| Marya |
| Administrator |
 |
| |
| Data inscrierii: 20/Iun/2008 |
| Mesaje: 1104 |
| Localitate: Constanta |
|
|
|
 |
|
 |
|
XVII PSIHANALIZA
Ne separă astăzi de psihanaliză un zid destul de bine fortificat de prejudecăti, unele corozive, deconcentrante, de tipul: “gaz asfixiant”, ”drog”, “produs tipic al decadenţei germane şi bestialitătii umane” (expresii citate de E. Roudinesco, ed. Rom., 1995), altele sanctificatoare şi nu mai puţin păgubitoare, ce au învaluit-o într-o aureolă de legendă proclamând-o “mişcarea psihologică cea mai fecundă a epocii contemporane”(A. Hesnard, 1928, pg.12).
Născută pe terenul psihopatologiei mentale, psihanaliza vine cu pretenţia de a studia omul în totalitatea sa, în profunzime, dar nu “dezumanizat”, ci anume “ în ceea ce are el specific uman “. Curentul psihanalitic a fost fondat de medicul vienez Sigmund Freud (1856–1939).
Termenul de psihanaliza apare în martie 1896, chiar dacă iniţial Freud îl foloseşte pe cel de psiho–analiză, apoi pe cel de psihoanaliză (deci fără cratimă). De altfel, aderând la cel de psihanaliză, ne declarăm solidari cu un termen ce s-a încetăţenit în ţările de sorginte latină, spre deosebire de cele anglo–saxone, ce au rămas fidele celui de “psihoanaliză”. Aşa cum remarca B. Bettelheim (1984), în cazul primei variante, accentul cade pe secvenţa de analiză, iar în cea de-a doua ipostază, zona de interes migrează înspre cel de psihic.
Semnificaţia conceptului de psihanaliză comportă 3 accepţiuni:
a) procedeu de investigaţie specifică a formaţiunilor de gânduri inconştiente ( conţinut latent );
b) metoda terapeutică a tulburărilor nevrotice;
c) disciplină nouă în domeniul psihologiei.
Pătrunderea şi răspandirea în orice ţară a psihanalizei reclamă, aşa cum menţionează E. Roudinesco (1995), îndeplinirea următoarelor 2 condiţii:
1) constituirea psihiatriei;
2) un stat de drept care să asigure circulaţia nestânjenită a acestei concepţii.
O privire retrospectivă aupra psihanalizei dezvăluie astăzi nu numai un drum sinuos şi dramatic, ci, mai presus de toate, o concepţie care a supravieţuit tuturor sciziunilor şi atacurilor.
Viaţa şi opera lui Freud trăiesc într-o asemenea simbioză încât orice încercare de a le separa constituie o mutilare. Iată raţiunea pentru care o “radiografie a psihanalizei ,în general ,nu se poate dispensa de relevarea principalelor momente ale vieţii ce au desemnat în persoana lui Freud pe fondatorul psihanalizei.
2. Despre viaţa lui Sigmund Freud
Sigmund Freud s-a născut la 6 mai 1856 în oraşelul Freiberg, aflat astăzi în Cehoslohacia. Tatăl său, Jacob Freud, evreu din Galiţia, ocupându-se cu negoţul de lână, împlinea 40 de ani când s-a căsătorit cu Amalia Nathanson, mai tânără cu 20 de ani.
Familia se mută la Viena, unde Sigmund petrece una din cele mai banale copilării. E pasionant de lectură şi studiu, la 9 ani intră la liceu şi timp de 7 ani este premiant, absolvind cu distincţia summa cum laude. Era dotat pentru învăţarea limbilor străine: franceza, engleza, spaniola, latina şi greaca (cunoştea din familie germana şi ebraica). Modelele sale de viaţă erau Hannibal, Napoleon, Cromwell. Avea mare admiraţie pentru W.Shakespeare, J. W.Goethe şi Ch. Darwin.
Studiază medicina (1873 – 1881) şi concomitent frecventează seminarul de filosofie şi un curs de logică al lui Franz Brentano (1838 – 1917), reprezentant al neorealismului şi fenomenologiei: prin introducerea conceptului de intenţionalitate Brentano a căutat să depăşească dificultăţile psihologiei asociaţioniste, propunând o “psihologie descriptivă” (a ansamblurilor, a proceselor) iniţiind critica fenomenologică a psihologismului din logică şi teoria cunoaşterii.
In 1885 ca “privat docent”, Freud pleacă la Paris, la renumitul spital de boli nervoase Salpetriere unde oficia Charcot, în iarna 1885–1886. In 1886 se căsătoreşte cu Martha Barnays ( rudă cu Heinrich Heine ) cu care va avea 6 copii. In 1881 îi apare întâia carte “ Zur Auffassung der Aphasien”, dar cartea care îl lansează este “ Die Traumdeutung ” (“ Interpretarea viselor”, 1900).
La 4 iunie 1938 Freud trebuie să părăsească Viena, oraşul în care trăise şi lucrase aproape 8 decenii ( oraşul fusese invadat de nazişti). Se stabilise la Londra unde moare numai pe urmă un an de exil, la 23 septembrie 1939, răpus de recidiva unui cancer inoperabil.
