PPS.MyForum.ro :: Tineretea - Vizualizare subiect 113 pe pps.myforum.ro

Marya · Administrator

PERIOADA TINEREŢII*

Perioada tinereţii* (25-35 ani) este de stabilizare şi maturizare biopsihică deplină în care subidentităţile sociale, profesionale, maritale, paren-tale se echilibrează prin câştigarea unui statut şi rol cu influenţe pertinente pentru evoluţia personalităţii şi comportamentului tânărului.
Tineretul zilelor noastre se caracterizează printr-o atenţie specială acordată vieţii sociale şi politice ca şi prin integrarea în profesie. Pe urmă o puternică acumulare de cunoştinţe din perioadele anterioare, tineretul este matur biologic şi psihic, pregătit pentru a se adapta la noile condiţii. La întrebarea ce îi este specific unei maturităţi reuşite, Freud răspunde că iubirea şi munca sunt cele două dimensiuni care definesc maturizarea. Iubirea se realizează, la această vârstă, prin căsătorie, iar munca prin câştigarea identităţii profesionale. (Emil Verza, 1993)
Frământările sociale, politice, frecventele seisme economice din lu-mea contemporană fac să sporească dificultăţile cu care se confruntă tine-retul şi să erodeze, pentru unii, o parte din aspiraţiile şi mentalităţile constituite în perioada adolescenţei. Acestea presupun nu numai o pre-gătire mai bună a tânărului, dar şi investiţii psihice pentru a crea structuri personale şi comportamentale care să faciliteze coechilibrarea individu-lui la un astfel de mediu. În societăţile anterioare nu se ridicau atâtea nereguli şi tutela părinţilor (cu dependenţa economică şi afectivă) se prelungea şi în această durată ceea ce a făcut ca tânărului ce se încadrează în această etapă să i se acorde mai puţină atenţie pe linia investi-gaţiilor concrete. În ultimul timp, psihologia vârstelor acumulează date tot mai interesante din cercetările organizate a tot mai multor autori.
În perioada tinereţii* apare o tendinţă conturată de a observa conţinu-tul de valori al umanităţii, nivelul atins de aceste valori cu care este pus să se confrunte şi măsura în care este pregătit să răspundă cerinţelor vieţii reale. Spre deosebire de perioadele anterioare, în tinereţe se diferenţiază, se conştientizează prezentul de viitor şi se adoptă un mod personal de prospectare cu încărcătură afectiv-motivaţională pentru contribuţia ce şi-o recomandă să o aducă la destinele lumii. În acest context, tânărul devine sensibil şi recalcitrant la întâlnirea cu nonvaloarea, noncompetenţa şi la persoane devalorizate sau depăşite de evenimente, dar este receptiv la cele care au calităţi deosebite, interesante şi îşi aduc o contribuţie la un domeniu sau altul. Încă din etapa de trecere spre perioada tinereţii (20-24 ani, a adolescenţei prelungite) au loc o succesiune de restructurări ale planului intern şi se manifestă caracteristici specifice adultului tânăr. Prin dezvol-tarea tipului paternal caracteristic societăţii moderne cu ritmul său trepi-dant, tânărul se orientează tot mai mult spre angajarea socială, spirituală şi productivă. Ca urmare, tipul de relaţii devine teribil de complex deoarece trebuie respectată ierarhia profesională, socială şi se stabilesc configurații de intercomunicare funcţionale pentru planul cunoaşterii. Alte tipuri de relaţii noi sunt cele ce privesc constituirea familiei şi implicarea în viaţa sexuală a acesteia. Încă din subperioada adolescenţei prelungite, tânărul se confruntă cu situaţii diverse cum ar fi cele legate de terminarea studii-lor pentru unii, serviciul militar sau angajarea într-o muncă salariată pentru alţii. Mai cu seamă, acest ultim formă echivalează cu câştigarea statutului social de adult şi dobândirea autonomiei economice ce presu-pune o mai mare independenţă faţă de părinţi şi creează posibilitatea constituirii propriei familii. Dar tânărul este frământat de situaţia de pro-vizorat rezultată din nesiguranţa locului de muncă, a stabilirii confortului de locuit, a incertitudinii cu privire la asigurarea celor necesare traiului, a provocărilor sentimentale ce se pot ivi etc. (Emil Verza, 1993)
Mulţi autori, printre care D. Levinson, consideră vârsta tânără ca fiind plină de vigoare fizică, cu manifestări remarcabile de inteligenţă, memo-rie, abilităţi, aptitudini, dezvoltate maximal şi care favorizează un bun randament în activităţile desfăşurate.
