PPS.MyForum.ro :: VIII. UN PAS PREGĂTITOR DECISIV NAŞTERII PSIHOLOGIEI

Marya · Administrator

VIII. UN PAS PREGĂTITOR DECISIV NAŞTERII PSIHOLOGIEI

1. Autorul, organizatorul şi soluţiile de debut: W. Wundt. 2. Obiectul cunoaşterii psihologice este experienţa - reformularea vechilor soluţii. 3. Legile şi cauzalitatea psihogică - rolul experimentului psihologic. 4. Auspiciile doctrinare ale începutului.

1. Autorul, organizatorul şi soluţiile de debut

Dintre multiplele încercări temerare doctrinare şi experimentale de a da naştere unei ştiinţe distincte a psihologiei până la urmă una s-a dovedit a avea reuşită. Aceasta se leagă de viaţa şi personalitatea, de programul investigativ şi organizatoric a lui Wilhelm Wundt (1832-1920). Într-un ocazie istoric conjuctural avantajos, acesta a reuşit să unească la un loc mai multe iniţiative investigative şi metodologice solitare deja realizate, dar care altfel erau izolate. A făcut acest lucru în jurul unor problemele deja devenite eterne în gândirea filozofcă şi a ştiinţelor naturii, cum au fost cele legate de necesitatea de reformulare a asociaţiei, pe acea a senzaţiei, de aşezare pe o platoformă comună a o înșiruire de tendinţe experimentaliste, de fundamentare teoretică distinctă a o serie de încercări reuşite în explicarea fenomenelor psihice ş.a..
Dar cine a fost acest W. Wundt ? Prin pregătirea s-a profesională de bază a fost medic, cu licenţa dobândită al Universitatea din Heidelberg. Dar aici a avut şansa de a fi avut parte de cursurile răsunătoare ale lui Helmholtz, al cărui asistent ulterior va deveni. Ori între el şi şeful său dacă iniţail raporturile au fost de respect, ulterior însă acestea abia dacă s-au păstrat cordiale. Aveau nu numai concepţii, dar şi temperamente absolut diferite: în gândirea lui Wundt problemele metafizice ale reflectării psihice se vor concretiza cu o viziune de ansamblu mai largă şi articulată, cea a lui Helmholtz s-a rezumat să rămână credincioasă precisă liniei fizicaliste a vremii.
Nu pe urmă multă vreme Wundt se va despărţi de Helmholtz pentru a deveni în 1875 profesor de filozofie la Leipzig. Aici pe aproape preocupările sale imediat didctice, în anul 1879 va iniţia organizarea şi înfinţarea unui laborator de psihologie. Într-un spirit intreprinzător care-i va deveni caracteristic, laboratorului îi va întări destinaţia, pentru a deveni ulterior un veritabil institut specializat de cercetare psihologică. Şi pentru a consfinţi definitiv acest început, tot acolo înfinţează o revistă cu titlul “Cercetări filozofice”, destinată cu deosebire pentru publicarea lucrărilor cu profil psihologic. Ori închegarea în acest fel a noului cadru organizatoric de investigare a vieţii psihice a răspuns mai multor oportunităţi, cae a făcut ca în foarte redus timp Leipzigul astfel devine o veritabilă Mecă a cunoaşterii psihologice. Mai mult, după prototipul laboratorului înfinţat de Wund în Germania şi în alte mari oraşe europene se înfinţează laboratoare similare. Se constitue pentru ştiinţa psihologiei un nou status, indispensabil de acum pentru recunoaşterea ei ca ştiinţă de sine stătătoare.
Se cuvine subliniat în acest sens faptul că, împreună de spiritul organizatoric cutezător şi îndrăzneţ a lui Wundt, în gândirea sa a fost remarcată o largă deschidere conceptuală şi metodologică, capabilă să cuprindă sub aripa sa cele mai diverse încercări şi iniţiative ale vremi. A fost o trăsătură de care ştiinţa în născare a psihologiei tocmai avea nevoie. Cadrul organizatoric şi de fiinţare a institutului produs a dovedit deschidere pentru metode şi mijloace altfel incompatibile, care s-au reunit în laboratoratoarele de acolo sub deviza necesităţii de abordare experimentală a celor mai variate probleme ale psihologiei. Ori toate aceste însuşiri caracteriale, conceptuale şi organizatorice ale lui Wundt au fost decisive pentru reuşita întemeierii psihologiei ca ştiinţă de sine stătătoare.
