştiindu-se că perioada pubertăţii şi adolescenţei este ai vulnerabilă la dezordini psihice decât perioada tinereţii, iar bătrâneţea e o perioadă cu numeroase involuţii ce fac ca rezultatele testului să nu mai fie valabile.
8. Situarea în cazul multor indivizi a caracteristicelor psio-comportamentale în zona medie, se ştie că o trăsătură sau o caracteristică e cu atât mai diagnosticată cu cât ne spune mai mult despre persoana testată, mai predictibilă cu cât trăsătura e mai extremă (?). Dacă testarea se situează la un nivel mediu putem afirma că va înclina către o extremă sau alta în funcţie de situaţie – ce componentă va alege.
9. Accesul la funcţiile psihice evaluate se caracterizează indirect prin intermediul comportamentului prin care asta se obiectivizează. Datorită acestui fapt mereu rămâne ceva din trăsăturile evaluate care nu se exprimă în comportament
10. Tendinţa abordării atomiste a personalității – Ceauşu deplângea faptul că în psihologie teoria a fabricat în ultimele decenii progrese considerabile în timp cu metodele de psihodiagnostic, rămân tributare vechii psihologii