PPS.MyForum.ro :: TEMA III : STRUCTURA SOCIALĂ

Marya · Administrator

3.1.Conceptul de structură socială
Termenul de structura provine de la verbul „struer = a construi”
În ştiinţă, conceptul de structură desemnează părţile ingrediente ale unui obiect, fiinţă, concepţie, doctrină etc.
Structura socială se referă la modul de alcătuire al realităţii sociale, la modul în care elementele sistemului social se ordonează şi se ierarhizează, la relaţiile necesare, esenţiale ce se stabilesc între aceste elemente. Teoriile despre stratificare sunt destinate în special analizei ierarhiilor sociale ale indivizilor şi grupurilor. Ele experimentează să explice nivelurile existente în distincte comunităţi sociale şi relaţiile acestora cu stabilitatea sau schimbarea socială. Aproximativ toate pornesc de la premisa că toate societăţile cunosc sisteme variate de stratificare socială ( nu există societăţi privat de ierarhii sociale.
Structura socială înseamnă un ansamblu de interacţiuni umane şi sociale integrate într-un sistem, căruia îi conferă omogenitate şi continuitate şi-i determină identitatea şi stabilitatea.
Prin lucrările unor sociologi precum: Auguste Comte, Karl Marx, Emile Durkheim, Claude Levi-Strauss, Talcott Parsons, Jean Piaget, Anthony Giddens, s-a constituit un curent de investigare a realităţii sociale din perspectivă structurală denumit structuralismul sociologic.
Talcott Parsons, fondatorul acestui curent, a susţinut că sistemul social se distinge prin organizarea structurală şi funcţională, structura fiind calea de investigare a modului de funcţionare a societăţii. Claude Levi-Strauss a conceput structura ca un model de fapte reale, care se acceptă sau se exclud în interiorul unor unităţi sociale, care alcătuiesc laolaltă un sistem de relaţii numit civilizaţie sau cultură. Anthony Giddens a analizat structurile sociale în relaţie cu acţiunea socială. În concepţia sa, cunoaşterea societăţii se poate face prin structurile sale aşa cum se conturează astea în acţiunile actorilor sociali.
Structura socială ca sistem conține pe axa orizontală configurații cum ar fi familia, satul, oraşul, naţiunea, iar pe verticală – grupările clasice, de stratificare, ocupaţionale, generaţii, sexe, vârste, indice de instruire şcolară etc. Structura socială cuprinde relaţii sociale repetate şi stabile între componenţii unui sistem social. Datorită existenţei structurilor sociale, viaţa umană şi socială capătă caracterul de regularitate şi organizare. Indiferent ce societate nu poate fiinţa decât dacă dispune de structuri, anume de elemente de durabilitate, în temeiul cărora să se desfăşoare viaţa socială. Însuşi convieţuirea oamenilor întru-un anumit spaţiu şi într-o anumită epocă este determinată de structuri sociale. Aşadar, structurile sociale sunt colective de indivizi care acţionează în anumite maniere percepute ca o convieţuire. În raport de relaţiile de convieţuire, oamenii se grupează pe diferite niveluri ale societăţii, rezultând stratificările de diferite tipuri.
Studiul structurilor sociale asigură descoperirea elementelor esenţiale pentru evaluarea oamenilor, a modului lor de viaţă, a poziţiei în ansamblu social a diferitelor colectivităţi umane, a coeziunii interne a unui sistem.

3.2. Status social
Prin socializare, individul învaţă să exercite anumite acţiuni sociale, să interacţioneze cu alţii şi ajunge să ocupe anumite poziţii în cadrul societăţii. Astfel spus, în cadrul structurii sociale, indivizii deţin anumite statusuri şi divertisment anumite roluri.
Statusul social reprezintă poziţia ocupată de o persoană în societate. În mod obişnuit, statusul este definit drept poziţia sau rangul unui individ în cadrul grupului sau ale unui grup în raport cu alte grupuri.
În literatura de specialitate se întâlnesc diverse definiţi date conceptului de status social. Astfel Septimiu Chelcea consideră că statusul social exprimă drepturile şi obligaţiile unei persoane, eficacitatea de care dispune. Max Webber aprecia că statusul social este echivalent cu prestigiul social. Robert Linton a definit statusul social ca fiind o colecţie de drepturi şi datorii determinate de locul ocupat de individ în societate.