La acea vreme iniţiativele investigative erau îndreptate spre trei direcţii principale: a) spre găsirea metodelor şi mijloacelor necesare studierii activităţilor senzoriale şi a celor mentale; b) spre studiul reactivităţilor psihice de diferite moduri şi c) spre continuarea cercetărilor efectelor senzoriale şi perceptive deja puse în evidenţă de psihofizică. Fiecăreia dintre aceste direcţii le era comună necesitatea de a da noi argumente, să dea noi răspunsuri la eternele probleme legate de elaborarea asociaţiilor, la reflectarea senzorială, la reflectarea mentală. Contextul medologic construit asigura o emulaţie spirituală favorabilă multiplicării şi aprofundării temelor de cercetare, perfecţionării tehnologiilor de abordare a fenomenelor psihice. Obiectul de cunoaştre propriu-zis nici nu era încă destul de clar definit, dar elanul închegat şi cultivat în acest cadru era inepuizabil, avea puterea să atragă în jur tot mai mulţi adepţi. De aici nu putea rezulta decât dobândirea necesarei autonomii, pentru ştiinţa ale cărei baze se puseseră în laboratorul lui Wundt din Leipzig. Doar în întocmai cadru tendinţe investigative altfel de neîmpăcat - ca cea dintre concepţiile introspecţioniste şi cele reflexologice - au reuşit aici să-şi găsească alături un loc de compromis.
Fireşte, o atenţie deosebit a fost acordată fiziologiei, ştiinţa care altfel a soluţionat anterior numeroase din problemele psihologiei. Era domeniul care-l apropia şi-l despărţea de dascălul şi şeful său de odinioară Helmholtz. Întreaga această fiziologie Wundt a asimilat-o în accepţiunea mecanicistă de atunci, lasând totodată deschisă uşa spre considerarea aceloraşi procese fiziologice ca fiind şi fapte de conştiinţă. Căci în cazul în care se accepta că doar orgaismul este capabil să decidă producerea lor, asemenea unei simple maşinării fizico-chimice, în momentul următor întreaga sa costrucţie lăuntrică devenea neputincioasă să reprezinte diversitatea sa de forme de manifestarea a psihicului. Rezulta deci de aici că fenomenele subiective de conştiinţă sunt de fapt epifenomenale. Ori Wund n-a acceptat punctul de vedere al unei asemenea fiziologii. Motiv suficient de temeinic pentru care el pe mai deaprte să joace un rol important în întreaga istorie a ştiinţei psihologice.
Realitatea fenomenală a proceseleor psihice avea nevoie însă de determinare proprie. Iar Wundt asemenea înaintaşilor săi încă din antichitate a procedat să caute după explicaţii cu suport cauzal, mai târziu descoperirea de legităţi proprii fenomenelor psihice. Cu aceste explicaţii el trebuia să depăşească genealitatea filozofică a înaintaşilor săi. A găsit oportun în acest sens să promoveze soluţia subordonării fiziologia la nevoile de acest fel ale psihologiei. A fost o subordonare de circumstanţă, dar necesară, efectuată în numele “paralelismului psihifizic”. Adică, în demersul său a plecat de la premiza că reflectarea lumii materii (fizică) are propria-şi cauzalitate închisă; prin cosecinţă, nici cea spirituală conştientă nu poate aparţine unei alte lumi. Cu deosebirea doar că, între mulțimea materială şi cea a reflectării conştiente a admis că nu există nici o legătură. Un dualism clar care separă trunchiul de suflet, dar care este diferit de cel platonic şi cartezian. Deşi declară inseparabilitate trupului de suflet, în fond concluzioneză că pe niciunde evidenţele fiziologice nu pot să servească la aprofundarea cunoaşterii psihologice, pentru cunoaşterea “eu”-lui conştient. Un gest de nedreptate faţă de fiziologie, care ia-r fi dat psihologiei un drept nemărginit de a-i pune la dispoziţie date şi metode necesare abordării obiective a fenomenelor de comportament.
Gândirea şi concepţia lui Wund este cel mai bine creionată în scrierile sale. Bazele proiectelor lui sunt cuprinse în lucrarea “Expuneri despre sufletul omului şi a animalelor” apărută în 1892. Ele au fost precedate de prelegerile pe care Wundt le-a ţinut la Leipzig, cuprinse în lucrarea “Psihologia din punct de vedere al ştiinţelor naturii” apărut în 1863. În acord cu gândirea wundtiană psihologia trebuie să fie compusă din două părţi distincte: întâia să fie elaborată din perspectiva ştiinţelor naturii; cea de a doua “spirituală” este determinată cutural istoric şi i se mai spune “psihologia popoarelor”. Ambele direcţii au fost abordate şi susţinute de Wundt cu aceaşi tărie: prima în două lucrări distincte: “Elementele de bază ale psihologiei fiziologie”, apărută în 1874 şi a doua în cartea “Psihologia poparelor”, al cărei primă ediţie a apărut în anul 1900.. În ceea ce priveşte această din urmă lucrare, în ea se arată că obiectul psihologiei o reprezintă aşa-zisele procese psihice superioare, de natură cultural-istorică, cum sunt actele determinate de utilizarea limbii, cele dictate de mituri, creaţiile artistice, obiceiurile ş.a. O concepţie dualistă aparte, destinată să întărească provenienţa cunoştinelor de psihologie din raportul cop-suflet, cât şi pe cele care-şi au proveienţa în raporturile dintre corpuri.

