PPS.MyForum.ro :: TEMA X : RELAŢII INTERETNICE, RASIALE ŞI NAŢIONALE

Marya · Administrator

10.1. Grupul etnic

Oamenii se deosebesc statistic, ca mulţimi, atât din punct de vedere natural, mai ales prin nuanță pielii, ca rase, cât şi din punct de vedere cultural , mai ales prin limba vorbită, ca etnii. Aceste caracteristici reprezintă elemente obiective de delimitare a raselor şi etniilor. Grupul etnic este definit ca o populaţie distinctă în cadrul unei societăţi mai largi a cărei cultură este diferită de a sa. Membrii grupului etnic au un semnificativ sentiment al identităţii, datorită unor trăsături caracteristice comune de natură rasială, naţională şi culturală. În fiecare societate convieţuiesc persoane aparţinând diferitelor grupuri etnice, grupuri care pot fi majoritare sau minoritare. Un grup etnic se particularizează în rarisim prin diferenţele culturale în raport cu societatea: obiceiuri, îmbrăcăminte, comportamente, religie, limbă, concepţie despre viaţă. Membrii oricărui grup etnic se simt şi par uniţi între ei prin trăsăturile caracteristice proprii. Datorită acestor trăsături distincte membrii unui grup etnic se deosebesc de membrii celorlalte grupuri etnice. Între grupurile etnice din fiecare societate se stabilesc relaţii prin intermediul cărora se realizează comunicarea şi echilibrul sistemului social. Membrii unui grup etnic au o identitate distinctă, generată de un tip particular de istorie. Structura unui grup etnic conține persoane din toate grupele de vârstă şi de ambele sexe. Grupul etnic este o realitate socială concretă care rezultă din interrelaţiile şi contactele umane. Numai prin intermediul relaţiilor cu persoane care aparţinând altor grupuri etnice se pune în evidenţă identitatea fiecărui grup etnic.
Contactele umane dintre persoane aparţinând unor grupuri etnice diferite pune în evidenţă raportul dintre grupul intern şi grupul extern, unde operează conştiinţa de Noi şi conştiinţa de Ei. Aceste delimitări evidenţiază un proces esenţial şi anume etnicitatea.
Etnicitatea implică nu doar diferenţele culturale, dar presupune ca nevoie existenţa unor contacte umane, prin intermediul cărora membrii grupurilor etnice se simt ei înşişi distinctiv cultural unii faţă de alţii. Etnicitate presupune în mod obligatoriu două aspecte: conştiinţa identităţii culturale şi interacţiunea care demonstrează contactul şi implicit diferenţa culturală. Etnicitatea este o trăsătură universală.
Conceptul de grup etnic a fost folosit pentru întâia dată în S.U.A. pentru a desemna, pentru a defini pe imigranţii stabiliţi în valuri succesive în această ţară şi care se distingeau prin limbă, cultură, religie de populaţia autohtonă. S-a constatat că la a doua sau a treia generaţie s-au diminuat deosebirile dintre imigranţi şi populaţia americană. Aceste evoluţii au dus la teza privind constituirea unei naţiuni americane omogene cultural. Dar în pofida amestecului (amalgamului) etnic şi a presiunii exercitate, nu s-a realizat asimilarea grupurilor etnice care, în continuare, persistă şi se afirmă distinct în societatea americană. Specialiştii sociologi consideră că acest fenomen reprezintă o dificultate esenţială pentru viitorul Statelor Unite.

10.2.Minorităţi
Analiza relaţiilor dintre rase şi etnii din absolut orice societate pune în evidenţă atât raporturi de colaborare şi cooperare, cât şi raporturi de forţă şi influenţă. Devine evident faptul că rasa sau etnia care domină în societate accede sistematic înspre poziţii sociale majore, impunându-se astfel ca majoritară, iar rasele (etniile) dominate desced continuu spre poziţii sociale minore, devenind astfel minoritare.
În general, minorităţile sunt definite ca acele grupuri sociale care au atitudini şi comportamente specifice faţă de majoritate. Raportul majoritate/minoritate apare şi se manifestă, de regulă, în cadre statale şi el presupune delimitări legate de limbă, rasă, naţionalitate, religie etc. Relaţiile dintre majoritate şi minoritate sunt determinate de doi factori:
a) un prim factor are în vedere dimensiunea numerică.
b) al doilea factor se referă la raportul de putere şi influenţa dintre majoritate şi minoritate. De regulă, majoritatea domină numeric şi deţine pârghiile principale de vigoare şi influenţa în societate.
