| Marya |
| Administrator |
 |
| |
| Data inscrierii: 20/Iun/2008 |
| Mesaje: 1104 |
| Localitate: Constanta |
|
|
|
 |
|
 |
|
5.1.Conceptul de grup mic. Relaţiile şi funcţiile grupului mic.
Grupurile sociale se disting între ele ăi prin măsura lor, prin numărul de membrilor. Este de domeniul evidenţei că oamenii fac parte , simultan sau succesiv, în decursul vieţii lor, dintr-un număr considerabil de grupuri mari şi mici, în cadrul cărora oferă răspunsuri personale la normele, valorile şi simbolurile specifice fiecărui grup. Deşi în literatura sociologică s-au afirmat o diversitate de puncte de vedere referitoare la grupurile mici, s-au impus câteva caracteristici specifice acestora, precum: un număr relativ mic de membri; relaţiile sociale se manifestă direct, nemijlocit, prin aceasta diferenţiindu-se de alte grupuri sociale; au o structură simplă, neexistând în cadrul lor nici un fel de subgrupuri distincte. Minus a avea o structură foarte complexă, grupurile mici dezvoltă, în schimb, un sistem deosebit de complex de relaţii, atât în interiorul său, cât şi în raporturile cu societatea. Relaţiile din interior sunt orientate şi structurate în funcţie de sarcinile grupului, de personalităţile membrilor, de raporturile dintre aceştia. Relaţiile cu mediul social ia în considerare faptul că grupul mic este un sistem deschis, relativ independent, integrat în viaţa socială şi aflat în interrelaţia cu ea.
Relaţiile interumane din grupul mic se clasifică după mai numeroase criterii. În funcţie de conţinutul lor psihologic: cognitiv (oamenii se văd, se aud, se cunosc, emit păreri, impresii sau convingeri unii faţă de alţii), comunicaţional ( oamenii comunică, fac schimb de informaţii unii cu alţii) şi afectiv (se simpatizează, se resping, se preferă), iau naştere următoarele categorii de relaţii interumane, în cadrul grupului:
-relaţii cognitive sunt cele prin care se realizează strângerea, interpretarea şi utilizarea corectă a informaţiilor despre parteneri. Existenţa unor informaţii corecte, naturale asigură o funcţionare optimă a grupului şi o eficienţă ridicată în îndeplinirea scopurilor;
- relaţii comunicaţionale sunt considerate de unii sociologi ca esenţiale în perceperea şi descrierea relaţiilor umane. Procesele de comunicare au un rol vital în afirmarea grupului ca entitate şi favorizează mecanismele prin care grupul îşi promovează originalitatea pentru a fi acceptat în mediul social. Calitatea relaţiilor comunicaţionale influenţează în mod direct performanţele grupului, coeziunea şi unitatea sa, eficienţa în îndeplinirea sarcinilor, în timp ce o comunicare precară determină disfuncţionalităţi în funcţionarea acestuia;
- relaţiile afective au la bază sentimente şi afecte; pot fi de cooperare sau conflictuale şi au capacitatea fie de a stimula, fie de a împiedica buna funcţionare a grupului. Cele trei feluri de relaţii determină apariţia în cadrul grupului de structuri adecvate fiecăreia dintre ele, respectiv: structuri cognitive, structuri comunicaţionale, structuri afective. Aceste structuri se amestecă într-o diversitate de configuraţii care determină însăşi evoluţia grupului.
În analiza socială se acordă a importanţă deosebită problemei efectelor de grup. Grupurile nu pot fi reduse la suma indivizilor care îl compune, iar cunoaşterea grupului este altceva decât studierea fiecărui individ în parte. Efectele de grup pot fi constatate în eficienţa grupului (modul cum îşi îndeplineşte sarcinile), în existenţa lui ca structură socială de sine stătătoare, în influenţa asupra comportamentului şi personalităţii membrilor săi. În cazul grupului mic efectele de grup sunt puse în evidenţă de: eficienţa lui; de existenţa şi dezvoltarea ca fenomen de sine stătător; de influenţa sa exercitată asupra personalităţii prezente şi viitoare a membrilor grupului. Rezultă că grupul mic este un fenomen calitativ distinct, o structură care poate să dezvolte o forţă sau să aibă un consecință mult mai mare decât al membrii săi luaţi separat.