Erik Erikson apreciază vârsta tinereţii ca fiind dominată de amplifi-carea identităţii sociale şi îndeplinirea de sarcini complexe care duc la formarea unui statut specific aspiraţiilor sale. La acestea, autorul amintit, îmbogățește dezvoltarea intensă a intimităţii prin trăirea experienţei dragostei şi începutul vieţii de familie. Noul statut, de partener, implică, pe lângă satisfacţiile respective şi sacrificii, compromisuri în care se includ, în unele situaţii, abateri de la regulile morale pe care tânărul le credea ca fiind imbatabile. Apariţia unui copil în familie conştientizează mai bine statutul de părinte şi se acumulează experienţă pentru îndeplinirea acestui rol. Cercetările relevă că tinerii nu au o pregătire corespunzătoare pentru depăşirea fără dificultăţi a rolului respectiv şi mai ales, pentru evitarea unor sisteme afective între parteneri generate de asemenea situaţii. Tânăra mamă este confruntată şi cu probleme legate de educaţia copilului, de creşterea şi îngrijirea sa. (Emil Verza, 1993)
Activitatea* din familie impune o preocupare mai intensă pentru treburile gospodăreşti şi satisfacerea nevoilor acesteia. Ocupaţiile legate de locul de muncă sau de terminarea studiilor se adaugă la regimul zilnic ceea ce face ca distracţiile să fie mai puţine. Dar lecturile, activităţile ludice în grup şi vizitele persistă în noua familie. Tânărul se antrenează cu plăcere în jocul copiilor pe care îl organizează şi îl direcţionează. Când apar copiii, persistă plimbările pe jos, vizionarea TV, citirea de literatură beletristică şi de specialitate, de educaţie şi sănătate, antrenarea în acti-vităţi culturale şi politice. (Emil Verza, 1993)
Spre sfârşitul perioadei (32-35 ani) în familie viaţa devine mai sta-bilizată. Organizarea timpului liber şi a vacanţelor se face în funcţie de mijloacele financiare. Se remarcă o orientare mai realistică a tinerilor în care manifestările sunt centrate pe activitatea profesională. Interesul pen-tru profesiune îşi pune pecetea asupra întregii activităţi psihice, inclusiv asupra capacităţilor senzorial-perceptive, intelectuale, aptitudinale şi a disponibilităţilor afectiv-motivaţionale.
Dezvoltarea psihică* se realizează sub influenţa exercitării profesiei. Deşi au fost acumulate experienţe interesante până la această vârstă, pla-nul senzorial-perceptiv se structurează prin sintetizarea datelor şi spori-rea capacităţii de discriminare.
Sensibilitatea vizuală devine mai ușoară printr-o estimaţie cât mai corectă. Cu toate că văzul intră în declin în jurul vârstei de 30 ani, informaţiile bogate pot suplini aceste mici dificultăţi şi crează modalităţi complexe de adaptare. Alte tipare senzoriale cum ar fi auzul, tactul, simţul echilibrului etc. ajută la acţionarea capacităţii de receptare organizată şi la dezvoltarea competenţelor discriminative ce duc la sporirea abilităţilor şi îndemânărilor în diferite domenii de activitate.