4. Auspiciile doctrinare - voluntarismul

Acele vremuri de început au făcut ca obiectivele experimentale ale lui Wundt să-şi păstreze mereu corespondetul imediat şi la nivelul metafizicii: determinarea rolului voinţei în gândire. Fireşte, el a debutat ca profesor de filozofie şi nu a putut să uite cauzele teoretice şi metafizice ale iniţiativelor sale. Aceasta însă nu l-a împiedicat să fie un deosebit de sever critic al tendinţelor intelectualiste. A făcut-o cu noul său statut de psiholog, arătând că are măsura cât nu a explicat din problema emoţiei şi a voinţei.
Întradevăr, legat rpoblematica emoţiei şi voinţei se află marile complicații teoretice şi experimentale ale psihologiei, formulate de el dar nici pe departe rezolvate. Motiv ca în teoretizarea multor dintre aceste nereguli Wundt să sfârşească în acelaşi intelectualism. Respectivele teme însă preocupau metafizica vremii, erau în centrul preocupărilor, se raportau la reflectarea contientă, erau de actualitate ... Mai mult, cu soluţiilor metafizice propuse în acea vreme de Fichte şi Schopenhauer s-a făcut carieră şi s-au înscris în istorie. Deşi Wundt a replasat disputele de acest fel în laboratorul său de psihologie experimentală, unde erau le fel de bine acceptate şi argumentele de natură reflexologică. Acesta a fost meritul său, de a fi admis coborârea provocărilor metafizice la grad fiziologic, de a fi acceptat argumente privitoare inervarea şi activitatea musculară, care se pun sau nu în funcţiune la intervenţia voinţei, cauzează sau nu mişcarea. Dar prin a le fi expus cercetării cu metodele introspecţiei, domeniul atât de inimos al voinţei ajunge comproms. Din acel moment întreaga construcţie teoretică şi experimentală a lui Wundt a devenit voluntaristă.