Cele mai mici grupuri sunt diada şi triada. În interiorul acestora iau naştere relaţii le diadice. Unii sociologi consideră orice grup mai mare ca diada nu este altceva decât o extensie a acesteia ( a diadei,n.ns.), de fapt a relaţiilor diadice . Din totalul activităţilor umane, 71% - se desfăşoară în diadă, 21% - în triadă, 6% - la 4 persoane, 2% în grupul de 5 persoane. Mărimea optimă a grupului este discutabilă. Unii autori consideră că grupul de 5 persoane e optimal.
Pe baza analizei făcute asupra grupului mic, în calitatea sa sistem social deschis, deținând o calitate proprie, diferită de cea a elementelor componente, se pot evidenţia caracteristicile de bază ale grupului mic, precum: un număr redus de membri; relaţii interpersonale între aceştia şi grup; o anumită durată; o anumită solidaritate, atât timp cât membrii se identifică cu grup; diferenţierea membrilor grupului de ceilalţi membri din afara acestuia; ţeluri comune; simboluri comune; o anumită autonomie în stabilirea metodelor şi măsurilor pentru realizarea sarcinilor.
În concluzie se poate afirma că grupul mic este o realitate supraindividuală, născută ca urmare a interacţiunii directe a unui număr redus de persoane în scopul realizării unor sarcini (obiective) şi are o importanţă atât pentru membrii săi, întrucât ajută la formarea şi dezvoltarea personalităţii lor, prin transmiterea unor sisteme de norme şi valori, cât şi pentru societate, deoarece aduce mediază integrarea indivizilor în societatea cărora le aparţin.
Funcţiile grupului mic:
a) satisfacerea diferenţiată a nevoilor – grupul nu poate satisface în mod egal dorinţele şi aspiraţiile membrilor săi;
b) nevoia de încorporare socială şi de dominare – grupul distribuie roluri ce încuviințează afirmarea membrilor după calităţile lor:
- indivizi cu potenţial de lider – prin care se acoperă nevoia de dominare.
- indivizi cu potenţial participativ – indivizi ce simt nevoia de a fi încorporaţi în grup, de a lucra în echipă;
c) crearea de noi nevoi – aderând la grup, nevoile individului se schimbă, se transformă potrivit noilor cerinţe şi aspiraţii specifice grupului respectiv;
d) funcţia de securitate, de integrare;
Se manifestă tendinţa de a identifica grupul mic cu grupul primar. Între cele două soiuri de grupuri sunt foarte multe asemănări. Dar sunt şi deosebiri de fond. Deosebirea principală constă în modul de percepere a grupului de înspre indivizi. Grupul primar este vital pentru individ din pricina relaţiilor directe , nemijlocite, de lungă durată şi cu o încărcătură afectivă aparte de puternică dintre membrii acestuia (de exemplu familia). Deşi în grupul mic individul este perceput într-o configuraţie şi o potenţialitate fizică şi spirituală deosebit de complexă, grupul nu dobândeşte acelaşi caracter vital pentru membrii săi, întrucât diferă gradul de implicare afectivă.
Raportul grup mic/grup mare:
În grupul mic individul este perceput direct, nemijlocit ca individ, care posedă o configuraţie şi o potenţialitate fizică şi spirituală deosebit de complexă. De aceea, relaţiile în grupul mic capătă un pronunţat caracter psihologic şi au o importanţă specială asupra vieţii cotidiene a individului. În grupul mare individul este evaluat prin status şi constituie o unitate statistică.
Unii autori consideră că grupurile mici sunt raţionale, conştiente, pe când cele mari sunt inconştiente şi iraţionale, de aici rezultă concepţia psihologică asupra societăţii. Asta înseamnă că elementul psihologic este fundamental în constituirea societăţii
5.2.Grupul conformist
Conformismul de grup – apare în grupurile puternice, coezive, în care toţi membrii sunt interesaţi în menţinerea consensului, reprimarea oricărei tendinţe spre critică, asigurarea unanimităţii şi sprijinirea liderului.
Caracteristicile grupului conformist:
1. Iluzia că grupul este invulnerabil şi nu poate comite erori importante.
2. Efortul este îndreptat spre raţionalizarea şi reducerea informaţiilor contradictorii.
3. Alte grupuri sunt percepute ca neimportante (subestimarea adversarului).
4. Se fac presiuni asupra membrilor grupului pentru a adopta punctul de vedere majoritar şi de a elimina opiniile divergente, minoritare.