Dezvoltarea intelectuală în ansamblu cu progrese evidente pe linia gândirii, înţelegerii, inteligenţei, memoriei, imaginaţiei şi limbajului nu îl absolvă pe tânăr de a învăţa şi a se perfecţiona permanent căci procesul de perimare profesională şi înlocuirea unor profesii prin altele acţionează în lumea modernă, cu mare rapiditate.
În această perioadă* putem vorbi de unele particularităţi ale învăţării. Astea privesc în debutantul rând, modificările dintre proporţia învăţării programată social şi aceea bazată mai mult pe autodidacticism care devine dominantă în raport cu prima. Şi învăţarea incidentală şi cea originală câştigă teren faţă de învăţarea organizată sistematic. La acestea se adaugă însuşirea complexă de cunoştinţe tehnice şi economice prin învăţarea ocupaţională. Învăţarea ocupaţională determină specializări profunde în domeniile în care lucrează fiecare.
Studiile de psihologie, mai cu seamă cele ale lui Kraepelin au înregistrat modificările curbei muncii pe oră, pe zi, săptămână, trimestru. Astfel, s-a constatat o creştere a curbei în cursul dimineţii ca apoi spre prânz, să scadă, ca urmare a instalării oboselii şi să atingă pragul cel mai scăzut după masă când intervine digestia. Curba urcă uşor, spre sfârşitul zilei de muncă, fapt pus pe seama satisfacţiei de a încheia activitatea. Pe parcursul săptămânii curba randamentului creşte până la mijlocul acesteia şi descreşte spre finalul ei. Desigur, există diferenţele individuale din acest punct de vedere. Fenomenul are la bază şi faptul că oboseala nu este numai obiectivă ci şi subiectivă ce se produce din numeroase cauze: motivaţia şi interesul scăzut pentru activitate, lipsa de satisfacţie, eşecuri repetate, câştigul redus, tensiuni şi conflicte în grup, suferinţele somatice sau psihice, nivelul scăzut al espectaţiei personale ş.a. (Emil Verza, 1993)
Este ştiut că tinerii, atât în urma oboselii fizice cât şi psihice, se refac relativ repede. În ansamblu, sunt mai mulţi factori care contribuie la refacerea organismului, ponderea acestora este în funcţie de particulari-tăţile psihoindividuale ale tânărului şi de condiţiile în care acţionează. Promovările, stimulările morale şi materiale, ambianţa pozitivă, confor-tul psihic la locul de muncă, reprezintă numai o parte din aceşti factori. Se pare că identificările clare cu atitudini pozitive sau dificultăţile de identificare distracție un rol aparte în evitarea fenomenului de oboseală şi ajungerea la performanţe profesionale remarcabile ori dimpotrivă, se instalează plictiseala, slabul impuls şi un randament redus. În momentele de dilatare a subidentităţilor profesionale şi sociale tânărul este ancorat în responsabilităţi şi se formează o expansiune pe linia autorealizării. În tinereţe aceste variante se corelează cu dezvoltarea subidentităţii de soţ şi de părinte ceea ce echivalează cu un echilibru relativ stabil instalat la nivelul personalităţii. Subidentitatea de soţ (maritală) şi de părinte (pa-rentală) determină roluri şi statute noi, îl individualizează pe tânăr, pe de o parte, iar pe de altă parte, îl determină să adopte atitudini comune şi corelate cu cei din jur pentru a menţine coeziunea familiei.
