PPS.MyForum.ro :: V. Efectele războiului (situaŃiilor excepŃionale) asupra

Marya · Administrator

1. Stresul
Un război de durată sau de mare intensitate (chiar scurt), o situaŃie excepŃională în
ambient non-militar, prin aceste caracteristici (durată, intensitate mare) sunt deosebit de stresante
pentru cei care ajută la aceste activităŃi.
Potrivit previziunilor psihologice:
- într-un război convenŃional, în perioada iniŃială de 30 zile va fi cel puŃin un militar
psiho-traumatizat la 3-4 victime fizice;
- în războaiele unde sunt folosite arme de distrugere în masă (arme nucleare), vor fi 1
până la 2-3 în primele 30 zile; după 30 zile, numărul celor traumatizaŃi psihic depăseste
numărul celor cu traume fizice;
- anumite predicŃii susŃin că ulterior 60 zile cea mai mare parte a personalului va fi inaptă
d.p.d.v. psihologic.
În general, stresul este definit ca o boală a civilizaŃiei (denumirea de stres vine de la
latinescul stringere = a strânge, a răni). Cercetările asupra stresului au fost generate de medicul
Selye (1930), care a introdus termenul de sindrom general de maladie, care era un răspuns
nespecific al organismului la boală (bolnavi de diferite boli infecŃioase aveau o simptomatologie
comună). În 1936 înlocuieste termenul cu sindrom general de adaptare, apoi cu cel de stress.
DefiniŃii.
Selye: O stare ce se traduce prin un sindrom specific indus într-un sistem biologic.
Pieron: Agresiunea, acŃiunea violentă exercitată asupra organismului de un stimul
fizic/emoŃional sau o frustrare acută.
Delay: O dispoziție de tensiune acută a organismului obligat să-si mobilizeze capacităŃile de
apărare pentru a face faŃă unei situaŃii ameninŃătoare.
McGarth: stresul apare atunci îndată ce se produce un dezechilibru marcant între solicitările
mediului si capacităŃile de răspuns ale organismului.
Cercetările mai noi arată că se află si un stres cumulativ, în sensul că anumite evenimente
cotidiene au o anumită semnificaŃie stresantă si cumularea lor în timp duce la apariŃia
manifestărilor de stres. Holmes si Rahe au alcătuit o scală a evenimentelor stresante de viaŃă (pe
populaŃia americană) si care acordă puncte diferitelor situaŃii cu care ne confruntăm (de ex.,
pierderea soțului de viaŃă – 100 puncte, pierderea serviciului – 50 puncte, pensionarea – 20
puncte, începerea anului scolar – 5 puncte etc.). Pe baza punctajului acumulat timp de 6-12 luni
(momentul critic fiind acumularea a 200 puncte în acest interval), ei fac o predicŃie privind
apariŃia unei boli organice pentru că stresul fragilizează, vulnerabilizează organismul.
ReacŃia la stres parcurge 3 etape:
- faza de alarmă, când tăria de apărare a organismului scade;
- faza de rezistenŃă sau adaptare, când organismul îsi mobilizează toate resursele de
apărare; dar mobilizând tot, se consumă tot! si apare:
- faza de epuizare – organismul nu mai are resurse, se cauzează epuizarea.

Forma concretă de manifestare (epuizare, incoerenŃă etc.) depinde de nespus de mulŃi factori:
a) semnificaŃia stresantă adresată stimulilor – cum se explică faptul că acelasi stimul
produce/nu produce reacŃie stresantă la diferiŃi oameni? Răspunsul: semnificaŃia stimulului, care
ponderează reacŃia la stres;
b) evaluarea posibilităŃilor proprii de a face faŃă situaŃiei stresante (schema):
Mecanismele de coping duc
la două rezultate: „mă lupt” sau „nu
fac faŃă” (fight or fly).
Unii oameni văd stresul ca
fiind o ameninŃare căreia nu-i fac
faŃă, alŃii văd situaŃia ca o provocare;
cei care pot controla situaŃia aplică
strategia flight or fly, dar sunt si
oameni care consideră că nu au
control si devin pasivi, depresivi,
resemnaŃi.
c) comportamentele de tip A si B (incorect spus personalităŃi de tip A sau B; evident, fiind
comportamente, sunt învăŃate!):
- comportamente de tip A: indivizi mai nerăbdători, agitaŃie constantă, incapacitate de
asteptare, extrem competitivi si în activitate si în situaŃiile cotidiene, nu stiu să se
odihnească, se ceartă în mod frecvent, se enervează când cei din jur sunt mai lenŃi, îi
grăbeste, muncesc si în week-end, de unde concluzia că persoanele cu comportamente
de tip A sunt mai pasibili de boli cardio-vasculare (sunt stresaŃi permanent, ceea ce
fragilizează organismul);
- comportamente de tip B: indivizi calmi, relaxaŃi, se ceartă mai rar, evită situaŃiile
conflictuale, teribil de competitivi dar fac o distincŃie netă între muncă si odihnă, sunt mai
rezistenŃi la stres si ajung mai des în funcŃii de conducere;
d) sprijinul psiho-social (de grup) – din diferite statistici, 75% dintre cei care acuză
diferite simptome de stres (nevroze) provin din colectivităŃi slab coezive, dezbinate (păstrarea
coeziunii în armată este un obiectiv primordial).