Se cunosc situaţii când grupul etnic, cu un număr mai mic de persoane s-a manifestat ca grup majoritar, ca majoritate şi grup dominant, deşi numeric avea statut de minoritate. De exemplu în Africa de Sud , o lungă perioadă de timp, populaţia neagră a fost dominată de grupul alb. În acest caz sociologii au discutat despre populaţia neagră majoritară numeric ca despre un grup minoritar. Elocvent în acest sens a fost şi Imperiul Austro-Ungar în care doar o naţiune sau două, scutit de a fi majoritare au dominat pe toate celelalte, deşi fiecare era majoritară pe teritoriul locuit de acestea. Minorităţile naţionale sunt identificate pe teritoriul statului unde fiinţează atât în grupuri compacte cât şi dispersate.
Grupul minoritar este o populaţie cu o conştiinţă proprie şi/sau culturală, cu relaţii stabilite numai între membrii consangvini şi care fac căsătorii endogame.
Trăsăturile grupului minoritar (după James W. Vander Zanten).
a) un grup minoritar este un grup ai căror membri cunosc discriminarea, segregarea, agresiunea sau percheziţia din partea oricărui grup dominant.
- discriminarea este determinată de diferenţele de putere dintre cele două grupuri.
b) minoritatea are o conştiinţă proprie de grup caracterizată printr-o conştiinţă a singularităţii.
- minoritatea posedă o afinitate socială şi psihologică cu cei care sunt ca ei.
c) minoritatea este caracterizată prin trăsături fizice şi culturale care o disting de grupul dominant.
- în virtutea acestor trăsături minoritarii se reunesc, iar aceasta face posibilă plasarea lor în poziţii mai puţin dezirabile în societate.
d) o persoană care aparţine unei minorităţi are o poziţie atribuită (ascriptivă), datorită căreia nu poate decide asupra statusului ei. (de exemplu – un ins nu poate să aleagă între a fi alb sau negru).
e) membrii unei minorităţi sunt obligaţi să facă căsătorii endogame.
Tipuri de minorităţi:
- minorităţi sociale:
- minorităţi naţionale.
- minorităţi rasiale.
- minorităţi politice.
- minorităţi religioase.

1. Minorităţile naţionale – s-au compus de-a lungul timpului prin convieţuire, în diferite contexte istorice, astfel:
a- la graniţa unor statului unde locuiesc şi statul de origine- de exemplu germanii din regiunea Sudeţi; danezii dinlandul Schleswig-Holstein; suedezii din insulele landului Asland.
b- prin plebiscit – de exemplu zona Malmedy care ales Belgia în loc de Germania; Klagenfurt care a intrat în componenţa Austriei în loc de cea a Iugoslaviei; regiunea Sopron care a trecut la Ungaria în loc de Austria; regiunea Saar care a cceptat să fie încorporată la Germania în loc de Franţa.
c- prin evoluţie istorică ca de exemplu minoritatea maghiară din România, cea a slovenilor din Austria, a germanilor din Gdansk, a românilor din Ungaria, a albanezilor din Serbia.
d- prin emigrare de la un stat la altul, ca de pildă kurzii şi turcii în Germania; maghrebienii în Franţa; chinezii, japonezii, portoricanii şi jamaicanii în Statele Unite ale Americii.
2. Minorităţile lingvistice fac parte din grupul larg al minorităţilor sociale. Limba este un factor care determină afirmarea unei minorităţi precum: suedezii în Finlanda; germanii în Europa de Est sau grupurile lingvistice minoritare din India care vorbesc una din cele aproximativ 100 de limbi care nu sunt recunoscute ca dominante. India are doar 14 limbi dominante la un miliard de locuitori.
3.Minorităţile religioase sunt rezultatul deosebirilor religioase care există între rase şi etnii, dar şi în cadrul aceleiaşi rase sau etnii. Minorităţile religioase apar, de regulă, în grupurile minoritare din statele unde populaţia majoritară aparţine unei alte religii.
Minorităţile religioase pot să apară în cadru aceluiaşi grup etnic sau minoritatea religioasă poate fi simultan una etnică şi lingvistică (ex. adventiştii şi baptiştii în România, ungurii din Serbia – sunt catolici).