Statusul social este, aşadar, treapta pe care se află un individ într-o structură socială şi reflectă tipul de apreciere asupra lui dată de către ceilalţi membri din structură. Fiecare om este evaluat în funcţie de poziţia ocupată în cadrul structurii din care face parte. Recunoaşterea status-ului depinde atât de personalitatea individului, cât şi de normele şi valorile specifice structurii sociale din care face parte. (ex. medic/dar şi penis al celei mai înalte asociaţii ştiinţifice din omenirea medicală).
Fiecare individ deţine o multitudine de statusuri şi trece mereu de la un status la altul. Talcott Parsons a evidenţiat două feluri de statusuri sociale: status atribuit sau prescris, care reprezintă poziţia, treapta, recunoaşterea dată de societate, ca urmare a unor mărimi psihosociale (vârstă, religie, sex, rasă, mediu familial etc.) şi status dobândit, care este poziţia câştigată de o persoană prin învăţare, prin efort.
Atribuirea statusurilor se face în raport cu sexul, vârsta, naţionalitatea, rasa, religia sau clasa socială. Socializarea statusurilor prescrise începe destul de timpuriu. Încă de la naştere, în majoritatea societăţilor, copiii sunt socializaţi diferenţiat în raport cu sexul. întâia diferenţiere simbolică apare în culoarea cu care sunt îmbrăcaţi băieţii şi fetele. Ulterior jocurile pe care le practică fetele, jucăriile pe care la folosesc sunt diferite de cele ale băieţilor. În mod tradiţional fetele sunt socializate pentru a deţine statusuri de mame, soţii, gospodine, în timp ce băieţii sunt socializaţi în raport cu alte aşteptări sociale; ei trebuie să dea dovadă de forţă, curaj şi fermitate.
Atribuirea statusurilor în funcţie de sex se face pe baza unor modele culturale, în temeiul normelor sociale dominante. Spre exemplu în unele societăţi, pregătirea hranei este o activitate exclusiv feminină, în altele predominant masculină; în unele societăţi activitatea agricolă este exercitată predominant de înspre bărbaţi, în altele, de către femei; în unele societăţi din Asia de Sud-Est şi din Orientul Apropiat, munca de secretariat este făcută de către bărbaţi, pentru că se apreciază că femeile nu pot ţine un secret şi nu pot lucra în acelaşi loc cu bărbaţii. Câștigarea statusurilor specifice de sex este supravegheată de către societate prin diverse mijloace. Un individ care nu-şi îndeplineşte atribuţiile statusului său riscă să fie penalizat social şi marginalizat. În general, societăţile (mai ales cele moderne, industrializate) au devenit mai tolerante în raport cu prescrierea statusurilor de sex.
Atribuirea statusurilor în funcţie de vârstă se face în societate în raport cu categoriile de vârstă (copii, adolescenţi, adulţi şi bătrâni). Societatea atribuie fiecărui individ un anumit status în funcţie de vârsta pe care o are. Importanţa statusurilor de vârstă s-a achimbat pe măsura modernizării societăţilor. Societăţile moderne sunt mult mai puţin riguroase, comparativ cu cele tradiţionale, în prestabilirea statusurilor în funcţie de vârstă. În societăţile tradiţionale exista o intensă diviziune comunitară a statusurilor în funcţie de vârstă. Trecerea de la o vârstă la alta era pregătită şi marcată prin ceremonii şi ritualuri. În societăţile tradiţionale, bătrâni aveau un status cu prestigiu social ridicat. Ei erau stăpânii averii, principalii decidenţi şi judecători.În societăţile moderne, trecerea de la vârsta de adolescent la cea de adult este mai puţin marcată şi nu mai constituie obiectul unui control comunitar. În prezent, bătrânii sunt marginalizaţi social în majoritatea societăţilor. Pe urmă ieşirea la pensie ei îşi reduc brusc importanţa statusului social. Societăţile moderne au dezvoltat un o formă de cvasiatribuire de status: meritocraţia - un sistem social în care statusul este prescris în raport cu meritul, care este măsurat prin performanţe educaţionale şi profesionale.
Statusul dobândit se conturează şi se obţine de către individ în cadrul competiţiei cu ceilalţi membri ai societăţii care aspiră la el (exemplu de statusuri dobândite: student, director, actor economist etc.).