Nu trebuie să se creadă că stresul este neapărat dăunător. Există o relaŃie curbilinie între
intensitatea stimulilor si randament:
- zona a – stres de sub-solicitare (monotonie);
- zona b – zona optimă;
- zona c – stres de supra-solicitare.
Este de dorit o anumită tărie a stimulilor.
Manifestările stresului de sub-solicitare sunt asemănătoare cu cele
ale stresului de supra-solicitare: lentoarea proceselor intelectuale,
iritabilitate, oboseală fizică, se execută cu dificultate acŃiunile
motrice, consum excesiv de stimulente (tutun, cafea, alcool).
e) evaluarea consecinŃelor – dacă parcurgem etapele de mai sus, dar consecinŃele nu sunt
grave, reacŃiile la stres sunt mai ponderate (evenimentul este stresant nu în sine, ci prin
consecinŃele sale!). Este evident că pe câmpul de luptă probabilitatea apariŃiei stresului este mai
mare (durata mare de luptă, intensitatea stimulilor etc.).
Stresul luptei – solicitările din lupta modernă produc o gamă diversă de manifestări:
sindromul de dinaintea luptei – dacă se anticipează când va fi lupta si cât de grea,
există tendinŃa unor militari de a se prezenta la medic cu simptome ipohondrice (dureri de cap,
indigestii etc.);
sindromul de evacuare – dacă unii dintre militari sunt evaluaŃi datorită unor răni (sunt
imoperanŃi) sunt si alŃi militari care invocă o situaŃie de boală pentru a beneficia de acelasi regim;
nevroza traumatică de luptă – întâlnită si ca socul catastrofelor si care se manifestă
prin stupoare, mutism, akinezie (imobilitate, rigiditate) la unii, agitaŃie motrică excesivă la alŃii;
stare tipică de confuzie (militarul este confuz orientat în timp si spaŃiu); unii militari vorbesc ca si
cum ar trăi un cosmar (hipnoza catastrofei); sincope anxioase, gesturi impulsive până la tendinŃe si
chiar acte finalizate de suicid; localizări digestive, vomă, stări delirante; mai sistematizat, nevroza
traumatică de luptă conŃine într-o mărime mai mică sau mai mare (de la caz la caz), următoarele
forme de manifestări:
- manifestări de destabilizare emoŃională;
- manifestări anxioase;
- manifestări confuzionale;
- manifestări delirante;
- manifestări isterice;
- manifestări psihosomatice;
- manifestări depresive.
Nevroza traumatică depresivă se produce în timpul sau imediat după socul respectiv (de regulă
apare pe loc).
sindromul de stres post-traumatic (PTSD – post traumatic stres disorder) – constă
într-o schimbare persistentă a personalităŃii după o trăire catastrofică.
În anii ’40-’50, nevroza traumatică de luptă se mai numea „socul exploziei” sau „sindromul
bătrânului sergent”, „sindromul vulnerabilităŃii finale” si s-a constatat că fie reacŃiile la stresul
luptei apar imediat, fie diferitele manifestări duceau la un stres cumulativ (astfel că în SUA,
perioada de rezistenŃă era de 250 zile, în Marea Britanie, 40 zile), cu manifestări vizibile.
Războiul din Vietnam a adus cu sine alt tip de reacŃie: PTSD. Din pricina asistenŃei medicale,
medicaŃiei, oficialităŃile americane si-au manifestat satisfacŃia pentru numărul mic de pierderi
psihologice: 1,5% faŃă de o medie de 23% pe toate câmpurile de luptă de după al Doilea Război
Mondial (prin faptul că erau puŃin implicaŃi, stagii scurte de luptă etc.). Dar surpriză! La o

