PPS.MyForum.ro :: TEMA XII : EDUCATIA - Vizualizare subiect 160 pe pps.myforum.ro

Marya · Administrator

12.1. Conceptul de educaţie
Pentru a-şi asigura continuitatea, societatea este condiţionată să transmită noilor generaţii cunoştinţele, deprinderile, atitudinele şi comportamentele necesare, adică să le educe. Procesul e educaţie se desfăşoară iniţial informal, în familie, ulterior formal, în instituţii specializate ( grădiniţe, şcoli, gimnazii, licee, facultăţi şi doctorate), în perspectiva unor obiective precise, pe baza unor programe şi metode standardizate şi cu susținerea unui personal specializat.
Educaţia este un fenomen social distinctiv rezultat din acţiunea unor indivizi asupra altor indivizi în scopul transmiterii culturii prin învăţare individuală şi colectivă. Educaţia este, deci, un raport între oameni: unii pregătesc pe alţii ceea ce implica un proces complex de modelare, influenţare şi transmitere. Procesul educativ poate exista numai în cadrul unui proces interactiv. În această interacţiune un individ sau un grup de indivizi urmăresc pregătirea altor persoane, iar astea acceptă benevol sau sunt obligate să primească această pregătire.
Educaţia nu înseamnă numai procesul de transmitere a informaţiilor privind cultura la noile generaţii ci ea implică un proces mult mai complex de modelarea şi formare o noilor caractere în conformitate cu un cod etic şi de valori specific comunităţii. Prin procesul educativ se întreprind acţiuni directe sau indirecte asupra tuturor categoriilor de vârstă, educaţia cunoscând forme de manifestare în raport de contextele sociale şi nivelurile de organizare din societate. Fiecare individ se caracterizează prin educabilitate – respectiv perseverenţa omului în procesul de educare şi de dobândire a experienţei ca potenţial uman la naşterea şi stadiul de fiinţă umană ca realitate, conştientă de existenţa sa. Sfera educaţională cuprinde un complex de influenţe şi acţiuni conştiente de formare şi creștere a fiinţei umane. Educaţia este un proces specific naturii umane şi indiferent ce act educativ are o finalitate perceptibilă.
Educaţia iniţială, axată prioritar pe valori concrete - în majoritatea lor naţionale şi locale - ajută la unitatea modului de gândire, simţire, exprimare şi comportament la formarea sentimentului naţional, riscând să degenereze în naţionalism, în timp ce educaţia superioară, axată prioritar pe valori abstracte - în majoritatea lor universale – contribuie la diversitatea modurilor de gândire, simţire, exprimare şi comportament, riscând să degenereze în cosmopolitism.
Ca proces de formare longitudinală, de selecţie succesivă şi de repartizare diferenţiată, educaţia contribuie major la valorizarea potenţialului nativ al indivizilor. Prin proiectarea sa pe obiective ferme şi prin realizarea sa în colectivităţi, educaţia pregăteşte sistematic generaţiile în spiritul disciplinei instituţionale şi al relaţiilor interpersonale. Concentrând resurse intelectuale de mare potenţial, instituţiile educaţionale, mai ales cele universitare, constituie factori importanţi de creaţie şi progres social.
Educaţia depinde de competenţa trunchiului didactic, de inteligenţa copiilor, de suportul material (bază materială şi finaţare) şi de deschiderea motivaţională de care beneficiază copiii. Întrucât în societate se manifestă inegalitate socială, se află riscul ca mulţi tineri dotaţi intelectual aparţinând claselor defavorizate, dar lipsiţi de suportul material şi deschiderea motivaţională adecvate, să nu poată să finalizeze procesul de educaţie. În acest fel copiii din clasele favorizate, mulţi nedotaţi intelectual, urmează formele cele mai înalte de educaţie, în timp ce copiii din clasele nefavorizate, inclusiv majoritatea celor dotaţi intelectual, se opresc pe deosebite nivele ale procesului de educaţie. Prin aceasta ierarhia socială nu promovează întotdeauna valorile reale, iar educaţia reproduce, într-o anumită măsură, inegalităţile sistemului.
Trăsăturile educaţiei:
Procesul educative distinge printr-un set de trăsături intrinseci:
a) – caracterul ei specific uman.
b) – universalitatea.
c) – caracterul permanent.
d) – diferenţierea ei în funcţie de contextele reale în care acţionează.
e) – caracterul naţional.
Aceste trăsături ne demonstrează că procesul educativ este un factor formativ şi nu un proces de dresaj sau de domesticire. Educaţia pune la dispoziţia factorului modelator – individ, grupuri de indivizi sau societatea în întregul ei - mijloace, metode şi configurații de socializare a individului.