Integrarea profesională şi socială a tineretului este dependentă de calităţile persoanei, dar şi de condiţiile obiective. Nivelul şi extinderea integrării denotă calitatea de adaptare, iar satisfacţiile trăite contribuie la menţinerea stării de sănătate şi la stimularea dezvoltării personalităţii. Dilatarea subidentităţii* profesionale şi sociale se realizează în situaţii de confort şi de evaluare pozitivă a activităţii. Tânărul manifestă preferinţă pentru un loc de muncă deschis, de care să se simtă legat şi cu care să poată comunica, să-i fie respectate şi evaluate perfect eforturile. Prin structura lor unele profesii au un coeficient de stress mai mare decât altele şi implică o competenţă acută sau lentă. Ca urmare, acţionează filtre discriminaţi ve cărora tânărul trebuie să le facă faţă. Adeseori intervin surprize legate de aspiraţie şi ceea ce i se oferă prin exercitarea profesiu-nii, în multe situaţii se formulează cerinţe ce presupun însuşiri legate direct de activitate şi se anulează relativ acumulările şcolare care au implicat atâtea eforturi în anii anteriori, fapt ce provoacă anxietăţi şi dificultăţi de adaptare. Lipsit de îndoială, structura profesiuniilor compune o diferenţiere discretă a tinerilor atât prin aport şi adaptare cât şi prin den-sitatea de rol şi statut. Aceste diferenţieri determină atitudini care au la bază şi tipologia personalităţii şi chiar cele legate de sex: Unele cercetări au demonstrat că ființele de sex feminin sunt mai anxioase în raport cu procesul de integrare social-profesională şi trăiesc dramatic insucce-sul. Dificultăţile sporesc, şi la femei şi la bărbaţi, pe fondul unor tipologii (structuri nervoase) labile sau a unor temperamente neechilibrate, privat de capacitate de efort şi cu tendinţe autiste.
Mulţi autori subliniază faptul că vârsta dintre 20-25 ani se caracteri-zează printr-o pronunţată amprentă eterogenă în manifestări, atitudini şi comportamente. Şi acesta a fost un pretext de a se considera subetapa respectivă ca făcând parte din adolescenţa prelungită cu caracteristicile de instabilitate şi diversitate ale copilăriei. Dar, mai târziu această vârstă se întră într-un platou de relativă linişte şi o mai mare stabilitate ca urmare a maturizări biologice şi psihologice. (Emil Verza, 1993)
Trebuie remarcat că inadaptările verbale, profesionale, familiale etc. se menţin relativ ridicate în perioada tinereţii. Pe acest plan, incidenţa infracţionismului ce este accentuată între 25-30 ani, dereglează adaptarea tânărului şi expansiunea armonioasă a personalităţii sale. Dereglările per-sonalităţii se reflectă în planul comportamental şi în raport de profunzi-mea lor se extind în toate formele de activitate având tendinţa de a se consolida ca deprinderi negative în relaţionareacu cei din jur. Dereglările uşoare, scutit de o incidenţă prea mare asupra desfăşurării relativ naturale a activităţii se înscriu în psihopatologia marginală, dar îndată ce ele crește comportamentele aberante şi prezintă o simptomatologie complexă se subsumează marii psihopatologii. Evoluţia unor întocmai tulburări se produce*, de obicei, de la simplu la complex: în faza de început astfel de tineri se manifestă dominatori, egoişti, egocentrişti, ostili, zgomotoşi ca apoi să devină violenţi, nestăpâniţi, irascibili, indiferenţi faţă de viaţa socială şi profesională, rigizi şi infractori, J. Pinatel precizează că tul-burările comportamentale mai grave ce degenerează în comiterea de infracţiuni au la bază o pronunţată labilitate afectivă. În aceste cazuri subiectul nu poate adopta modalităţi eficiente de a se descurca în situaţii relativ dificile şi ia decizii care îl duc la comportamente imprevizibile. Stările conflictuale şi de frustraţie guvernează toate acţiunile sale. Per-sistenţa acestora şi existenţa unui anturaj nefavorabil determină atitudini de înşelătorie, ftirt, ftiga de acasă, vagabondaj, prostituţie, acte de van-dalism, tâlhărie. Asemenea feluri devin mai grave când Ii se asociază tulburări de sexualitate manifestate prin perversiuni sexuale, homosexualitate, lesbianism etc, ce pot afecta toate palierele vieţii psihice şi în special, cele afective şi spirituale.