perioadă mai târziu întoarcerea în Ńară, combatanŃii au manifestat PTSD, sindrom care se poate
manifesta pe o perioadă de până la 30 ani! Conform DSM (manual-dicŃionar de statistică
medicală), pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu PTSD, este necesar să manifeste 2 din cele
6 simptome:
1) răspuns exagerat sau hiper-alert la un stimul puternic;
2) tulburări grave de somn;
3) complexul de vinovăŃie (Ńipă, urlă, se lamentează, se simte vinovat că a supravieŃuit, iar
camarazii său nu);
4) tulburări de memorie, tulburări de concentrare;
5) evitarea obsesivă, patologică a situaŃiilor care îi pot aminti evenimentele traumatice;
6) intensificarea simptomelor de la 1 la 4 dacă persoana se expune la evenimente care
simbolizează sau se aseamănă cu evenimentul traumatic.
Se consideră că până la 80% dintre participanŃii/martorii unei situaŃii catastrofice, indiferent de
natura ei, pot dezvolta această reacŃie întârziată.
2. Manifestări (reacŃii) colective în situaŃii deosebite: panica
Panica – la nivel individual – este o situație de groază generată de un pericol real sau
imaginar, iesit din comun, deosebit, care ameninŃă viaŃa, manifestată prin confuzie, dezorientare,
comportamente iraŃionale, frică paroxistică, în general comportamente dezorganizate.
La nivel grupal, panica este o stare de soc colectiv, caracterizat prin apariŃia unor
fenomene de sugestie si imitaŃie, de contagiune psihică a comportamentelor individuale, în care
comportamentele individuale de mai sus se propagă extraordinar de rapid, slăbind legăturile grupale chiar
până la dispariŃia acestora, a oricărei coeziuni.
Caracteristici:
- este extrem de contagioasă (contagiune aproape instantanee);
- este o reacŃie temporară, manifestată în principal prin părăsirea haotică a locurilor în care se
manifestă (fuga sălbatică);
- comportamentul este absolut nefiresc;
- are loc o dezintegrarea socială, nu se mai Ńine cont de structurile sociale, de norme;
- nu se mai Ńine cont de autoritatea si influenŃa sefilor, a celor investiŃi cu autoritate;
- în percepŃia oamenilor apare fenomenul de gât de geam (calea de salvare este văzută ca greu
accesibilă si atunci toŃi se centrează pe ea, când se manifestă într-un loc închis! de fapt,
această percepŃie este cea care alcătuie panica, deoarece în situaŃiile simulate totdeauna
exerciŃiile s-au desfăsurat foarte bine, în timp ce în situaŃiile reale, în spaŃiile închise, s-a
manifestat panica);
- nu se mai execută – evident – activitatea principală (pe câmpul de luptă, se aruncă armamentul
si se fuge bezmetic);
- caracteristicile unei adevărate epidemii psihice.
CondiŃii si factori favorizanŃi ai apariŃiei panicii
În orice situaŃie de luptă, panica poate fi precedată sau favorizată de o înșiruire de condiŃii si
factori ce contribuie la stabilirea unei predispoziŃii (vulnerabilităŃi) la panică. Panica poate să nu
fie precedată de factori/condiŃii, dar forŃa excitantului este atât de puternică (ameninŃă viaŃa) încât
nimeni nu i se poate opune – factorul determinant îl constituie exclusiv stimulul.