Problema drepturilor şi a obligaţiilor minorităţilor în cadrul statului naţional:
Chestiunea este foarte mult discutată nu numai din punct de vedere ştiinţific, dar şi în plan politic şi al relaţiilor internaţionale.
Persoanele ce aparţin minorităţilor naţionale sunt egale în drepturi cu toţi ceilalţi cetăţeni ai statului, prin respectarea dreptului la identitatea lingvistică, culturală şi religioasă. Minorităţile sunt obligate să respecte legile statului în care trăiesc, să manifeste loialitate şi fidelitate faţă de statul căruia îi aparţin. Protecţia minorităţilor este reglementată pe plan internaţional, multiple documente europene şi internaţionale stabilesc măsuri de aplicare a deciziilor care garantează respectarea drepturilor minorităţilor. Ea este respectată în anumite state, România fiind un exemplu în acest sens. Drepturile minorităţilor nu sunt respectate în multe state precum: Grecia, Franţa, Moldova, Rusia.
Rolul minorităţilor în schimbarea socială
Prezenţa grupurilor minoritare în cadrul unei societăţi este un factor al proceselor de schimbare socială. Grupurile minoritare sunt un stimul constant de schimbare socială din cauza diferenţelor culturale faţă de majoritate. Minoritarii caută permanent să-şi exprime identitatea, ceea ce duce la o competiţie socială între ei şi majoritate.
Minoritarii caută să direcţioneze raporturile cu majoritatea spre facerea intereselor lor, fapt pentru care se manifestă ca un factor de presiune permanent care adesea este perceput ca un element de perturbare a ordinii sociale sau de conflict. De regulă, minoritarii se asociază cu alţi minoritari pentru a cauzează modificări sociale.
Minoritarii au un număr disproporţionat de mare de indivizi creativi şi inventivi deoarece status lor marginal îi obligă să caute soluţii de depăşire a acestei condiţii. Din necesitatea de a se integra în societate, membrii minoritari adoptă strategii creative faţă de membrii grupului dominant. Minoritatea este un element al schimbării, dar nu indiferent ce schimbare este benefică pentru societate şi chiar pentru minoritarii înşişi.

10.3. Rasa
Rasa constituie o temă predominant antropologică. Antropologia este ştiinţa despre om ca individ, grup şi specie vizând atât structura cât şi comportamentul acestor entităţi.
Din punct de vedere biologic, conceptul de rasă este exploatat în sens ştiinţific fiind considerat o subdiviziune a speciei. Biologii definesc rasa ca fiind un grup de indivizi (oameni) înrudiţi prin intercăsătorie şi care se deosebesc de alte grupuri de populaţie prin frecvenţă anumitor trăsături ereditare.
Din punct de vedere sociologic, conceptul de rasă are o accepţie prioritar socială fiind definit ca un grup de indivizi care se particularizează de celelalte grupuri ale speciei în de frunte prin caracteristicile culturale şi în secundar prin cele biologice. În biologia umană există o singură specie Homo Sapiens, apărută cu cel puţin 300 000 de ani în urmă şi care are 3 rase principale ( rasa caucaziană, rasa mongoloidă şi rasa negroidă) şi circa 27 de rase secundare. Rasa nu depinde de caracterele civilizaţiei. Nu există o rasă chineză, o rasă japoneză, o rasă americană sau o rasă latină. Rasa nu este identică cu naţionalitatea sau etnia.
Cercetările genetice au demonstrat că toate rasele sunt egale din punct de vedere biologic şi nu au evidenţiat nici o diferenţiere sensibilă în ceea ce priveşte dezvoltarea creierului. Perspectiva biologică asupra rasei arată că nu există o rasă pură pentru că grupurile umane au știut un voinic melanj în evoluţia lor biologică. Diferenţierile rasiale se datorează caracteristicilor fizice distincte fiecărei rase principale sau secundare: culoarea părului, a irisului, tipul şi gradul de pilozitate facială şi corporală, forma pleoapelor, ochilor, nasului, buzelor, capului, etc.
Perspectiva sociologică asupra rasei arată că deosebirile, decalajele culturale dintre popoare nu se datorează caracteristicilor rasiale. Ele sunt determinate de diversitatea mediilor naturale, geografice, sociale, economice şi culturale în care au evoluat diferitele popoare aparţinând, nu o dată, aceleiaşi rase.