Analizând condiţiile* care pot genera tulburări carnale la tineri, noi am considerat că se pot împărţi în următoarele:
1. - incidente senzuale cauzate de evenimente ce au avut loc în copilărie sau pubertate ca urmare a seducţiei unui homosexual ori prin. producerea incestului, a violului;

2. - absenţa unor eșantioane erotice corecte din familie ce puteau fi urmate de tineri;
3. - absenţa sau izolarea faţă de alţi copii şi educaţia neadecvată ce pot genera teamă faţă de sexul opus şi neperceperea unor modalităţi de relaţionare cu cei din jur;
4. - imaturitatea generală şi dependenţa excesivă faţă de alţii, ceea ce nu facilitează formarea spiritului de responsabilitate;
5. - teamă excesivă, anxietate şi opozabilitate în familie, şcoală, loc de muncă ce favorizează o tensiune sporită care se poate descărca sub forma unor hiperacţiuni sexuale;
6. - viaţa excesiv de austeră ori deprivarea de relaţii sociale, de distracţii, de participare la viaţa cotidiană.
R. Mucchielli analizează factorii psihosociali, cu accent pe cei so-cio-afectjvi şi educaţionali, care determină tulburări comportamentale la tineri şi arata că acestea se exprimă în situaţiile: a) respingerea societăţii în general şi a colectivului din care face parte în special; b) denaturarea perceperii sociale a altora; c) imposibilitatea de a aprecia şi prevedea consecinţele ce decurg din unele acte şi d) imposibilitatea de a mai accepta rolul social pe care l-a avut premergător comiterii actelor delictuale. Alţi autori, printre care şi E. Durkheim , evaluează tulburările de com-portament prin adoptarea distincţiei între normal şi patologic. Autorul respectiv este de părere că faptele exercitate ce aparţin speciei sunt nor-male, iar cele de excepţie întâlnite la o minoritate au caracter patologic.
Ulterior*, spre sfârşitul perioadei tinereţii (35 ani) fenomenul se ate-nuează şi are loc o repliere spre situaţiile de linişte, confort şi implicare în activitate. Educaţia şi condiţiile de viaţă pe care le traversează lânărul divertisment un rol important în creșterea unor structuri de personalitate implicate în procesul adaptării şi integrării. Observaţiile curente şi cer-cetările efectuate pe grupuri de tineri au dus la concluzia că implicarea în responsabilităţi mai deosebite încă din perioada pubertăţii sau a adoles-cenţei facilitează integrarea în normele şi valorile sociale. Astfel, grijile şi preocupările impuse de întreţinerea familiei prin pierderea părinţilor, a responsabilităţii ce intervine prin căsătorie maturizează mai de timpuriu pe tânăr şi îi sporeşte spiritul de seriozitate în activităţile desfăşurate.