În legătură cu acesti factori, mult timp s-a menŃinut teoria inevitabilităŃii panicii, dar
studiile au arătat că:
- factorii pot fi favorizanŃi sau determinanŃi;
- panica nu-i obligatorie, nici chiar atunci când se manifestă cele două categorii de factori
(favorizanŃi/determinanŃi); se pare că o condiŃie hotărâtoare în apariŃia panicii, cu sau fără
factori favorizanŃi, o constituie anihilarea oricărei posibilităŃi de comunicare: situaŃiile de soc,
de groază, inhibă oamenii si nu le permit să comunice, în consecinŃă acŃiunea nu mai poate fi
coordonată si atunci avem acele comportamente aberante. În mediul militar au fost situaŃii în
care apariŃia unui stimul-soc nu i-a determinat pe oameni să-si abandoneze activitatea.
- panica nu are o desfăsurare temporală deosebită: se declansează, cuprinde toată colectivitatea
si pe urmă ce se consumă toate resursele psihice, se stinge, oamenii rămân inactivi, pasivi.
CondiŃiile si factorii favorizanŃi nu se întâlnesc în colectivităŃile aleatoriu organizate (în
sălile de spectacol, de ex.) ci în organizaŃii structurate (militare, unităŃi de risc etc.) si sunt:
lipsa informaŃiilor despre zona în care se acŃionează, despre misiune – lipsa
informaŃiilor realizează nesiguranŃă, îngrijorare, ceea ce vulnerabilizează colectivul;
lipsa coerenŃei în conducere – ordine, dispoziŃii care se contrazic;
agitaŃia motrică a unor indivizi izolaŃi;
persistenŃa unor zvonuri (zvonurile vulnerabilizează);
oboseală fizică – privare de somn, efort/activităŃi îndelungate, care de asemenea
vulnerabilizează;
instruire insuficientă (în mediul militar);
situaŃii de surpriză sau confuzie, utilizate de inamic;
pierderi însemnate în oameni;
esecuri repetate;
alte situaŃii limită în spaŃii închise (incendiu).
Factorii de mai sus sunt factori externi care Ńin de ambientul în care acŃionează. Factorii
interni, care Ńin de psihologia individului:
- lipsa încrederii în sefi, superiori – o conducere slabă, nehotărâtă, incoerenŃa în
conducere înseamnă o invitaŃie în alb la panică;
- sentimentul inferiorităŃii personale;
- pregătire psihologică insuficientă;
- stări confuzionale datorită incapacităŃii individului de a prelucra informaŃiilor în
termeni raŃionali;
- vulnerabilitatea psihologică structurală a persoanei (personalităŃile imature, anxioase,
dependente, obsesive, ființele obosite, cedează primele si sunt inductori de panică).
Foarte repede se parcurge traseul de amplificare:
anxietate teamă furie groază panică.
Pe câmpul de luptă, panica se manifestă prin fugă generalizată în toate direcŃiile, inclusiv
spre inamic. În spaŃiile închise, apare fenomenul de gât de sticlă, iar în spaŃiile deschise panica
posesiunii (de ex., în magazine, toŃi îsi însusesc ceva). Desfăsurată de la sine, nu se stinge decât
atunci când oamenii se epuizează psihic si rămân inactivi, pasivi.

Ce măsuri se pot lua? În contextul militar/organizaŃional: acŃiunea oamenilor investiŃi cu
autoritate pentru combaterea panicii; există 2 principii fundamentale care trebuie respectate:
1 – principiul comunicării:
• informarea corectă a oamenilor cu privire la situaŃia de risc în care se acŃionează;
• informarea celor prezenŃi asupra procedurilor care trebuie urmate;
• trebuie acordată atenŃie modului în care oamenii sunt informaŃi (nici să se prezinte
situaŃia în termeni cumplit de gravi, să se inducă panica, nici în termeni care să
determine apariŃia fenomenului Cassandra (profeŃia corectă care nu este crezută; în
general, în raport cu unui mecanism de apărare, oamenii sunt înclinaŃi să refuze, să
respingă ori denatureze informaŃia legată de un anumit pericol); cum se poate
reduce complexul Cassandra:
° avertizare la momentul oportun;
° indicaŃii bine dozate (nici logoree, nici insuficiente), argumentate si perfect
realizabile, despre modul în care poate fi evitat pericolul;
° dirijarea procesului de evacuare;
° exemplul personal de echilibru al celui care comunică/conduce acŃiunea.
Sunt profesii în care conducerea grupurilor de oameni în situaŃii de panică face parte din
acea profesie (de ex., navigatorii – nava este un spaŃiu închis! Astfel, există numeroase
reglementări legate de modul cum se poate controla fenomenul de panică pe navă).
2 – principiul conducerii energice:
• ori de câte ori situaŃia devine dificilă/critică, este necesară o conducere unică,
riguroasă, cu acŃiuni imediate si precise; cu cât situaŃia este mai critică, cu atât
coeficientul de autoritate este mai mare; la limită o conducere în forŃă! (democraŃia
s-a terminat!);
• ameninŃarea cu folosirea forŃei si chiar utilizarea ei dozată;
• proces de conducere neîntrerupt – oamenii care sunt condusi să nu fie abandonaŃi;
• centrarea oamenilor pe acŃiune (oamenii trebuie pusi să facă ceva, posedând sarcini de
îndeplinit nu mai sunt foarte vulnerabili la panică);
• măsuri clare si concrete;
• izolarea oamenilor cuprinsi de panică si asistarea lor psihologică;
• încercări de restabilire a ordinii (fără abandonarea acestor încercări în caz de esec).
Panica este un fenomen posibil, gradul de probabilitate este redus, dar consecinŃele sunt
catastrofice. În situaŃiile de panică, „coaja” de civilizaŃie dispare si reapare dispoziția de animalitate.