Toate societăţile distribuie un număr limitat de status-uri dobândite. Spre deosebire de statusurile atribuite care sunt caracteristice pentru întreaga populaţie dintr-o comunitate (ex. bărbaţi, femei, copii, tineri, adulţi, bătrâni etc.), statusurile dobândite fiinţează într-un număr stabilit de societate, în raport cu oportunităţile sale. Dobândirea unui status este rezultatul unei alegeri individuale şi al unei competiţii. Statusul de bărbat este ptrescris/atribuit, cel de soţ este dobândit. Nu toţi bărbaţii ajung soţi. Căsătoria este rezultatul unei alegeri individuale. În societăţile tradiţionale, majoritatea statusurilor erau prescrise în raport cu condiţiile sociale ale familiei din care se năştea copilul. Societăţile industriale au scăzut sfera statusurilor prescrise şi propune posibilităţi mari de mobilitate a statusului descendenţilor faţă de cel al părinţilor şi de dobândire de statusuri noi prin preformanţe. Dobândirea unui status se face prin eforturi personale şi este însoţit de anumite costuri personale, întrucât obligă individul la alegeri multiple: carieră şcolară, ocupaţională, relaţii cu prietenii, loc de rezidenţă etc. Dobândirea unui nou status este asociată cu schimbări în raport locuinţa, grupul de prieteni, relaţiile sociale, raporturile cu rudele, inclusiv cu distanţarea faţă de părinţi.
Un tip special de status este status-ul fundamental. Vârsta, sexul şi, în anumite condiţii - ocupaţia, sunt status-uri fundamentale. În virtutea acestui status, societatea, membrii acesteia, aşteaptă de la noi un anumit comportament. Într-un fel se manifestă cerinţele legate de acţiunile şi abilităţile unui copil (conformarea la regulile sociale, inocenţă, puritate) şi în cu totul alt mod este perceput adultul, judecat, în principiu, prin asumarea responsabilităţilor sociale, competenţă profesională şi socială.
Fiecare individ deţine o multitudine de statusuri care se asociază între ele şi formează un ansamblu denumit status global. Statusul global poate fi unitar, coerent, dacă statusurile care îl compun sunt congruente între ele. Tendinţa generală a oricărui individ este de a asocia statusurile pe care le deţine, de a evita absolut orice conflict între ele, de ale face congruente. Conflictele sau incongruenţa de status se manifestă între componentele profesionale, familiale, economice, politice, sociale etc. ale statusului global. Absenţa congruenţei între diferitele statusuri provoacă la nivelul individului un anumit sentiment de insecuritate sau de culpabilitate, care se poate compensa fie printr-un conformism accentuat, fie prin revoltă. Inconsistenţa statusurilor pot crea confuzie. Soţul şi soţia au , de regulă, vârste apropiate. Statusul de soţ bătrân şi de proaspăt tată sunt considerate statusuri incongruente.

3.3.Rolul social
Rolul social exprimă totalitatea aşteptărilor care definesc comportamentul oamenilor exprimate în drepturi şi responsabilităţi ca fiind proprii sau improprii pentru ocuparea unui status. Statusul este o poziţie ocupată de individ în societate iar rolul social reprezintă comportamentul aşteptat de societate de la cel care ocupă acel status.
Rolurile sociale sunt expresia comportamentului social direcţionate pentru îndeplinirea unui scop bine definit. Rolurile pun în evidenţă toate sarcinile ce-i revin sau pe care şi le asumă un individ din poziţia socială ocupată. Rolul este comportamentul real al unei persoane care deţine un status. Rolul îndeplinit de fiecare este unic, el nu poate fi reprodus sau recreat de altcineva. În schimb societatea dispune de un sistem de norme şi de mijloace ce obligă pe membrii săi să-şi adapteze comportamentul la rolurile derivate din status-ul dobândit sau atribuit. Rolurile sunt primele legături între structurile instituţionale şi experienţele personale ale membrilor unei societăţi. Rolurile sociale por fi dobândite sau pot fi atribuite. Fiecare rol are, în societate sau în grup, semnificaţia sa. Învăţarea rolului implică două aspecte: dobândirea capacităţii de a exercita îndatoririle şi de a pretinde privilegiile rolului şi dobândirea atitudinilor, sentimentelor aşteptărilor pretinse de rol. Primul alură se realizează mai uşor, al doilea presupune reorientări mentale şi atitudinale necesare pentru exercitarea adecvată a rolului. Personalitatea influenţează alegerea rolurilor, modul de exercitare al acestora. În acelaşi timp, dobândirea unui rol produce modificări ale eului, ale personalităţii. O fată îşi schimbă personalitatea mai târziu căsătorie, iar o soţie după ce naşte. Faţă e fiecare rol există aşteptări din partea celorlalţi. Se deosebesc trei tipuri de aşteptări: necesare, obligatorii şi facultative. Aşteptările necesare se impun cu forţă maximă, iar deţinătorul unui rol nu se poate sustrage lor. Dacă individul nu satisface aceste aşteptări, el este sancţionat în mod sever. Un poliţist care fură este sancţionat mai sever decât alte persoane care fură. În mod asemănător sunt sancţionaţi: un judecător care ia mită, un preot imoral, un contabil care fraudează etc. Aşteptările obligatorii se manifestă la nivelul grupurilor sociale, care impun anumite reguli de conduită, iar gradul de conformare la ele este variabil. Aşteptările facultative exprimă libertatea individului de a le respecta mai mult sau mai puţin.