3. Momente relevante pentru naşterea psihanalizei
Inaintea lui Freud, la 1889, în teza sa de doctorat cu privire la “automatismul psihologic”, Pierre Janet dezvoltă teoria psihismului inconştient. Este un eseu de psihologie experimentală asupra formelor inferioare ale activităţii umane, o teză extrem de importantă pentru psihologia generală a vremii. Se demonstreaza că în regiunile inferioare ale eului individual se pot rula unele acte şi mişcări, ale căror cauze şi efecte nu sunt conştiente. Concepţia lui Pierre Janet l-a influenţat adânc pe Freud, fără însă ca el să recunoască pe deplin această influenţă.
Tratând împreună cu J. Breuer – prin hipnoză – o bolnavă isterică, care prezenta o paralizie parţială, contracţiuni organice şi confuzie mintală, S. Freud stabileşte că istericul este o fiinţă care suferă de nevroză expresională. Nereuşind nicicând să o hipnotizeze, aduce pacienta într-o stare de sugestie posthipnotică, provocându-i asociaţii de idei şi cautând acestora o motivaţie conştientă, ca şi cum derularea de impresii din trecut ar fi declanşată din iniţiativa bolnavei. Scutit de a adormi, pacienta dă curs lăsat gândurilor, relatând tot cei trecea prin cap. Fenomenul îi pasionează pe amândoi şi, împreună cu Breuer, Freud încearcă , în 1895, să elaboreze un curs asupra isteriei. Pacienta care i-a permis lui Freud să descopere psihanaliza este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de “d-na cu cocoşul de munte”, Emmy von N. ( de fapt se numea Fanny Moser ). Intinsă pe divanul ei, Fanny Moser îl aşteaptă pe Freud. Din perspectiva practicii psihanalizei actuale, faptul că Freud se deplasa la domiciliu poate părea bizar însă în acel timp Freud era considerat medic. De îndată ce acesta soseşte la Fanny Moser, aceasta strigă: “Nu va mişcaţi! Nu vă apropiaţi! Nu mă atingeţi!”
Trebuie să amintesc că în acea perioadă, Freud îşi atingea bolnavii. După exemplul lui Charcot şi al lui Bernheim el punea mâna pe fruntea pacienţilor şi exercita o apăsare destinată să-i ajute pe pacienţi să vorbească. Emmy von N. s-a opus atingerilor lui Freud, spunându-i ” incetaţi de-a mă atinge!, şi a adăugat : “Lăsaţi-mă să vorbesc, am a vă spune unele lucruri!”
Psihanaliza s-a născut atunci când un medic a acceptat să nu mai fie acela care să prescrie reţeta, ci acela care acceptă poziţia de receptivitate, în care învaţă ceva despre celalalt şi despre el însuşi.
4. Din contribuţiile freudismului pentru psihologie
Această concepţie a restructurat conţinutul şi stilul imaginii despre om , ceea ce a reverberat profund, nu numai în plan ştiinţific, ci şi în celelalte teritorii ale culturii umane. Iată câteva argumente. Freud a practicat o viziune deterministă, deoarece şi cele mai anodine manifestari de ordin psihic au o explicaţie cauzală. Vehiculând conceptul de supradeterminare, Freud denota că este adeptul unei cauzalitaţii complexe, neliniare, unde resortul sexual, chiar dacă este esenţial, nu acţionează singur, fiind complementat de influenţele ce se exercită asupra lui pe filiera instituţională (relaţiile personale în care este angrenat cuprinzând o importanţă particulară). Fraud a avut o concepţie sistemică asupra personalităţii umane, concepând aparatul psihic în interacţiune (uneori generativa) a unor instanţe.
A fost adeptul unui punct de vedere finalist, ceea ce însemnă că indiferent ce fenomen psihic normal sau patalogic are un sens care poate fi descifrat.
A abordat fenomenele psihice din perspectivă genetică (anticipând astfel şcoala piagetiana şi căuând nu numai izvoarele, ci, în acelaşi timp, urmărindu-le şi dinamica ulterioară).
A extins concepţia noastră despre psihic, postulând, prin argumente plauzibile, existenţa inconştientului, acel “ocean lăuntric” primordial pe care trebuie să-l explorăm pentru a-l cunoaşte şi domină. Prin aceasta, Freud a atras atenţia că : omul nu este stapan în propria-i casa” , această atitudine nesemnificând însă o debarcare definitivă a instanţei conştiente din drepturile sale fireşti, ci dimpotrivă, reprezintă o tentativă de a o consolida în beneficiul unei vieţi armonioase şi demne.
A contribuit la propăşirea psihologiei, militând pentru funcţia ei interdisciplinară şi amplificând competenţele unui bun psiholog (o cunoaştere de sine adâncă fiind una dintre cele majore).
Freudismul a propus o inedită perspectivă asupra maladiilor psihice, întrucât a adus în avanscenă cauzalitatea de natură psihologică, dar o cauzalitate pentru care trebuie forat mult mai adânc decât se făcuse până acum. Interesantă şi fertilă s-a dovedit inclusiv ideea că boala şi sănătatea psihică se nutresc din acelaşi trunchi: personalitatea individului respectiv. Ca urmare, normalitatea şi patologia interferează în plan psihic, ceea ce înseamnă că aprofundarea oricăreia dintre faţete conduce la un spor de lumină în abordarea alteia.
In plan metodologic, prin asociaţie liberă, psihanaliza ortodoxă a furnizat o strategie originală şi pretenţioasă, ce se distinge, mai târziu cum menţionează L. Gavriliu (1980), prin caracterul său ipotetico-deductiv, intuitiv şi analogic. |
|