Trebuie menţionat una alură destul de important şi anume acela că în cadrul dimensiunii sociologiei a conceptului de rasă întâlnim foarte multe stereotipuri, prejudecăţi care nu o dată au fost „valorificate” ideologic.

10.4. Discriminarea rasial-etnică
Dominarea, ca relaţie consacrată, îngăduie rasei dominante să se raporteze la rasele/etniile dominate într-un mod prestabilit, prin care judecăţile concrete de valoare referitoare la astea sau la reprezentanţii acestora sunt înlocuite cu judecăţi preelaborate. În acest fel percepţia realităţii este înlocuită cu imagini şablon, deci cu stereotipuri , care sunt atât de fixate şi de generalizate încât perfect toţi membrii rasei/etniei dominate sunt percepuţi ca identici, inclusiv excepţiile fiind interpretate, prin raţionalizare, ca dovezi ce confirmă regula.
Termenul de prejudecată vine din două cuvinte latine, prae însemnă cândva şi judicum însemnă judecată, ceea ce se poate traduce ca o judecată înainte de a cunoaşte faptele, adică o judecată anticipată, rigidă, emoţională.
Prejudecata este definită ca un set de credinţe, stereotipuri şi emoţii puternice tipic negative despre un grup de indivizi, care predispun pe un individ să acţioneze într-un anumit mod faţă de acel grup.
Prejudecata înseamnă cunoaştere, emoţie şi predispoziţie la acţiune în chip prestabilit.
Cunoaşterea (credinţele) specifică prejudecăţii se bazează pe simplicitate şi rigiditate, pe stereotipuri mentale, nesofisticate despre o realitate relativ ştiută. Dacă, spre exemplu un ţigan se comportă rău, el este considerat ca rău pentru că este ţigan, iar dacă se comportă bine, el nu este considerat ca bun, tot pentru că este ţigan.
Componenta emoţională (afectivă) specifică prejudecăţii implică sentimente şi trăiri, de regulă negative şi intense despre un grup etnic şi membrii acestuia. Prejudecata este eminamente negativă. Uneori este şi pozitivă, îndată ce întâlnim prejudecăţi care exprimă o atitudine pozitivă faţă de grupul etnic; de exemplu percepţia faţă de saşi.
Prejudecata este o atitudine retrogradă, poate fi definită şi ca absenţă a raţionalităţii. În esenţa ei, prejudecata este o atitudine, o stare mintală.
Discriminarea este definită ca fiind tratarea inegală a unui individ sau a unui grup social în raport cu unele trăsături cum ar fi apartenenţa etnică, rasială, religioasă, socială, etc.
În mod obişnuit discriminarea desemnează acţiunile unei majorităţi dominante asupra unei minorităţi dominate şi implică un prejudiciu adus minorităţii. În viaţa socială discriminarea înseamnă negarea arbitrară a privilegiilor, puterii şi prestigiului membrilor unui grup minoritar, cu nimic inferior membrilor din grupurile dominante.
Discriminarea poate fi:
- individuală – exercitată de către individ.
- instituţională. Aceasta se manifestă prin faptul că reprezentanţii rasei dominante încadrează şi deţin posturile cheie în instituţiile sociale (guvernamentale, şcolare, sanitare, economice).În acest mod discriminarea pătrunde în structurile şi funcţionalitatea instituţiilor şi se transformă în discriminare instituţională.
Discriminarea este de mai multe feluri (se manifestă sub mai multe forme):
- evitarea pasivă.
- verbalizarea negativă.
- activă şi violentă.
Atitudinile discriminatorii nu se manifestă numai din parte grupurilor dominante ci şi de către cele dominate. Preferinţa exclusivă pentru propriu grup este o expresie de discriminare numită autodiscriminare.
Prin optica unidirecţională a sterotipurilor şi prejudecăţilor raportate în mod prestabilit la viaţa socială, realitatea este împărţită arbitrar, într-o parte pozitivă aparţinând de rasa dominantă, şi o parte negativă, care include toate rasele dominate. Prin extensie şi mentalitatea se divide valoric în convingerea superiorităţii rasei dominante şi a inferiorităţii raselor dominate, devenind astfel rasism.
Rasismul este un proces de discriminare produs pe un set de credinţe şi ideologii conform cărora rasele omeneşti se pot clasifica în rase superioare şi rase inferioare pe baza caracteristicilor biologice fundamentale diferite cu care sunt înzestrate. Rasismul este o creaţie a epocii moderne.