Un rol nu fiinţează autonom. Fiecare persoană îndeplineşte mai multe roluri. Fiecare status este determinat de mai numeroase roluri. Totalitatea rolurilor asociate unui status formează un set de roluri. Statusul unui individ este determinat de contextul social şi de numărul de roluri jucate. De exemplu statusului de student îi revin mai multe roluri: rolul de membru al comunităţii universitare; rol de învăţare şi pregătire; rolul de coleg; rolul de membru al familiei; rolul de prieten; rolul de cititor al bibliotecii universitare; rolul de membru al societăţilor ştiinţifice; rolul de membru al consiliului facultăţii etc. Rolurile jucate de o persoană se pot combina într-un ansamblu omogen, ființele exercitând fără dificultăţi întregul set de roluri. Persoanele care realizează aceste performanţe sunt puţine. În foarte multe cazuri stresurile de rol care desemnează dificultăţile pe care le au oamenii în exercitarea cerinţelor de rol. Stresul de rol se datorează pregătiri inadecvate pentru rol, dificultăţilor în tranziţiile de rol, conflictelor de rol şi eşecurilor de rol.
Orice rol are cel puţin un rol reciproc ataşat lui. Drepturile legate de un rol sunt îndatoriri legate de un alt rol. De aceea există situaţii îndată ce individul este obligat să joace simultan mai multe roluri şi atunci apare conflictul interroluri. De exemplu un individ care medic fiind trebuie să-şi opereze propriul copil.

3.4. Relaţii sociale
Fiinţa umană intră în relaţie cu ceilalţi membri ai societăţii din nevoia intrinsecă de celălalt. Oamenii intră în contact unii cu alţii dintr-o necesitate. Orice societate sau grup social nu este o simplă sumă de indivizi, ci constă într-o reţea de legături între aceştia, în mijloacele substanțe şi simbolice pe care ei le folosesc în interacţiunile şi activitatea lor, precum şi în rezultatele sau articolele materiale şi spirituale ale activităţii lor sociale. Relaţiile interindividuale pot fi întâmplătoare, efemere sau spontane, posedând în această situaţie, din punctul de vedere al vieţii sociale un rol derivat, secundar. În toate colectivităţile, grupurile şi unităţile sociale există însă relaţii fundamentale, ce se caracterizează prin perioadă şi stabilitate, se desfăşoară după norme şi reguli stabilite, sunt consfinţite în legi, coduri, reguli, obiceiuri sau tradiţii. Nu toate relaţiile dintre indivizi sunt relaţii sociale. Relaţiile interumane posedă mai multe forme: contactul spaţial, raportul psihic, contactul social, interacţiunile sociale Contactul spaţial are în vedere diversele împrejurări în care indivizii intră în contact (locul de muncă, locul de studiu, locuinţe, adunări publice etc.). Contactul psihic este o configurație de relaţie de îndelungă durată în care indivizii îşi observă reciproc caracteristicile, aspectul, trăsăturile de caracter, pregătirea intelectuală, preocupările etc. Contactele sociale se nasc prin intermediul relaţiilor dintre cel puţin doi oameni care manifestă un interes comun pentru un obiect şi acţionează împreună.