Integrarea în societate este facilitată şi de faptul că tânărul a devenit deja conştient de necesitatea convieţuirii în colectiv şi de posibilul său aport la îmbogăţirea valorilor sociale. Pentru aceasta el se implică într-o activitate complexă, plină de dăruire şi perseverenţă, de înţelegere şi apreciere a calităţilor altora la care experimentează să-şi armonizeze propriile sale comportamente. Normele morale sunt însuşite şi concepute prin prisma vederilor colectivului faţă de care manifestă sinceritate şi ataşa-ment. Se manifestă o adevărată pasiune pentru cunoaştere şi intoleranţă faţă de ignoranţă qu expectaţii înalte de afirmare a personalităţii în do-meniul pentru care opţiunea a ajuns clară. Tânărul deține interese conturate pentru aptitudini şi stiluri personale de comportament, verbale, acţionale, tehnice şi ocupaţionale în care se poate realiza şi proiecta cu reuşite tot mai evidente. La cei cu un set de învăţare înaltă se bazează pe supermotivaţie ce creează zone de stârnire continuă pe direcţia achi-ziţiilor şi a dezvoltării rolurilor şi a statutelor culturale, profesionale, sociale. Stratificarea cunoştinţelor şi sublimarea unor fapte cu care ope-rează gândirea exprimă ceea ce plastic denumea M. Ralea apetitul inteli-genţei. Constituirea concepţiei despre lume şi viaţă ne indică spaţiul şi timpul traversat de tânăr în devenirea şi proiecţia personalităţii sale. (Emil Verza, 1993)
În tinereţe se manifestă extrem de activ utilizarea de cunoştinţe şi operarea cu concepte abstracte care pune în evidenţă forţa abilităţilor intelectuale. Exprimarea inteligenţei prin sisteme simbolice presupune o activitate complexă de înţelegere în care este implicată percepţia socială alimentată de roluri şi statute învăţate. Vocaţia pentru un anumit gen de activitate este bine conturată, ceea ce face ca tânărul să depună eforturi susţinute în vederea afirmării sale şi proiectarea dorinţelor de a ocupa o anumită poziţie profesională, culturală, socială. Problemele profesiona-lizării şi perfecţionării ocupă un loc central în activitatea desfăşurată, creind un cadru larg de concepere a rolului ce poate fi îndeplinit şi a atingerii idealului de viaţă. Tinerii sunt sensibili la îmbunătățirea perceperii de sine şi la felul în care imaginea lor este reprezentată de ceilalţi. Ei doresc un statut diferenţiat şi depun eforturi pentru o exprimare complexă a însuşirilor de personalitate valorizând mai bine relaţiile cu cei din jur. Constituirea* identităţii trece printr-un profund proces de restructurare ca urmare a dilatării subidentităţii familiale, cultural-sociale, ocupaţionale şi axiologice. Un asemenea proces poate genera tensiuni, conflicte şi frustraţii din care tânărul iese învingător prin adoptarea unor modele acţionale ce valorifică maximal caracteristicile personalităţii sale mature şi în umplută forţă creatoare, cu echilibrări şi adaptări adecvate mediului. Adaptarea se realizează printr-o intelectualizare a modului de organizare a vieţii personale, profesionale şi sociale.
Pornind de la nivelul psihicului uman, personalitatea tânărului este constituită din patru subsisteme întâlnite şi la adult.
1. Subsistemul operaţional din care rezultă acordul dintre realitate şi cerinţele acesteia cu înglobarea regulilor de viaţă, de conduită şi trăirile interne. Prin intermediul acestui subsistem se optimizează interrelaţiile cu mulțimea înconjurătoare cu implicarea potentelor energetice şi de re-cepţie de care dispune fiecare subiect. În acelaşi timp, subsistemul ope-raţional facilitează intervenţia celorlalte subsisteme ce duc la acumulări de informaţii, cunoştinţe, experienţe şi organizarea conduitelor pe toate direcţiile.
2. Subsistemul emoţional, al trebuinţelor biologice, psihologice şi social-culturale ce facilitează instalarea de reacţii de acceptare sau sancţionare a trăirilor interioare şi a efectelor din planul comportamental.
3. Subsistemul structurilor sinelui care cuprinde perceperea, repre-zentarea, idealul de sine (material, cultural, social) şi nevoia de afirmare de sine legată nemijlocit de dobândirea de statute şi roluri.
4. Subsistemul valorilor care se bazează pe cunoaşterea şi înţelege-rea regulilor şi idealului de viaţă. Acest subsistem face posibilă afirmarea funcţiei de filtrare şi simbolizare a informaţiei, de raportare a conduitelor la acceptorii morali, logici şi conştiinţei. Acest subsistem protejează şinele şi elaborează cadrul de lungime a idealului de sine şi a sinelui social prin valorificarea experienţei personale şi a elaborării unor forme* supe-rioare de adaptare .