12.2.Forme şi soiuri de educaţie
Diferenţerea tipurilor de educaţie se face în funcţie de mai numeroase criterii precum natura instituţională, vârsta, domeniul de acţiune, criteriul psihologic etc.
a. Diferenţiere formelor de educaţie din punct de vedere instituţional:
Educaţia formală – este forma educaţională întâlnită în cadrul instituţiilor şcolare sau în alte instituţii de educaţie publică în care baza procesului educativ îl reprezintă existenţa unor programe prestabilite, infuzarea acestora făcându-se sub îndrumarea unui personal specializat şi format la rândul lui in instituţii specializate. Relaţia educator – educat se desfăşoară sub incidenţa unor norme şi reglementări stabilite de către factorii de vigoare ce conduc societatea în acel moment. Este o înfățișare educaţională ce mulează individul sub influenţa factorilor de putere.
Educaţia nonformale – se mai cunoaşte sub denumirea de educaţie extraşcolară. Este o formă educativă ce cuprinde toate metodele şi mijloacele de instruire pe care educatorul şi educatul le susţin deliberat şi ambele părţi acceptă să comunice între ele în afara sistemului educativ şcolar. Este o aspect educativă acceptată de cele mai multe ori benevol de cele două părţi implicate in procesul educaţional şi de cele mai multe ori are un impact mai profund decât sistemul educativ formal.
Educaţia informală – sau educaţia indirectă, are loc fără o afirmare voită a educării din bucată educatorului şi din partea educatului, ea acţionează spontan în cadrul relaţiilor şi intercţiunilor sociale. Este o formă educativă concepută mai ales prin intermediul modelelor pe care şi le alege subiectul supus procesului educaţional şi are o influenţă puternică mai ale în prima parte a procesului de socializare a individului.
b. Diferenţierea formelor de educaţie în raport cu vârsta
Din acest punct de vedere procesul educaţional asupra individului are loc pe tot parcursul vieţii sale biologice, cu influenţe mai mari sau mai mici în funcţie de mai mulţi factori. Acest lucru ne arată că procesul educativ este continuu, permanent şi modificabil.
- educaţia preşcolară
- educaţia şcolară.
- educaţia adulţilor.

c. diferenţierea formelor de educaţie după criteriul psihologic:
- educaţie intelectuală.
- educaţie fizică.
- educaţie afectivă.

d. diferenţierea din punct de vedere al domeniului de acţiune:
- educaţie generală.
- educaţie profesională.
- educaţie culturală.
- educaţie pentru civilizaţie.
Analizând varietatea formelor şi tipurilor de educaţie, se relevă diversitatea actelor educative ceea ce demonstrează că educaţie este un proces complex de acţiune şi interacţiune din componentă unui individ sau a unui grup de indivizi asupra altui individ sau grup de indivizi cu scopul implementării unui model promovat de societatea respectivă.

12.3.Funcţiile educaţiei
Educaţia îndeplineşte anumite funcţii în societate, de aceea ea se bucură în societate de un anumit statut care ar necesită să fie privilegiat.
Funcţia de igienă a copiilor În conformitate cu exigenţelele acestei funcţii se consideră că fără o îngrijire organizată sistematic şi permanent din fracțiune familiei şi a instituţiilor sociale, nu se poate asigura creşterea, evoluția fizică şi intelectuală a copiilor. Fiinţa umană cunoaşte cel mai prelungit proces de îngrijire, creştere şi educare.
Funcţia de transmitere a experienţei de viaţă şi de muncă - exprimă imperativul educării noilor generaţii în spiritul moştenirii lăsate de generaţiile anterioare. Continuitatea între generaţii şi continuitatea istorică nu este posibilă fără această asimilare a de către tineri a experienţei acumulate în timp. Prin asumarea acestei funcţii de către actul educativ se realizează stabilitatea şi echilibrul social scutit de ca aceasta să însemne o preluare ca atare a moştenirii, dimpotrivă ea are loc în cadrul raporturilor între generaţii în forma contradicţiei între ele.
Funcţia de pregătire a copilului ca membru al societăţii – cade în sarcina acțiunii educativ viaţa socială nu ar fi posibilă dacă omul nu ar cunoaşte cum este organizată societatea, dacă nu ar fi conştient de locul lui în viaţa socială, de drepturile şi răspunderile ce-i revin. În absolut orice societate fiecare individ tinde spre un loc ideal, de aceea toate acţiunile sale se îndreaptă pentru construirea acestui ţel. În virtutea acestui fapt, copilul devine o fiinţă conştientă de locul şi rolul său în societate, dar şi de limitele procesului de integrare socială, pe care caută să le înlăture sau măcar să diminueze din efectele acestora asupra evoluţiei personalităţii sale.
Funcţia de transmitere a valorilor culturale – prin procesul educaţional se oferă individului setul de valori morale şi culturale ale comunităţii din care face parte.
Funcţia de dezvoltarea a capacităţilor de asimilare, înţelegere şi interpretare a valorilor culturale.
Valorile morale şi culturale transmise de la o generaţie la alta au, mai ales în societăţile tradiţionale, un impact mai puternic asupra individului decât cunoştinţele transmise pe căile de comunicare în masă. Prin aceste cunoştinţe morale şi culturale primite, individul este introdus în societate şi iniţiat în idealurile, normele, aspiraţiile şi mentalităţile comunităţii căreia îi aparţine.