Contractele sociale pot fi : trecătoare şi durabile; particulare şi publice; directe şi indirecte; personale şi impersonale; materiale şi personale. Indiferent de natura lor, contractele sociale stau la baza relaţiilor sociale. Absenţa acestor contacte poate duce la marginalizare, însingurare, la consecinţe negative asupra echilibrului psihic al indivizilor.
În situaţia în care contactele sociale sunt durabile, între indivizi apare un fenomen nou, ei caută să se influenţeze reciproc. În acest mod se naşte interacţiunea socială. Ea generează procesele de adaptare, de acceptare, de socializare, de cooperare, de opoziţie , de conflict etc. Interacţiunile sociale se realizează după anumite modele statornicite în practica vieţii sociale. Intrând într-un grup, individul trebuie să se conformeze modelelor de interacţiune existente în grupul respectiv. Interacţiunile pot fi directe sau indirecte. Interacţiunile sociale sunt mai durabile decât contactele sociale. Pe baza lor apar relaţiile sociale.
Relaţiile sociale – reprezintă un sistem de legături ce cuprinde minimum doi parteneri (indivizi sau grupuri), un contact, atitudini, interese şi situaţii, un sistem de drepturi şi obligaţii pe care partenerii trebuie să le realizeze. Relaţiile sociale reprezintă elementul rezistent al legăturilor sociale care unesc oamenii în grupuri. Lipsit de relaţii sociale şi interacţiuni interioare un grup nu poate exista un anumit timp, în mod organizat şi coeziv. Relaţiile sociale sunt raporturi între unităţile sociale (grupuri, instituţii, colectivităţi)
Relaţiile sociale prezintă o mare diversitate, fapt care face ca să existe mai multe criterii de clasificare.
După natura lor relaţiile sociale sunt: economice, politice, educaţionale, juridice etc.
După tipul partenerilor relaţiile sociale sunt:
- relaţii interindividuale - reprezintă relaţiile stabilite între doi indivizi. În acest caz relaţiile pot fi: de prietenie, de colaborare, de duşmănie, de conflict, de întrajutorare, de indiferenţă;
- relaţii între individ şi grup - în acest tip de relaţii individul reprezintă o entitate şi grupul cealaltă entitate în care sunt incluse valorile, interesele şi normele grupului; de regulă în cadrul grupurilor mici relaţiile sociale sunt relaţii de cunoaştere, afective, de comunicare, de mobilitate; o altă clasificare a relaţiilor sociale la nivelul grupului mic este dată de Jean Piaget, conform căruia relaţiilor sociale se împart în relaţii intelectuale, afective şi morale;
- relaţii intergrupale sunt acele relaţii care au ca parteneri grupurile luate ca totalităţi.
Un alt criteriu de clasificarea a relaţiilor sociale îl constituie influenţa exercitată de acestea asupra coeziunii sociale. Conform acestui criteriu deosebim:
- relaţia de cooperare, care poate fi personală sau impersonală, deliberată sau simbolică. În grupurile mici cooperarea este directă şi personală. În grupurile mari ea este impersonală şi simbolică;
- relaţii de subordonare şi supraordonare; un grup sau un individ este dominat de un grup sau individ sau domină, prin deosebite mijloace un alt grup sau individ;
- relaţii de compromis şi toleranţă; presupun existenţa a doi indivizi sau grupuri cu interese şi scopuri diferite, pe care nu şi le pot impune şi se acceptă reciproc;
- relaţia de marginalitate apare când indivizii participă la grupuri cu modele valorice diferite fără a se identifica în totalitate cu nici unul dintre ele;
- relaţii de competiţie; ele apar când resursele de putere, prestigiu, produse, afecţiune, statusuri etc. sunt limitate, percepute ca atare; profilul competitiv reiese din obţinerea unui efect pe seama celorlalţi participanţi în relaţie;
- relaţii conflictuale; apar când deosebirea de interese nu admite compromisul , iar partenerii încearcă să se reciproc unul pe celălalt.
Natura activităţii reprezintă un alt criteriu de clasificare a relaţiilor sociale. Se deosebesc din perspectiva acestui criteriu relaţii de muncă, relaţii familiale, relaţii de vecinătate, relaţii de petrecere a timpului liber. Investigarea acestor relaţii este obiectul de studiu al unor ramuri ale sociologiei: sociologia muncii, sociologia familiei, sociologia timpului liber etc.