5. Membrii grupului îşi reprimă opiniile sau convingerile personale care nu sunt conforme cu opinia dominantă.
6. Există opinia unanimităţii, ca rod a presiunii făcute asupra membrilor grupului pentru a se conforma.
7. Grupul este protejat prin anumite persoane de informaţiile divergente sau contradictorii.
Un caz de notorietate în demonstrarea efectelor gândirii de grup îl reprezintă modul simplist de organizare şi executare a atacul american asupra Cubei, în anul 1962. O analiză statistică a deciziilor militare luate de armata americană în momentul celui de al doilea război internațional a arătat că 42% din soluţii au fost bune, 37% din soluţii au fost impuse de grupul conformist, iar diferenţa greşite.
Tehnici de diminuare a gândirii de grup:
Comunicarea de informaţii membrilor grupului asupra consecinţelor şi cauzelor existenţei situaţiei specifice grupului conformist.
• Liderul să fie imparţial şi să nu adopte nici o poziţie.
• Instruirea membrilor grupului pentru a evalua critic problemele şi a exprima îndoielile şi obiecţiunile lor.
• Desemnarea unuia sau a mai multor membri din grup drept „avocat al diavolului”.
• Dividerea grupului în grupuri mai mici în vederea evaluării separate a temei.
• Urmărirea atentă a semnalelor de avertizare ale adversarului.
5.3.Influenţa grupului asupra comportamentului individual sau colectiv.
Procesele şi funcţiile grupurilor evidenţiază în mod clar că aceste influenţează în mod clar comportamentul individual şi colectiv. Această influenţare are o mare semnificaţie pentru individ şi societate câteva consecințe ele acestei influenţe:
Facilitatea socială.
Economia de efort.
Dilema socială.
Facilitatea socială este o consecinţă a integrării în grup şi se manifestă prin îmbunătăţirea performanţelor individuale datorită tendinţelor individului de a răspunde cât mai bine la sarcinile de grup. Teoria facilităţii sociale a fost elaborată de către Robert Zagonec, care a ajuns la concluzia că, prezenţa altor persoane induce o motivaţie intensă ce sporeşte tendinţa pentru îndeplinirea de sarcini importante, fie că aceste sunt corecte sau incorecte. Alţi sociologi şi psihologi precum Robert Feldman, H. Markus, N.B. Conttrell au dezvoltat cercetările privind facilitatea socială şi au adus importante contribuţii la descifrarea mecanismelor psihologice care inflenţează activitatea grupurilor umane.
Economia de efort (lenea socială)
Max Ringelmann a descoperit că în cadrul grupului acţionează principiul „mai multe membre fac munca mai uşoară”.
Experimentul a constat în punerea subiecţilor de a trage de o funie în mod individual sau în grupuri de diferite dimensiuni. S-a constat că în situaţia îndată ce a fost solicitată o singură persoană , aceasta a dezvoltat o forţă de 85,3 de kg. Când au fost implicate mai multe persoane s-a observat o descreştere a forţei cu care s-a implicat fiecare persoană din grup. În situaţia de şapte persoane a rezultat o medie de 65 de kg; iar la grupul de 14 persoane media a fost de 61,4 kg. S-a constatat o diminuare a efortului colectiv într-o acţiune comună, fapt care a fost denumit fenomenul „economiei de efort”.
În acest caz indivizii sunt dispuşi să muncească mai puţin şi să nu răspundă pe perfect la efortul cerut de activitatea în grup.
Cauze care explică fenomenul economiei de efort:
Perceperea de către membrii grupului a faptului că o parte din aceştia sunt mai motivaţi sau mai puţin calificaţi decât ei.
Alegerea de către membrii grupului a unor scopuri mai puţin semnificative, pornind de la premiza că astfel de scopuri sunt mai uşor de concretizat împreună cu ceilalţi.
Convingerea indivizilor că eforturile lor nu pot fi cuantificate în cadrul efortului general.
Există riscul ca neimplicarea performantă a individului dominaţia colectivismului să genereze atitudini de masă (vezi comunismul).
Dilema socială – este situaţia în care membrii unui grup se confruntă cu alternativa între maximalizarea propriilor interese şi maximalizarea interesului public.
Dilema socială apare în legătură cu contextele sociale derivate din experienţa unor resurse limitate.
- Dilema socială denumită „tragedia comunelor ” a fost descrisă de Garrett Hardin într-un studiu din anul 1968.
- alte dileme sociale: dilema controlului populaţiei; dilema barierelor vamale; dilema O.P.E.C; dilema sindicalistului; dilema soldatului; dilema bugetului etc. |
|