Din antichitate şi până în secolul al XVI-lea, religia a fost unicul criteriu de discriminare. Reforma lui Martin Luther (1517) a introdus un nou criteriu de discriminare legând sentimentul religios de etnie (protestantismul german). Iluminismul a adus ideea evoluţiei şi implicit a dezvoltării inegale a etniilor şi a raselor. Contele de Gobineau (1835 – 1857), într-o lucrare intitulată „Essai sur l'inégalité des races humaines”, a susţinut superioritatea populaţiilor nordice asupra tuturor celorlalte populaţii.
Rasismul este o ideologie care caută să justifice relaţiile de putere dintre grupurile rasiale. Acesta proclamă inegalitatea genetică ca fiind ceva înnăscut şi imuabil între rase şi argumentează necesitatea creării şi menţinerii unui sistem de stratificare datorat diferenţelor rasiale. Rasismul promovează teza necesităţii unei ordini ierarhice între rase, culturi şi civilizaţii, unele fiind considerate superioare şi altele inferioare ceea ce ar justifica dominaţia primelor asupra celorlalte. Doctrina rasistă proclamă necesitatea de a se menţine puritatea etnică prin interzicerea căsătoriilor mixte şi a relaţiilor sexuale între rase diferite.
Rasismul a fost şi este generat atât de motive economice ( politica colonială, războaiele de agresiune, oprimarea unor grupuri minoritare, sclavia modernă) cât şi de variaţiile culturale şi caracteristicile fizice specifice diferitelor popoare şi etnii.

10.5. Strategii ale grupurilor dominante faţă de grupurile minoritare
Grupurile dominante acţionează în relaţiile cu grupurile minoritare pe baza unor strategii, a unor politici menite să impună un anumit mod de acţiune faţă de problemele specifice minorităţilor.
Tipuri de politici:
- asimilarea
- pluralismul etnic
- protecţia legală a minorităţilor
- transferul de populaţie
- subjugarea
- exterminarea
Asimilarea – se referă la fuziunea culturală în care două grupuri etnice se amestecă într-atât încât devin o entitate. Milton G. Gordon – a pus în evidenţă 7 mărimi ale asimilării: asimilarea culturală; asimilarea structurală; asimilare maritală; asimilarea de identificare; asimilarea receptivă (absenţa prejudecăţii); asimilarea civică (absenţa conflictului de valori şi de puteri); comportament receptiv (absenţa discriminării).
Asimilarea poate fi naturală şi forţată. Asimilarea naturală are loc în relaţiile directe între grupurile etnice. Ea apare din nevoia de consolidarea a vieţii politice, economice şi sociale şi se realizează în principal prin căsătorii mixte. Asimilarea forţată se face printr-un sistem de măsuri guvernamentale sau politice, care presupune suprimarea folosirii limbii şi valorilor culturale ale minorităţii.
Pluralismul etnic reprezintă politica prin care minorităţile sunt menţinute la dimensiunile lor istorice şi culturale.
Protecţia legală a minorităţilor reprezintă o strategie prin care se asigură mijloacele politice, juridice şi substanțe de protejare a lor.
Transfer de populaţie constituie o soluţie propusă pentru soluţionarea unor puternice conflicte etnice. Spre exemplu, în anul 1972 ăn urma conflictului intern din Uganda, populaţia asiatică a plecat din ţară. O situaţie asemănătoare s-a înregistrat în fosta Iugoslavie, când din cauza epurărilor etnice diferite minorităţi au fost obligate să îşi părăsească zonele de locuit şi să plece în statele unde etnia respectivă era majoritară (vezi sârbii din Kosovo).
Subjugarea minorităţilor este strategia prin care se urmăreşte integrarea lor în societate şi conducerea lor de către majoritate.
Exterminarea se manifestă în societăţile în care culturile raselor sunt incompatibile, conflict interetnic atât de grav încât se apelează la distrugerea fizică a unui grup etnic. Spre exemplu: nord-americanii au ucis mai mult de două treimi din populaţia indiană; în anul 1905 în Imperiul Otoman au fost ucişi peste 1,5 milioane de armeni; între anii 1939 – 1945, circa 6 milioane de evrei, ţigani şi slavi au fost ucişi de către nemţi; în cei zece ani de război civil (1990 – 2000) în fosta Iugoslavie au fost ucişi din considerente etnice, pe urmă unele surse, peste 400.000 de oameni.